ICCJ. Decizia nr. 5038/2013. Civil

Decizii civile ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5038/2013

Dosar nr. 3292/117/2009*

Şedinţa publică din 6 noiembrie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 880 din 21 octombrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 3292/117/2009 de către Tribunalul Cluj, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul B.C.I. împotriva pârâţilor Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca şi R.A.D.P. Cluj-Napoca.

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei R.A.D.P. Cluj-Napoca.

S-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului a suprafeţei de 1.307 m.p. din terenul înscris în C.F. nr. X Cluj, cu nr. top. 3, identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert M.M.T., care face parte integrantă din hotărâre, porţiunile S5 (173 m.p.), S6 (906 m.p.) şi S7 (228 m.p.).

S-a dispus acordarea de despăgubiri băneşti în favoarea reclamantului pentru suprafaţa de 420 m.p. din terenul înscris în C.F. nr. X Cluj, cu nr. top. 3.

Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, să achite reclamantului suma de 4.580 RON, cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere, în principal, următoarele:

Prin notificarea înregistrată sub nr. 454 din 26 iulie 2001 la BEJ B.M., adresată Consiliului Local Cluj-Napoca reclamantul B.C.I. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 4.613 m.p. (320 stj.p. + 960 stj.p.) înscris în C.F. nr. X Cluj cu nr. top. 3, situat în Cluj-Napoca, str. M.M., nr. 3 şi 9, care a fost preluat abuziv de stat de la antecesorul său B.C.P.

Prin adresa din 23 iunie 2008, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a transmis pârâtei R.A.D.P. Cluj-Napoca notificarea reclamantului, pe considerentul că, în baza Decretului de expropriere nr. 353/1960, suprafaţa de 178 stj.p. din terenul în litigiu a fost înscris în proprietatea Statului Român, în favoarea Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, iar restul a trecut în administrarea R.A.D.P. Cluj-Napoca.

Prin adresa din 25 iulie 2008, pârâta R.A.D.P. Cluj-Napoca a restituit dosarul Primăriei Cluj-Napoca, susţinând că terenul în litigiu este situat în vecinătatea imobilelor ocupate de R.A.D.P. şi nu se află în posesia sa.

Prin precizarea de acţiune reclamantul a solicitat să se dispună restituirea în natură, în favoarea, sa a suprafeţei de 1.307 m.p. din cea de 1.727 m.p., cu privire la care a formulat petenţii prin cererea de chemare în judecată, rămânând ca pentru diferenţa de 420 m.p. (dintre 1.307 şi 1.727 m.p.) să-i fie acordate măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri în condiţiile legii speciale.

Conform copiei C.F. nr. X Cluj, asupra imobilului cu nr. top. 3, arător şi fânaţ la „E.”, în suprafaţa de 1 iugh. şi 1 stj.p. defunctul B.C.P. a fost proprietar tabular, deţinând cota parte de 2/10, înscrisă sub B11 şi cota parte de 1/10, înscrisă sub B23.

Prin încheierea C.F. nr. Y din 11 februarie 1963, în baza Decretului de expropriere nr. 353/1960, s-a dezlipit din imobilul menţionat suprafaţa de 178 stj.p., urmând să fie înscrisă în C.F. centrală, în favoarea Statului Român, prin Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, iar în C.F. nr. X Cluj s-a rectificat suprafaţa imobilului cu nr. top. 3, la 1.423 stj.p.

Din adresa nr. AA/1975 a Consiliului popular al municipiului Cluj-Napoca rezultă că terenul cu nr. top. 3, format din grădini situate pe str. M.M., nr. 3 şi nr. 9, a fost predat de soţia defunctului B.C.P. prin procesul-verbal din 14 martie 1963, în baza prevederilor Decretului nr. 115/1959.

În această adresă se mai arată că grădina de la nr. 3 a fost ocupată în anul 1976 de drumul de legătură dintre nodul A.V. – zona de depozitare S., iar cea de la nr. 9 a rămas în administrarea Consiliului popular al municipiului Cluj-Napoca, dându-i-se altă întrebuinţare. Această preluare a imobilului în litigiu nu a fost înscrisă în C.F. nr. X Cluj.

Din certificatul de moştenitor nr. BB/1986 rezultă că B.C.P. a decedat la data de 07 iunie 1985, singurul său moştenitor fiind reclamantul B.C.I.

Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză a rezultat că situaţia actuală a terenului cu nr. top. 3 este următoarea:

- porţiunea S1, în suprafaţă de 1.670 m.p., pe care se regăseşte carosabilul str. M.I.R., cu trotuar şi spaţiul verde din intersecţie;

- porţiunea S2, în suprafaţă de 945 m.p., pe care se găseşte blocul de locuinţe cu terenul aferent acestuia, împrejmuit;

- porţiunea S3, în suprafaţă de 1.980 m.p., pe care se găseşte incinta R.A.D.P. Cluj-Napoca, teren curte cu construcţii, împrejmuit;

- porţiunea S4, în suprafaţă de 360 m.p., ocupată de casa şi curtea împrejmuite pe colţul sud estic al amplasamentului;

- porţiunea S5, în suprafaţă de 173 m.p., teren viran folosit ca parcare;

- porţiunea S6, în suprafaţă de 906 m.p., teren curte extinsă folosit de R.A.D.P.;

- porţiunea S7, în suprafaţă de 228 m.p., teren curte extinsă folosit de R.A.D.P.

Raportat la probatoriul menţionat mai sus, instanţa a constatat că terenul în litigiu este deţinut atât de Municipiul Cluj-Napoca (porţiunile S1, S2, S4 şi S5), cât şi de R.A.D.P. Cluj-Napoca (celelalte porţiuni), astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, obligaţia de soluţionare a notificării reclamantului aparţinea şi pârâtei R.A.D.P. Cluj-Napoca, în calitate de unitate deţinătoare.

Pârâta R.A.D.P. Cluj-Napoca a susţinut că imobilele pe care le deţine sunt înscrise în C.F. nr. Z, cu nr. top. 1/5, 1/3, 1/4, 1/2 şi 2/2, însă din raportul de expertiză menţionat a rezultat că pârâta ocupă şi parte din terenul în litigiu, cu nr. top. 3, aflat în vecinătatea imobilului înscris în C.F. nr. Z.

În consecinţă, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte.

Totodată, instanţa a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către stat, în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 115/1959, de la antecesorul reclamantului, fiind incidente prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.

În condiţiile în care reclamantul a formulat notificarea pentru acordarea de măsuri reparatorii, iar pârâţii nu au emis până în prezent dispoziţia, respectiv decizia prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanţa a considerat că această lipsă echivalează cu un refuz de restituire.

Făcând aplicarea deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a dispus pe fondul cauzei restituirea în natură a suprafeţei de 1.307 m.p. identificată în raportul de expertiză şi acordarea de despăgubiri băneşti pentru restul suprafeţei de 420 m.p.

Prin decizia civilă nr. 174/A din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Cluj au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca şi R.A.D.P. Cluj-Napoca.

Motivând decizia, instanţa de apel a confirmat starea de fapt şi drept avută în vedere de prima instanţă. A mai arătat instanţa şi că R.A.D.P. Cluj-Napoca a fost legal citată, înaintea primei instanţe, în vederea efectuării expertizei dispuse în cauză.

Prin decizia civilă nr. 1660 din 08 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost admise recursurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca şi R.A.D.P. Cluj-Napoca, decizia dată în apel casată, iar cauza trimisă la Curtea de Apel Cluj pentru rejudecarea apelurilor.

În motivarea deciziei s-au arătat, în principal, următoarele:

Prin obiecţiunile la raportul de expertiză, depuse cu respectarea cerinţelor art. 212 alin. (2) C. proc. civ., R.A.D.P. Cluj-Napoca a invocat nelegala sa citare la efectuarea măsurătorilor, prima instanţă însuşindu-şi arătările reprezentantului reclamantului în sensul că aceste aspecte sunt apărări de fond.

La rândul său, instanţa de apel a respins criticile sub acest aspect ale pârâtei R.A.D.P. Cluj-Napoca şi şi-a întemeiat soluţia pe faptul că pârâta nu a respectat cerinţele art. 98 C. proc. civ.

Instanţa de recurs a considerat că, procedând în acest mod, ambele instanţe de fond au făcut aplicarea greşită în speţă a dispoziţiilor art. 98 C. proc. civ., câtă vreme in limine litis, prin primul act de procedură săvârşit în cauză de R.A.D.P. Cluj-Napoca, aceasta şi-a indicat un sediu la care urma să fie citată.

Drept urmare, nu a avut loc o schimbare a adresei pârâtei pe parcursul procesului, pentru ca, sub pedeapsa neluării în seamă, citarea la vechea adresă să fie legală.

S-a apreciat că, expertiza săvârşită în condiţiile arătate este lovită de nulitate, potrivit art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ., vătămarea procesuală a R.A.D.P. Cluj-Napoca, care nu şi-a putut prezenta punctul de vedere cu ocazia măsurătorilor efectuate de expert fiind considerată ca evidentă de către instanţa de recurs.

De vreme ce raportul de expertiză a fost luat în considerare în mod substanţial la darea soluţiei primei instanţe, în aplicarea art. 106 alin. (1) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii acestuia este de natură să afecteze şi sentinţa. Pe cale de consecinţă, Înalta Curte a apreciat că, prin respingerea apelului R.A.D.P. Cluj-Napoca, s-a păstrat o soluţie nelegală, motiv pentru care criticile formulate de această parte întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul declarat de R.A.D.P. Cluj-Napoca a fost admis, procesul fiind trimis spre rejudecare în apel, pentru refacerea raportului de expertiză cu respectarea art. 208 alin. (1) C. proc. civ.

S-a considerat că, urmare a casării cu trimitere spre rejudecare se va ajunge la repunerea în discuţie a tuturor aspectelor invocate prin motivele de apel formulate de toate părţile, astfel că, în mod formal, şi recursurile celorlalţi pârâţi au fost admise.

Prin decizia civilă nr. 15/A din 19 februarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, au fost admise, în parte, apelurile declarate de pârâţi, schimbată sentinţa civilă în sensul restituirii în natură către reclamant a suprafeţei de 941 m.p. teren, rămânând ca pentru diferenţa de 786 m.p. teren ce nu poate fi restituită în natură reclamantului să i se acorde măsuri reparatorii în echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În baza art. 274 C. proc. civ. au fost obligaţi pârâţii apelanţi să-i plătească reclamantului suma de 5.580 RON, cheltuieli de judecată în primă instanţă şi apel, reprezentând onorariu avocaţial şi onorariu expert.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Potrivit extrasului C.F. nr. X Cluj aflat la dosarul primei instanţe, asupra imobilului teren (arător şi fânaţ la „E.”) a avut calitatea de coproprietar, asupra unei părţi totale de 3/10, B.C.P., antecesorul reclamantului, dreptul acestuia fiind întabulat sub B+11 (cota de 2/10) şi B+23 (cota de 1/10). Cotei de 3/10 îi corespunde suprafaţa de 1.727 m.p., în condiţiile în care suprafaţa totală a terenului este de 1 iugăr şi 1 stj.p. (5.758,2 m.p.).

În conformitate cu cele dispuse de instanţa de recurs, în rejudecarea apelurilor s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice având ca obiect identificarea terenului în litigiu şi stabilirea faptului dacă acesta este liber în înţelesul Legii nr. 10/2001, deci dacă poate fi restituit în natură, în totul sau în parte, către reclamant.

Potrivit celor stabilite de expertul tehnic judiciar, din suprafaţa de 1.727 m.p. solicitată de reclamant pentru restituire, este liberă de construcţii o suprafaţă de 1.307 m.p., în vreme ce suprafaţa de 420 m.p. este ocupată de construcţii definitive.

În ce priveşte suprafaţa de 1.307 m.p. liberă de construcţii, expertul a arătat că aceasta se compune din suprafaţa de 173 m.p. (identificată prin indicativul S5) reprezentând teren viran folosit ca parcare, din suprafaţa de 906 m.p. teren (identificată prin indicativul S6) reprezentând curte extinsă folosit de pârâta R.A.D.P. Cluj-Napoca şi din suprafaţa de 228 m.p. (identificată prin indicativul S7) reprezentând teren curte extinsă folosit de R.A.D.P. Cluj-Napoca (accesul la str. M.M. şi racorduri la utilităţi – apă, gaz, canalizări).

Expertul tehnic a propus două variante de restituire în natură la care instanţa să se raporteze, prima vizând suprafaţa de 1.307 m.p., iar cea de-a doua vizând suprafaţa de 941 m.p. (compusă din suprafeţele de 173+768 m.p.).

În legătură cu această a doua variantă, expertul tehnic a menţionat că a exclus de la propunerea de restituire porţiunea S=228 m.p. aflată pe colţul sud-estic al curţii pârâtei R.A.D.P. Cluj-Napoca, pe care se află accesul la str. M.M. şi racorduri la utilităţi, precum şi o parte din perimetrul aflat între blocul de locuinţe şi clădirea de birouri a R.A.D.P. Cluj-Napoca, în sensul stabilirii unei fâşii de teren de 138 m.p., pentru întreţinerea clădirii R.A.D.P. Cluj-Napoca de 4 metri lăţime, pe latura vestică a acesteia.

Completând aceste constatări, expertul tehnic judiciar a mai învederat, în răspunsul la obiecţiunile formulate de pârâta R.A.D.P. Cluj-Napoca că reţeaua de canalizare existentă pe amplasamentul în litigiu, aşa cum rezultă din adresa şi planul SC C.A.S. SA Cluj, precum şi restul de utilităţi existente în perimetrul în litigiu, sunt avute în vedere în varianta nr. 2. A mai precizat expertul că reţele de utilităţi nu sunt însă amplasate pe terenul în suprafaţă totală de 941 m.p. propus spre restituire către reclamantă conform variantei nr. 2, deja menţionată mai sus.

Instanţa de apel a apreciat că exigenţele legale ale art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, sunt satisfăcute, în prezentul proces, numai în cazul în care reclamantului i s-ar restitui în natură suprafaţa de 941 m.p. teren (173 m.p. + 768 m.p.) evidenţiată în varianta nr. 2 a expertizei, astfel cum aceasta se află redată şi în planul de situaţie integrat raportului de expertiză, în caz contrar ajungându-se la a i se restitui reclamantului inclusiv o suprafaţă de teren pe care se află amplasate reţele de utilităţi şi, de asemenea, nu i s-ar putea asigura pârâtei R.A.D.P. accesul la partea din spate a construcţiei identificată prin A1 în planul de situaţie menţionat.

Astfel fiind, au fost admise în parte apelurile declarate de pârâţi, sentinţa fiind schimbată în sensul restituirii în natură către reclamant a suprafeţei de 941 m.p. teren, rămânând ca pentru diferenţa de 786 m.p. teren ce nu poate fi restituită în natură reclamantului să i se acorde măsuri reparatorii în echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În baza art. 274 C. proc. civ. au fost obligaţi pârâţii apelanţi să-i plătească reclamantului suma de 5.580 RON, cheltuieli de judecată în primă instanţă şi apel, reprezentând onorariu avocaţial şi onorariu expert, instanţa de apel considerând că le este imputabil pârâţilor faptul că nu au emis, în condiţiile legii, dispoziţie de soluţionare a notificării formulate, câtă vreme reclamantul era îndreptăţit la a obţine măsuri reparatorii.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul B.C.I., pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, şi pârâta R.A.D.P. Cluj-Napoca.

Recurenta R.A.D.P. Cluj-Napoca, critică în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel sub aspectul obligării sale, în solidar cu ceilalţi pârâţi, la restituirea în natură a suprafeţei de 941 m.p. teren (compusă din suprafaţa de 768 m.p. teren - S6 şi suprafaţa de 173 m.p. teren - S5), în principal, datorită faptului că această suprafaţă nu este susceptibilă de restituire în natură, în conformitate cu prevederile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar, în subsidiar datorită faptului că porţiunea S5 - 173 m.p. nu este deţinută de către regie, fiind în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca şi utilizată de către proprietarii din blocul de locuinţe cu destinaţia de parcare autoturisme.

Susţine că, din întreg probatoriul administrat în cauză (expertiză tehnică, adresa şi planul de situaţie înaintat de către SC C.A.S. SA, înregistrat la sediul Regiei în 28 noiembrie 2012), rezultă că atât suprafaţa S5=173 m.p., cât şi cea S6=768 m.p., sunt afectate de amenajări de utilitate publică, în sensul dispoziţiilor legale mai sus citate, astfel încât nu există suprafeţe libere susceptibile de restituire în natură. Astfel, în varianta nr. 2 a planului de situaţie anexat raportului de expertiză este menţionat faptul că terenul de 173 m.p. are destinaţia de parcare, iar terenul în suprafaţă de 768 m.p. este afectat atât de amenajări subterane - reţea de canalizare apă -, cât şi de parcare betonată şi spaţii verzi.

Deşi instanţa de apel a dispus restituirea în natură a suprafeţei de teren de 941 m.p. tocmai în considerarea dispoziţiilor exprese ale art. 10.3 din Normele metodologice enunţate, apreciază că a efectuat o interpretare greşită a acestora în raport de circumstanţele concrete ale speţei. Astfel, instanţa de apel în mod greşit s-a limitat la a considera nesusceptibilă de restituire în natură doar suprafaţa de teren afectată de amenajarea subterană, iar nu şi cea afectată de parcare amenajată (atât de pe suprafaţa S5, cât şi de pe suprafaţa S6), respectiv spaţii verzi (aferenta porţiunii S6).

Recurenţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca critică, în parte, legalitatea hotărârii recurate apreciind ca instanţa ar fi trebuit să respingă cererea de chemare în judecată ca nefondată faţă de aceştia.

Reiterează faptul că în conformitate cu dispoziţiile legale imperative ale art. 25 din Legea nr. 10/2001, notificarea revendicatorului B.C.I. nu intră în competenţa de soluţionare a Primarului Municipiului Cluj-Napoca, motivat de faptul că în baza Decretului de expropriere nr. 353/1960, suprafaţa de 178 stj.p. teren s-a înscris în favoarea Statului Român, Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, Direcţia Regională a C.F.R. Cluj, iar restul terenului se află - potrivit procesului-verbal încheiat de către Comisia tehnică de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, republicată, în administrarea R.A.D.P. Cluj, fiind folosit de către aceasta în scopul depozitarii de materiale etc. Precizează că pe teren sunt edificate şi construcţii definitive, în speţă bloc de locuinţe R.A.D.P. - circa 10-15%.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legii speciale, dosarul de revendicare al reclamantului a fost transmis spre competentă soluţionare unităţilor deţinătoare. În acest sens, la data de 27 iunie 2008 a fost înregistrată la R.A.D.P. adresa emisă de Primăria Municipiului Cluj-Napoca având ca obiect transmiterea (în original) a dosarului de revendicare ce vizează imobilul situat în Cluj-Napoca, str. M.M., nr. 3 şi nr. 9, înscris în C.F. nr. X, nr. top. 3, spre competentă soluţionare. De asemenea, dosarul de revendicare a fost transmis, în copie, şi către Direcţia Regională C.F.R. Cluj, spre competentă soluţionare, la data de 26 iunie 2008.

La data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamantul avea cunoştinţă de starea de fapt mai sus arătată întrucât acestuia i-a fost adus la cunoştinţă, prin înscrisuri, faptul că nu Primarul Municipiului Cluj-Napoca are competenţa de soluţionare a notificării, nefiind unitatea deţinătoare a imobilului revendicat.

Susţin recurenţii că au învederat instanţei ca oportună varianta 2 din raportul de expertiză cu menţiunea clară că nu sunt de acord ca aceasta să includă şi terenul identificat prin S5 în suprafaţă de 173 m.p. întrucât acesta este situat în arealul blocului de locuinţe, fiind împrejmuit, motiv pentru care consideră că această suprafaţă de teren trebuie să-şi păstreze şi pe viitor destinaţia actuală, respectiv zonă de parcare a autoturismelor aflate în proprietatea locatarilor din bloc, destinaţie pe care a primit-o încă de la edificarea imobilului de locuinţe.

Varianta 2 propusă de expert are ca obiect restituirea în natură în favoarea reclamantului a terenurilor identificate în expertiză prin suprafaţa S5 - 173 m.p. (parcare aferentă blocului de locuinţe) şi S6 - 748 m.p. (care, practic, este terenul iniţial identificat prin indicativul S6 - 906 m.p. din care s-a extras suprafaţa de 138 m.p. reprezentând zona de siguranţă necesară clădirilor din zona identificată de către expert pentru a se asigura accesul la clădirile R.A.D.P. Cluj şi blocul de locuinţe, pentru diferite intervenţii).

De asemenea, raportat la considerentele mai sus arătate, solicită exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată (fond+apel), întrucât nu au căzut în pretenţii, o altă soluţionare legală neputându-se da.

În motivarea recursului său, reclamantul B.C.I. critică, în esenţă, neacordarea de către instanţa de apel a întregii suprafeţe de 1.307 m.p. pretins a fi restituită în natură.

La termenul de judecată din data de 6 noiembrie 2013, instanţa de recurs a invocat din oficiu excepţia de tardivitate a declarării recursului de către reclamant.

Asupra acestei excepţii Înalta Curte reţine că, potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În cauză, decizia civilă recurată a fost comunicată reclamantului la 1 aprilie 2013, conform dovezii de comunicare aflată în dosarul de apel, iar cererea de recurs a fost înregistrată la data de 18 aprilie 2013 conform rezoluţiei aplicate la dosar recurs.

Aşa fiind şi aplicând dispoziţiile art. 101 (1) C. proc. civ., conform cărora termenele se calculează pe zile libere, Curtea constată că depunerea la instanţa de apel a recursului la data de 18 aprilie 2013, s-a realizat peste termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac.

Prin urmare, Curtea, în raport de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ., urmează să respingă recursul reclamantului, ca tardiv declarat.

În ceea ce priveşte recursul Primarului Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca şi, respectiv, al R.A.D.P. Cluj-Napoca, Înalta Curte reţine că se invocă o greşită aplicare a normelor de drept material ale Legii nr. 10/2001, aspect ce se încadrează în cazul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

O primă critică formulată în recursul Primarului Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca vizează faptul că Primarul Municipiului Cluj-Napoca, ca reprezentant al Municipiului Cluj-Napoca, nu ar fi fost persoana deţinătoare, dat fiind localizarea terenului ce face obiectul notificării, parţial în patrimoniul Statului Român, prin Ministerul Transporturilor, restul în administrarea R.A.D.P. Cluj.

Nu va fi reţinută o astfel de susţinere, Înalta Curte apreciind ca fiind corectă soluţia instanţelor de fond care au considerat că recurenţii au calitate procesuală pasivă ca unitate deţinătoare, întrucât, din probele administrate, s-a evidenţiat că, pentru terenul care nu aparţine incintei R.A.D.P. Cluj, unitatea administrativ-teritorială este cea în patrimoniul căreia figurează suprafeţele de teren ce fac obiectul notificării. Prin urmare, aceştia deţin, fiecare în parte, suprafeţe din terenul ce a aparţinut autorului reclamantului.

Afirmaţia recurenţilor Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, în sensul că terenul de 178 stj.p. din suprafaţa deţinută iniţial de autorul contestatorului se află în posesia Ministerului Transporturilor este reală, dar fără relevanţă în cauza dedusă judecăţii, întrucât această suprafaţă nu a constituit obiect al prezentului litigiu.

În ceea ce priveşte critica comună a recurenţilor, referitoare la nerespectarea tuturor criteriilor în baza cărora se poate proceda la restituirea în natură a terenurilor, aceasta este în parte fondată.

Astfel, instanţa de apel a dispus restituirea în natură a două suprafeţe de teren, anume terenul de 173 m.p., reprezentând parcarea aferentă blocului de locuinţe şi terenul de 768 m.p., parte din suprafaţa de 906 m.p., din curtea R.A.D.P. Cluj, apreciind că acestea sunt libere şi neafectate de utilităţi.

Recurenţii au susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, astfel că nici aceste terenuri nu pot fi restituite în natură întrucât terenul de 173 m.p. este destinat unei parcări, iar terenul de 768 m.p. este afectat atât de amenajări subterane - reţea de canalizare, apă -, cât şi de parcare betonată şi spatii verzi.

Este de reţinut că instanţele de fond au procedat la interpretarea şi aplicarea corectă în cauză, numai în parte, a dispoziţiilor art. 10.3. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007 , potrivit cărora, entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală a terenului solicitat şi a subfeţei acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele asemenea), existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situaţii, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafeţe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma „amenajări de utilitate publică” este definită în dispoziţiile art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007, reprezentând acele amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii şi anume, căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare, etc.) dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi în jurul blocurilor de locuit, parcări şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.

Acelaşi text stabileşte că individualizarea acestor suprafeţe, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor este atributul entităţii învestite cu soluţionarea notificării, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituţile de amenajarea teritoriului şi de urbanism, de asemenea, tot în sarcina unităţii revenind obligaţia de a verifica destinaţia terenului şi a suprafeţei acestuia pentru a nu se afecta căile de acces, ori existenţa unor amenajări subterane.

În măsura în care entitatea învestită cu soluţionarea notificării nu a realizat aceste verificări, instanţa este ţinută de ele, într-o corectă aplicare a legii, când se contestă caracterul de „teren liber” al bunului solicitat a fi restituit în natură.

Înalta Curte apreciază că respectarea acestei norme legale s-a dovedit numai în ceea ce priveşte terenul din incinta R.A.D.P. Cluj de 768 m.p., instanţa de apel omologând corect concluziile raportului de expertiză ing. M.M.T., în varianta 2, care precizează fără echivoc că pe suprafaţa menţionată nu există astfel de amenajări, utilităţile fiind amplasate în cei 228 m.p. excluşi deja de la restituirea în natură şi pentru care a fost dispusă acordarea de despăgubiri băneşti.

Prin urmare, această suprafaţă se impune a fi restituită în natură astfel că soluţia instanţei de apel este corectă şi legală.

În ceea ce priveşte însă parcarea situată pe terenul de 173 m.p., aflat în administrarea unităţii administrativ-teritoriale şi care deserveşte blocul de locuinţe aferent, aceasta reprezintă o amenajare de utilitate publică, pentru care nu se poate dispune restituirea în natură, astfel că, nefiind un teren liber în sensul Legii nr. 10/2001, nu există un temei legal pentru atribuirea acestuia în natură.

În consecinţă, pentru această suprafaţă măsurile reparatorii vor fi stabilite prin echivalent, adăugându-se suprafeţei pentru care s-a dispus deja acordarea de despăgubiri (786 m.p.), rezultând astfel un total de 959 m.p.

Critica recurenţilor Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, privind exonerarea de plata cheltuielilor de judecată din apel este nefondată, întrucât recurenţii au avut calitatea de părţi căzute în pretenţii în cauza pendente, în faza procesuală a apelului, faţă de modificarea în parte a dispoziţiei contestate în privinţa formei despăgubirilor, astfel că le incumbă obligaţia de a suporta, conform legii, cheltuielile de judecată efectuate de partea potrivnică, în măsura în care solicitările formulate pe calea prezentului demers judiciar au fost admise.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, şi R.A.D.P. Cluj-Napoca, va modifica în parte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. decizia recurată, în sensul că restituirea în natură va viza doar suprafaţa de 768 m.p. teren (S6), iar dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, va fi recunoscut pentru suprafaţa de 959 m.p. teren.

Vor fi menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul B.C.I., împotriva deciziei nr. 15/A din 19 februarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă .

Admite recursurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, şi R.A.D.P. Cluj-Napoca, împotriva aceleiaşi decizii, pe care o modifică în parte, în sensul că restituirea în natură vizează doar suprafaţa de 768 m.p. teren (S6), iar dreptul la măsuri reparatorii în echivalent conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005 vizează suprafaţa de 959 m.p. teren.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 5035/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond  ICCJ. Decizia nr. 5042/2013. Civil. Reparare prejudicii erori... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5038/2013. Civil