ICCJ. Decizia nr. 46/2013. Civil. Stabilire program vizitare minor. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 46/2013

Dosar nr. 5899/2/2011

Şedinţa publică din 16 ianuarie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 663 din 11 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct 1 şi 2 C. proc. civ., formulată de revizuentul I.M. împotriva deciziei civile nr. 23 din 13 ianuarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimata I.(M.)I. şi cu autorităţile tutelare din cadrul Primăriei Sectorului 4 Bucureşti şi Primăriei Sectorului 4 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ. nu poate fi primită, deoarece revizuirea, ca şi cale extraordinară de atac de retractare, nu poate fi folosită pentru îndreptarea unor pretinse greşeli de nelegalitate sau de netemeinicie invocate de revizuent.

S-a reţinut că, verificând motivele de recurs formulate de recurentul revizuient I.M. împotriva deciziei civile nr. 759/2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a constatat că acesta a învestit instanţa de recurs cu critici vizând obligaţia lui de plata pensiei de întreţinere şi programul de vizitare a celor doi minori rezultaţi din căsătoria cu intimata.

Instanţa de recurs a analizat criticile formulate şi a diminuat cuantumul lunar datorat de recurent ca pensie de întreţinere pentru cei doi copii la 800 RON, stabilind ca dată a începerii obligaţiei de plată data de 20 septembrie 2010.

Instanţa de recurs a admis şi cel de-al doilea motiv de recurs şi a lărgit programul de vizitare de care urmează să beneficieze recurentul revizuient şi minorii faţă de programul pe care-l stabilise instanţa de apel.

În ceea ce priveşte nepronunţarea instanţei de recurs cu privire la stabilirea cuantumului contribuţiei pe care trebuie să o aibă intimata la creşterea minorilor, instanţa de recurs s-a pronunţat şi pe acest motiv de recurs formulat de recurentul revizuient, respingându-l în considerentele deciziei.

Ca atare, s-a considerat că instanţa de recurs s-a pronunţat pe motivele de recurs cu care a fost învestită, nerealizând plus petita.

S-a mai reţinut că nemulţumirile revizuentului faţă de soluţia instanţei de recurs în sensul că s-ar fi impus un cuantum al pensiei de întreţinere mai mic şi un program de vizitare a minorilor mai larg, nu intră în sfera motivelor de revizuire.

În consecinţă, constatând că nu se confirmă motivele invocate în cadrul cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de revizuire, întemeiată pe aceste dispoziţii legale, ca nefondată.

Împotriva deciziei nr. 663 din 11 aprilie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 5899/2/2011, a declarat recurs revizuientul I.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a indica în drept motivele de recurs.

La termenul de judecată din data de 16 ianuarie 2013, Înalta Curte a pus în dezbaterea părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului, care este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art 328 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

În cauză, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ. a fost exercitată împotriva deciziei civile nr. 663 din 11 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizie care este pronunţată de o instanţă de recurs şi care, în raport de dispoziţiile art. 328 alin. (1) raportat la art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., are caracter irevocabil.

De asemenea, art. 299 din C. proc. civ. stabileşte ce categorie de hotărâri judecătoreşti sunt susceptibile de a fî atacate cu recurs şi anume, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

Prin urmare, dreptul de recurs există numai în ceea ce priveşte hotărârile menţionate, neexistând posibilitatea să se declare recurs şi împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

În consecinţă, fiind în prezenţa unei hotărâri irevocabile (pronunţată în revizuire), calea de atac a recursului exercitată împotriva acesteia, este inadmisibilă.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., revizuentul I.M. va fî obligat la sumei de 200 RON cu titlu cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimata I.(M.)I..

Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul sa mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

în cauză, cuantumul cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat (800 RON), solicitat de intimata I.(M.)I., raportat la complexitatea pricinii, judecarea cauzei la primul termen de judecată şi activitatea avocatului care l-a asistat pe parcursul procesului, este unul exagerat şi nejustificat, motiv pentru care se impune aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul I.M. împotriva deciziei nr. 663 din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă revizuentul I.M. la plata a 200 RON cheltuieli de judecată către intimata I.(M.)I., reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 46/2013. Civil. Stabilire program vizitare minor. Recurs