ICCJ. Decizia nr. 4865/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4865/2013
Dosar nr. 186/90/2012/a1
Şedinţa publică din 29 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 25 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. 186/90/2012, s-a respins cererea formulată de recurentul-contestatorul C.I. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 1/2011.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea a constatat că la data de 10 ianuarie 2012 s-a înregistrat contestaţia formulată de C.I., în contradictoriu cu Grupul Şcolar B. Drăgăşani, împotriva deciziei nr. 1 din 03 ianuarie 2012, prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă în baza disp. art. 280 alin. (2) lit. f) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Prima instanţă a constatat că decizia a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale, iar prin sentinţa civilă nr. 1502 din data de 19 octombrie 2012 a respins contestaţia şi a obligat contestatorul la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către intimat.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs contestatorul, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a mai multor dispoziţii ale Legii nr. 1/2011, în esenţă fiind vorba de constatarea neconstituţionalităţii întregii legi în ansamblul său.
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatorul C.I., Curtea a constatat următoarele:
Deşi se invocă de către recurentul-contestator neconstituţionalitatea întregii Legii nr. 1/2011 în ansamblul său, prin enumerarea articolelor din legea respectivă s-a pretins că acestea sunt neconstituţionale, raportat la dispoziţiile art. 16, 53, 102, 116, 123, 124 din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Nemulţumirea recurentului-contestator vizează însă în mod concret alcătuirea consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ, în sensul că în componenţa acestora nu intră numai cadre didactice, cum ar fi în mod legal şi corect, ci persoane din administraţie care nu au nicio legătură cu problemele din învăţământ , iar, pe de altă parte, este nemulţumit de atribuţiile acestui consiliu privind promovarea cadrelor didactice, precum şi aplicarea sancţiunilor disciplinare, cum este cazul recurentului-contestator - invocându-se faptul că în această situaţie Inspectoratele Şcolare Judeţene nu mai au niciun rol, spre deosebire de legea anterioară, respectiv nr. 128/1997, care avea prevederi constituţionale atât în ceea ce priveşte alcătuirea consiliilor de administraţie, cât şi atribuţiile acestora.
Pe de o parte, textele enumerate nu au nicio legătură cu litigiul ce face obiectul judecăţii, situaţie faţă de care recurentul nu justifică un interes legitim, născut şi actual, iar excepţia este inadmisibilă.
Articolele ce au legătură cu procesul de faţă şi care vizează componenţa consiliului de administraţie, precum şi atribuţiile acestui organism au făcut deja obiectul de control al Curţii Constituţionale în cadrul acestui proces, la cererea aceluiaşi recurent-contestator.
Astfel, prin Decizia nr. 992 din data de 22 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea Constituţională a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (2) lit. a) şi b), alin. (7) lit. e) şi i), art. 254 alin. (3), în ceea ce priveşte unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, alin. (4), (5), (7) în ceea ce privește sintagma „şi la unităţile de învăţământ”, alin. (8)-(11), (13)-(17), (20), art. 257 alin. (2) şi (3) şi art. 258 alin. (1), (3), (5) şi (7) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, excepţie ridicată de contestatorul C.I. în Dosarul nr. 186/90/2012 al Tribunalului Vâlcea. De asemenea, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93, art. 96 alin. (2) lit. c) şi alin. (7) lit. h), art. 280 alin. (5) lit. a), art. 281 alin. (1) teza ultimă şi ale art. 282 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, excepţie ridicată de acelaşi contestator.
În considerarea acestor argumente, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiile art. 29 alin. (1) alin. (5) din Legea nr. 47/1992, aşa cum a fost modificată şi republicată ulterior, respingând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatorul C.I., în motivarea căruia s-au arătat următoarele:
Motivele sunt menţionate pe larg în concluziile trimise pentru data când s-a amânat pronunţarea, de care instanţa nu a ţinut cont, solicitând reanalizarea acestora şi a motivelor invocate prin cererea prin care a ridicat excepţia.
Sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât textele legale au legătură cu soluţionarea cauzei şi nu au fost constatate neconstituţionale prin altă decizie a Curţii Constituţionale.
Chiar dacă pentru unele dintre textele legale a fost sesizată Curtea Constituţională de Tribunalul Vâlcea în acelaşi dosar, decizia a fost luată cu majoritate de voturi, iar din jurisprudenţa Curţii Constituţionale rezultă că, ţinând cont de noi argumente,se poate schimba soluţia.
În plus, în faţa instanţei de recurs a completat cererea şi cu alte texte de lege, solicitând constatarea neconstituţionalităţii întregii legi.
Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:
Art. 303 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar această cerere cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aşa cum impune art. 3021 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod.
Faţă de aceste dispoziţii procedurale, este necesară motivarea cererii de recurs, neîndeplinind această cerinţă legală referirea recurentului la cererea prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale şi concluziile scrise formulate.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia .
Același articol prevede în alin. (5) că dacă instanța apreciază că excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, care poate fi atacată numai cu recurs.
Instanța a împărțit articolele cu privire la care s-a invocat excepția de neconstituționalitate în două categorii, respectiv cele care nu au legătură cu soluționarea cauzei și cele care o astfel de legătură.
În privința primelor a reținut că cererea de sesizare a Curții Constuționale este inadmisibilă, cu referire la art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, care impun drept cerință legătura cu cauza dedusă judecății.
Pentru celelalte articole, apreciate ca având legătură cu cauza, s-a reținut că a fost sesizată deja Curte Constituțională, care a dispus prin Decizia nr. 992 din 22 noiembrie 2012 în sensul că pentru o parte excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, iar pentru altă parte neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs se susţine că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, arătându-se că textele legale au legătură cu soluţionarea cauzei şi nu au fost constatate neconstituţionale prin altă decizie a Curţii Constituţionale.
Referirea generală din cererea de recurs în sensul legăturii dispoziţiilor legale cu soluţionarea cauzei, fără o detaliere sub acest aspect, pentru fiecare dintre acestea, nu respectă dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Faţă de faptul că s-a sesizat deja în dosar Curtea Constituţională nu se mai justifică retrimiterea cererii, cu atât mai mult cu cât instanţa a constatat că numai cele din sesizare au legătură cu soluţionarea cauzei. În cererea de recurs s-a făcut referire la noi argumente invocate în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, care nu pot fi verificate de instanţa de recurs în condiţiile în care acestea nu sunt menţionate, aşa cum impun dispoziţiile procedurale sus-menţionate.
Faţă de aceste considerente şi de faptul că argumentele prezentate de instanţă au corespondent în dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat, cu aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul C.I. împotriva încheierii de şedinţă din data de 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 186/90/2012.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4864/2013. Civil. Conflict de muncă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4867/2013. Civil. Fond funciar. Recurs → |
|---|
