ICCJ. Decizia nr. 5341/2013. Civil. Obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5341/2013
Dosar nr. 2832/2/2009
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2013
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de contestatoarea - reclamantă I.M., în cauza având ca obiect, contestaţia în anulare formulată de către aceeaşi contestatoare împotriva Deciziei civile nr. 466/R/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, în Dosarul nr. 655/3/2006, în contradictoriu cu intimata - pârâtă A.P. bloc X.
Împotriva încheierii sus-menţionate, la data de 26 martie 2009 a formulat contestaţie în anulare I.M., pricina fiind suspendată, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin încheierea din 19 mai 2009.
Ulterior suspendării judecăţii, la data de 5 mai 2010 contestatoarea a solicitat prin cerere scrisă repunerea pe rol a cauzei, cerere ce a fost anulată, ca netimbrată, prin încheierea de la 7 septembrie 2010.
Prin Decizia nr. 108/R din 15 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a constatat perimată contestaţia în anulare formulată de I.M. împotriva încheierii din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că cererea de repunere pe rol a fost anulată ca netimbrată şi că aceasta nu poate fi apreciată ca un act de procedură întrerupător al termenului de perimare, conform dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., întrucât cererea sus-menţionată nu produce efectul continuării judecăţii, urmare a anulării acesteia.
A mai reţinut instanţa că sunt incidente în cauză, prevederile art. 248 alin. (1) din acelaşi cod şi că odată intervenită perimarea cauzei, nu mai pot fi analizate alte cereri ce ţin de soluţionarea fondului contestaţiei în anulare, perimarea fiind o sancţiune procedurală, care constă în stingerea procesului în faza în care acesta se află.
Împotriva Deciziei nr. 108/R din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a declarat recurs contestatoarea I.M., solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea în totalitate a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.
La termenul din 18 septembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nu a solicitat în scris judecarea în lipsă.
De la această dată, niciuna dintre părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina, astfel că, instanţa supremă, din oficiu, a repus cauza pe rol prin rezoluţia de la 14 octombrie 2013, în vederea discutării perimării, acordând termen la data de 19 noiembrie 2013, pentru când a citat legal părţile.
Înalta Curte constată perimat recursul declarat de contestatoarea I.M. pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 (1) C. proc. civ. "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu".
În accepţiunea textului procedural mai sus evocat, perimarea este reglementată de legiuitor ca o sancţiune aplicată părţilor, determinată de atitudinea culpabilă a acestora, manifestată tocmai prin lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancţiune, cât şi de desistare de la judecată.
În definirea perimării, rămânerea în nelucrare a pricinii şi culpa părţii sunt două elemente esenţiale, sancţiunea procedurală extinzându-şi domeniul de aplicare şi asupra căilor de atac.
Aşa fiind, pentru a interveni perimarea, legea de procedură cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume: cauza să rămână în nelucrare din vina părţii, iar rămânerea în nelucrare să dureze cel puţin un an, în materie civilă.
În raport de aceste considerente şi având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, interval de timp în care părţile nu au efectuat niciun act de procedură, observând că nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte în temeiul art. 252 C. proc. civ., va constata din oficiu, perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată cauza având ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatoarea I.M. împotriva Deciziei nr. 108 R din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5100/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5342/2013. Civil. Pensie întreţinere.... → |
|---|
