ICCJ. Decizia nr. 4715/2013. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4715/2013
Dosar nr. 4582/40/2011
Şedinţa publică din 23 octombrie 2013
Asupra recursului constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 3786 din 23 octombrie 2012, Tribunalul Botoşani, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea, având ca obiect cererea în daune delictuale, formulată de reclamantele U.E., U.G. şi U.D., pentru autoritate de lucru judecat.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 9 din 14 februarie 2013, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei tribunalului, apelantele fiind obligate la 4.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de apel, curtea a reţinut că prima instanţă a soluţionat cererea reclamantelor pe o excepţie, respectiv cea a autorităţii de lucru judecat, astfel că instanţa de apel a fost chemată a verifica cauza doar sub aspectul corectei reţineri a acesteia.
S-a constatat că reclamantele au chemat în judecată pe pârâta D.L.I. prin mandatar A.I.B.A.R. pentru obligarea acesteia la despăgubiri, urmare accidentului rutier produs de H.P.
Curtea de apel a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 895 din 2 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Botoşani, s-a dispus condamnarea penală a inculpatului H.P., pentru săvârşirea accidentului rutier ce a produs decesul numitului U.A., admiţându-se, în acelaşi timp, în parte, acţiunea civilă exercitată de U.E., U.G. şi U.D.
Prin Decizia nr. 806 din 7 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, sentinţa anterior menţionată a rămas definitivă, constatându-se că asigurătorul a achitat în totalitate despăgubirile civile (morale şi materiale) la care a fost obligat în locul inculpatului, motiv pentru care s-a dispus înlăturarea dispoziţiei de obligare a acestuia la plata daunelor.
Or, în cazul în care s-a început procesul penal cu privire la o infracţiune, partea vătămată are un drept de opţiune între a se adresa instanţei civile cu o acţiune civilă sau de a se constitui parte civilă în procesul penal.
Odată ce dreptul de opţiune a fost exercitat şi persoana vătămată a ales calea de valorificare a pretenţiilor sale civile, opţiunea devine irevocabilă, în sensul că nu se mai poate părăsi calea aleasă spre a se îndrepta la altă cale (electa una via non datur recursus ad alteram).
Singurele excepţii de la această regulă privesc împrejurarea în care urmărirea penală sau judecata au fost suspendate [art. 19 alin. (3) C. proc. pen.], când procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale (art. 242 şi art. 2349 C. proc. pen.) sau atunci când instanţa de judecată lasă nesoluţionată acţiunea civilă (art. 20 C. proc. pen).
S-a observat că reclamantele nu se regăsesc în niciuna din aceste situaţii în condiţiile în care acţiunea civilă exercitată în procesul penal împotriva aceloraşi persoane a fost soluţionată definitiv de instanţa penală.
În aceste împrejurări nu au fost admise apărările reclamantelor apelante, fiind evident faptul că asigurătorul a achitat despăgubirile la care a fost obligat autorul faptei ilicite H.P., având în vedere că între reclamante şi asigurător nu există un raport juridic obligaţional, ci doar între asigurat şi asigurător, că există identitate de părţi în ce priveşte acţiunea civilă exercitată în procesul penal şi prezenta cauză (neavând relevanţă că în aceasta din urmă nu a fost introdus şi H.P.) sau că prezenta acţiune are acelaşi obiect cu cea alăturată procesului penal.
În consecinţă, cum legiuitorul nu permite pronunţarea a două hotărâri - una civilă şi una penală - împotriva aceleiaşi persoane cu privire la răspunderea civilă pentru aceeaşi pagubă, s-au avut în vedere prevederile art. 22 C. proc. pen. potrivit cărora hotărârea dată de instanţa penală are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile.
În concluzie, în temeiul art. 296 C. proc. civ., s-a respins apelul ca nefondat, având în vedere că instanţa de fond a reţinut în mod legal şi temeinic existenţa autorităţii de lucru judecat, iar potrivit art. 274 din cod, reclamantele-apelante au fost obligate să plătească intimatei-pârâte suma de 4.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs reclamantele U.E., U.G. şi U.D.
Recursul urmează a fi anulat ca netimbrat, în considerarea argumentelor ce succed.
Neîndeplinirea prealabilă a obligaţiilor legale de timbrare este de natură a împiedica discutarea oricăror alte chestiuni privind cauza de faţă, în temeiul art. 137 şi 316 C. proc. civ.
Conform rezoluţiei de primire a cererii de recurs, reclamantele au fost citate pentru termenul de judecată din 23 octombrie 2013 cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru de 4 RON şi a timbrului judiciar de 0,15 RON, obligaţie căreia nu i s-au conformat.
În raport de dispoziţiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 3 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare, taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar se plătesc anticipat.
În condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanţele judecătoreşti pot reţine cereri sau acţiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei obligaţii se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, dispoziţii incidente şi în cazul neaplicării timbrului judiciar.
Cum în cauză, recurentele-reclamante nu s-au conformat îndeplinirii obligaţiei legale de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar prevăzută de actele normative mai sus menţionate, recursul va fi anulat ca netimbrat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum şi solicitarea apărătorului intimatei-pârâte, dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, vor fi obligate recurentele la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) din cod, având în vedere complexitatea cauzei dedusă judecăţii, către D.L.I. prin mandatar A.I.B.A.R. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantele U.E., U.G. şi U.D. împotriva Deciziei nr. 9 din 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă pe recurente la 1.000 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimata-pârâtă D.L.I. prin mandatar A.I.B.A.R. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS
← ICCJ. Decizia nr. 4713/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4739/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|