ICCJ. Decizia nr. 4864/2013. Civil. Conflict de muncă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4864/2013
Dosar nr. 7476/30/2011
Şedinţa publică din 29 octombrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1543/PI din 17 mai 2012, Tribunalul Timiş a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
A respins acţiunea precizată formulată de reclamantul B.G., în contradictoriu cu pârâta SC F. SRL.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.G., iar prin decizia nr. 2054 din data de 19 septembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins calea de atac.
Împotriva acestei decizii a declarat un nou recurs reclamantul B.G. înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la data de 25 aprilie 2013.
La data de 29 octombrie 2013, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului, dat fiind faptul că a fost declarat împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, pronunţate la rândul său în recurs.
Înalta Curte constată că recursul dedus judecăţii nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed:
Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Una dintre regulile comune referitoare la instituirea şi exercitarea căilor de atac este unicitatea dreptului de a uza de o atare cale. În procedură, dreptul de a exercita o cale de atac este, în principiu, unic şi se epuizează o dată cu declararea acesteia. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una şi aceeaşi cale de atac.
Art. 299 C. proc. civ. stabileşte ce categorie de hotărâri judecătoreşti sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, şi anume hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
Prin urmare, dreptul de recurs există numai în ceea ce priveşte hotărârile sus-menţionate, neexistând posibilitatea să se declare recurs şi împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, pronunţate de instanţa de recurs.
În speţă, s-a exercitat calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei nr. 2054 din data de 19 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, dată în recurs, aceasta fiind irevocabilă, în sensul dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Prin urmare, hotărârea pronunţată de Curtea de apel, fiind irevocabilă, nu putea fi atacată din nou cu recurs, întrucât s-ar deschide calea „recursului la recurs”, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.
Astfel, recurentul nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a recursului în această materie.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, hotărârea supusă recursului, fiind irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului şi, faţă de considerentele mai sus expuse, în baza art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
Faţă de cererea intimatei pârâte SC F. SRL privind plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi avute în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora instanţa are dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori se constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat până la complexitatea cauzei.
Având în vedere sancţiunea procedurală aplicată recursului declarat de reclamant, Înalta Curte constată ca fiind nepotrivit de mare onorariul de 6.416,9638 RON pretins de avocatul intimatei pârâte SC F. SRL, întrucât nu se circumscrie criteriului de complexitate sau dificultate al cauzei, faţă de munca depusă, constând în formularea notelor scrise prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, precum şi faptul pricina a fost soluţionată la primul termen de judecată când a susţinut această excepţie, sens în care va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi va obliga pe recurent la plata sumei 3.651,76 RON, cheltuieli în favoarea intimatei pârâte.
În acest sens, Curtea Constituţională, prin decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reţinând în motivare că: „nimic nu interzice, în absenţa unei prevederi constituţionale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial cuvenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.”
În considerentele aceleiaşi decizii, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că jurisprudenţa Curţii Europeană a Drepturilor Omului referitoare la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale „a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.”
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 2054 din data de 19 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurentul reclamant la cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC F. SRL în cuantum de 3.651,76 RON, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4861/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4865/2013. Civil → |
|---|
