ICCJ. Decizia nr. 5140/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5140/2013
Dosar nr. 4265/2/2011
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1551 din 04 decembrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 4228/3/2007, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantul I.I. împotriva pârâtei UM Bucureşti, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală, admiţând, totodată, şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a pârâtei UM Bucureşti.
Prin decizia nr. 123/A din 27 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant I.D.I. împotriva sentinţei menţionate, pe care a desfiinţat-o în parte, în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active; a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe şi a menţinut dispoziţia privind admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a pârâtei UM.
Prin decizia nr. 4642 din 07 aprilie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâţii Ministerul Apărării şi Academia Tehnică Militară împotriva menţionate.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă sub nr. 4228/3/2007, la data de 7 ianuarie 2010.
Prin sentinţa nr. 53 din 18 ianuarie 2011, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea.
În cauză, reclamantul a solicitat recunoaşterea calităţii sale de autor al unui proiect ştiinţific, intitulat „sistemul integrat de baraj aerian”, invocând prevederile art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996.
Noţiunea de proiect ştiinţific, astfel cum este menţionată în cuprinsul acestui text legal, nu se confundă cu noţiunea de proiect ştiinţific reglementată de prevederile O.G. nr. 37/2002, H.G. nr. 1266/2004 şi H.G. nr. 1265/2004. Pârâţii au susţinut justificat că reclamantul nu este autorul unui „proiect ştiinţific” în sensul actelor normative menţionate, a cărui realizare presupune operaţiuni de contractare, finanţare, monitorizare şi evaluare, precum şi integrarea în planuri sectoriale de cercetare-dezvoltare şi realizarea într-o perioadă determinată, în limita fondurilor publice alocare cu această destinaţie.
În acelaşi timp, nici reclamantul nu a afirmat că ar fi autorul unui proiect ştiinţific în această accepţie, ci al unui proiect ce se regăseşte în cererea adresată de către reclamant Administraţiei Prezidenţiale şi înregistrată sub nr. 12390 din 16 noiembrie 2001 şi desenul de prezentare înregistrat la UM Bucureşti sub nr. A2/2888/2002. Ca urmare, se poate aprecia că proiectul a îmbrăcat o formă concretă de exprimare, aceea de text şi schiţă.
A reţinut prima instanţă că proiectul este, însă, lipsit de originalitate, chiar reclamantul arătând în cuprinsul acestuia că „soluţia a fost folosită în domeniul aviaţiei de savanţi ca Jukovsky, Karman-Treftz, Elie Carofili”. Soluţia nu a fost, aşadar, concepută de către reclamant, ci numai identificată în literatura de specialitate şi propusă, ca atare, spre a fi inclusă în programul naţional de apărare ca rezultând dintr-o activitate creativă, în mod esenţial impregnat de amprenta personalităţii autorului.
Reclamantul s-a adresat în mod repetat atât CSAT, cât şi Administraţiei Prezidenţiale, memoriile sale generând o amplă corespondenţă şi solicitarea unor puncte de vedere ale unor specialişti militari, exprimându-se mai multe observaţii de ordin teoretic şi tactic. Astfel, s-a apreciat că soluţia este întâlnită în literatura de specialitate, că nu are grad de autopurtare, că a mai fost propusă ca mijloc de bruiaj pasiv, că îi lipsesc avantaje cum sunt invizibilitatea, autocontrolul, autodispersarea, că documentaţia tehnică nu oferă suficiente date de fundamentare ştiinţifică, necesară pentru că sistemul de apărare se datorează şi cu granule de explozibili activi, că nu este clară modalitatea în care proprietăţile fibrei de carbon asigură ecranarea sigură şi precisă a modelelor electromagnetice şi că opacizarea parţială sau totală a cockpitului nu este în măsură să conducă la efecte sigure şi precise, că declanşarea prin simpatie a încărcăturilor purtate de avioane şi rachetele inamice apare ca un deziderat lipsit de realism, că efectul distructiv al combinaţiilor de fibră de carbon şi granule de explozibil presupune măsurarea sau estimarea maselor şi densităţilor optime ale acestora, că nu este fundamentată ştiinţific posibilitatea tehnică de realizare a unui reglaj precis, că efectele preconizate pot afecta propriile aeronave, solul, vegetaţia etc. şi că nu este luat în calcul un sistem de autodistrugere.
În considerarea acestei situaţii, reclamantului i s-a comunicat prin adresele din datele de 19 iulie 2002, 07 iulie 2003, 21 martie 2005 şi 28 decembrie 2006 că pârâtul Ministerul Apărării Naţionale nu este interesat de propunerea sa de folosire a proiectului în discuţie.
Tribunalul a reţinut, totodată, că nu s-a pus vreodată problema materializării proiectului, fiind exclusă chiar şi testarea acestuia. Semnificativă sub acest aspect este depoziţia martorului B.M., care a arătat că testarea este 100% imposibilă, presupunând detonarea de explozibil cu o controlabilitate limitată a zonei de răspândire a elementelor cu granule detonabile.
Aşadar, nici pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi nici pârâta Academia Tehnică Militară nu au folosit vreodată, în nicio modalitate, proiectul propus de către reclamant, care nu a probat în cauză că ar fi fost astfel prejudiciat.
Nu numai că proiectul propus de reclamant nu poate fi considerat ca făcând obiectul dreptului de autor, dar, astfel cum au susţinut pârâtele, România, prin angajamentele la nivel internaţional şi-a asumat obligaţia de a nu mai produce şi comercializa echipamente sau componente militare care pot fi asimilate submuniţiilor, fără sisteme de autodistrugere sau arme care lovesc fără discriminare. Conform prevederilor Convenţiei de la Ottawa şi ale Convenţiei ONU din 08 aprilie 1982 privind limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasice este interzisă producerea şi comercializarea armelor care produc efecte traumatice excesive sau care lovesc fără discriminare, soluţia propusă de reclamant putând fi asimilată acestei categorii.
Prin decizia nr. 86 din 26 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul I.D.I.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, pentru ca o creaţie să poată face obiect al protecţiei oferite de Legea nr. 8/1996 a drepturilor de autor, este necesar ca aceasta să fie rezultatul unei activităţi creatoare a autorului, să fie perceptibilă, îmbrăcând o formă concretă de exprimare şi să fie susceptibilă de aducere la cunoştinţa publicului.
Prima condiţie, a originalităţii, este prevăzută expres de art. 7 din lege şi are în vedere cerinţa ca opera să fie rezultatul unei activităţi creatoare, ca autorul să-şi fi pus amprenta asupra creaţiei.
Contrar susţinerilor apelantului (care a arătat în cererea de apel că în speţă nu s-a dovedit lipsa originalităţii), sarcina probei existenţei originalităţii îi revenea acestuia, în calitate de reclamant ce pretinde protecţie pentru opera sa şi nu pârâtelor, care afirmau o un fapt negativ.
Împrejurarea că principiile fizicii după care funcţionează sistemul descris de apelant în cuprinsul operei au existat anterior nu este de natură a înlătura, de plano, caracterul de operă şi protecţia aferentă creaţiei în discuţie, fiind acceptată posibilitatea ca opera să fie inspirată din (sau întemeiată pe) creaţii existente anterior şi aparţinând altor subiecte de drept.
Esenţial era însă ca, în raport de elementele create anterior şi aduse la cunoştinţa publicului, noua creaţie să conţină cel puţin un element diferit, care să dea, astfel, originalitate operei.
Creaţia a cărei protecţie ca operă se pretinde în cauza de faţă a fost intitulată de reclamant în cererea introductivă „proiect ştiinţific” şi a fost materializată în cuprinsul documentului aflat la dosar.
La dosar, se găsesc, de asemenea, o fotografie a unui dispozitiv component al sistemului de baraj aerian ce face obiectul „proiectului ştiinţific”, precum şi un document cuprinzând un desen şi o serie de explicaţii cu privire la modul de funcţionare a dispozitivului.
Din cuprinsul acestor documente, ce surprind forma de exprimare a pretinsei opere, Curtea a reţinut că dispozitivul descris este destinat a lupta împotriva atacului aviaţiei inamice cu avioane şi rachete vizibile şi invizibile, în scopul distrugerii şi descurajării inamicului, constând într-o parabolă cu încărcătură autoportantă şi autostabilizată din fibră carbonică lansată în spaţiu cu ajutorul rachetelor şi aviaţiei utilitare.
În privinţa funcţionării dispozitivului, documentele menţionate arată că acesta se va menţine în aer la diferite înălţimi, datorită curenţilor atmosferici ascensionali, fără intervenţie umană; că viteza de înaintare a aeronavei şi aerul absorbit de motorul cu reacţie vor forma un ciclon supersonic antrenând şi micro-giropterele (dispozitivele descrise), urmând a se declanşa detonarea, distrugând motorul, cockpit-ul, rachetele purtate de vânt şi alte elemente din construcţia aeronavei.
Din punctele de vedere exprimate de specialiştii ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei intimate pârâte în cadrul corespondenţei ce a avut loc între părţi în decursul timpului curtea reţine că documentaţia tehnică întocmită de reclamantul apelant nu oferă suficiente date de fundamentare ştiinţifică, nefiind clară modalitatea de funcţionare (respectiv modul în care proprietăţile fibrei de carbon vor asigura efectele urmărite prin folosirea dispozitivului proiectat) şi că lipseşte fundamentarea ştiinţifică a unui reglaj precis al acţiunii acestuia.
Din concluziile raportului de expertiză de specialitate efectuat în cauză curtea reţine că dispozitivul (micro-giropter) ce face obiectul descrierii în proiectul reclamantului apelant nu constituie o soluţie originală, însă conceptul de creare a unui sistem integrat de baraj antiaerian (SIBA) din aparate de zbor gen micro-giroptere are un caracter original, nefiind folosit până în prezent.
În raport de aceste împrejurări de fapt la consideraţiile teoretice expuse mai sus, Curtea a constatat că în mod corect a reţinut prima instanţă că proiectul reclamantului apelant este lipsit de originalitate, deoarece nu aduce principiilor deja cunoscute de funcţionare a micro-giropterelor nici un element nou, original, nefiind identificată activitatea creatoare a autorului.
Astfel, deşi sunt adevărate, ca principii, susţinerile apelantului în sensul că pentru a primi protecţia operei nu era necesară prin ea însăşi cerinţa ca dispozitivul să funcţioneze fără eroare şi că existenţa avantajelor soluţiei tehnice nu era, de asemenea, o cerinţă, curtea a constatat că aceste împrejurări nu sunt lipsite de relevanţă în dezlegarea problemei deduse judecăţii.
Astfel, lipsa fundamentării ştiinţifice sub aspectul modului concret de funcţionare şi lipsa avantajelor ce ar rezulta din utilizarea dispozitivului descris în proiectul reclamantului sunt argumente ce sprijină afirmaţia instanţei că operei îi lipseşte originalitatea.
Având în vedere scopul declarat al proiectului (apărarea antiaeriană a teritoriului de avioanele inamice), tocmai acesta ar fi fost elementul creat de apelantul reclamant: folosindu-se de principiile de fizică şi de ştiinţa zborului cunoscute anterior, să le adauge contribuţia sa proprie pentru crearea unui concept nou, elemente care lipsesc în speţă.
În privinţa concluziilor raportului de expertiză, Curtea a constatat că, deşi aparent contrazic o astfel de concluzie, în realitate expertul nu a susţinut contrariul.
Pe de o parte, expertul a arătat că aparatul de zbor gen micro-giropter nu reprezintă un concept original, făcând obiectul cercetărilor de foarte mult timp.
Pe de altă parte, în privinţa originalităţii conceptului de sistem de baraj aerian prin folosirea micro-giropterelor în număr mare şi cu încărcătură explozivă, expertul a arătat că astfel de sisteme au fost folosite încă din timpul celui de-al doilea război mondial.
A reţinut totodată expertul că documentaţia aflată în dosar nu cuprinde elemente din care să rezulte modalitatea de lansare a micro-giropterelor şi nici o analiză matematică sau ştiinţifică a acestor formaţiuni de zbor, nefiind clare tipul şi cantitatea de încărcătură explozibilă necesare, numărul maxim respectiv minim de astfel de dispozitive necesare, analiza unui impact cu aeronavele inamice, dinamica, timpul de evoluţie, modalitatea de recuperare sau autodistrugere ori riscurile implicate pentru trupele proprii sau pentru populaţia civilă.
În concluzie, Curtea a constatat că expertul judiciar nu a infirmat, ci, dimpotrivă, a confirmat punctul de vedere al specialiştilor din cadrul instituţiei pârâte, a căror obiectivitate a fost pusă la îndoială de apelant prin motivele de apel, în sensul că proiectul nu cuprinde suficiente elemente ştiinţifice care să contureze modul de funcţionare al dispozitivului.
De altfel, expertul judiciar a folosit de mai multe ori în cuprinsul expertizei, inclusiv în concluzii, noţiunea de „concept” pentru a caracteriza proiectul întocmit de apelantul reclamant şi, aşa cum se va arăta în cele ce succed, conceptele nu se bucură de protecţia specifică operei.
În aceste condiţii, fără a se putea desprinde nici un element de fapt care să asigure originalitatea operei, care să reprezinte creaţia sa, aportul său la ceea ce exista anterior în domeniul respectiv, proiectul a cărui protecţie se solicită în cauza de faţă nu poate fi calificat drept operă.
Dat fiind că proiectul reclamantului apelant este un concept, o idee, rezultă şi netemeinicia susţinerii sale în sensul că se impune acordarea protecţiei dreptului de autor, care în speţă este exclusă expres de dispoziţiile art. 9 lit. a din Legea nr. 8/1996 republicată.
O altă critică a privit chestiunea (relevantă pentru soluţionarea capătului al doilea al cererii reclamantului) a utilizării de către pârâta intimată a sistemului de baraj antiaerian, împrejurare de fapt care, neînsoţită de acordul reclamantului ar fi fost aptă a atrage dezdăunarea acestuia (evident, dacă s-ar fi stabilit anterior că avea un drept de autor care să fi fost încălcat).
Or, contrar susţinerilor reclamantului, nu a rezultat din probatoriul administrat că pârâta ar fi utilizat în activitatea sa sistemul de baraj antiaerian.
Este adevărat că există la dosar un document care atestă acordul conducerii instituţiei intimate pentru organizarea unei demonstraţii la aerodromul Clinceni, însă pe de o parte nu a rezultat că această demonstraţie a avut loc, iar pe de altă parte, chiar şi dacă desfăşurarea unei activităţi ar fi fost probată, ea nu ar fi dovedit şi utilizarea sistemului de către intimată în propria sa activitate.
Dimpotrivă, însăşi ideea de desfăşurare a unei demonstraţii presupunea acordul şi participarea apelantului reclamant, cel care prezenta proiectul spre evaluare, astfel încât un asemenea fapt prin el însuşi nu era apt a constitui o încălcare a drepturilor sale.
O asemenea probă (a materializării proiectului în activitatea pârâtei) revenea reclamantului în acord cu principiile specifice procesului civil şi din acest punct de vedere, chiar dacă afirmaţiile sale în sensul că poziţia procesuală a intimatei pârâte şi a reprezentanţilor săi este subsumată respingerii acţiunii (acesta fiind un interes legitim al unui pârât), iar atitudinea părţii pârâte este prezumată ca fiind una subiectivă, aceasta nu scutea reclamantul de sarcina probei.
O concluzie contrară ar duce la răsturnarea sarcinii probei în orice proces civil în care pârâtul nu recunoaşte pretenţiile reclamantului, fiind interesat în respingerea acţiunii (ipoteza recunoaşterii fiind excepţia) şi nu poate fi primită.
Prin urmare, chiar dacă instanţa primeşte declaraţiile părţii pârâte cu rezerva valorificării lor în limitele specifice probaţiunii în procesul civil (potrivit regulilor din materia mărturisirii judiciare), se impune ca reclamantul, prin probatoriul administrat, să facă dovada că pârâta i-a încălcat dreptul dedus judecăţii, în speţă că a utilizat sistemul de baraj antiaerian fără acordul său.
După cum s-a arătat, o astfel de dovadă nu a fost administrată, după cum de altfel nici apelantul reclamant nu a învederat în motivarea apelului său care ar fi fost probele administrate din care acest aspect ar fi rezultat în opinia sa, critica adusă sentinţei în privinţa chestiunii utilizării pretinsei opere de către pârâtă limitându-se la aspectul analizat mai sus al interesului pârâtei în respingerea acţiunii şi, implicit, la lipsa de credibilitate a afirmaţiilor acesteia.
Este nefondată şi susţinerea legată de aserţiunea instanţei referitoare la convenţiile de drept internaţional la care România este parte, în condiţiile în care acesta a fost numai un argument ce susţinea poziţia pârâtei în sensul că nici nu ar fi putut utiliza un asemenea dispozitiv în activitatea sa, deoarece ar fi interzis de respectivele convenţii internaţionale.
În contextul celor mai sus dezlegate, argumentul este oricum lipsit de efecte cu privire la temeinicia cererii reclamantului, căreia i se opun cu întâietate aspectele deja reţinute în prezenta hotărâre.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul I.D.I., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Temeiul de drept invocat în susţinerea acţiunii îl constituie art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr 8/1996, iar opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea ei la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată, în condiţiile art. 1 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Considerentele instanţei de apel relative la descrierea în amănunt a modalităţii de funcţionare a „proiectului” sunt contradictorii: pe de o parte, chiar instanţa a arătat modul în care funcţionează sistemul, iar pe de altă parte, relevă interpretarea şi aplicarea greşită a legii, nefiind necesar ca opera să fie perfectă din primul moment, fiind susceptibilă de a fi modificată şi/sau îmbunătăţită, dar fără a fi afectat însuşi conceptul creat.
Referitor la concluziile expertului, acestea au fost reţinute în mod greşit de către instanţa de apel, expertul arătând că sistemul de baraj aerian creat de către reclamant reprezintă un concept original, astfel încât soluţia instanţei de apel este consecinţa interpretării şi aprecierii eronate a probatoriului administrat şi mai cu seamă a raportului de expertiză întocmit în caută, creaţia reclamantului având un caracter original.
În ceea ce priveşte utilizarea de către intimata-pârâtă a sistemului, aceasta este dovedită de bogata corespondenţă existentă între părţi, de numeroasele rezoluţii şi menţiuni făcute de personalităţi de rang înalt din cadrul instituţiilor statului.
La termenul de judecată din 8 noiembrie 2013, cauza a fost reţinută spre soluţionare cu prioritate asupra excepţiei de nulitate a recursului, invocată de către intimata – pârâtă Academia Tehnică Militară prin întâmpinare.
Faţă de excepţia invocată, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a constatat în cauză, pe baza probelor administrate, că proiectul a cărui protecţie se solicită de către reclamant prin recunoaşterea calităţii sale de autor nu poate fi calificat drept „operă” în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, deoarece reprezintă o simplă idee, care nu poate beneficia de protecţia legală a dreptului de autor, astfel cum prevede expres art. 9 lit. a) din Legea nr. 8/1996, iar, pe de altă parte, din probe nu a rezultat niciun element de fapt care să asigure originalitatea creaţiei şi să reflecte aportul autorului la ceea ce exista anterior în domeniu.
Astfel, s-a constatat că, până în prezent, nu a mai fost creat şi folosit un sistem integrat de baraj antiaerian din aparate de zbor gen micro – giroptere (ce constituie creaţia a cărei protecţie se solicită de către reclamant), ceea ce înseamnă că instanţa şi-a însuşit constatările din raportul de expertiză întocmit în faza apelului.
Cu toate acestea, s-a apreciat că lucrarea nu reprezintă un proiect ştiinţific şi, deci, o operă protejabilă în sensul art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996, deoarece nu cuprinde suficiente date de fundamentare ştiinţifică pentru a se releva atât principiile complete de funcţionare, cât şi efectele preconizate (asupra propriilor aeronave, asupra populaţiei, solului etc.), descriere ce ar fi permis, în acelaşi timp, determinarea contribuţiei creatoare a autorului faţă de principiile deja cunoscute de funcţionare a micro-giropterelor.
Prin motivele de recurs, reclamantul nu formulează în concret critici cu privire la aceste constatări ale instanţei de apel, ci se referă, pe de o parte, la prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, iar, pe de altă parte, la modul de valorificare a concluziilor expertului, recurentul susţinând, în acelaşi timp, că instanţa de apel ar fi reţinut considerente contradictorii.
După cum s-a arătat, instanţa de apel a infirmat caracterul de operă a creaţiei reclamantului nu prin prisma stadiului de realizare ori a posibilităţii ulterioare de îmbunătăţire, pentru a se analiza incidenţa art. 1 alin. (2) din lege (care garantează protecţia unei opere chiar în formă nefinalizată), ci prin absenţa unui fundament ştiinţific adecvat unui proiect de această natură, făcând referire la art. 9 lit. a) din lege.
Lipsa unei fundamentări complete a lucrării nu relevă o operă nefinalizată, ci o creaţie care doar reiterează principii deja cunoscute, fără un aport ştiinţific novator.
În prezenţa unui asemenea raţionament juridic, pentru a reprezenta critici de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ., motivele de recurs ar fi trebuit să vizeze tocmai prevederile art. 9 lit. a) din Legea nr. 8/1996, or, recurentul nu a urmărit combaterea argumentelor şi a concluziei instanţei privind asimilarea creaţiei reclamantului unei simple idei, excluse de la protecţia legală, ci a făcut referire la prevederi legale ce nu sunt incidente în cauză şi nu se regăsesc în considerentele deciziei recurate.
Împrejurarea că recurentul nu înţelege să combată concluzia instanţei de apel rezultă şi din referirile acestuia la concluziile expertului judiciar, care a arătat că lucrarea reclamantului reprezintă un concept original.
Or, faptul că, până în prezent, nu a mai fost creat şi folosit un sistem integrat de baraj antiaerian din aparate de zbor gen micro-giroptere (în acest sens a utilizat expertul termenul de „original”) nu este suficient pentru obţinerea protecţiei legale a dreptului de autor, cât timp atare soluţie reprezintă o simplă idee ce nu poate beneficia de o asemenea protecţie (expertul a folosit noţiunea de „concept”, ce are semnificaţia de „idee generală”).
De altfel, după cum s-a arătat, instanţa de apel a avut în vedere aceste constatări ale expertului, dar a ţinut cont, în acelaşi timp, şi de alte constatări din raportul de expertiză privind lipsa unei analize matematice sau ştiinţific a formaţiunilor aflate în zbor planat, pe care le-a coroborat cu alte opinii ale specialiştilor militari aflate la dosar, din care rezultă absenţa de date suficiente de fundamentare ştiinţifică, pe baza cărora a conchis în sensul neîntrunirii caracterului de proiect ştiinţific al lucrării.
În această fază procesuală, nu este posibilă reaprecierea probelor administrate şi nici a situaţiei de fapt reţinută pe baza acestora de către instanţa de apel, atribuţiile instanţei de control judiciar fiind circumscrise exclusiv cazurilor de legalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Din acest motiv, nici susţinerile recurentului referitoare la existenţa unor considerente contradictorii în cuprinsul deciziei nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, atât timp cât vizează elemente de fapt relevate de probatoriile administrate, pe baza cărora instanţa de apel a conchis în sensul neîndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea protecţiei legale a dreptului de autor.
Astfel, instanţa a redat, într-adevăr, principiile de funcţionare a unui dispozitiv component al sistemului ce face obiectul lucrării reclamantului, astfel cum acestea sunt descrise în documentul furnizat de către reclamant şi aflat la dosar, însă, prin coroborarea tuturor probelor administrate, inclusiv a constatărilor expertului judiciar, a apreciat că documentaţia tehnică întocmită de către reclamant nu oferă suficiente date de fundamentare ştiinţifică, iar situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel nu poate fi reapreciată în faza recursului, atât timp cât instanţa de control judiciar este abilitată a cerceta exclusiv legalitatea, nu şi temeinicia deciziei recurate.
Pentru acelaşi motiv, nu pot fi evaluate nici susţinerile recurentului vizând utilizarea lucrării sale, în legătură cu instanţa de apel a constatat că nu a rezultat, din probatoriul administrat, că pârâta ar fi utilizat în activitatea sa sistemul de baraj antiaerian, deoarece aceste susţineri tind la reaprecierea înscrisurilor depuse la dosar, finalitate inacceptabilă în cadrul recursului.
Absenţa unor critici de nelegalitate la adresa deciziei de apel, încadrabile în cazurile de modificare sau de casare explicit şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., echivalează cu însăşi nedepunerea motivelor recursului conform exigenţelor legale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă, din dezvoltarea acestora, este posibilă încadrarea lor în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În cauză, deşi reclamantul a indicat temeiul susţinerilor din motivarea recursului ca fiind reprezentat de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., nu s-au formulat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în aceste cazuri de recurs, ca de altfel, în niciunul dintre celelalte cazuri expres şi limitativ prevăzute de art. 304.
Drept urmare, este operantă sancţiunea preconizată în art. 306 alin. (1) C. proc. civ., anume nulitatea recursului, dat fiind faptul că neîncadrarea susţinerilor din motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal, respectiv odată cu cererea de recurs, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. sau înlăuntrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., de 15 zile de la comunicarea deciziei de apel.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepţia invocată de către intimata – reclamantă şi va constata nul recursul declarat de reclamantul I.D.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul I.D.I. împotriva deciziei nr. 86A din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5039/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5141/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
