ICCJ. Decizia nr. 5076/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5076/2013
Dosar nr. 42284/3/2008
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta SC T.S. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, a solicitat să fie obligat acesta să exproprieze întreaga suprafaţă de 766,97 m.p. nu numai suprafaţa de 314,50 m.p., deoarece nu mai poate valorifica sub nici o formă diferenţa de teren care le-a mai rămas în proprietate din cauza interdicţiilor impuse zonei de protecţie legală faţă de axul centurii rutiere; obligarea pârâtei să achite o despăgubire de 1.150.455 euro echivalentul în RON la data plăţii efective, cuantum ce reprezintă preţul total al întregii suprafeţe de teren de 766,97 m.p. calculat în funcţie de preţul real al zonei de 1.500 euro/m.p.; instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului expropriat până la plata despăgubirii. Cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1187 din 02 iulie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta SC T.S. SRL, a obligat pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, la plata sumei de 1.150.455 euro în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii către reclamantă cu titlu de despăgubiri, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la exproprierea diferenţei de teren în suprafaţă de 452,47 m.p. situat în oraşul Voluntari, jud. Ilfov, precum şi capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenţie şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.200 RON către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 11 din 30 octombrie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă Consiliul Local Voluntari, jud. Ilfov, s-a dispus exproprierea şi s-a aprobat acordarea prin consemnare a despăgubirilor aferente imobilului teren de 314,5 m.p. situat în oraşul Voluntari, despre care s-a menţionat în hotărârea respectivă că este proprietatea lui Ş.C. şi Ş.A.M. Despăgubirile au fost stabilite la suma de 147.205,5 RON, echivalentul în RON al sumei de 44.030 euro, respectiv 140 euro/m.p.
Pentru aceste considerente, Tribunalul a acordat reclamantei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de aceasta, în acest mod, suma reprezentând valoarea terenului rămas neexpropriat.
În ceea ce priveşte valoarea terenului expropriat, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, aceasta este la data exproprierii – respectiv data consemnării sumei de către expropriator – 3 decembrie 2007 – 1.509,18 euro/m.p., iar la momentul întocmirii raportului de expertiză (aprilie 2009) este de 1.056,4 euro/m.p. (valoarea fiind diminuată cu 30%).
În ceea ce priveşte momentul în funcţie de care urmează a fi stabilită valoarea de circulaţie a terenului expropriat, Tribunalul a apreciat că acesta nu poate fi decât cel al datei consemnării despăgubirilor de către expropriator.
În ceea ce priveşte criteriile de determinare ale valorii imobilului, Tribunalul a avut în vedere valoarea imobilului expropriat stabilită prin raportul de expertiză prin metoda comparaţiei directe, singura care este aptă să stabilească valoarea imobilului cât mai aproape de valoarea de circulaţie a acestuia la data exproprierii.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994 şi art. 44 alin. (4) din Constituţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concluziile raportului de expertiză precum şi dispoziţiile art. 129 alin. final C. proc. civ., Tribunalul a admis cererea şi a stabilit valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat la valoarea de 1.500 euro/m.p.
Cât priveşte cererea de stabilire a unui drept de retenţie asupra imobilului expropriat până la data plăţii despăgubirii, Tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât constituirea unui drept de retenţie în speţă ar fi incompatibilă cu măsura exproprierii. În plus, plata prealabilă a despăgubirii face inutilă instituirea unui asemenea drept de retenţie.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., Tribunalul a obligat pe pârât şi la plata sumei de 1.200 RON reprezentând onorarii de experţi cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, solicitând să se constate netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei civile nr. 1187 din 02 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosar nr. 42284/3/2008, şi pe cale de consecinţă, să se dispună admiterea prezentului apel, schimbarea în totalitate a sentinţei apelate şi, pe fondul cauzei, respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.
Instanţa de apel a reţinut că, din parcurgerea raportului de expertiză ce a stat la baza hotărârii primei instanţe a rezultat că la calcularea despăgubirilor nu au fost folosite preţurile de tranzacţionare, ci experţii au stabilit valoarea despăgubirilor prin utilizarea metodei comparaţiei prin bonitare, care presupune un algoritm de calcul ce pleacă de la un preţ barem „A” (valoarea de bază a terenului), care este corectat pe baza unor elemente de comparaţie - bonităţi.
De asemenea, experţii au avut în vedere oferte de vânzare descărcate de pe internet sau preluate din presă, care nu pot indica preturile reale de tranzacţionare menţionate în contractele de vânzare-cumpărare, aspect ce încalcă flagrant dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Curtea a apreciat ca nefondate obiecţiunile formulate şi din perspectiva faptului că evaluarea terenului se face prin raportare la preţurile cu care se vând în mod obişnuit terenuri similare în zona respectivă, şi nu prin raportare la valorile avute în vedere pentru stabilirea impozitului aferent tranzacţiilor notariale, având ca obiect astfel de terenuri.
În ceea ce priveşte momentul la care se stabileşte valoarea de circulaţie a terenului, care reprezintă despăgubirea datorată reclamantei pentru suprafaţa expropriată, Curtea, pornind de la data introducerii acţiunii, 07 noiembrie 2008 şi dând eficienţă regulii potrivit căreia sunt aplicabile dispoziţiile legale în vigoare la data sesizării instanţei cu cererea de chemare în judecată, a constatat că sunt incidente prevederile Legii nr. 198/2004, astfel cum au modificate prin Legea nr. 184/2008. Cu privire la chestiunea în discuţie, din examinarea prevederilor art. 9 alin. (3) coroborate cu art. 15 din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 184/2008, Curtea a constatat că legiuitorul a consacrat expres principiul stabilirii valorii de circulaţie a terenului la momentul exproprierii. Făcând aplicarea acestor prevederi legale în cauză, Curtea a constatat că despăgubirea la care este îndreptăţită reclamanta este în cuantum de 83.627 euro.
Apreciind că a răspuns tuturor motivelor de apel, faţă de dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentinţa atacată, cu privire la cuantumul despăgubirii care a fost de 83.627 euro, în echivalent RON la data plăţii, şi a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.
Împotriva deciziei civile nr. 70A din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.
Recurentul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, a învederat următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.
Se susţine că, fiind nemulţumită de cuantumul despăgubirii acordate, intimata-reclamantă a formulat cerere de chemare în judecată în temeiul art. 9 şi urm. din Legea nr. 198/2004 solicitând ca instanţa, în baza expertizei judiciare ce urma să fie administrată în cauză, să dispună obligarea reclamantei la acordarea unei despăgubiri în cuantum de 1.150.455 euro, echivalentul în RON la data plăţii efective.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză a rezultat că terenul expropriat în suprafaţă de 314,50 m.p. valora 83.627 euro la momentul exproprierii, 78.972 euro la momentul realizării expertizei în etapa procesuală a fondului, respectiv 36.780 euro la momentul efectuării lucrării în apel.
Făcând aplicarea prevederilor art. 9 alin. (3) şi art. 15 din Legea nr. 198/2004 în cauză, Curtea a constatat că despăgubirea la care este îndreptăţită reclamanta este în cuantum de 83,627 euro.
Se susţine sub un prim aspect că, instanţa de apel nu a recurs în mod corect la dispoziţiile legale în materia aplicării legii procesuale în timp, respectiv a considerat în mod greşit că dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 în forma în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecata mai sunt aplicabile în prezenta cauză.
Se susţine că instanţa a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 în forma cuprinsă la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, legea aplicabilă fiind cea de la momentul întocmirii raportului de expertiză evaluatoare în etapa procesuală a apelului.
Sub un al doilea aspect se mai învederează că, din economia normelor ce reglementează etapa administrativă a procedurii exproprierii conform Legii nr. 198/2004, se poate constata că evaluarea suprafeţei de teren supusă procedurii exproprierii se realizează înainte de momentul transferului dreptului de proprietate.
Dând eficienţă principiului interpretării dispoziţiilor Legii nr. 198/2004 în sensul producerii de efecte juridice, se impuneau a fi aplicate dispozițiile legii comune în materie, respectiv dispoziţiile Legii nr. 33/1994 conform cărora valoarea despăgubirii trebuia apreciată în raport de momentul efectuării expertizei evaluatorii.
Drept urmare, luând în considerare că despăgubirea stabilită de majoritatea experţilor în etapa procesuală a apelului este de 117 euro/m.p., se consideră evident că despăgubirea oferită de Statul Român este suficientă şi îndestulătoare, întrucât Statul Român a oferit o despăgubire de 140 euro/m.p.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed:
Criticile formulate de recurentul pârât Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, vizează interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, critici ce se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Conform acestor dispoziţii, pentru a se dispune modificarea sau casarea hotărârii este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea eronată a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză, instanţa de apel a considerat că legiuitorul a consacrat expres principiul stabilirii valorii de circulaţie a terenului la momentul exproprierii.
Înalta Curte reţine următoarele:
La data formulării acțiunii, cadrul legal în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică era reglementat prin Legea nr. 33/1994 (publicată în M. Of. nr. 139/02.06.1994), care la art. 26 prevedea că: „(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum şi instanța vor ţine seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceștia”.
Prin urmare, legea cadru în materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de comisia de experți numită de instanţă în conformitate cu dispozițiile art. 25 din lege, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preţurile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii.
În sistemul Legii nr. 33/1994 legiuitorul a legat cele două momente - al transferului dreptului de proprietate din proprietatea privată a expropriatului în proprietatea publică a statului şi cel al plăţii despăgubirii efective - de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești pronunțate în cauza având ca obiect expropriere, cu respectarea imperativului constituțional consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituție potrivit căruia „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 28 din Legea nr. 33/1994, „Transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatorului se produce îndată ce obligațiile impuse lui prin hotărâre judecătoreasca au fost îndeplinite”, iar potrivit alin. (4) al aceluiași text de lege, „Hotărârea de expropriere va stabili despăgubirea ținând seama, pentru drepturile reale prevăzute la alin. (3), de dispozițiile art. 26”.
La același moment, legislația în domeniu cuprindea o normă de procedură - respectiv art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi şi drumuri naționale care prevedea următoarele: „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8 (...) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de (...). Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
La calcularea cuantumului despăgubirii expertul şi instanţa se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condiţiile art. 15 din lege.
În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia”.
Art. 9 alin. (3) a fost însă modificat prin O.U.G. nr. 228/2008 (intrată în vigoare la 5 ianuarie 2009) care, prin art. IV la pct. 3 prevede „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.
Prin urmare, norma de drept cu privire la modalitatea de soluționare a acțiunii expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilite pentru exproprierea unui teren necesar pentru realizarea unor lucrări de construcție de autostrăzi şi drumuri naționale trimitea la norma de drept procesual din dreptul comun în materia procedurii de expropriere, respectiv art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Această modalitate de legiferare (prin norme de trimitere la dreptul comun în materia exproprierii, așa cum au fost ele reglementate prin Legea nr. 33/1994) a fost menținută şi de Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean şi local (publicată în M. Of. nr. 853/20.12.2010), lege care a abrogat Legea nr. 198/2004.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2010 „(1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate. (3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.
Cu privire la etapele procedurii de expropriere, Legea nr. 255/2010 (Cap. II) prevede că etapa consemnării sumei individuale reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere este anterioară etapei în care se realizează transferul dreptului de proprietate, iar potrivit art. 9 alin. (4) din lege, „transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii”.
Din analiza normelor legale care reglementează procedura de expropriere, reiese că efectul translativ de drept real al hotărârii de expropriere este afectat de o condiție suspensivă, aceea că expropriatorul să fi consemnat la dispoziția expropriatului sumele aferente despăgubirii. Prin această modalitate de reglementare sunt respectate imperativele constituționale cuprinse în art. 44 alin. (3) din Constituție, ca despăgubirea să fie prealabilă exproprierii.
Cu privire la condiția ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin hotărârea judecătorească, instanţa este obligată să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căruia „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum şi instanţa vor ţine seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceștia.
În speţă, la momentul realizării raportului de expertiză în apel modificările aduse art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008, sub acest aspect, fuseseră abrogate odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 228/2008, calculul despăgubirilor făcându-se conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că despăgubirea pentru imobilul expropriat trebuie să se raporteze la valoarea stabilită de comisia de experți în faza de apel, respectiv 36.780 RON.
Procesul de evaluare este un sistem complex ce conţine toate cercetările, informaţiile, raţionamentele, analizele şi concluziile necesare pentru a se ajunge la valoarea de piaţă a imobilului, acesta din urmă fiind definită de Standardele Internaţionale de evaluare IVS.
Astfel, Curtea constată că în mod greșit instanţa s-a raportat, pentru stabilirea despăgubirii, la momentul exproprierii, şi nu la momentul efectuării raportului de expertiză, faţă de dispozițiile imperative cuprinse în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi faţă de rațiunea legii, aceea ca stabilirea cuantumului despăgubirii să se facă la un moment cât mai apropriat de momentul transferului dreptului de proprietate şi de momentul pronunțării hotărârii judecătorești în cauză având ca obiect expropriere.
În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că hotărârea apelată se impune a se modifica în parte, în sensul respingerii contestaţiei formulate, dat fiind faptul că suma stabilită de comisia de experţi în etapa procesuală a apelului este de 117 euro/m.p., iar cea oferită de Statul Român este de 140 euro/m.p. (prin hotărârea nr. 11 din 30 octombrie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Consiliul Local Voluntari, jud. Ilfov), iar art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „despăgubirea acordată de către instanţă nu poate fi mai mică decât cea oferită de un expropriator”.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, împotriva deciziei civile nr. 70A din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, va menţine în parte decizia atacată, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamanta SC T.S. SRL împotriva hotărârii nr. 11 din 30 octombrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 – Consiliul Local Voluntari, jud. Ilfov, menţinând şi celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, împotriva deciziei civile nr. 70A din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică în parte decizia atacată, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamanta SC T.S. SRL împotriva hotărârii nr. 11 din 30 octombrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 – Consiliul Local Voluntari, jud. Ilfov.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5074/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5077/2013. Civil. Expropriere. Contestaţie... → |
|---|
