ICCJ. Decizia nr. 4726/2013. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4726/2013
Dosar nr. 788/240/2012/a1
Şedinţa din 23 octombrie 2013
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei din 26 iunie 2011 a fost sancţionat K.I. pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că la data de 14 iunie 2012 a circulat, fără a deţine rovinietă valabilă, pe DN 7 Km 188 + 900 m, Seaca, judeţul Vâlcea.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Haţeg la data de 19 iulie 2012, K.I. a formulat plângere contravenţională împotriva procesului-verbal din 26 iunie 2012 încheiat de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Centrul de studii tehnice rutiere şi informatică.
Judecătoria Haţeg, prin Sentinţa civilă nr. 904 din 21 noiembrie 2012, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile privind plângerea formulată în favoarea Judecătoriei Brezoi, în raport de dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 şi locul săvârşirii contravenţiei.
Judecătoria Brezoi, prin Sentinţa civilă nr. 1612 din 28 martie 2013, a admis excepţia de necompetenţă teritorială în soluţionarea plângerii contravenţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva.
Pornind de la prevederile art. 101 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi având în vedere că domiciliul contravenientului este într-o localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Deva, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia.
Judecătoria Deva, prin Sentinţa civilă nr. 3184 din 19 iunie 2013 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu. A declinat în favoarea Judecătoriei Brezoi competenţa de soluţionare a plângerii. În temeiul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în baza art. 21 din cod a suspendat din oficiu orice altă procedură şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
A reţinut, în esenţă, că Legea nr. 2/2013 se aplică numai plângerilor formulate şi înregistrate după intrarea în vigoare a legii, neputând retroactiva.
Regulatorul de competenţă, între instanţele care şi-au declinat reciproc competenţa, urmează a fi pronunţat în favoarea Judecătoriei Brezoi, în considerarea argumentelor ce succed.
În raport de obiectul cauzei, respectiv plângere contravenţională formulată împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei întocmit pentru încălcarea art. 8 din O.G. nr. 15/2002, devin incidente dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, respectiv cele cuprinse la art. 32, la care face trimitere O.G. nr. 15/2002 în art. 10, conform cărora competenţa soluţionării plângerii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
În stabilirea instanţei competentă teritorial a soluţiona prezenta plângere contravenţională, problema care se ridică în speţă este de a stabili dacă modificările aduse prin art. III din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, sunt aplicabile.
Se observă că norma de competenţă teritorială, derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, este cuprinsă în Secţiunea a 2-a a Legii nr. 2/2013 ce poartă denumirea: Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legiuitorul făcând deci distincţia între cele două materii.
Coroborând sediul materiei cu dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul III Dispoziţii tranzitorii şi finale, se reţine că acestea se referă numai la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal nu şi la cele în materie contravenţională.
Prin urmare, atâta vreme cât art. XXIII nu cuprinde dispoziţii tranzitorii exprese vizând competenţa teritorială în materie contravenţională, nefiind posibilă o interpretare extensivă a acestora rezultă că prevederile modificatoare ale Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a legii.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv la 19 iulie 2012, instanţa legal învestită fiind cea de la locul săvârşirii contravenţiei.
În considerarea celor ce preced, având în vedere că locul săvârşirii contravenţiei a fost DN 7 Km 188 + 900 m, Seaca, judeţul Vâlcea, zonă situată în circumscripţia Judecătoriei Brezoi, competenţa soluţionării plângerii contravenţionale revine, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS
← ICCJ. Decizia nr. 4725/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4727/2013. Civil → |
---|