ICCJ. Decizia nr. 4713/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4713/2013
Dosar nr. 5191/30/2009
Şedinţa publică din 23 octombrie 2013
Asupra cauzei constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la data de 19 august 2009, reclamanta SC A. SRL Timişoara a contestat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 de pe lângă Consiliul Local al comunei Orţişoara, Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114 din data de 13 aprilie 2009, solicitând a se stabili valoarea reală a despăgubirilor pentru terenurile agricole expropriate.
În motivarea contestaţiei, reclamanta a învederat instanţei că este proprietară a terenurilor agricole situate pe raza comunei Orţişoara, judeţul Timiş, ce au fost supuse exproprierii în vederea edificării autostrăzii Timişoara - Arad şi că, în acest sens, comisia de specialitate a propus o despăgubire în cuantum de 4,02 euro/mp cu care însă nu a fost de acord întrucât nu reprezintă valoarea reală a acestora, prejudiciul produs prin expropriere fiind de 8,97 euro/mp.
În drept contestaţia a fost întemeiată pe disp. art. 112 C. proc. civ., Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 198/2004.
Prin Sentinţa civilă nr. 2507 din 3 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 5191/30/2009, s-a admis contestaţia formulată de reclamanta SC A. Timişoara, s-au anulat în parte Hotărârile nr. 100, 101 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, şi 114, emise la 13 aprilie 2009 de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Orţişoara, în privinţa cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, care au fost stabilite la nivelul sumei de 101.996 euro. Prin aceeaşi sentinţă, a fost obligată pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România la plata către reclamantă a sumei de 13.650 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârile nr. 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, emise la 13 aprilie 2009, de Comisia Locală de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul Consiliului Local Orţişoara, judeţul Timiş s-a expropriat suprafaţa totală de 16.989 mp teren proprietatea reclamantei SC A. SRL Timişoara, stabilindu-se valoarea de 4,02 euro/mp, cuantumul total al despăgubirii fiind de 68.295,78 euro.
Soluţionând contestaţia în cadrul legal oferit de prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 ( în vigoare la data emiterii hotărârilor) şi de dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a încuviinţat efectuarea unei expertize de către o comisie de experţi alcătuită conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Prin raportul de expertiză întocmit de experţii B.T.D. şi P.G., raport semnat cu obiecţiuni de expertul U.I.R. (desemnat de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA), s-a stabilit la nivelul sumei de 6 euro/mp valoarea terenului, cuantumul total al despăgubirii fiind de 101.996 euro.
Potrivit expertizei, valoarea de despăgubire se compune din valoarea de piaţă, care este de 1,32 euro/mp, determinată prin metoda comparaţiei vânzărilor, şi valoarea totală a daunelor de 4,68 euro/mp, dauna pentru lipsa de acces stabilită de experţi fiind de 1,98 euro/mp.
Prima instanţă a mai arătat că, ulterior efectuării expertizei, pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA a solicitat recalcularea despăgubirilor în raport de proiectul privind drumurile de acces la parcelele rămase neexpropriate, depus de proiectantul autostrăzii, însă nu a fost de acord să achite onorariul suplimentar pretins de experţi pentru refacerea calculelor, cu luarea acestuia în considerare, motiv pentru care proba solicitată nu a putut fi încuviinţată. Expertul U.I., propus de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, a determinat însă, prin raportul suplimentar întocmit, o valoare totală a despăgubirilor de 7.210 RON, cu luarea în considerare şi a existenţei drumurilor de acces, prevăzute de proiectant.
Având în vedere divergenţele ivite între experţi în privinţa valorii despăgubirii, în absenţa altor probe pe baza cărora să-şi poată forma convingerea, instanţa a aplicat regula majorităţii, reţinând valoarea stabilită prin raportul întocmit de T.B.D. şi P.G., întrucât a apreciat că despăgubirea trebuie să acopere integral prejudiciul suferit de proprietar, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/2004, care prevăd că "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane".
În consecinţă, au fost anulate, în parte, hotărârile atacate, în privinţa cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat, ce au fost stabilite la nivelul sumei de 101.996 euro, respectiv 6 euro/mp.
Împotriva hotărârii primei instanţe, au declarat apel atât pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, cât şi Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Prin Decizia civilă nr. 15 din 31 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, a fost admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost schimbată în parte hotărârea de primă instanţă, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva acestui pârât, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, fiind menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, şi a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva aceleiaşi hotărâri de către pârâtul Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. De asemenea, apelantul-pârât Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a fost obligat să plătească reclamantei 2.703 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a menţionat că a administrat în probaţiune, la solicitarea apelantului Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, completarea Raportului de expertiză întocmit de experţii P. şi B.T., în sensul recalculării despăgubirii cuvenite reclamantei, prin luarea în considerare a documentaţiei tehnice privitoare la drumurile de acces aferente autostrăzii, depusă de această parte la dosarul primei instanţe.
În urma administrării acestei probe şi a răspunsului comisiei de experţi la obiecţiunile formulate, instanţa de apel a apreciat că soluţia Tribunalului Timiş, de admitere a demersului judiciar iniţiat de reclamantă în sensul acordării către contestatoare a unei despăgubiri la nivelul sumei de 109.996 euro (6 euro/mp), este în deplină concordanţă cu criteriile art. 26 din Legea nr. 33/2004.
Din perspectiva acestui text de lege, s-a apreciat că în mod legal instanţa de fond a stabilit că valoarea de despăgubire se compune din valoarea de piaţă, care este de 1,32 euro/mp, stabilită prin metoda comparaţiei vânzărilor, şi valoarea totală a daunelor de 4,68 euro/mp, dovedindu-se că în mod corect instanţa de fond a reţinut că dauna pentru lipsa de acces stabilită de experţi este de 1,98 euro/mp.
Criticile pârâtului Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, privind nelegalitatea sumei acordate cu titlu de daună pentru lipsa de acces, apar ca fiind nefondate, ele fiind infirmate de suplimentul la raportul de expertiză iniţial, ce a concluzionat în mod ferm că nu există drum de exploatare de-a lungul laturii vestice a parcelelor în litigiu, nici faptic, şi nici pe planul cadastral actualizat - Orţişoara, eliberat de Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş, fapt confirmat şi de adresa nr. 3615 din 11 aprilie 2011 eliberată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş.
De asemenea, nici pe latura de est a parcelelor în litigiu nu există drum de exploatare amenajat, ci între talazul drumului şi terenul cultivat există o porţiune de teren neamenajată, pe care s-a circulat cu mijloacele de transport.
Concluzionând, experţii au precizat că nu sunt create drumuri de acces la parcelele în litigiu, ci există doar tronsonul de autostradă construit şi o suprafaţă cu lăţime variabilă între marginea autostrăzii şi limitele culturilor, suprafaţă folosită de către proprietarii parcelelor pentru acces, necuprinsă în proiectul pentru autostradă.
Astfel fiind, criticile pârâtului-apelant Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România privind nelegalitatea cuantumului despăgubirilor acordate de prima instanţă prin raportare la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 198/2004, au fost considerate nefondate şi infirmate de concluziile exprimate de experţi prin suplimentul de expertiză efectuat în apel, probă solicitată chiar de acest apelant.
În ceea ce priveşte apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, instanţa l-a considerat întemeiat sub aspectul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de această parte, având în vedere că hotărârile contestate au fost emise de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă Consiliul Local Orţişoara, iar în aplicarea prevederilor Legii nr. 198/2004, Statul Român este reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Făcând aplicare dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligat apelantul-pârât Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România să plătească reclamantei suma de 2.703 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu de avocat şi expertiză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, recurs ce a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normei legale incidente în speţă, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, şi cu aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
În motivarea recursului declarat, recurentul a susţinut următoarele critici:
- Ambele instanţe de fond au nesocotit dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora, la calcularea despăgubirilor experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.
Prin această dispoziţie legală, legiuitorul a stabilit la nivel imperativ criteriile de evaluare, iar actele de procedură îndeplinite cu ignorarea acestor criterii imperative sunt lovite de nulitate pentru că încalcă legea.
În cauza de faţă, instanţele de fond, care au soluţionat cauza, au omologat un raport de expertiză care nu a ţinut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ de lege, pronunţând hotărâri legale. Astfel, în mod greşit au reţinut prima instanţă şi cea de apel că reclamanta este îndreptăţită să primească despăgubiri în cuantum de 101.996 euro (6 euro/mp), bazându-şi concluziile pe raportul de expertiză întocmit în cauză de către experţii B.T.D. şi P.G.
Această expertiză nu a ţinut seama de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a folosit metoda randamentului economic pornind de la nota de bonitate a terenului, această metodă nefiind cuprinsă în standardele internaţionale de evaluare. La stabilirea valorii de despăgubire a terenurilor expropriate s-a pornit de la premisa cea mai bună utilizare, stabilită de cei doi experţi B.T.D. şi P.G., ca fiind cea de teren agricol intermediar şi nu arabil extravilan cum rezultă din cartea funciară.
La această valoare cei doi experţi au aplicat aleatoriu un spor de majorare de 50% pe considerentul că exproprierea este o vânzare forţată fără a avea niciun argument ştiinţific şi doar asimilându-l cu coeficientul de ajustare a valorii de piaţă a imobilelor utilizat de bănci pentru stabilirea valorii de garantare a creditelor ipotecare. Această corecţie nu se justifică în conţinutul reglementării dată de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Deşi acest aspect a făcut obiect de critică în apelul declarat de recurentă împotriva hotărârii de primă instanţă, a fost menţinută evaluarea validată prin sentinţa tribunalului.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au ignorat concluziile expertului U., singurul raport de expertiză care respectă prevederile Legii nr. 33/1994.
Valoarea calculată prin această expertiză judiciară este corectă şi este confirmată, prin comparaţie, şi de valoarea de piaţa orientativă cuprinsă în "Tabelul cu valorile orientative de tranzacţionare folosit de birourile notariale" depus la dosar şi din care rezultă valoarea de 0,3 euro/mp pentru terenuri extravilane arabile în U.A.T. Orţişoara.
- Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au stabilit în mod incorect în sarcina pârâtei plata cheltuielilor de judecată de 13.650 RON, respectiv 2.703 RON, făcând o greşită aplicare a prevederilor art. 247 alin. (1) C. proc. civ. şi constatând culpa procesuală evidentă a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.
Motivându-şi această critică, recurenta s-a întemeiat pe expertiza expertului U.I.R. care a concluzionat că valoarea de despăgubire acordată de expropriator pentru terenurile expropriate este mai mare decât valoarea cu care se tranzacţionează în mod obişnuit terenuri de acelaşi tip în unitatea administrativă Orţişoara. Concluziile acestei expertize demonstrează netemeinicia contestaţiei reclamanţilor, însă a fost înlăturată de instanţă doar pentru că a fost minoritară.
La data de 9 august 2013, intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu acordarea cheltuielilor de judecată. În esenţă, această parte a arătat că opinia expertului U., desemnat de recurentă, pe bună dreptate nu a putut fi avută în vedere de instanţele de judecată, fiind una divergentă faţă de a celorlalţi doi experţi şi concluzionând că despăgubirile acordate reclamantei de Statul Român ar fi chiar superioare celor cuvenite în raport cu valoarea de piaţă a terenurilor expropriate.
În faza judecăţii de apel s-a dovedit a fi nereală şi susţinerea recurentei cum că proprietarii terenurilor ar beneficia de drumuri de acces la parcelele rămase în proprietate, în urma exproprierii.
Faţă de soluţiile pronunţate în cauză şi de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată apare ca fiind o soluţie în deplină concordanţă cu legea.
Intimata a ataşat întâmpinării formulate documente doveditoare ale cheltuielilor de judecată solicitate, constând în onorariu de avocat.
Celelalte părţi nu au formulat întâmpinare, iar în recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile de recurs formulate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat este întemeiat în limitele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Din motivarea recursului declarat, se înţelege că recurenta-pârâtă a criticat soluţia instanţei de apel, care a validat-o pe cea a Tribunalului Timiş, de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite intimatei- reclamante în urma exproprierii terenurilor sale, la nivelul sumei de 101.996 euro, determinată pe baza expertizei tehnice întocmite de experţii B.T.D. şi P.G., întrucât a considerat că proba pe care instanţele de fond şi-au întemeiat soluţia este una nelegală sub trei aspecte. Astfel, valoarea despăgubirilor a fost determinată prin metoda randamentului economic (pornindu-se de la nota de bonitate a terenului), care nu este cuprinsă în Standardele Internaţionale de evaluare, experţii au făcut evaluarea pornind de la premisa "cea mai bună utilizare", considerând terenurile expertizate ca fiind agricol intermediar şi nu arabil extravilan, potrivit menţiunilor din cartea funciară, şi au majorat incorect şi nelegal cuantumul despăgubirilor prin aplicarea unui coeficient de majorare de 50% valorii terenului, pentru vânzare forţată.
Întemeierea în drept a recursului declarat s-a făcut prin trimiterea la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cazul de pronunţare a hotărârii cu încălcarea legii fiind indicat prin raportare la dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a căror aplicare în cauză a fost determinată de norma de trimitere a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data emiterii hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, ce au fost contestate în cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a căror încălcare - prin raportul de expertiză de evaluare a despăgubirilor cuvenite reclamantei - a fost invocată, "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Norma legală evocată stabileşte criteriile legale de evaluare a despăgubirilor cuvenite celor ce au fost expropriaţi de proprietăţile lor, criterii care au fost respectate în cazul de faţă din punct de vedere al metodei de evaluare utilizată de cei doi experţi ce au întocmit raportul de expertiză pe care instanţele şi-au întemeiat soluţia pronunţată.
Astfel, contrar criticilor recurentei, se constată atât din cuprinsul raportului de expertiză analizat, cât şi din răspunsul comisiei de experţi la obiecţiunile formulate în faţa primei instanţe de pârâtul Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România că estimarea sumelor cuvenite reclamantei pentru terenurile expropriate a fost realizată prin metoda comparaţiei vânzărilor, metodă a cărei utilizare este impusă şi prin textul legal al art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dar care este recomandată şi prin Standardele Internaţionale de Evaluare.
Comisia de experţi a făcut precizarea că a utilizat tehnica bazată pe randamentul economic doar pentru calculul daunelor colaterale provocate reclamantei prin expropriere, în răspunsul lor la obiecţiuni, precizând şi indicatorii tehnici utilizaţi, dar şi sursele de selectare a informaţiilor utilizate.
Văzând conţinutul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care impune criteriul preţului cu care se vând, în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, în estimarea valorii imobilelor ce au făcut obiectul exproprierii, la care pot fi adăugate şi daunele aduse proprietarului, pentru a căror determinare legiuitorul a lăsat libertate în administrarea şi aprecierea probelor, Înalta Curte apreciază că raportul de expertiză ce a stat la baza pronunţării deciziei de apel corespunde exigenţelor prevăzute de norma legală sus-menţionată, din punct de vedere al metodei de evaluare utilizate.
Prin cele argumentate anterior, instanţa de recurs a răspuns implicit şi criticii recurentei care făcea referire la modalitatea de evaluare în funcţie de categoria de teren "agricol intermediar", respectiv "arabil extravilan", criteriul "cea mai bună utilizare" fiind specific metodei randamentului economic, metoda aplicată de comisia de experţi doar în ceea ce priveşte estimarea daunelor colaterale (valoarea de despăgubire) suferite de reclamantă, nu şi pentru determinarea valorii de piaţă a terenurilor expropriate, pentru care s-a aplicat metoda comparaţiei vânzărilor.
Este însă întemeiată critica recurentei referitoare la aplicarea de către experţi a coeficientului de majorare cu 50% a despăgubirilor cuvenite reclamantei, ca urmare a vânzării forţate a terenurilor ce au făcut obiectul exproprierii, instanţa de recurs apreciind că această majorare nu se regăseşte în dispoziţiile legale ale art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, legea a stabilit că cei supuşi exproprierii în privinţa proprietăţilor lor imobiliare, au dreptul de a fi despăgubiţi prin acordarea valorii reale a imobilului determinată potrivit criteriilor prevăzute la alin. (2) al art. 26 şi a prejudiciului cauzat prin expropriere, prejudiciu care poate să constea în pierderea culturilor existente, în pierderea profitului estimat, în costurile ce-i vor fi necesare creării accesului la calea publică, etc.
Aşadar, dacă legiuitorul a reglementat dreptul acestor persoane de a primi o despăgubire compusă din valoarea reală a imobilului expropriat şi din prejudiciul colateral cauzat proprietarului (sau altor persoane îndreptăţite), aplicarea unui coeficient de majorare cu 50% a daunelor cuvenite pentru vânzarea forţată a proprietăţii, în alte cuvinte pentru faptul în sine al exproprierii, are semnificaţia despăgubirii de două ori pentru aceeaşi măsură, peste limitele şi în afara cadrului legal reglementat (chiar dacă prin aceasta nu se ajunge în mod necesar la o dublare a sumei de bani cuvenite).
Înalta Curte mai reţine că recurenta-pârâtă a formulat această critică şi în apelul declarat împotriva hotărârii de primă instanţă, fără să primească vreun răspuns din partea instanţei de apel la această critică.
Recurenta nu s-a plâns însă pe tărâmul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru neexaminarea criticilor sale de apel, ci pe tărâmul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru nesocotirea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cu ocazia efectuării probei pe care s-a întemeiat soluţia adoptată în cauză.
Găsind critica întemeiată pentru motivele arătate, Înalta Curte apreciază că o justă şi legală soluţionare a cauzei presupune înlăturarea procentului de majorare de 50% pentru vânzarea forţată a terenului, menţionat la Capitolul 7 - "Estimarea daunelor produse proprietarului", subpct. 7.4 "Daune procentuale" din raportul de expertiză validat de instanţe.
Prin refacerea calculelor, la acest subpct. 7.4 se vor stabili daunele cuvenite proprietarului ca fiind de 9.528 RON, în loc de 57.167,71 RON (doar procentul de majorare de 50 % fiind contestat de recurentă), ceea ce înseamnă că valoarea totală a daunelor Vd (rezultată din însumarea Vd1, Vd2, Vd3 şi Vd4) va fi de 288.747,61 RON, în loc de 336.387 RON cât stabiliseră experţii prin luarea în calcul a procentului înlăturat în recurs.
Aşadar, valoarea despăgubirii cuvenită intimatei reclamante compusă, potrivit legii, din valoarea terenului de 95.280 RON şi din valoarea daunelor de 288.747,61 RON (potrivit calculelor refăcute), este de 384.027,61 RON, ceea ce înseamnă că, prin utilizarea cursului RON/euro de 4,23 RON = 1 euro, folosit de experţi, valoarea despăgubirii în euro este de 90.787 RON (rotunjită prin adaos, adică 5,34 euro/mp).
În considerarea acestor motive şi în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat, va fi modificată în parte decizia recurată, în sensul că va fi admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Drept consecinţă şi în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., va fi schimbată în parte sentinţa apelată, prin stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei la suma de 90.787 euro, pe baza evaluării realizată de experţii B.T.D. şi P.G., cu corecţiile aduse în urma soluţionării prezentului recurs.
Evaluarea efectuată de expertul U., desemnat de către recurent, nu numai că este minoritară, cum au reţinut instanţele de fond, dar se dovedeşte a fi fost şi incorectă, de vreme ce a determinat o valoare a despăgubirii cuvenită reclamantei în cuantum de 7.210 RON, cu luarea în considerare a existenţei drumurilor de acces prevăzute de proiectant, situaţie ce a fost cu totul infirmată prin probatoriile administrate în apel, pe baza cărora Curtea de Apel Timişoara a reţinut că nu există prevăzute sau create drumuri de acces la proprietăţile rămase şi a concluzionat asupra caracterului nefondat al criticilor susţinute de recurent în calea de atac a apelului (neformulate şi în recurs).
În ceea ce priveşte cea de-a doua critică a recursului, vizând aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aceasta se dovedeşte a fi relevantă doar ca urmare a caracterului întemeiat al celei dintâi critici a recursului, ce a condus spre soluţia de admitere a recursului şi, apoi, a apelului declarat în cauză de către actualul recurent-pârât, aspect de natură să se răsfrângă, implicit, şi asupra modului de soluţionare a cererii intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată pretinse în apel.
Văzând, pe de o parte, conţinutul prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., ca şi soluţia de admitere a apelului declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, rezultată în urma judecării prezentului recurs, dar, pe de altă parte şi consistenţa criticilor de apel invocate de această parte, dintre care întemeiată s-a dovedit a fi doar una (cea care a fost analizată în recurs), Înalta Curte, făcând deopotrivă aplicarea dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., va diminua cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat recurentul prin decizia atacată, la suma de 1.000 RON, considerând că în aceste limite el este căzut în pretenţii în raport cu partea adversă. Suma reprezintă parte din onorariul de avocat plătit în apel de partea reclamantă, iar nu şi onorariu de expert, după cum greşit se menţionează în decizia de apel, aceste din urmă costuri fiind deja suportate de apelant în administrarea probei şi trebuie să rămână în sarcina sa, ca urmare a caracterului nefondat al criticii în dovedirea căreia proba cu suplimentul de expertiză în apel, a fost încuviinţată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei nr. 15 din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Modifică în parte decizia, admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Sentinţei nr. 2507 din 3 mai 2011 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, pe care o schimbă în parte în sensul că stabileşte cuantumul despăgubirilor la nivelul sumei de 90.787 euro.
Diminuează cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA în apel la suma de 1.000 RON.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4712/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4715/2013. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
