ICCJ. Decizia nr. 50/2013. Civil. Acţiune în constatare. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 50/2013
Dosar nr. 1514/1/2011
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin decizia nr. 1027 din 8 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, pronunţată în Dosarul nr. 118/321/2007, s-a admis recursul declarat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în nume propriu şi pentru Mănăstirea Neamţ, s-a casat decizia nr. 75 din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, precum şi sentinţa nr. 803/C din 25 noiembrie 2008 a Tribunalului Neamţ, secţia civilă, s-a constatat autoritatea lucrului judecat şi, pe cale de consecinţă, s-a respins atât acţiunea principală introdusă de reclamanta Mănăstirea Neamţ la 18 decembrie 2006, cât şi cererea reconvenţională formulată de pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Neamţ; de asemenea, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Neamţ împotriva aceleiaşi decizii.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Aşa cum în mod constant s-a reţinut, atât în practica instanţelor, cât şi în doctrină, excepţia puterii lucrului judecat este destinată să asigure stabilitatea raporturilor juridice şi să dea eficienţă întregii activităţi judiciare.
De aceea, ea a fost considerată ca o excepţie de fond, peremtorie şi absolută iar normele care o consacră, ca având caracter imperativ.
Elementele lucrului judecat, care-i determină şi efectele, rezidă din dispoziţiile art. 1201 C. civ., text ce se referă la tripla identitate, de părţi (eadem conditio personarum) obiect (eadem res) şi cauză (eadem causa).
În speţă, în mod greşit instanţele nu au reţinut incidenţa textului mai sus citat şi respectiv întrunirea condiţiilor triplei identităţi cerută de lege, în raport cu cele ce s-au statuat, în Dosarul nr. 649/2006 al Judecătoriei Târgu-Neamţ, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 760 din 11 aprilie 2006.
Astfel, cauza soluţionată irevocabil prin decizia nr. 414 din 14 mai 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, în care părţile au avut calităţi inversate, faţă de poziţia procesuală din prezentul litigiu, a avut ca obiect soluţionarea cererii formulată, pe cale principală, de reclamanta Direcţia Silvică Piatra-Neamţ, vizând constatarea dreptului său de superficie asupra terenului de sub clădirile ce alcătuiesc „Complexul N." şi crearea unei servituti de trecere la calea publică, precum şi a cererii reconvenţionale formulată de pârâta reclamantă Mănăstirea Neamţ, prin care se solicita constatarea accesiunii Complexului N., la terenul proprietatea sa.
Prin sentinţa civilă nr. 760 din 11 aprilie 2006, Judecătoria Târgu-Neamţ, a respins atât acţiunea principală cât şi cererea reconventională.
Având spre soluţionare apelurile declarate de cele două părţi împotriva acestei sentinţe, Tribunalul Neamţ, secţia civilă, prin decizia nr. 286/C din 2 octombrie 2007, le-a respins ca nefondate, reţinând că între data pronunţării hotărârii primei instanţe şi data soluţionării căii de atac, regimul juridic al construcţiilor cunoscute sub denumirea de „Complexul N." şi al terenului aferent acestora a suferit modificări ca urmare a recunoaşterii - pe cale separată, în procedura specială a legilor fondului funciar - dreptului de proprietate al pârâtei-reclamante Mănăstirea Neamţ, asupra terenului în suprafaţă de 4478,74 ha situat pe raza comunei V., judeţul Neamţ, şi a clădirilor existente pe acesta.
Acest drept, se arată, a fost recunoscut prin sentinţa civilă nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu-Neamţ, care a obligat Direcţia Silvică Neamţ să delimiteze şi să pună la dispoziţia Comisiei Comunale Vânători, în favoarea reclamantei reconvenţionale, suprafaţa în discuţie, teren cu vegetaţie forestieră şi clădirile aflate pe acesta, printre care şi casa de protocol în litigiu.
Ca atare, s-a reţinut că atât acţiunea principală având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de superfîcie asupra terenului de sub clădirile denumite „Complexul N." şi obligarea pârâtei de a permite accesul la aceste construcţii, cât şi cererea reconvenţională formulată de Mănăstirea Neamţ, având ca obiect dobândirea prin accesiune a dreptului de proprietate asupra clădirilor amplasate pe terenul proprietatea unităţii de cult, apar ca lipsite de interes.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, care, prin decizia nr. 414 din 14 mai 2008, a respins recursurile formulate în cauză de reclamantă şi pârâta Mănăstirea Neamţ.
De menţionat că, situaţia juridică creată urmare pronunţării sentinţei civile nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu-Neamţ, dată în procedura specială instituită prin legile fondului funciar, cu referire la regimul juridic al nemişcătoarelor în litigiu, era aplicabilă şi demersului iniţiat, la 18 decembrie 2006 (cauza de faţă) de Mănăstirea Neamţ, cele două acţiuni, fondate pe dreptul comun, fiind introduse la date apropriate, singura deosebire constând în calităţile inversate ale părţilor (reclamant-pârât/pârât-reclamant).
Or, este unanim admis în doctrină şi în practica instanţelor că, pentru a exista autoritate de lucru judecat, nu este necesar ca obiectul să fie formulat în ambele acţiuni în acelaşi mod, sau calităţile părţilor să fie aceleaşi, fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte, este identic.
Se constată şi identitatea de cauză dintre cele două cereri deduse judecăţii de către reclamanta-pârâtă şi respectiv pârâta-reclamantă.
Astfel, cauza rezidă în fundamentul juridic al acţiunii şi se materializează practic în situaţia de fapt, calificată juridic.
Aşa cum judicios s-a statuat în doctrină, cauza reprezintă justificarea pretenţiei promovată în justiţie, fiind „raţiunea primă" sau „raţiunea imediată" a cererii.
De aceea, conceptul de cauză trebuie raportat nu doar la temeiul juridic al acţiunii ci şi la starea de fapt, calificată juridic, care - în speţă - devenise identică, prin efectul pronunţării sentinţei nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu-Neamţ pentru ambele acţiuni, fondate pe dreptul comun.
Aşa fiind în considerarea celor ce preced, în cauză, s-a constatat autoritatea de lucru judecat în raport de dispoziţiile sentinţei civile nr. 760 din 11 aprilie 2006, irevocabilă, pronunţată de Judecătoria Târgu-Neamţ.
La data de 22 februarie 2011, în temeiul dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ., contestatoarea Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Neamţ a solicitat retractarea deciziei nr. 1027 din 08 februarie 2011, anterior menţionată, prin care Înalta Curte a soluţionat recursul său.
În dezvoltarea motivului de contestaţie în anulare s-a susţinut că hotărârea a cărei retractare se cere este rezultatul unei greşeli materiale, deoarece instanţa de recurs nu a analizat excepţiile privind nulitatea şi inadmisibilitatea recursului promovat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în numele şi pentru Mănăstirea Neamţ, excepţii invocate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Neamţ prin întâmpinare.
În opinia contestatoarei, în temeiul art. 137 C. proc. civ., instanţa de recurs trebuia mai întâi să soluţioneze excepţiile privind nulitatea şi inadmisibilitatea recursului declarat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în numele şi pentru Mănăstirea Neamţ, iar mai apoi să soluţioneze excepţia de fond a autorităţii de lucru judecat, invocată din oficiu de către instanţa de judecată.
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în numele şi pentru Mănăstirea Neamţ, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea, ca nefondată, a contestaţiei în anulare, susţinerile invocate de contestatoare nefîind formulate prin motivele de recurs ci doar prin întâmpinarea depusă în recurs, neexistând o eroarea materială în sensul textului invocat de contestatoare.
Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acesteia pentru argumentele ce succed.
Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale esenţiale, determinante pentru soluţia pronunţată.
Textul de lege vizează greşeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate. în această categorie intră greşeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei.
Din conţinutul deciziei contestate nu rezultă existenta unor greşeli materiale care să ducă la anularea acesteia.
În speţă, contestatoarea a formulat critici vizând o eventuală greşeală de judecată, considerând că instanţa de recurs a stabilit în mod nelegal ordinea de soluţionare a excepţiilor invocate cu ocazia soluţionării recursului, cu încălcarea prevederilor art. 137 C. proc. civ. şi nu s-a pronunţat, cu prioritate, asupra excepţiilor privind nulitatea şi inadmisibilitatea recursului declarat de Mitropolia Moldovei şi Bucovine în numele şi pentru Mănăstirea Neamţ, invocate de contestatoare prin întâmpinare.
Practic, contestatoarea confundă semnificaţia sintagmei „greşeală materială" cu pretinse greşeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural.
Or, în înţelesul normei prevăzute de art. 318 C. proc. civ., prima ipoteză a contestaţiei în anulare speciale, greşeala materială vizează o eroare formală, care deşi distinctă de greşeala materială care poate fi îndreptată în condiţiile art. 281 C. proc. civ., nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli decurgând din interpretarea unor dispoziţii de drept substanţial sau procedural.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv.
Greşeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanţa ar fi înţeles să interpreteze un text de lege, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.
Faţă de cele ce preced, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 318 C. proc. civ., astfel că se impune respingerea contestaţiei în anulare, aceasta fiind neîntemeiată.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia dedusă judecăţii.
În aplicarea art. 274 C. proc. civ., va obliga pe contestatoare la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Neamţ împotriva deciziei nr. 1027 din 8 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală în Dosarul nr. 118/321/2007.
Obligă contestatoarea Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Neamţ la plata sumei de 1.000 RON cu titlu cheltuieli de judecată către intimata Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 54/2013. Civil. Investire cu formulă... | ICCJ. Decizia nr. 5/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
