ICCJ. Decizia nr. 49/2013. Civil. Conflict de competenţă. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 49/2013

Dosar nr. 15593/233/2012

Şedinţa publică din 16 ianuarie 2013

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 516 din 12 martie 2012, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulată de reclamanta B.E. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Galaţi, având ca obiect „contestaţie decizie pensionare", în favoarea Judecătoriei Galaţi.

La rândul său, Judecătoria Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 7940 din 14 august 2012, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia civilă.

Totodată, a constatat intervenit conflict negativ de competenţă, a dispus suspendarea din oficiu a oricărei proceduri şi, în temeiul art. 21 C. proc. civ., înaintarea dosarului la Curtea de Apel Galaţi pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Analizând conflictul negativ de competenţă între tribunal şi judecătorie, curtea de apel a reţinut că reclamanta a solicitat, prin al doilea capăt de cerere, o pensie de 3.000 RON, grupa a II-a de muncă şi includerea în pensie a sporurilor şi a orelor suplimentare, drepturi ce intră în sfera jurisdicţiei asigurărilor sociale. Faţă de cele solicitate, soluţia privind competenţa de judecată în primă instanţă a tribunalului se impune în raport de dispoziţiile art. 153 lit. a)-j) din Legea nr. 263/2010.

Ca urmare, prin sentinţa civilă nr. 15F din 5 septembrie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, împotriva susmenţionatei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.E., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, după ce a expus istoricul litigiilor purtate cu pârâta-intimată, a învederat că prin dispoziţia/decizia atacată a primit o pensie diminuată cu suma de 134 RON, deşi este pensionată din 1 februarie 2001 şi a avut o vechime efectivă în muncă de 30 ani, motiv pentru care măsura dispusă de pârâtă se vădeşte a fi abuzivă şi contrară „principiilor justiţiei sociale".

Ca urmare, a solicitat stabilirea unei pensii la un nivel de 3.000 RON, consecinţă a includerii tuturor sporurilor şi orelor suplimentare prestate în decursul activităţii.

Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, cu privire la care, din oficiu, a fost invocată nulitatea, se constată următoarele:

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

În ce priveşte motivele de nelegalitate care pot fi invocate pe calea recursului, acestea sunt limitativ reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ..

În speţă, se constată, pe de o parte, că recurenta nu a invocat niciunul dintre cazurile de casare ori de modificare reglementate de norma legală evocată, iar, pe de altă parte, criticile dezvoltate nu au legătură cu soluţia atacată care viza exclusiv stabilirea instanţei competente material în soluţionarea cauzei sale, iar nu chestiuni ce privesc fondul dreptului subiectiv dedus injustiţie.

Ca urmare, faţă de cele ce preced, şi constatând că nu sunt date motive de ordine publică ce ar putea fi invocate şi din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nulitatea căii de atac deduse judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta B.E. împotriva sentinţei civile nr. 15F din 5 septembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 49/2013. Civil. Conflict de competenţă. Recurs