ICCJ. Decizia nr. 5336/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5336/2013
Dosar nr. 18334/3/2009
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 28 martie 2006, reclamantele C.A.I. şi D.M.C. au solicitat instanţei – în contradictoriu cu B.T. şi B.M. – să dispună obligarea pârâţilor de a le lăsa în deplină proprietate şi posesie, terenul în suprafață de 5.850 mp situat în com. Pantelimon, Jud. Ilfov, ce face parte integrantă din lotul de 1 ha şi 6.500 mp, dobândit de autorii lor prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 19 martie 1952, în legătură cu care, reclamanţilor li s-a şi reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că, cu ocazia întocmirii documentaţiei cadastrale, în anul 2005, au constatat că pârâţii figurează întabulaţi în C.F. cu suprafaţa de 6.000 mp, la aceeaşi adresă, care, se suprapune cu terenul redobândit în proprietate, ce a aparţinut antecesorilor lor.
Reclamantele au mai arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare din 8 noiembrie 1984 au vândut autorilor pârâţilor B.D. şi B.E. - locuinţa situată în com. Pantelimon, Jud. Ilfov, compusă din 4 dormitoare, o cameră de zi, bucătărie şi dependinţe, terenul aferent în suprafaţă de 250 mp trecând în proprietatea statului conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.
S-a mai arătat că prin Sentinţa civilă nr. 898 din 20 aprilie 1993 pronunţată de Judecătoria Sect. Agricol Ilfov în Dosarul nr. 444/1992, pârâţii au obţinut în contradictoriu cu Primăria com. Pantelimon, constatarea dreptului lor de proprietate asupra suprafeţei de 6.000 mp reprezentând curtea şi gradina casei situate în com. Pantelimon, Sect. Agricol Ilfov, deşi nu puteau dobândi constituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren mai mari decât cea de 250 mp.
În consecinţă, reclamantele au solicitat ca instanţa să constate că titlul lor este mai bine caracterizat decât cel al pârâţilor.
La data de 16 mai 2006 pârâţii B.T. şi B.M. au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care s-a solicitat respingerea cererii principale, ca nefondată şi constatarea nulităţii absolute parţiale a Titlului de proprietate din 14 decembrie 1993 emis de către C.J.S.D.P.T., Ilfov.
În motivare, s-a arătat că pârâţii sunt proprietarii imobilului situat în com. Pantelimon, compus din teren în suprafaţă de 6.000 mp şi construcţia aferentă care a fost dobândit de autorii pârâţilor de la R.I. şi reclamante, fiind întocmit actul de vânzare-cumpărare al construcţiei din 3 noiembrie 1984 iar dreptul de proprietate asupra terenului aferent fiind trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1999.
S-a mai arătat ca defuncţii B.T. şi B.E., autorii pârâţilor, au donat în timpul vieţii imobilul pârâţilor prin contractul de donaţie din 7 noiembrie 1985.
Pârâţii au mai precizat că prin Sentinţa civilă nr. 698/1993 a Judecătoriei Sect. Agricol Ilfov, rămasă irevocabilă, autorii acestora au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 6.000 mp reprezentând curtea şi gradina casei situată în Pantelimon, Jud. Ilfov, identificându-se amplasamentul acestei suprafeţe din schiţa care face parte integrantă din hotărâre, iar pârâţii au intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului astfel cum rezultă din încheierea din 2 aprilie 2003 a Judecătoriei Buftea.
S-a mai arătat că reclamantele nu au calitate procesual activă întrucât unul dintre moştenitorii autorilor R.V. şi R.F. este şi R.I., fiind încălcată regula unanimităţii.
Ulterior, la 10 iunie 2009, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, arătând că solicită obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 5.925 mp (ori suprafaţa ce va rezulta din expertiza tehnică de specialitate) precum şi de a-şi ridica, pe cheltuiala lor, construcţiile şi lucrările făcute cu rea-credinţă, pe terenul în litigiu.
Tot astfel, s-a solicitat, radierea din C.F.a Oraşului Pantelimon, a dreptului de proprietate al pârâţilor asupra terenului de 6.000 mp înscris în C.F., în baza încheierii din 2 aprilie 2003.
Investită în primă instanţă, Judecătoria Buftea, prin Sentinţa nr. 1036 din 27 februarie 2009, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin Sentinţa nr. 338 din 22 februarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte cererea principală, formulată de C.A.I. şi D.M.C. şi în consecinţă i-a obligat pe pârâţi să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantelor, suprafaţa de 3.113 mp, situată în oraşul Pantelimon, Jud. Ilfov, astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză efectuat în cauză.
A respins capetele 2 şi 3 de cerere, ca neîntemeiate.
I-a obligat pe pârâţi, la plata sumei de 33.154 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că, reclamantele au prezentat titlul de proprietate din 14 decembrie 1993 eliberat în baza Legii nr. 18/1991, a cărui validitate a fost analizată, cu putere de lucru judecat în cuprinsul Deciziei irevocabile nr. 1135/ R din 16 august 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă.
S-a reţinut că, terenul în litigiu a fost dobândit de autorii reclamanţilor R.V. şi R.F., prin contractul de vânzare-cumpărare din 19 martie 1952, iar după decesul autorilor, reclamantele au rămas ca unice moştenitoare conform certificatelor de moştenitor din 13 iulie 1978 şi din 26 octombrie 1978 eliberate de notariatul de Stat Sector 3.
După adoptarea Legii nr. 18/1991, reclamantele au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, sens în care a fost eliberat titlul de proprietate din 14 decembrie 1993 de către Comisia Jud. Ilfov.
Referitor la titlul pârâţilor, tribunalul a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 noiembrie 1984, reclamantele împreună cu tatăl lor – R.I. – au vândut autorilor pârâţilor B.T. şi M., respectiv B.D. şi B.E., locuinţa situată în com. Pantelimon, compusă din 4 camere şi dependinţe, iar conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 terenul aferent în suprafaţă de 250 mp. a trecut în proprietatea statului.
Prin Sentinţa civilă nr. 698/1993 pronunţată de Judecătoria Buftea, în contradictoriu cu Primăria com. Pantelimon, s-a constatat că pârâţii B.T. şi M. sunt proprietarii terenului în suprafaţă de 6.000 mp reprezentând curtea şi grădina casei, teren situat în com. Pantelimon, Jud. Ilfov.
Asupra titlului invocat de către pârâţi, în considerentele Deciziei civile nr. 1135/2007 s-a reţinut că dispoziţiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 permit reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren aferentă casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi pentru curte şi grădină, aşa cum sunt evidenţiate în actul de proprietate, iar pârâţii nu au făcut dovada că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare - 8 noiembrie 1984 – suprafaţa de teren vândută ar fi fost mai mare de 250 mp concluzionând că pârâţii nu au dreptul la emiterea unui titlu de proprietate pentru o suprafaţă de teren mai mare de 250 mp.
Constatând că reclamanţii au făcut dovada dreptului lor de proprietate, invocând un titlu valabil eliberat în condiţiile Legii nr. 18/1991, în timp ce titlul pârâţilor s-a eliberat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, aşa cum rezultă din considerentele Deciziei civile nr. 1135/2007, tribunalul a apreciat că titlul reclamantelor este mai bine caracterizat, dreptul acestora fiind preferabil celui invocat de pârâţi.
Asupra suprafeţei revendicate, tribunalul a reţinut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, pârâţii ocupă o suprafaţă de 5.113 mp din terenul revendicat de către reclamante, din care, au înstrăinat, prin contract autentic de vânzare-cumpărare o suprafaţă de 2.000 mp identificat de către expert prin pct. 10, 11 ,12 și 13 în anexa 3 a raportului de expertiză, pe care nu o mai stăpânesc.
Cât priveşte susţinerile pârâţilor, invocate prin concluziile scrise, cu privire la incidenţa dispoziţiilor noului C. civ., tribunalul le-a respins ca nefondate în raport de dispoziţiile art. 223 din Legea nr. 71/2011 potrivit cu care procesele în materie civilă şi comercială aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a noului C. civ. – 1 octombrie 2011 – se soluţionează în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite.
Or, prezenta cauză a fost pornită în 23 august 2006, litigiul fiind supus dispoziţiilor C. civ. din 1864, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Asupra cererii de obligare a pârâţilor de a ridica construcţiile, plantaţiile şi lucrările făcute pe terenul, proprietatea reclamantelor, tribunalul a reţinut că, lucrările şi construcţiile sunt amplasate în zona în care terenurile nu se suprapun, conform constatărilor expertizei tehnice efectuată în cauză.
Apelul declarat de reclamante împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care prin Decizia nr. 450/ A din 20 decembrie 2012, a schimbat în parte sentința, în sensul că a dispus radierea din C.F. a oraşului Pantelimon, a dreptului de proprietate al pârâţilor, cu privire la suprafaţa de 3113 mp teren, la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins totodată, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii B.M. şi T., împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că tribunalul a stabilit corect situaţia de fapt cu referire la titlurile de proprietate deținute de părți şi suprapunerea terenurilor acestora.
Astfel, se arată, reclamantele deţin un titlu valabil, urmare reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, în condiţiile Legii nr. 18/1991 iar pârâţii se prevalează de contractul de vânzare-cumpărare din 8 noiembrie 1984 şi de Sentinţa civilă nr. 698/1993 dată de Judecătoria Buftea.
Cât priveşte critica vizând reţinerea greşită a autorităţii de lucru judecat, în raport de soluţia dată în dosarul Tribunalului Bucureşti în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 1135/R/2007, s-a arătat că ceea ce a aplicat tribunalul în cauza dedusă judecăţii, este efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, care derivă din obligativitatea acesteia, în sensul că cele statuate prin hotărârea irevocabilă menţionată, nu mai pot fi repuse în discuţie în cauza de faţă.
Aşa fiind, se arată, în mod corect prima instanţă, procedând la compararea titlurilor, a dat preferabilitate titlului reclamantelor, în acţiunea în revendicare.
Cât priveşte excepţia vizând încălcarea regulii unanimităţii, aceasta a fost apreciată ca nefondată, pe considerentul că, potrivit titlului de proprietate exhibat, doar reclamantele au calitatea de coproprietari asupra terenului în litigiu.
Cu referire la apelul declarat de reclamante, s-a reţinut că acestea nu justifică un titlu de proprietate pentru suprafaţa de 817 mp deţinută de pârâţi, aceasta nesuprapunându-se cu terenul deţinut de reclamante, conform titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991.
Cu referire la nesoluţionarea capătului de cerere vizând radierea din C.F. a dreptului de proprietate al pârâţilor, curtea de apel a reţinut ca fondată critica formulată de reclamante, arătând că nimic nu împiedică luarea unei astfel de măsuri, în cadrul unui litigiu având ca obiect, acţiunea în revendicare.
Împotriva deciziei dată în apel, au declarat recurs atât reclamantele C.A.I. şi D.M.C., cât şi pârâţii B.M. şi B.T.
În recursul lor, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de la 1865, cu modificările ulterioare, aplicabil în cauză, reclamantele critică hotărârea instanţei de apel, după cum urmează:
- în mod greşit instanţele au dispus obligarea pârâţilor, de a le lăsa în deplină proprietate şi posesie, doar terenul în suprafaţă de 3113 mp situat în oraşul Pantelimon, Jud. Ilfov, în loc de 5.925 mp, cât s-a solicitat.
Se face trimitere, în susţinerea acestei critici, la dispoziţiile Deciziei nr. 1135/ R din 16 august 2007 a Tribunalului Bucureşti care a decis irevocabil că terenul în suprafaţă de 17.500 mp, situat la aceeaşi adresă, a fost dobândit de autorii reclamantelor, prin actul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, la 19 martie 1952.
- prin actul de vânzare-cumpărare, din 8 noiembrie 1984, au vândut autorilor pârâţilor, doar locuinţa situată, iar terenul aferent de 250 mp, fiind trecut în proprietatea statului, conform art. 30 alin. (2) – Legea nr. 58/1974.
- cât priveşte suprafaţa de 2.812 mp, se arată, un lot de 2.000 mp a fost înstrăinat în timpul procesului, iar suprafaţa de 812 mp a fost în mod eronat lăsată în posesia pârâţilor, pe considerentul că este ocupată de construcţii, ridicate de altfel, ulterior anului 1993.
- cauza a fost soluţionată cu încălcarea prevederilor art. 492 şi 494 alin. (1) şi (2) C. civ., în sensul că se impunea ca pârâţii să fie obligaţi să-şi ridice, pe cheltuiala lor, plantaţiilor, construcţiile şi lucrările executate cu rea-credinţă, pe terenul proprietatea reclamanţilor.
Invocând acelaşi temei – art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – vizând pronunţarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, pârâţii critică decizia din apel pe considerentul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1201 C. civ., referitoare la incidenţa principiului puterii lucrului judecat.
Astfel, se arată, deşi reţine că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de textul mai sus citat, pentru a se putea aplica principiul autorităţii lucrului judecat, instanţa de apel, într-o interpretare „originală” nu face altceva decât să explice textul, evitând să analizeze lipsa identităţii de obiect dintre cele două cauze.
Or, deşi s-a solicitat compararea titlurilor, instanţele nu au făcut nicio cercetare proprie asupra celor două titluri exhibate de părţi, întemeindu-şi soluţia exclusiv pe considerentele deciziei civile nr. 1135/R/2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, fără a analiza apărările părţilor.
S-a omis de astfel a se analiza unele aspecte esenţiale cum este acela că, la data la care reclamantelor li s-a eliberat titlul de proprietate, pârâţii aveau deja unul, eliberat în baza Sentinţei nr. 698/1993 a Judecătoriei Buftea şi erau intabulaţi şi în cartea funciară, posesia exercitată, fiind una publică.
Ambele recursuri formulate în cauză, se privesc ca nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor ce succed.
Este important a preciza dintru început că, în cauza dedusă judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi următoarele C. civ., de la 1864, reclamantele cât şi pârâţii îşi opun titluri de proprietate, constând atât în acte autentice de înstrăinare cât şi în hotărâri judecătoreşti, rămase irevocabile, opţiunea instanţei vizând compararea acestor titluri, constituindu-se într-o operaţiune juridică apreciată unanim ca fiind de esenţa acţiunii în revendicare.
Astfel, reclamantele invocă în sprijinul demersului lor judiciar, titlul de proprietate din 14 decembrie 1993, eliberat de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Sect. Agricol Ilfov, a cărui validitate a fost analizată cu putere de lucru judecat, în cuprinsul deciziei nr. 1135/ R din 16 august 2007, dată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în soluţionarea recursului declarat de acestea, în cauza având ca obiect judecarea cererii formulată de B.T. şi B.M., vizând constatarea nulităţii absolute parţiale a acestui titlu.
Pe de altă parte, pârâţii opun reclamantelor, contractul de vânzare-cumpărare din 8 noiembrie 1984 (prin care reclamantele, împreună cu tatăl lor – R.I. – au vândut autorilor pârâţilor, locuinţa situată în com. Pantelimon, compusă din 4 camere şi dependinţe) precum şi Sentinţa civilă nr. 698 din 20 aprilie 1993 dată de Judecătoria Sect. Agricol Ilfov, prin care s-a admis acţiunea formulată de soţii B. – în contradictoriu cu Primăria com. Pantelimon – Sect. Agricol Ilfov – şi s-a constatat că aceştia sunt proprietarii suprafeţei de 6.000 mp teren, reprezentând curtea şi grădina locuinţei situată în com. Pantelimon.
Din examinarea întregului material probator al cauzei rezultă că instanţele au apreciat corect asupra preferabilităţii titlului de proprietate al reclamantelor care, este mai vechi şi mai bine caracterizat, în condiţiile în care provine de la vechii proprietari ai nemişcătorului – autorii R.V. şi F. – ce l-au dobândit prin contract autentic de vânzare-cumpărare încheiat la 19 martie 1952, iar dreptul de proprietate ce a aparținut acestora, le-a fost reconstituit reclamantelor în baza Legilor fondului funciar, fiind emis în favoarea lor de către Comisia Jud. Ilfov, Titlul de proprietate din 14 decembrie 1993.
Cât priveşte contractul de vânzare-cumpărare exhibat de pârâţi din 8 noiembrie 1984, acesta a avut ca obiect locuinţa situată în com. Pantelimon, iar nu şi terenul aferent acesteia care, în baza art. 30 alin. (2) al Legii nr. 59/1974, a fost trecut din proprietatea vânzătorilor, în cea a statului.
Cu referire la Sentinţa civilă nr. 698/1993, dată de Judecătoria Sect. Agricol Ilfov, rămasă definitivă prin nerecurare, prin care s-a constatat că pârâţii din prezenta cauză sunt proprietarii terenului în suprafaţă de 6.000 mp reprezentând curtea şi grădina casei – ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, mai sus invocat – aceasta nu este opozabilă reclamantelor care, nu au fost parte în acel litigiu unde pârâţii s-au judecat în contradictoriu cu Primăria Com. Pantelimon – Sect. Agricol Ilfov, într-un interval în care, pe rolul Comisiei Jud. de fond funciar se afla spre soluţionare, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamante, în legătură cu o suprafaţă din care face parte şi terenul în litigiu.(a se vedea fila 41 - Dosar nr. 2311/2006, al Judecătoriei Buftea).
Or, art. 1201 C. civ., de la 1864, aplicabil în cauză, instituie regula ”efectului relativ” al actelor juridice şi al judecăţilor, în lumina căreia s-ar impune interpretarea că o parte nu poate opune celeilalte părţi, un titlu la care aceasta din urmă nu a participat.
Tot astfel, s-a impus în doctrină opinia potrivit căreia existenţa proprietăţii nu poate fi stabilită decât dacă titlul produs este opozabil adversarului.
S-a argumentat în acest sens că, nu se poate confunda dreptul transmis cu actul ce atestă transmiterea.
Ca atare, când o parte opune celeilalte părţi un titlu de proprietate, ea nu poate invoca un efect absolut al titlului ci o „prezumţie de proprietate în favoarea sa”.
Împotriva acestei prezumţii, cealaltă parte poate invoca „o prezumţie mai puternică şi contrarie” cum ar fi un alt titlu.
Or, aceasta s-a realizat de către reclamantele din cauză care, au înfăţişat instanţei dovezile proprietăţii deţinute de autorii lor, titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, precum şi Decizia nr. 1135/ R din 16 august 2007 dată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a respins irevocabil acţiunea formulată de pârâţii B., vizând anularea parţială a Titlului din 4 decembrie 1993. (a se vedea fila 89 – dosar Judecătoria Buftea).
În cuprinsul acestei hotărâri, se examinează statuările Sentinţei nr. 698/1993 a Judecătoriei Sect. Agricol Ilfov, reţinându-se că aceasta nu este opozabilă reclamantelor şi nu le poate anihila dreptul de proprietate obţinut în condiţii legale, urmare procedurilor instituite prin Legea nr. 18/1991.
S-a mai reţinut că soţii B.M. şi T. nu au dreptul la emiterea unui titlu de proprietate pentru o suprafaţă mai mare de 250 mp, astfel încât nu este incident niciun motiv de nulitate, prevăzut de art. 3 al Legii nr. 169/1997.
Cu referire la invocarea acestei hotărâri, de către instanţa de control judiciar, criticată de recurenţii-pârâţi sub aspectul reţinerii greşite a incidenţei prevederilor art. 1201 C. civ., se constată că se face o regretabilă confuzie între autoritatea lucrului judecat şi efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, în baza căruia aspectele asupra cărora s-a statuat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, nu mai pot fi repuse în discuţie ulterior, într-o altă cauză.
Astfel, fără a mai analiza dizertaţia (corectă!) instanţei de apel vizând distincţia dintre cele două instituţii, mai trebuie arătat că, ceea ce legitimează puterea de lucru judecat, nu este numai caracterul definitiv al hotărârii ci adevărul care se prezumă că stă la baza ei, adevăr ce constituie temeiul, raţiunea şi fundamentul acestui efect al hotărârii judecătoreşti şi care nu poate fi contrazis printr-o hotărâre ulterioară.
În consecinţă, s-a statuat corect, dându-se eficienţă hotărârii mai sus invocate (prin care s-a reţinut că pârâţii nu au dreptul la emiterea unui titlu de proprietate pentru o suprafaţă mai mare de 250 mp) asupra preferabilităţii titlului reclamantelor, în cadrul prezentei acţiuni în revendicare.
Nefondată se priveşte şi critica formulată de reclamante, în legătură cu nerestituirea întregului teren solicitat, în suprafaţă de 5.925 mp.
Astfel, calitatea procesuală pasivă, în cadrul unei acţiuni în revendicare, nu poate aparţine decât posesorului neproprietar care, se vede confruntat cu cererea proprietarului de a-i lăsa bunul în deplină proprietate şi liniştită posesie.
Or, aşa cum fără echivoc rezultă din probele administrate, o suprafaţă de 2.000 mp din totalul suprafeţei revendicate a făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare, nemaiaflându-se în posesia pârâţilor.
Cât priveşte terenul de 817 mp, pe care sunt edificate construcţiile pârâţilor (inclusiv alte lucrări şi plantaţii) probele cauzei atestă că acesta nu se suprapune cu suprafaţa în legătură cu care, reclamantelor li s-a reconstituit titlul de proprietate, în baza legilor fondului funciar.
Astfel, expertiza tehnică învederează că, din totalul terenului revendicat, pârâţii ocupă doar o suprafaţă de 5.113 mp în care nu este inclus şi terenul de 817 mp, pentru care recurentele-reclamante, nu justifică un titlu de proprietate.
Ca atare, în mod corect s-a reţinut că această suprafaţă nu poate face obiectul revendicării, pe cale de consecinţă fiind justificat respins şi capătul de cerere vizând desfiinţarea construcțiilor şi plantaţiilor, aflate pe acest teren.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, ambele recursuri urmează a fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantele C.A.I., D.M.C. şi de pârâţii B.M. şi B.T. împotriva Deciziei nr. 450/ A din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5334/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5337/2013. Civil → |
|---|
