ICCJ. Decizia nr. 4868/2013. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4868/2013
Dosar nr. 165/59/2013
Şedinţa publică din 29 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 641 din 20 mai 2004, Judecătoria Chişineu-Criş a respins acţiunea formulată de reclamanţii K.I. şi K.C.M., în contradictoriu cu pârâţii C.I. şi C.D. pentru grăniţuire. Au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâţilor cheltuieli de judecată în cuantum de 3.000.000 ROL, precum şi diferenţa de onorariu de expert în sumă de 4.000.000 ROL.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii au promovat iniţial o cerere de ordonanţă preşedinţială prin care au solicitat evacuarea pârâţilor de pe terenul proprietatea lor, cerere ce a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ.
Reclamanţii au mai solicitat tot pe cale de ordonanţă preşedinţială evacuarea pârâţilor din imobil, cerere ce a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 693 din 08 decembrie 1999, a Judecătoriei Chişineu-Criş.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost respins ca tardiv prin decizia civilă nr. 441 din 13 martie 2000, iar recursul reclamanţilor a fost, de asemenea, respins de Curtea de Apel Timişoara prin decizia civilă nr. 2282 din 29 iunie 2000.
Instanţa a mai reţinut că pârâţii au invocat autoritatea de lucru judecat.
De asemenea, a reţinut că reclamanţii au solicitat efectuarea unei expertize topografice, însă nu au solicitat şi revendicarea unei suprafeţe de teren, cu toate că expertul a concluzionat că pârâţii deţin în plus suprafaţa de 819 m.p., iar reclamanţii deţin în minus suprafaţa de 764 m.p.
În consecinţă, instanţa a considerat că în lipsa unui petit având ca obiect revendicarea terenului, acţiunea acestora se impune a fi respinsă, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 1378 din 8 iunie 2005, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de reclamanţii K.I. şi K.C.M.; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea principală transformată formulată de reclamanţi împotriva pârâţilor C.I. şi C.D.; au fost obligaţi pârâţii să: lase reclamanţilor în deplină proprietate suprafaţa de 764 m.p. teren, pe care o ocupă abuziv; să demoleze gardul construit abuziv pe terenul proprietatea reclamanţilor; să permită reclamanţilor accesul la fântâna din curtea imobilului; să refacă poarta de la intrarea din stradă, distrusă abuziv şi care a fost amplasată pe terenul proprietatea reclamanţilor; au fost păstrate în rest dispoziţiile sentinţei apelate; au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 3.543.500 ROL cheltuieli de judecată în ambele instanţe.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de apel a reţinut în considerente că prima instanţă a soluţionat de o manieră superficială cauza, întrucât deşi procesul a durat mai mult de 2 ani şi, în cauză, s-a efectuat o expertiză, aceasta nu a fost valorificată şi cu toate că a pus în vedere reclamanţilor să-şi transforme şi să-şi completeze acţiunea, instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de acţiune şi nici asupra cererii reconvenţionale. În acest mod, părţile au fost lăsate în aceeaşi situaţie, cu consecinţa prelungirii incertitudinii şi a lezării dreptului de proprietate al reclamanţilor, drept protejat nu numai de art. 480 C. civ., ca drept subiectiv civil, ci şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ca drept fundamental al omului.
S-a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada de către reclamanţi a cuantumului prejudiciului suferit, respectiv a daunelor materiale şi morale solicitate, cu toate că este evident că un astfel de prejudiciu le-a fost cauzat reclamanţilor.
Împotriva deciziei sus menţionate au declarat recurs pârâţii C.I. şi C.D., soluţionat de către Curtea de Apel Timişoara prin decizia civilă nr. 2495 din 30 septembrie 2005 în sensul anulării ca netimbrată a căii de atac.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 1 martie 2013, petenţii K.I. şi K.C.M. au solicitat lămurirea întinderii, înţelesului şi aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 1378 din 8 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, considerând că prin conţinutul lui, apelanţii au fost puşi în dificultate în executarea hotărârii şi că intimaţii-pârâţi au profitat de acest lucru generând numeroase procese, după momentul pronunţării deciziei.
Petenţii au solicitat ca în explicitarea dispozitivului deciziei menţionate să se precizeze că drepturile conferite acestora au avut în vedere varianta a II-a a expertizei efectuate în cauză.
Prin încheierea nr. 1378 din 19 martie 2013, Curtea de Apel Timişoara a respins cererea petenţilor, reţinând următoarele:
Temeiul de drept corespunzător solicitării apelanţilor reclamanţi K.I. şi K.C.M. îl constituie dispoziţiile art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., care permit lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului unei hotărâri.
Această procedură a fost pusă la dispoziţia părţilor interesate atunci când, din culpa instanţei, dispozitivul nu este suficient de clar şi poate genera dificultăţi la executare.
În cauză, Curtea a constatat că dispozitivul deciziei este pe deplin lămuritor, fiind menţionate în cuprinsul său atât natura, cât şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, stabilite de instanţa de apel şi de instanţa de fond.
Împotriva acestei din urmă încheieri au declarat recurs petenţii K.I. şi K.C.M., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 aprilie 2013.
La termenul din 29 octombrie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale materiale în judecarea recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Se constată competenţa Curţii de Apel Timişoara, în soluţionarea recursului de faţă, având în vedere următoarele argumente:
Recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1378 din 8 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a fost soluţionat tot de către Curtea de Apel Timişoara prin decizia civilă nr. 2495 din 30 septembrie 2005.
În atare situaţie, cum curtea de apel a fost instanţa care a soluţionat calea extraordinară de atac în litigiul prin care s-a realizat efectiv dreptul subiectiv pretins, aceleiaşi instanţe îi revine şi competenţa soluţionării recursului declarat împotriva încheierii de respingere a cererii prin care reclamanţii K. au solicitat lămurirea întinderii, înţelesului şi aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 1378 din 8 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
De altfel, nu există niciun argument de lege lata ca în această etapă procesuală, menită să obţină realizarea hotărârii definitive, competenţele să fie diferite, faţă de cele care au fost stabilite pentru soluţionarea fondului cauzei.
În acelaşi sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casație și Justiție şi prin deciziile nr. 2489 din 3 aprilie 2012, nr. 3164 din 9 mai 2012, nr. 3222 din 10 mai 2012, nr. 4107 din 5 iunie 2012, nr. 4604 din 19 iunie 2012, nr. 5175 din 11 septembrie 2012, nr. 6474 din 23 octombrie 2012.
În considerarea celor ce preced, urmează a se declina competenţa soluţionării recursului declarat de petenţii K.I. şi K.C.M., în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanţii K.I. şi K.C.M. împotriva încheierii nr. 1378 din data de 19 martie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 165/59/2013, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4867/2013. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4880/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
