ICCJ. Decizia nr. 5188/2013. Civil. Rectificare carte funciară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5188/2013
Dosar nr. 6263/84/2011
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. nr. 12/A din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Cluj – Secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Parohia Greco - Catolică Cosniciu de Jos împotriva sentinţei civile nr. 3187 din 25 mai 2012 a Tribunalului Sălaj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a titlului în baza căruia s-a operat în cartea funciară nr. 5 Cosniciu de Jos, respectiv încheierea de intabulare nr. 162 din 18 februarie 1956, sau chiar inexistenţa sa, şi rectificarea cuprinsului cărţii funciare, în sensul anulării acestei încheieri, cu consecinţa revenirii la situaţia anterioară, cu proprietar Biserica Greco Catolică din Cosniciu de Jos asupra numerelor topografice 162 arabil în intravilan, 199 arabil în intravilan şi 32 cu casă, curte şi grădină.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost proprietara tabulară a imobilelor în litigiu din anul 1906, în baza încheierii nr. 9601 din data de 10 octombrie 1906, iar prin încheierea nr. 162 din data de 18 februarie 1956, în baza dispoziţiilor Decretelor nr. 177/1948 şi nr. 358/1948, s-a înscris ca proprietar Biserica Ortodoxă Română din Cosniciu de Jos.
Se mai arată în acţiune că acest titlu nu a fost valabil, acţiunea întrunind, astfel, prevederile art. 34 din Decretul – lege nr. 115/1938. Nu numai că nu a fost valabil, ci titlul lipseşte cu desăvârşire, întrucât, conform art. 37 din Decretul nr. 177/1948, dacă cel puţin 10 % din numărul credincioşilor comunităţii locale ai unui cult trec la alt cult, comunitatea locală religioasă a cultului părăsit pierde de drept o parte din patrimoniul său, proporţională cu numărul credincioşilor care au părăsit-o şi această parte proporţională se strămută tot de drept în patrimoniul comunităţii locale a cultului adoptat de noii credincioşi. Dacă cei trecuţi de la un cult la altul reprezintă cel puţin 75% din numărul credincioşilor comunităţii locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunităţii locale a cultului adoptat, cu drept despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, ce va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei –despăgubire nefăcută, deşi şi în art. 10 al Constituţiei din anul 1948 se prevedea că exproprierile pot fi făcute pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Prin sentinţa civilă nr. 3187 din 25 mai 2012 a Tribunalului Sălaj acţiunea a fost respinsă ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:
Ceea ce se solicită este constatarea nulităţii absolute a unor acte normative abrogate, or nulitatea unei legi se poate dispune doar prin constatarea neconstituţionalităţii acesteia.
Capătul de cerere privind rectificarea cuprinsului cărţii funciare în sensul anulării încheierii de intabulare nr. 162 din 18 februarie 1956 şi revenirii la situaţia anterioară este nefondat, pentru că intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei s-a făcut în temeiul legii, respectiv a Decretelor nr. 177/1948 şi nr. 358/1948, iar abrogarea celor două decrete şi recunoaşterea Bisericii greco-catolice nu are efectul direct al redobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă, fără nicio altă formalitate.
Reclamanta a pierdut în condiţiile legii dreptul de proprietate, iar pârâta, de asemenea, l-a dobândit în baza legii.
Conform art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicităţii imobiliare, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor în CF dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia a fost făcută înscrierea.
Cu privire la apelul declarat de reclamantă, s-au reţinut următoarele:
1. Faptul că imobilele sunt înscrise în aceeaşi carte funciară nu înseamnă că sunt supuse aceluiaşi regim juridic, întrucât, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), doar lăcaşurile de cult şi casele parohiale pot fi revendicate în temeiul dreptului comun, alte categorii de imobile constituind obiectul unor legi speciale de restituire.
Aşa cum rezultă din cuprinsul CF 5 Cosniciu, doar parcela cu nr. top 32 este casă şi grădină, fiind vorba de fosta casă parohială, existentă şi în prezent, aşa cum au recunoscut ambele părţi, restul terenurilor având altă destinaţie, respectiv de arabil, fânaţ, păşune etc., făcând obiectul legilor fondului funciar (f. 8 dosar tribunal) - reclamanta putând să le solicite în baza acestor legi, care este o lege specială ce derogă de la cea generală; reclamanta nu a făcut dovada că ar fi uzat de dispoziţiile legii speciale sau că nu a avut din motive obiective această posibilitate, fiind pe deplin aplicabile cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 33/2008 în materia imobilelor preluate abuziv de către stat, obiect al unei alte legi speciale de reparaţie (Legea nr. 10/2001), în sensul inadmisibilităţii unei acţiuni de drept comun, excepţie pusă în discuţia părţilor de instanţa de apel.
Nu se pune problema încălcării dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., privind neînrăutăţirea situaţiei părţii în propria cale de atac, întrucât instanţa de apel nu urmează să schimbe soluţia primei instanţe în defavoarea apelantului, ci să o menţină, invocând în plus un argument de ordine publică pe care aceasta nu l-a avut în vedere.
2. În ceea ce priveşte parcela cu nr. top. 32 din CF nr. 5 Cosniciu de Jos, casă parohială, s-a invocat de către reclamantă încălcarea dispoziţiilor art. 2 din Decretul nr. 358/1948 şi a art. 37 din Decretul nr. 177/1948, în cartea funciară fiind înscrisă dobândirea în baza ambelor (f. 8 verso dosar tribunal, înscrierea de sub B3), arătându-se că, de fapt, cele două texte se exclud reciproc şi, avându-se în vedere ordinea intrării lor în vigoare şi faptul că preluarea a avut loc după ultimul, dispoziţiile acestuia ar fi cele aplicabile.
2.1. Ca urmare a desfiinţării cultului greco-catolic, credincioşii greco-catolici au trecut la cultul ortodox, astfel că averea fostului cult, desfiinţat abuziv, a trecut la celălalt, ca urmare a migrării credincioşilor. Trecerea în proprietatea statului, în temeiul art. 2 din Decretul nr. 358/1948, se realiza doar dacă nu exista o trecere a credincioşilor de la un cult la celălalt, bunul rămânând fără stăpân.
2.2. În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 37 din Decretul nr. 177/1948.
a) Caracterul preluării este unul abuziv, deşi, aparent, acest text legal respecta libertatea credinţei şi dreptul de proprietate.
Trecerea de la cultul greco-catolic la cel ortodox nu a fost una voluntară, cu respectarea libertăţii conştiinţei şi a libertăţii religioase, aşa cum prevedea art. 27 din Constituţia anului 1948, în vigoare la acea dată şi art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 177/1948. Acest cult a fost desfiinţat abuziv prin Decretul nr. 358/1948, abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989.
Se poate invoca acest caracter abuziv decât de cei interesaţi, care sunt cei prejudiciaţi. Numai că, aşa cum s-a dovedit în cauză, majoritatea nu se mai consideră prejudiciaţi, nemaidorind să revină la cultul pe care abuziv au fost obligaţi să-l părăsească.
Aşadar, chiar dacă în anul 1948 trecerea credincioşilor greco-catolici la ortodoxism şi, odată cu ei, a casei parohiale obiect al prezentului litigiu, a fost una abuzivă, în prezent, majoritatea credincioşilor şi-au însuşit noul cult şi nu mai doresc să revină la cel vechi şi nici să revendice drepturi rezultând din calitatea de fost credincios greco-catolic.
b) Constatarea trecerii la noul cult a majorităţii credincioşilor (cel puţin 75%) şi, odată cu aceştia, a casei parohiale aferentă lăcaşului de cult, prin hotărâre judecătorească are un caracter declarativ şi nu constitutiv de drepturi, întrucât transferul proprietăţii are loc ca urmare a schimbării religiei şi nu a hotărârii judecătoreşti.
c) Intrarea în vigoare a Legii nr. 489/2006, ce abrogă prin art. 51 Decretul nr. 177/1948, nu poate duce la schimbarea soluţiei. Astfel, conform art. 27 alin. (2) şi (3) din lege, bunurile sacre, respectiv cele afectate direct şi exclusiv cultului, pot fi redobândite dacă au fost confiscate în mod abuziv de către stat în perioada 1940-1989 ori au fost preluate fără titlu. După cum s-a mai arătat, chiar dacă preluarea a fost una abuzivă în anul 1948, în prezent, majoritatea credincioşilor, fiind ortodocşi, nu au interesul să invoce caracterul abuziv al preluării, iar reclamanta, având un număr minoritar de credincioşi, nu justifică un astfel de interes.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Parohia Greco Catolică Cosniciu de Jos, criticând-o pentru următoarele motive, în susţinerea cărora a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.:
a. Prin acţiune s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a titlului în baza căruia s-a operat înscrierea în Cartea funciară nr. 5 Cosniciu de Jos prin încheierea nr. 162 din 18 februarie 1956 sau chiar inexistenţa sa şi, ca urmare a constatării nulităţii absolute a titlului, să se dispună rectificarea cărţii funciare în sensul anulării acestei încheieri, cu consecinţa dispunerii revenirii la situaţia anterioară, cu proprietar fiind Parohia Greco Catolică din Cosniciu de Jos asupra nr. topografice 162, 199 şi 32 cu casă parohială curte şi grădină.
Instanţa de fond a făcut confuzie între primul capăt de cerere ce viza titlul ce a stat la baza încheierii de intabulare şi încheierea de intabulare nr. 162 din 18 februarie 1956. Titlul ce a stat la baza înscrierii în cartea funciară putea fi o sentinţă a judecătoriei populare a locului, prevăzută de art. 37 din Decretul 177/1948 sau un act administrativ emis de o comisie interdepartamentală, conform art. 2 din Decretul 358/1948. Era astfel necesar un titlu anterior pentru a opera înscrierea în cartea funciară printr-o încheiere de intabulare. Procedând în acest fel, instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra primului capăt de cerere.
b. Instanţa de apel nu face distincţie între titularul dreptului de proprietate şi credinciosul ce practică un cult recunoscut de lege sau se află în interiorul cultului. Se constată în final că preluarea a fost indiscutabil una abuzivă, dar că cei ce pot invoca acest lucru nu mai doresc să o facă, cu trimitere la credincioşii lăcaşului de cult.
Aceste probleme exced cadrului juridic, întrucât lăcaşele de cult, casele parohiale, precum şi orice alte imobile aferente cultului au fost proprietatea persoanei juridice - în speţă Parohia Greco Catolică Cosniciu de Jos, anterior decretelor abuzive indicate, iar în prezent, în urma unei exproprieri mascate, proprietar este Parohia Ortodoxă.
Procedând în acest fel, instanţa de apel a interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii şi a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Pârâta-intimată a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în anul 1948 majoritatea comunităţii locale greco-catolice a trecut la ortodoxie, odată cu întregul patrimoniu parohial, aceştia alegând să rămână în noul cult şi după anul 1989; nicio retrocedare nu poate fi dispusă fără consultare credincioşilor, întrucât bunurile le aparţin, aceasta fiind şi motivaţia pentru care prin Decretul-lege nr. 126/1990 s-a impus ca în stabilirea regimului juridic al locaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma să se ţină cont de voinţa credincioşilor din comunităţile care deţin bunurile respective.
Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:
1. Prin primul motiv de recurs se critică sentinţa primei instanţe, cu încălcarea dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că pe calea recursului se poate ataca decizia de apel.
Totodată, art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. impune, sub sancţiunea nulităţii, ca prin cererea de recurs să se arate motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate sau menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Întrucât, potrivit acestor dispoziţii procedurale, pe calea recursului se formulează critici privind modul de soluţionare a cauzei în apel, respectiv a motivelor de apel formulate, prima critică nu se circumscrie acestora, neputând fi supusă cenzurii instanţei de recurs.
2. Prin hotărârea de apel s-au fixat limitele în care se poate soluţiona cererea formulată, numai cu privire la parcela nr. top. 32 din CF nr. 5 Cosniciu de Jos - casă parohială, cu indicarea şi a actului normativ în temeiul căruia s-a apreciat că a fost preluat imobilul, iar prin cererea de recurs nu s-au formulat critici de nelegalitate, aşa cum impun dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
În justificarea soluţiei pronunţată cu privire la acest imobil, instanţa de apel a făcut trimitere la faptul că, urmare desfiinţării cultului greco-catolic, credincioşii au trecut la cultul ortodox, astfel că averea fostului cult, desfiinţat abuziv, a trecut la celălalt, ca urmare a migrării credincioşilor, cu constatarea expresă a trecerii la noul cult a majorităţii credincioşilor (cel puţin 75%) şi, odată cu aceştia, a casei parohiale aferentă lăcaşului de cult.
S-a apreciat totodată că, deşi trecerea de la cultul greco-catolic la cel ortodox nu a fost una voluntară, cu respectarea libertăţii conştiinţei şi a libertăţii religioase, aşa cum prevedea art. 27 din Constituţia anului 1948, în vigoare la acea dată şi art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 177/1948, în prezent, majoritatea credincioşilor şi-au însuşit noul cult şi nu mai doresc să revină la cel vechi şi nici să revendice drepturi rezultând din calitatea de fost credincios greco-catolic.
Aceste considerente nu justifică formularea celei de-a doua critici de recurs, ci confirmă soluţia prin luarea în considerare a dorinţei credincioşilor din comunitatea care deţine imobilul, element important în stabilirea regimului juridic al acestuia, impus de art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) – text legal detaliat în cererea de chemare în judecată, indicat printre cele care o fundamentează, menţionat în decizia de apel şi în apărările formulate de către intimata-pârâtă pe calea întâmpinării în dosarul de recurs.
În considerarea acestor aspecte şi limitele de învestire a instanţei de recurs, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 ( nu şi pct. 8 invocat, întrucât nu se pune problema greşitei interpretări a unui act juridic dedus judecăţii) şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Greco Catolică Cosniciu de Jos împotriva deciziei nr. 12/A din data de 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Cluj – Secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5185/2013. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5220/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
