ICCJ. Decizia nr. 5141/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5141/2013
Dosar nr. 13923/95/2011
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 291 din 25 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Gorj, Secţia I civilă, în dosarul 13923/95/2011, a fost admisă acţiunea, aşa cum a fost precizată ulterior, formulată de reclamanţii C.I. şi V.G., în contradictoriu cu pârâta SC C.E.O. SA, prin Sucursala Electrocentrale Rovinari, dispunându-se obligarea pârâtei la plata către reclamantul C.I. la 60.424 lei şi către reclamantul V.G. la 42.296 lei despăgubiri civile, precum şi la 5.078 lei cheltuieli de judecată către ambii reclamanţi.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti ce li se cuvin în calitate de coautori ai realizării tehnice denumite „branşarea motoarelor electrice de 7,2 Mw”, pentru perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2011, corespunzător cotelor de contribuţie, respectiv pentru C.I. 50% şi V.G. 35%.
În raport de probatoriul administrat în cauză, respectiv lucrarea întocmită de expert B.G., s-a apreciat că realizarea tehnică ai cărei coautori sunt reclamanţii îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, fiind o creaţie nouă la nivelul unităţii, în speţă la nivelul C.E.R., actual Sucursala Electrocentrale Rovinari, respectiv utilă acesteia în procesul de producţie.
Potrivit raportului de expertiză, realizarea tehnică este rezultatul activităţii inventive desfăşurat de reclamanţi alături de alte persoane, aşa cum este descrisă în proiectul tehnic întocmit de reclamanţi şi este folosită de societatea pârâtă începând cu anul 1991.
Până în anul 2002, metoda tehnică a fost utilizată la patru grupuri energetice de 330 Mw nr. 3, 4, 5, 6, în total 8 motoare cu putere nominală fiecare de 7,2 Mw, iar din anul 2002 metoda tehnică a fost aplicată la 3 grupuri energetice de 330 Mw nr. 4, 5 şi 6, în total 6 motoare electrice cu putere nominală fiecare de 7,2 Mw.
Din anul 2006 metoda tehnică a fost aplicată la două grupuri energetice de 330 Mw nr. 4 şi 5, în total patru motoare electrice cu putere nominală de 7,2 Mw.
A reţinut expertul că soluţia tehnică ai căror autori sunt reclamanţii şi pe care pârâta o utilizează are caracter de noutate la nivelul unităţii, apreciind expertul că acest caracter se menţine atât timp cât o altă metodă mai fiabilă nu a apărut ca noutate în stadiul tehnicii.
Tribunalul a înlăturat susţinerile pârâtei, în sensul că metoda tehnică utilizată de pârâtă nu ar fi identică realizării tehnice ai cărei autori sunt reclamanţii, întrucât expertiza întocmită în cauză înlătură orice dubiu privitor la acest aspect.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, în raport cu eficienţa economică şi tehnică, s-a reţinut că, din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert B.L., a rezultat că volumul total al producţiei fizice realizate de societatea pârâtă prin aplicarea realizării tehnice denumite „branşarea motoarelor electrice de 7,2 Mw” se ridică la 67.168 Mwh.
A arătat expertul că eficienţa economică realizată de societatea pârâtă ca urmare a folosirii realizării tehnice pe ultimii 3 ani a fost de 1.208.747 lei, calcul realizat raportat la eficienţa economică înregistrată de grupurile energetice 4 şi 5 la care a fost folosită realizarea tehnică în perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2011.
Reclamanţii au solicitat, cu titlu de despăgubiri, un procent de 10% din rezultatele economice înregistrate de pârâtă, susţinând că aceasta este practica societăţii pârâte în relaţia cu alţi autori ai invenţiilor sau realizărilor tehnice, susţineri care au fost apreciate ca fiind pertinente.
A reţinut expertul contabil că 10% din eficienţa economică înregistrată de societatea pârâtă ca urmare a folosirii realizării tehnice ai cărei autori sunt reclamanţii este de 120.847 lei, din care reclamantului C.I. i se cuvine 50%, respectiv 60.424 lei, iar reclamantului V.G. 35%, reprezentând 42.296 lei, restul procentului de 15% revenind altor coautori ai realizării tehnice.
În ceea ce priveşte cota de contribuţie asupra realizării tehnice denumite „branşarea motoarelor electrice de 7,2 Mw”, realizată de cei doi reclamanţi împreună cu P.M., F.A. şi B.C., aşa cum rezultă din adresa nr. 11141 din 9 iulie 1991, s-a reţinut că este stabilită prin sentinţa civilă nr. 128 din 19 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 156/95/2009.
Prin decizia nr. 11 din 20 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, Secţia I civilă, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de atât de către reclamanţii C.I., V.G., cât şi de către pârâta SC C.E.O. SA – Sucursala Electrocentrale Rovinari.
Pentru a decide astfel, instanţa a respins, în primul rând, excepţiile procesuale invocate de către pârâtă prin motivele de apel.
Astfel, a considerat că acţiunea dedusă judecăţii nu este prematur formulată, în condiţiile în care, anterior promovării litigiului de faţă, reclamanţii au solicitat şi obţinut pe cale judiciară recunoaşterea calităţii lor de autori ai realizării tehnice pentru a cărei utilizare de către pârâtă solicită despăgubiri în cauză.
De asemenea, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune nu poate fi primită, deoarece în cauză nu sunt solicitate drepturi băneşti pentru o perioadă anterioară formulării cererii de chemare în judecată mai mare de trei ani, faţă de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în vigoare la data la care a luat naştere dreptul la acţiune (respectiv data la care a fost efectiv folosită realizarea tehnică şi de la care se pretind drepturi băneşti).
Calculul termenului de prescripţie nu se impune a fi făcut în cauză în raport de data de 08 iulie 2005, dată la care se susţine că apelanţii reclamanţi ar fi depus o cerere pentru încheierea unui contract /eliberarea unui certificat care să ateste calitatea de autor, întrucât nu se solicită drepturi băneşti de la acea dată.
Este reală susţinerea apelanţilor pârâţi în sensul că prin art. 73 din Legea nr. 64/1991 nu s-a reglementat durata pentru care autorilor realizărilor tehnice li se cuvin drepturi băneşti, legea lăsând acest aspect libertăţii de voinţă a părţilor. În condiţiile în care, însă, între autorul unei realizări tehnice şi unitatea beneficiară nu se încheie contract, nimic nu împiedică instanţa să aplice prin analogie prevederile art. 31 alin. (1) din aceeaşi lege, care reglementează durata de valabilitate a brevetului de invenţie, de 20 de ani. În această perioadă, în măsura în care unitatea utilizează realizarea tehnică, autorului acesteia i se cuvin drepturi băneşti în temeiul art. 73 din Legea nr. 64/1991.
În concluzie, dreptul la despăgubiri al autorilor unei realizări tehnice nu se naşte odată cu dreptul de a cere încheierea contractului/eliberarea certificatului, ci acest drept se naşte în permanenţă pe o durată de 20 de ani de la data la care autorii realizării tehnice au făcut cunoscută unităţii realizarea tehnică, în măsura în care realizarea tehnică este efectiv utilizată în procesul de producţie.
Nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile Legii nr. 62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile, invocate de apelanta-pârâtă. Prevederile acestei legi au fost abrogate expres prin art. 70 din Legea nr. 64/1991.
S-a apreciat, totodată, că este dovedită calitatea procesuală activă în cauză, în principal, cu înscrisurile întocmite în 1991 (respectiv cererea de inovaţie nr. 11059 din 08 iulie 1991, avizul CTA nr. 964 din 03 august 1990 şi adresa nr. 11141 din 09 iulie 1991), înscrisuri necontestate, precum şi cu sentinţa 128 din 19 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 156/95/2009, care acţionează cu puterea unei prezumţii simple de lucru judecat, care nu a fost răsturnată de apelanta-pârâtă, în sensul de a face dovada că autori ai respectivei realizări tehnice sunt alte persoane, şi nu apelanţii-reclamanţi.
Cât priveşte dreptul apelanţilor-reclamanţi de a pretinde despăgubiri de la apelanta-pârâtă, respectiv calitatea procesuală pasivă, Curtea a apreciat că este dovedită în cauză.
În baza art. 73 din Legea nr. 64/1991, are calitate procesuală pasivă în astfel de litigii unitatea economică în care îşi desfăşoară activitatea autorul realizării tehnice.
În speţă, în anul 1990, când apelanţii-reclamanţi au încercat iniţial să obţină o recunoaştere a utilităţii realizării tehnice în discuţie şi a calităţii lor de autori ai acesteia, apelanţii-reclamanţi erau angajaţi ai RENEL, respectiv la Filiala Electrocentrale Turceni. De aceeaşi unitate aparţinea la acea dată şi pârâta. Nu s-a făcut dovada contrarie în cauză, respectiv aceea că apelanta-pârâtă nu este succesoare în drepturi în raport cu fostele unităţi componente ale RENEL; o asemenea dovadă era în sarcina apelantei- pârâte, dată fiind multitudinea operaţiunilor de reorganizare la care au fost supuse fostele unităţi componente ale RENEL.
Pe fondul litigiului, prima instanţă a verificat şi stabilit, prin expertiza tehnică efectuată în cauză, că apelanta-pârâtă utilizează realizarea tehnică ai cărei autori sunt apelanţii reclamanţi.
A fost înlăturată susţinerea apelantei-pârâte în sensul că metoda de realizare a branşării folosită este similară cu presupusa realizare tehnică, dar nu identică cu aceasta, că s-a făcut în baza schiţelor/proiectelor tehnice proprii, fiind similară, dar nu identică cu soluţia din desenele prezentate de reclamanţi în instanţă. Din înscrisurile întocmite în anul 1991, rezultă că s-a verificat utilitatea realizării tehnice în litigiu şi s-a propus extinderea folosirii ei în toate unităţile ce aparţineau de aceeaşi regie. Astfel fiind, prezumţia care se desprinde în cauză este aceea că sursa de la care au provenit schiţele/proiectele tehnice sunt apelanţii-reclamanţi, şi nu terţe persoane.
O altă susţinere a apelantei-pârâte, în sensul că soluţia nu are decât avantaje aparente, că s-au căutat soluţii proprii, care au fost implementate (cea de branşare a motoarelor electrice prin intermediul unor izolatori electrici montaţi pe fiecare fază, dublarea numărului de schimbătoare de căldură, schimbarea sistemului de răcire a motoarelor, montarea de capete terminale moderne, înlocuirea motoarelor cu altele cu o variantă diferită a sistemului de răcire) a fost de asemenea verificată de instanţa de fond. Prin suplimentul la raportul de expertiză, expertul a analizat aceste susţineri şi le-a înlăturat. Nu s-a solicitat efectuarea unei contraexpertize.
Criticile formulate de apelanţii-reclamanţi, vizând întinderea drepturilor băneşti acordate, au fost respinse sunt nefondate.
Prin raportul de expertiză contabilă a fost calculată eficienţa economică şi, în raport de aceasta, întinderea drepturilor băneşti cuvenite apelanţilor-reclamanţi. Înscrisurile înaintate de apelanta-pârâtă, în vederea efectuării raportului de expertiză contabilă, au emanat şi de la compartimentul economic al apelantei-pârâte, astfel cum s-a dovedit prin înscrisurile noi depuse în apel, analizate în preambulul deciziei de faţă. Verificarea realităţii datelor comunicate de apelanta-pârâtă excede cadrului procesual dedus judecăţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, SC C.E.O. SA - Sucursala Electrocentrale Rovinari, criticând-o pentru motive de nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum urmează:
- În mod greşit, instanţa de apel a considerat că în speţă sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 64/1991, în condiţiile în care raporturile juridice între părţi s-au născut şi s-au consumat sub imperiul Legii nr. 62/1974, ca efect al depunerii de către reclamanţi a cererii de inovaţie nr. 11059 din 8 iulie 1991, al avizului C.T.A. nr. 964 din 3 august 1990 şi al adresei nr. 1I 141/09/7.1991, emise de Filiala l - Electrocentrale Turceni.
Aplicarea Legii nr. 64/1991 ar conduce la încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile.
În aplicarea art. 65, 66 şi 67 din Legea nr. 62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, precum şi din raportul de expertiză întocmit la prima instanţă, lucrarea tehnică „Branşarea motoarelor electrice de 7,2 Mw” a făcut obiectul unei propuneri de inovaţie, care nu a fost atestată ca atare.
Aplicând prin analogie art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, care reglementează acordarea drepturile băneşti cuvenite inventatorilor pentru invenţiile aplicate şi nerecompensate până la data intrării în vigoare a legii, reclamanţii trebuie să primească drepturi băneşti calculate conform art. 73 din Legea nr. 62/1974, cererea de inovaţie fiind înregistrată la data de 8 iulie 1991.
- Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 73 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, potrivit cărora unitatea care aplică realizarea tehnică are obligaţia să ateste calitatea de autor.
Deci, pentru ca intimaţii să aibă calitate procesuală activă, este necesară fie atestarea calităţii de autor al realizării tehnice de unitatea care aplică această realizare, fie constatarea sa de către instanţa de judecată, astfel cum s-a stabilit prin sentinţa civilă nr. 128 din 19 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 156/95/2009, în ce priveşte SC C.E.T. SA.
Instanţa de apel a apreciat în mod greşit că acea hotărâre judecătorească produce efecte şi în privinţa pârâtei din prezenta cauză.
Pe de o parte, nu este relevant faptul că, la data când reclamanţii au încercat recunoaşterea utilităţii tehnice şi a calităţii de autor (iulie 1991), pârâta aparţinea, ca şi Filiala Eectrocentrale Turceni, de aceeaşi unitate RENEL, deoarece data „încercării recunoaşterii calităţii de autor” nu este un reper reglementat de lege, care să producă efecte juridice.
Pe de altă parte, este nerelevantă calitatea autorului realizării tehnice de angajat al unităţii care aplică realizarea tehnică, deoarece legea nu conferă automat calitate procesuală pasivă doar pe simplul motiv că autorul este angajatul pârâtei.
- Nu au fost corect aplicate dispoziţiile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, nefiind îndeplinită condiţia ca realizarea tehnică să fie nouă la nivelul unităţii, pentru perioada revendicată 2008-2011.
Realizarea tehnică a fost adusă la cunoştinţa publică încă din anul 1990-1991, făcând parte din stadiul tehnicii, fiind aplicată în societate, aşa cum rezultă din raportul de expertiză tehnic întocmit în cauză, din anul 1991.
- În mod nelegal, instanţa de apel a aplicat prin analogie dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 privind durata de protecţie a brevetului de invenţie, întrucât aceste prevederi vizează strict domeniul reglementat, în Legea nr. 64/1991 nu există dispoziţii similare referitoare la inovaţii sau realizări tehnice şi, în plus, termenul de protecţie al brevetului de invenţie începe să curgă de la data de depozit al invenţiei.
- În mod nelegal a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, despăgubirile cerute de reclamanţii pentru perioada de trei ani anterioară formulării acţiunii nu sunt în termenul de prescripţie prevăzut de art. 3 raportat la art. 7 din Decretul nr. 167/1958.
Dacă reclamanţii se consideră îndreptăţiţi la astfel de despăgubiri în temeiul Legii nr. 64/1991, acţiunea în valorificarea pretenţiilor trebuia introdusă în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a acesteia.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat.
În soluţionarea cauzei, instanţa de apel a pornit de la premisa că sentinţa civilă nr. 128 din 19 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 156/95/2009, definitivă şi irevocabilă, se impune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, iar această apreciere este contestată prin motivele de recurs, cu argumentul că respectiva hotărâre judecătorească a fost pronunţată în contradictoriu cu o altă persoană juridică decât recurenta- pârâtă din prezenta cauză.
Criticile recurentei pe acest aspect sunt nefondate.
Prin sentinţa civilă nr. 128 din 19 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 156/95/2009, definitivă prin decizia nr. 261 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, irevocabilă prin decizia nr. 3850 din 18 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi proprietate intelectuală (file 5 - 14 dosar fond), a fost admisă cererea formulată de către reclamanţii C.I. şi V.G. (alături de alte trei persoane) în contradictoriu cu pârâta SC C.E.T. SA şi, drept urmare, s-a constatat că reclamanţii sunt autorii realizării tehnice denumite „Branşarea motoarelor electrice de 7,2 MW” cu contribuţiile: C.I. 50%; V.G. 35%; P.M. 5 %; F.A. 5% şi B.I.C. 5%.
Prin H.G. nr. 1024/2011, s-a prevăzut înfiinţarea SC C.E.O. SA prin fuziunea SC C.E.C. SA, SC C.E.R. SA, SC C.E.T. SA şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia SA.
În art. 2 alin. (2) s-a arătat că, în urma procesului de fuziune, aceste societăţi comerciale îşi încetează existenţa, în condiţiile legii, iar prin art. 4 s-a prevăzut expres că, de la data înregistrării în registrul comerţului, SC C.E.O. SA preia toate drepturile şi va fi ţinut de toate obligaţiile fostelor societăţi comerciale supuse fuziunii, subrogându-se în drepturile şi obligaţiile decurgând din raporturile juridice ale acestora cu terţii, inclusiv în litigiile în curs.
SC C.E.O. SA a fost înregistrată în registrul comerţului la data de 31 mai 2012 (fila 196 dosar fond), ca atare, de la acea dată, s-au produs toate efectele juridice preconizate prin H.G. nr. 1024/2011, respectiv încetarea existenţei societăţilor comerciale supuse fuziunii, inclusiv a SC C.E.T. SA şi subrogarea noii societăţi înfiinţate în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din raporturile juridice ale acestora cu terţii.
În consecinţă, efectele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauze în care fosta SC C.E.T. SA a avut calitatea de parte s-au extins, cu începere de la data de 31 mai 2012, asupra succesorului universal al acesteia, SC C.E.O. SA, întocmai ca şi cum ar fi participat la judecarea cauzei, succesorul fiind obligat să respecte dispoziţiile hotărârii judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat.
Aşadar, contrar susţinerilor recurentei, obligaţia acesteia de a respecta dispoziţiile sentinţei civile nr. 128 din 19 mai 2009 a Tribunalului Gorj decurge din relativitatea efectelor acestei hotărâri, şi nu din apartenenţa pârâtei, la nivelul anului 1991, de aceeaşi unitate ca şi fosta SC C.E.T. SA. De altfel, instanţa de apel a reţinut acest fapt nu în contextul puterii lucrului judecat a sentinţei civile nr. 128 din 19 mai 2009, astfel cum ar rezulta din motivele de recurs, ci al calităţii procesuale pasive, criticile neavând suport şi din această perspectivă.
În virtutea efectului pozitiv al puterii lucrului judecat, chestiunile tranşate prin sentinţa civilă nr. 128 din 19 mai 2009 a Tribunalului Gorj, anume calitatea reclamanţilor de autori ai realizării tehnice denumite „Branşarea motoarelor electrice de 7,2 MW” şi contribuţiile acestora (C.I. - 50% şi V.G. - 35%) nu pot fi repuse în discuţie în prezenta cauză, în cadrul căreia dreptul dedus judecăţii decurge în mod necesar tocmai din calitatea reclamanţilor de autori ai realizării tehnice.
Din considerentele expuse anterior, se relevă faptul că instanţa de apel a apreciat în mod corect că reclamanţii au calitate procesuală în prezenta cauză, fiind îndreptăţiţi să pretindă despăgubiri reprezentând contravaloarea drepturilor băneşti cuvenite în calitate de autori ai realizării tehnice aplicate de către o unitate din cadrul pârâtei, criticile pe acest aspecte nefiind fondate.
Totodată, vor fi înlăturate şi susţinerile vizând calificarea lucrării „Branşarea motoarelor electrice de 7,2 MW” ca fiind o propunere de inovaţie, căreia i-ar fi aplicabile prevederile Legii nr. 62/1974: natura de realizare tehnică a lucrării, suspusă prevederilor art. 73 din Legea nr. 64/1991, a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 128 din 19 mai 2009 a Tribunalului Gorj, astfel încât acest aspect nu poate fi reevaluat în prezenta cauză, constituind premisa examinării temeiniciei pretenţiilor reclamanţilor, astfel cum, în mod corect, s-a apreciat prin decizia recurată.
În ceea ce priveşte condiţiile de acordare a drepturilor băneşti cuvenite autorilor realizării tehnice, decurgând din art. 73 din Legea nr. 64/1991, prin motivele de recurs s-a susţinut că nu este întrunită cerinţa ca realizarea tehnică să fie nouă la nivelul unităţii din cadrul societăţii pârâte, pentru perioada 2008 – 2011, pentru care s-au formulat pretenţiile în cauză, atât timp cât lucrarea a fost adusă la cunoştinţa publică încă din anul 1991, fiind aplicată de la acel moment la Termocentrala Rovinari, făcând parte din stadiul tehnicii.
Contrar susţinerilor recurentei, caracterul de noutate al realizării tehnice la nivelul unităţii care o aplică se stabileşte în funcţie de momentul începerii aplicării, fie prin recunoaşterea de către unitatea însăşi, prin contractul prevăzut de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, fie prin determinarea de către instanţa de judecată, în cadrul cererii de acordare de despăgubiri potrivit dreptului comun, în conformitate cu dispoziţiile art. 73 alin. (3) din lege.
Atât timp cât procesul de aplicare a realizării tehnice are un caracter continuu, noutatea nu poate fluctua în timp, ci se stabileşte pentru întreaga durată de aplicare, cu începere de la primul act de aplicare.
Astfel, aplicarea începută, de către aceeaşi unitate, anterior perioadei pentru care autorii solicită contravaloarea drepturilor băneşti, nu poate fi considerată ca făcând parte din stadiul tehnicii ce interesează respectiva realizare tehnică (în sensul de ansamblu al cunoştinţelor accesibile publicului la nivelul unităţii care o aplică la nivel mondial) şi, ca atare, distructivă de noutate - astfel cum se susţine prin motivele de recurs -, în condiţiile în care caracterul de noutate este relevat la momentul începerii aplicării şi se menţine pe întreaga durată a utilizării obiectului realizării tehnice de către unitate.
Sunt nefondate şi criticile referitoare la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
Recurenta nu a contestat aprecierea instanţei de apel în sensul că drepturile băneşti se cuvin autorilor unei realizări tehnice pentru întreaga perioadă de aplicare a acesteia de către unitate, însă a susţinut că aceste drepturi pot fi eventual valorificate, pe calea unei cereri de chemare în judecată, doar într-un termen de trei ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, în aplicarea art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958.
Aceste susţineri sunt nefondate, avându-se în vedere caracterul continuu al aplicării realizării tehnice, ceea ce înseamnă că obligaţia de plată a unităţii, corelativă dreptului de creanţă pretins de către autori, născută la data începerii aplicării, este cu executare succesivă.
În aplicarea art. 12 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre prestaţiile succesive se stinge printr-o prescripţie distinctă, de trei ani (conform art. 3 din decret), astfel încât pretenţiile cu acest obiect pot fi valorificate prin intermediul instanţei de judecată pentru o perioadă de trei ani anterioară formulării cererii de chemare în judecată.
Constatările anterioare sunt suficiente pentru aprecierea legalităţii deciziei recurate pe aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune, observându-se că sunt lipsite de relevanţă aprecierile instanţei de apel privind incidenţa în cauză, prin analogie, a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, referitoare la durata de protecţie a unui brevet de invenţie, atât timp cât pretenţiile formulate în cauză vizează o perioadă de timp situată înlăuntrul termenului de 20 de ani prevăzut de art. 31 alin. (1) din lege. Ca atare, urmează a fi înlăturat motivul de recurs pe acest aspect.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.E.O. SA-Sucursala Electrocentrale Rovinari împotriva deciziei nr. 11 din 20 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, Secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5140/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5174/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
