ICCJ. Decizia nr. 5211/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5211/2013
Dosar nr. 3936/62/2013
Şedinţa din camera de consiliu din 12 noiembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1 februarie 2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) în contradictoriu cu pârâta SC A.D. SRL a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să oblige pârâta la: plata remuneraţiei echitabile în valoare de 3.372,80 RON, datorată pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental, conform înştiinţării de plată seria ZC nr. 1354, aferente perioadei 1 octombrie 2011 - 31 ianuarie 2013, actualizată cu indicele de inflaţie; plata penalităţilor de întârziere, calculată pentru fiecare zi de întârziere până la data plăţii efective şi integrale; obţinerea autorizaţiei licenţă neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental.
Prin Sentinţa nr. 777 din 10 aprilie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că pârâta are sediul în localitatea Poiana Braşov, judeţul Braşov, iar conform art. 7 C. proc. civ., cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face la instanţa sediului ei principal. S-a mai arătat că nu sunt incidente disp. art. 10 pct. 8 C. proc. civ. şi nici disp. art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
La data de 23 aprilie 2013, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, care la termenul de judecată din 9 septembrie 2013 a reţinut-o spre soluţionare, cu privire la excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de reclamantă.
Prin Sentinţa nr. 128/S din 9 septembrie 2013, Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Braşov a reţinut că, prin autorizaţia-licenţă neexclusivă de utilizare a muzicii în scop ambiental nr. 2787 din 15 martie 2006, art. 7 şi contractul nr. 9135 din 23 august 2012, art. 10, părţile au stabilit drept instanţă competentă în soluţionarea eventualelor litigii, instanţa în a cărei competenţă teritorială îşi are sediul reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România.
Prin urmare, părţile au convenit asupra competenţei teritoriale în soluţionarea eventualelor litigii dintre acestea în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la obţinerea autorizaţiei licenţă neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental şi la plata remuneraţiei echitabile în valoare de 3.372,80 RON, datorată pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental, conform înştiinţării de plată seria ZC nr. 1354, aferente perioadei 1 octombrie 2011 - 31 ianuarie 2013, actualizată cu indicele de inflaţie.
Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea în drept pe dispoziţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, precum şi ale art. 1349 C. civ., ce reglementează răspunderea civilă delictuală.
Este adevărat că potrivit clauzei contractuale prevăzute de art. 7 din autorizaţia-licenţă neexclusivă nr. 2787 din 15 martie 2006 şi de art. 10 din contractul nr. 9135 din 23 august 2012, încheiate între părţi, eventualele litigii vor fi soluţionate de instanţele de judecată competente de la sediul U.P.F.R.
Clauza contractuală se referă deci la obligaţii derivate din contracte, aşadar la o răspundere contractuală.
Însă, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta pretinde încălcarea de către pârâtă a obligaţiilor legale ce îi revin în calitate de utilizator ce desfăşoară activităţi de comunicare publică a fonogramelor în scop comercial sau a reproducerii acestora şi anume, obligaţia de a încheia autorizaţia-licenţă neexclusivă, precum şi obligaţia de plată a remuneraţiei datorate.
Conform clauzelor contractuale de la art. 4 şi art. 5 din autorizaţia-licenţă neexclusivă nr. 2787 din 15 martie 2006 şi de la art. 9 din contractul nr. 9135 din 23 august 2012, actele ar fi încetat de plin drept, urmare a constatării de către reclamantă a neconcordanţei între declaraţiile utilizatorului şi situaţia de fapt, precum şi a faptului că utilizatorul nu a furnizat toate datele şi documentele solicitate, necesare determinării remuneraţiilor şi verificării corectitudinii informaţiilor furnizate iniţial.
Invocând această situaţie de fapt, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la obţinerea autorizaţiei licenţă neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental, apreciind încetarea licenţei neexclusive, precum şi obligarea pârâtei la plata remuneraţiei echitabile datorată pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental, aferente perioadei 1 octombrie 2011 - 31 ianuarie 2013, urmare a difuzării publice a fonogramelor fără autorizaţie licenţă neexclusivă.
Drept urmare, Tribunalul Braşov în mod greşit a reţinut aplicabilitatea clauzei atributive de competenţă convenită de părţi prin contractul şi autorizaţia licenţă neexclusivă încheiate.
Conform dispoziţiilor art. 5 teza I C. proc. civ. "Cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului."
Norma mai sus enunţată instituie regula potrivit căreia cererea de chemare în judecată se adresează instanţei din circumscripţia teritorială în care îşi are sediul pârâtul.
Principiul consacrat de art. 5 C. proc. civ. este adaptat de legiuitor în mod corespunzător şi pentru acţiunile personale îndreptate împotriva persoanelor juridice.
În acest sens, art. 7 alin. (1) C. proc. civ. dispune că cererea îndreptată împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa sediului ei principal.
Reclamanta invocă întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale, în conformitate cu dispoziţiile art. 1349 C. civ., ceea ce determină incidenţa art. 10 pct. 8 C. proc. civ. Conform acestor dispoziţii, în afară de instanţa de domiciliu a pârâtului, mai este competentă, în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt.
În aplicarea prevederilor mai sus citate, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit este alternativă între instanţa domiciliului pârâtului şi instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt.
Or, Tribunalul Bucureşti nu este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza în niciuna din ipotezele prevăzute de competenţa alternativă reglementată de dispoziţiile legale enunţate.
Pe de o parte, pârâta SC A.D. SRL îşi are sediul social în localitatea Poiana Braşov, judeţul Braşov.
Pe de altă parte, reclamanta pretinde săvârşirea faptului ilicit - comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental în afara cadrului legal la Hotelul A.D., situat în Poiana Braşov, jud. Braşov, difuzare pentru care se solicită plata remuneraţiei.
Faţă de considerentele reţinute, soluţionarea pricinii este de competenţa Tribunalului Braşov, în favoarea căruia urmează a fi stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5210/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5212/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
