ICCJ. Decizia nr. 5340/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTi DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5340/2013
Dosar nr. 7467/200/2010
Ședința publică din 19 noiembrie 2013
Asupra recursului civil) de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 28 mai 2010, sub nr. 7467/2J00/2010, reclamanţii N.S. şi C.I. au formulat în contradictoriu cu pârâtele J.L. şi B.A., Acţiune „în constatarea falsului" privind adresele din 13 aprilie 2000, din 4 iulie 2000, din 7 august 2000, din 9 septembrie 2002 şi referatul nr. 597 din 24 februarie 1999 emise de B.A., primarul com. Săgeata, Jud. Buzău. De asemenea, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 100.000 lei, cu titlu de daune materiale şi morale, determinate de prejudiciul produs prin faptele lor ilicite.
La termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2010 (fila 47 dosar), reclamanţii şi-au precizat acţiunea, în sensul ca au solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de câte 80.000 lei fiecare, pentru prejudiciul produs, constând în aceea că şi-au pierdut bunurile (casa de locuit şi celelalte bunuri executate silit, iar în urma executării le-au fost luate actele de la casă şi au fost în imposibilitate de a-şi reface dosarul de pensionare), precum şi la câte 20.000 lei, daune morale.
Judecătoria Buzău prin Sentinţa civilă nr. 8970 din 14 iunie 2012 a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat cale de atac reclamanţii N.S. şi C.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea ei şi, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
Prin Decizia civilă nr. 217 din 22 noiembrie 2012, Tribunalul Buzău a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi.
Împotriva hotărârii sus menţionate au declarat recurs, reclamanţii N.S. şi C.I., criticând-o pentru nelegalitate, în realitate, însă, aceştia Iau prezentat un istoric al litigiului şi al proceselor ce l-au generat, nemulţumirea lor vizând, în principal, faptul că ar fi trebuit să fie continuate cercetările făcute cu privire la „falsurile invocate."
Totodată, recurenţii-reclamanţi au precizat că, la data de 2 aprilie 2009 s-a emis rezoluţie de neînclepere a urmăririi penale în Dosarul nr. 4040/P/2008, prin care s-a menţionat că s-au comis falsuri de către pârâte, dar faptele acestora s-au prescris.
Recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre irejudecare.
La termenul de judecată din data dje 28 februarie 2013, Curtea de Apel Ploieşti a invocat excepţia nulităţii recursului.
Prin Decizia nr. 468 din 28 februarie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia de nulitate a recursului. A constatat nulitatea recursului declarat de reclamanţii N.S. şi C.I. împotriva Deciziei civile nr. 217 din 22 noiembrie 2012 a Tribunalului Buzău.
A apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 306 C. proc. civ., reţinând că motivarea acestei căi de atac s-a constituit într-o redare a soluţiilor projnunţate de către instanţele anterioare, a modului în care s-au analizat probele de către acestea în procesul de divorţ şi partaj bunuri comune, precum şi executarea hotărârii pronunţate în partajul bunurilor comune intervenit între reclamantul C.I. şi pârâta J.L., fără a se arăta, în ce mod, instanţa de apel a săvârşit vreuna din nelegalităţile, expres şi limitativ, prevăzutp de lege.
Împotriva Deciziei nr,468 din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, au formulat contestaţie în anulare, N.S. şi C.I. susţinând, în esenţă, că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti este „nelegală şi netemeinică".
Astfel, au arătat contjestatorii că„ instanţa nu a dispus legal şi corect asupra excepţiei nulităţii pentru nemotivare" întrucât recursul a fost motivat, prin chiar cererea de recurs.
Au solicitat contestatorii ca instanţa să constate netemeinicia
deciziei atacate, să admită contestaţia, iar pârâtele să fie obligate la repararea prejudiciului cauzjat, în sensul de a restitui locuinţa şi toate bunurile sustrase în timpul executării silite.
Prin Decizia nr. 1272 din 25 aprilie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii N.S. şi C.I. împotriva Deciziei nr. 468 din 28 februarie 2013 a aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide în consecinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor irevocabile numai pentru motivele cuprinse în conţinutul dispoziţiilor art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., putându-şe observa, din conţinutul cererii depuse de contestatori, că aceştia nu au indicat explicit motivele contestaţiei, care sunt strict şi limitativ prevăzute de lege.
Mai exact, contestatorii au criticat decizia din recurs pentru greşeli de judecată, considerând că, în mod nejustificat, instanţa a apreciat recursul ca nemotivat, deşi motivele, în opinia lor, erau expuse prin chiar cererea dej recurs.
Aşadar, din susţinerile acestora se poate concluziona că, implicit, contestatorii au invocat dispoziţiile art. 318 alin. (1), teza I C. proc. civ., în sensul că soluţia dată ar fi rezultatul unor greşeli, constând în modul de administrare a probatoriilor.
A mai reţinut instanţa că, toate susţinerile contestatorilor vizează netemeinicia deciziei atacate, solicitând sa fie admisă contestaţia, iar pârâtele să fie obligate la repararea prejudiciului cauzat, în sensul de a restitui locuinţa şi toate bunurile sustrase în timpul executării silite.
Instanţa a mai reţinut că, greşeli alin. (1) teza I, la care se referă art. 318 din acelaşi cod şi, care deschid calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, or, în speţă, contestatorii au făcut referire la acestea din urmă.
Contestaţia în anulare este admisibilă în cazul unor greşeli de fapt, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii recursului( cum ar fi, de exemplu, respingerea unui recurs ca tardiv, deşi plicul era ataşat la dosar; anularea recursului ca netimbrat, deşi la dosar fusese depusă recipisa de plată a taxei de timbru), nefiind posibil ca, pe această cale, să se obţină o rejudecare a cauzei, în condiţiile în care contestatorii nu au făcut altceva decât gă reitereze motive invocate deja la instanţa de fond sau în căile de atac.
Împotriva Deciziei nr. 1272 din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, au declarat recurs contestatorii N.S. şi C.I.
Recursul este inadmisibil şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed :
Potrivit dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. „Hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată."
Este de observat că, în speţă,(Decizia nr. 1272 din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă) a fost pronunţată de curtea de apel în soluţionarea unei contestaţii în anulare, îndreptată împotriva unei decizii pronunţate de aceeaşi curte de apel, în calea de atac a recursului, astfel că aceasta este irevocabilă, în puterea legii, conform arţ. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.
În raport de prevederile art. 320 alin. (3) din acelaşi cod, hotărârea dată în contestaţia în anulare, fiind supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată are un caracter irevocabil şi, în aceste condiţii, decizia împotriva căreia s-a declarat recurs nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, j fiind oprită de lege, de la cenzura acestei căi de atac.
Această soluţie se impune în respectarea principiilor legalităţii şi unicităţii căilor de atac şi presupune asigurarea unui cadru procesual determinat de reguli stricte în desfăşurarea procedurii de judecată, în diferite faze procesuale, cu respectarea ierarhiei acestora.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatori, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorii N.S. şi C.I. împotriva Deciziei nr. 1272 din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă public astăzi 19 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5337/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1450/2013. Civil. Acţiune în anulare a... → |
|---|
