ICCJ. Decizia nr. 5139/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5139/2013
Dosar nr. 34272/3/2009
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 836 din 17 aprilie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 34272/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanta C.S.G.C.D.A., în contradictoriu cu pârâta SC S.B.M. SRL şi, în consecinţă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6742,72 lei remuneraţie datorată pentru radiodifuzarea operelor scrise pe trimestrele II, III şi IV 2006, anii 2007, 2008 şi trimestrul I, II şi III 2009, la care se adaugă dobânda legală, calculată conf. O.G. nr. 9/2000 şi Hotărârea Arbitrală pronunţată la 15 octombrie 2005 şi publicată în M. Of. al României nr. 981 din 4 noiembrie 2005 prin Decizia O.R.D.A. nr. 212 din 18 octombrie 2005.
S-a dispus, de asemenea, obligarea pârâtei să comunice reclamantei play-listurile pentru trimestrele II, III şi IV 2006 şi anii 2007, 2008 şi trimestrele I, II, III 2009 conform prevederilor Hotărârii Arbitrale pronunţate în 15 octombrie 2005.
Au fost compensate cheltuielile de judecată datorate de către părţi şi s-a dispus obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 6260 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamanta este colectorul unic al remuneraţiei datorate de către organismele de radiodifuziune şi televiziune titularilor drepturilor de autor, conform metodologiei adoptate prin Hotărârea Arbitrală din 15 octombrie 2005, iar pârâta este o societate comercială ce are ca obiect principal de activitate difuzarea programelor de televiziune, calitate în care datora remuneraţia cuvenită autorilor de opere scrise ale căror opere au fost difuzate.
Conform raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză şi refăcut ulterior în urma obiecţiunilor reclamantei, remuneraţiile datorate de pârâtă în procent de 3% din veniturile obţinute ca urmare a radiodifuzării pe postul de televiziune deţinut de pârâtă a operelor scrise au fost calculate la suma de 13.521,21 lei, iar penalităţile la suma de 4.001,74 lei.
Tribunalul şi-a însuşit în parte apărarea pârâtei în sensul că nu ar datora vreo sumă drept remuneraţie cuvenită autorilor de opere scrise, în absenţa difuzării de opere scrise din repertoriul gestionat de C.O.P.Y.R.O., faţă de faptul că, din înscrisurile depuse la dosar - extrasele din registrul Cinematografiei -, rezultă că 12 din filmele difuzate au ca autori alte persoane decât cele confirmate prin listele autorilor ale căror opere sunt gestionate de reclamantă.
Astfel, autorii menţionaţi în Anexa 1 a notelor de concluzii depuse de pârâtă - H.N., C.G., D.B., A.M., R.A.P., M.D., D.B., C.V., D.C., J.V., S.G., E.U., M.P., D.S. - nu se regăsesc în repertoriul reclamantei, astfel încât calcularea remuneraţiei prin raportare la veniturile obţinute de pârâtă prin radiodifuzarea operelor acestora din urmă contravine metodologiei.
Drept urmare, tribunalul a înlăturat din cuantumul remuneraţiei datorate de pârâtă suma de 6778,46 lei corespunzătoare veniturilor obţinute prin radiodifuzarea unor opere asupra cărora reclamanta nu are drept de gestiune, obligând pârâta la plata către reclamantă doar a sumei de 6742,72 lei remuneraţie datorată pentru radiodifuzarea operelor scrise în perioada solicitată, plus dobânda legală.
Prin Decizia nr. 9 din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de C.O.P.Y.R.O. şi s-a admis apelul declarat de pârâta SC S.B.M. SRL împotriva sentinţei menţionate, ce a fost schimbată în parte, în sensul respingerii acţiunii, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că, respingând excepţia lipsei calităţii procesuale active, prima instanţă a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 123 - 126 din Legea nr. 8/1996, raportat la probatoriile administrate în cauză.
Drepturile deduse judecăţii nu sunt supuse gestiunii colective obligatorii, în sensul prevăzut de art. 1231 şi art. 1232 din lege, pentru ca în privinţa lor să fie aplicabilă regula cuprinsă în art. 1231 alin. (2), potrivit căreia „Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.”
În cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1233 din Lege, conform cărora „Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu excepţia celor prevăzute la art. 1231 şi 1232, pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de drepturi.”
Conform art. 1391 din lege, „Titularul dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate fi reprezentat, în toate procedurile, negocierile şi actele juridice, pe toată durata şi în orice stadiu al procesului civil sau penal ori în afara unui astfel de proces, prin mandatar cu procură specială.”
Instanţa de apel a constatat că pentru autorii operelor scrise menţionate în cauză nu a fost depus niciun fel de mandat, nici general de gestiune, nici special de reprezentare în judecată, conform art. 1391.
Curtea a înlăturat susţinerile reclamantei - preluate de prima instanţă- în sensul că dovada calităţii de reprezentant este făcută prin înscrierea autorilor în lista înaintată către O.R.D.A. şi publicată pe site-ul acesteia, întrucât acest înscris, chiar având calitatea unui act public, astfel cum s-a reţinut, nu poate face dovada mandatului acordat de titularii de drepturi de autor şi drepturi conexe.
În acest sens, adresa din 27 noiembrie 2007 este emisă de O.R.D.A. în temeiul art. 138 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 8/1996, care se referă la atribuţia acestei instituţii de a ţine evidenţa repertoriilor transmise de organismele de gestiune colectivă. În aceste condiţii, „certificarea” acestor liste de către O.R.D.A. nu poate echivala cu o confirmare a mandatelor.
Avizul prevăzut de art. 1251 şi 126 din Legea nr. 8/1996 nu are drept efect juridic dobândirea calităţii de mandatar al persoanelor titulare de drepturi, astfel cum a apreciat prima instanţă.
Instanţa de apel a constatat, de asemenea, că tribunalul a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1169 C. civ., deoarece reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a proba că este titulara dreptului supus judecăţii, raportat la dispoziţiile din legea specială, astfel încât nu-i poate fi imputat pârâtei faptul că nu şi-ar fi respectat obligaţiile legale privind depunerea titlurilor operelor radiodifuzate.
Împotriva deciziei menţionate mai sus, a declarat recurs reclamanta C.O.P.Y.R.O.- S.G.C.D.A., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:
- Instanţa de apel a calificat în mod greşit calea de atac declarată împotriva sentinţei nr. 836 din 17 aprilie 2012 ca fiind apelul, şi nu recursul, astfel cum s-ar fi impus în raport de cuantumul pretenţiilor stabilite la prima instanţă, situate sub plafonul de 100.000 lei, astfel încât a încălcat dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ.
- Instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 în privinţa reprezentării titularilor de drepturi de operă scrisă comunicaţi public prin radiodifuzare pe postul de televiziune al intimatei pârâte, dar şi a dispoziţiilor art. 1169 din vechiul C. civ.
Astfel, a făcut o interpretare restrictivă a dispoziţiilor art. 123 şi următoarele din Legea nr. 8/1996, fără a ţine cont de înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, ce atestă înscrierea în repertoriu a autorilor de operă scrisă radiodifuzaţi.
- Instanţa de apel a respins integral acţiunea reclamantei C.O.P.Y.R.O. în mod nefondat, fără a analiza cel de-al doilea capăt al cererii introductive, privind obligarea pârâtei de comunicare a play list-urilor de utilizare a operelor ce fac obiectul radiodifuzării, obligaţie expres prevăzută de Hotărârea arbitrală pronunţată la 15 octombrie 2005.
- În ceea ce priveşte operele cinematografice la care contribuie mai mulţi creatori în realizarea operei comune, instanţa de apel a făcut o aplicare restrictivă a dispoziţiilor art. 68 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.
- Instanţa de judecată a fost învestită în cauză cu cererea privind remuneraţia cuvenită autorilor de opere scrise preexistente, autori de scenarii, adaptări şi dramatizări, nu şi celor care nu se regăsesc în repertoriul organismului de gestiune colectivă din domeniul operelor scrise, respectiv autorii de regie, astfel încât instanţa de apel nu avea căderea legală a se pronunţa în privinţa acestora.
- În legătură cu autorii menţionaţi în anexa 1 a notelor de concluzii scrise şi în contractele încheiate cu diverşi utilizatori - înscrisuri depuse de către pârâtă, la care instanţa de apel a făcut referire ca temei al culpei procesuale a C.O.P.Y.R.O., instanţa de apel s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut şi a făcut o aplicare greşită a legii, atât în raport de dispoziţiile Legii nr. 8/1996, cât şi ale art. 274 C. proc. civ., în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată către pârâtă şi nelegala compensare a acestora, în condiţiile admiterii în totalitate a acţiunii.
- Instanţa nu s-a pronunţat asupra întinderii certe a dobânzii legale, astfel cum a fost solicitată de C.O.P.Y.R.O., respectiv la zi. Instanţa a dispus dobânda legală fără a indica întinderea acesteia, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi momentul până la care trebuie calculată.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea de recurs formulată în cauză, reclamanta a susţinut că instanţa de apel a calificat în mod greşit calea de atac soluţionată ca fiind apelul, şi nu recursul, astfel cum ar fi trebuit să procedeze în raport de cuantumul pretenţiilor deduse judecăţii şi de prevederile art. 2821 C. proc. civ.
Aceste susţineri sunt fondate, în condiţiile în care calificarea căii de atac ar fi trebuit să se realizeze în considerarea cererii în pretenţii, pentru argumentele ce vor fi expuse.
Prin cererea dedusă judecăţii în prezenta cauză, reclamanta C.O.P.Y.R.O. a solicitat obligarea pârâtei SC S.B.M. SRL la plata către reclamantă a remuneraţiei datorate pentru radiodifuzarea pe postul P. T.V. de opere ale autorilor reprezentaţi, pe trim. II, III şi IV 2006, anii 2007, 2008 şi trim. I, II şi III 2009, cu plata dobânzii legale, precum şi la comunicarea play-listurilor pentru trim. II, III şi IV 2006 şi anii 2007, 2008 şi trim. I, II, III 2009.
Formulând solicitarea de obligare a pârâtei la comunicarea înscrisurilor („play-listurilor”) privind utilizarea de opere ale autorilor reprezentaţi de către reclamantă, în perioada anterior menţionată, reclamanta a invocat prevederile Hotărârii Arbitrale pronunţate în 15 octombrie 2005 şi publicate în M. Of. nr. 985/2005, cu privire la stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţia datorată de către organismele de radiodifuziune şi organismele de televiziune titularilor de drepturi de autor pentru radiodifuzarea operelor scrise ale acestora, valorificate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.
Potrivit pct. 6 din metodologie, organismele de radiodifuziune şi organismele de televiziune vor comunica organismelor de gestiune colectivă un raport privind utilizarea operelor scrise în programele acestora, cuprinzând lista operelor scrise gestionate colectiv şi utilizate (cu elementele indicate în metodologie), precum şi baza de calcul stabilită potrivit pct. 3 şi 5.
Organismele de radiodifuziune şi organismele de televiziune au obligaţia de a plăti organismelor de gestiune colectivă o remuneraţie trimestrială, cu titlu de drepturi patrimoniale de autor, în procent de 3% aplicat la baza de calcul, bază care, potrivit pct. 3 din metodologie, este constituită din acele venituri ale organismelor de radiodifuziune şi organismelor de televiziune care sunt corespunzătoare utilizării de către acestea a repertoriului protejat al organismelor de gestiune colectivă.
Din coroborarea prevederilor anterior menţionate, rezultă că lista operelor scrise gestionate colectiv şi utilizate - denumită „play-list” în cererea de chemare în judecată - serveşte, alături de baza de calcul, stabilirii remuneraţiei datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor (şi, ulterior, repartizării către titularii drepturilor de autor a remuneraţiilor încasate de organismele de gestiune colectivă).
Ca regulă, calculul se efectuează chiar de către organismele de gestiune colectivă, trimestrial (sens în care metodologia prevede expres termenul de depunere a raportului de către organismele de radiodifuziune şi de televiziune).
Atunci când organismul de gestiune colectivă sesizează instanţa de judecată în vederea calculării remuneraţiei, pentru motivul că aceasta fie nu a fost achitată de bunăvoie, fie nu a putut fi calculată, în lipsa raportului, atât lista operelor scrise gestionate colectiv şi utilizate, cât şi baza de calcul, se depun de către debitori chiar în cursul procesului, pentru ca, pe baza lor, să se determine de către instanţă cuantumul remuneraţiei cuvenite autorilor.
În acest caz, înscrisurile reprezentate de lista operelor utilizate şi de veniturile corespunzătoare utilizării repertoriului protejat sunt mijloace de probă ce se administrează în vederea stabilirii cuantumului remuneraţiei, a cărei plată constituie obiectul cererii de chemare în judecată.
Ca atare, în cadrul acţiunii având ca obiect plata remuneraţiei cu titlu de drepturi patrimoniale de autor, solicitarea adresată instanţei de judecată de către reclamantul organism de gestiune colectivă în sensul obligării pârâtei organism de radiodifuziune sau de televiziune la comunicarea listei operelor scrise gestionate colectiv şi utilizate are semnificaţia unei cereri de administrare a unui mijloc de probă pentru determinarea cuantumului despăgubirii reprezentând remuneraţie cuvenită autorilor şi neachitată de bunăvoie. Întrucât reclamantul pretinde că partea adversă deţine înscrisul solicitat, o asemenea solicitare se întemeiază pe dispoziţiile art. 172 şi 174 C. proc. civ.
Solicitarea în discuţie nu are, aşadar, valoarea unei cereri introductive de instanţă, cât timp, prin intermediul său, se urmăreşte înfăţişarea unui înscris concludent, pertinent şi util pentru soluţionarea cererii în pretenţii adresate instanţei de judecată.
În virtutea rolului său activ, instanţa are obligaţia calificării juridice a oricărei cereri deduse judecăţii, prin prisma obiectului şi a finalităţii urmărite de titularul cererii, astfel încât este lipsit de relevanţă faptul că reclamanta din cauză a înţeles să formuleze solicitarea în discuţie drept un petit distinct al cererii introductive, alături de cererea în pretenţii, însă tinde de fapt, prin acea solicitare, la administrarea de dovezi pentru soluţionarea cererii în pretenţii.
De altfel, în cauză, pârâta a înmânat reclamantei, în cadrul probei cu expertiză contabilă dispuse de către tribunal, atât situaţia operelor radiodifuzate pe postul P. T.V. în perioada de referinţă, cât şi situaţia veniturilor obţinute din difuzarea de filme româneşti sau a costurilor cu activitatea de radiodifuzare în acea perioadă (fila 111 dosar tribunal), ceea ce a permis expertului judiciar să calculeze remuneraţia pretinsă de către reclamantă.
Ca atare, singura cerere cu a cărei soluţionare a fost învestită instanţa de judecată în prezenta cauză este aceea privind plata remuneraţiei, în raport de care se apreciază atât competenţa, cât şi calificarea căii de atac declarate împotriva hotărârii primei instanţe.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. (în forma de la data de 17 aprilie 2012, data pronunţării hotărârii primei instanţe în cauză), „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală (…) în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti (…)”.
Este de necontestat faptul că pretenţiile deduse judecăţii se situează sub limita valorii de 100.000 lei, în condiţiile în care expertul contabil desemnat de către prima instanţă a stabilit cuantumul remuneraţiei pretinse de către reclamantă ca fiind de 10.730,38 lei, la care se adaugă dobânda legală de 2.850,49 lei (file 125 - 127 dosar fond), iar tribunalul a admis în parte cererea, dispunând obligarea pârâtei la plata sumei de 6.742,72 lei, plus dobânda legală.
Natura de litigiu în materia proprietăţii intelectuale are relevanţă exclusiv pentru determinarea competenţei tribunalului de judecare în primă instanţă, indiferent de valoarea obiectului cererii, în aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., nu şi pentru determinarea căii de atac: în absenţa unei derogări exprese pentru litigiile în această materie de la prevederile art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., această normă este pe deplin aplicabilă în cauză, operând criteriul valoric pentru delimitarea litigiilor în care hotărârea primei instanţe este supusă apelului sau, după caz, recursului.
Drept urmare, în aplicarea art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel a calificat în mod greşit calea de atac ca fiind apelul, şi nu recursul (calificare efectuată la termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2012), cu consecinţa că, în mod nelegal, a soluţionat calea de atac într-un complet format din doi judecători, în loc de trei judecători, compunere proprie soluţionării unui recurs.
Este, astfel, fondat primul motiv de recurs formulat în cauză, fiind inutilă cercetarea celorlalte susţineri din motivarea căii de atac, precum şi a apărărilor intimatei formulate în legătură cu acestea.
În consecinţă, pe temeiul prevederilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ. („ când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale”), Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare, ca instanţă de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta C.O.P.Y.R.O.- S.G.C.D.A. împotriva Deciziei nr. 9/ A din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare, ca instanţă de recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5073/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5144/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
