ICCJ. Decizia nr. 5342/2013. Civil. Pensie întreţinere. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5342/2013
Dosar nr. 5552/1/2011
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2782 din 2 martie 2002 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, a fost admisă în parte cererea introdusă de reprezentantul legal al reclamantei N.A.-C., I.M. şi, în parte, cererea conexă, ambele completate, formulate de reclamanta N.A.-C. împotriva pârâtului N.D.A.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 85.243 Euro sau echivalentul acestei sume în lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea obligaţiei de întreţinere aferentă perioadei 27 noiembrie 1990 - 13 iulie 2001 şi despăgubiri morale.
A fost respins capătul din cererea conexă completată, privind obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinţă, ca neîntemeiat.
A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 27 mai 2004 pronunţată în Dosarul nr. 1753/2004 al Curţii de Apel - Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost admisă cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului Bucureşti şi înaintată pricina Tribunalului Teleorman spre soluţionare, reţinându-se că măsura se impune pentru a nu se crea suspiciuni cu privire la obiectivitatea şi imparţialitatea judecătorilor, fiind menţinute, în temeiul art. 32 alin. (3) C. proc. civ., măsurile dispuse de magistraţii instanţei recuzate.
Împotriva celor două hotărâri menţionate a declarat recurs reclamanta N.A.C. prin reprezentant I.M., criticându-le pentru nelegalitate, întrucât a fost împiedicată în exercitarea drepturilor procedurale prevăzute de art. 246, art. 296 şi art. 316 din acelaşi cod, existând astfel riscul să i se creeze o situaţie mai grea decât aceea din sentinţa civilă menţionată.
Din acest motiv a invocat nulitatea recursului declarat de pârâtul N.D.A., care este tardiv motivat, precum şi nulitatea încheierii din 27 mai 2004, prin care au fost menţinute măsurile dispuse de judecătorii instanţei recuzate.
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, instanţa a constatat următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului". Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 din acelaşi cod.
Din conţinutul dispoziţiilor art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac, stingându-se prin exercitare.
Aşa fiind, s-a reţinut că este exclusă, atât posibilitatea legală de exercitare a mai multor recursuri, cât şi aceea a invocării şi analizării de către o instanţă superioară celei de recurs a măsurilor dispuse de această ultimă instanţă, în considerarea principiului evocat, ca şi a aceluia privind legalitatea căilor de atac, care presupune ca exerciţiul acestora, să fie conform dispoziţiilor procesual civile.
Or, nu este posibil procedural ca dispoziţiile unei instanţe de recurs (constând în luarea unor măsuri ori omiterea altora) să fie cenzurate de o instanţa superioară, întrucât aceasta ar echivala cu un recurs la recurs, ceea ce nu este admisibil.
Ca urmare, instanţa apreciat că nu pot fi primite criticile recurentei privind nesoluţionarea unor excepţii de către instanţa de recurs şi nici exercitarea de către instanţa supremă a unui control judiciar asupra unei sentinţe, măsură ce ar nesocoti principiul ierarhiei căilor de atac, potrivit căruia, recursul se judecă de instanţa superioară celei a cărei hotărâre se atacă.
A mai reţinut Înalta Curte că nu pot fi primite nici criticile formulate împotriva încheierii prin care s-a dispus încuviinţarea cererii de recuzare, întrucât, potrivit art. 34 din acelaşi cod "încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusă la nici o cale de atac".
Ca urmare, şi pentru aceasta ipoteză, normele procesual civile nu permit exercitarea căii de atac a recursului (ca în speţă), textul legal enunţat fiind imperativ.
Constatând astfel, că recursul vizează hotărâri irevocabile, nesusceptibile a fi reformat prin intermediul căii de atac exercitate, în condiţiile încălcării principiilor ierarhiei şi legalităţii căilor de atac, cererea de recurs dedusă judecăţii a fost respinsă.
Împotriva Deciziei nr. 4171 din 18 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală (pronunţată în Dosarul nr. 22080/1/2005) a formulat la 30 iunie 2011 contestaţie N.A.C. prin mandatar I.M., solicitând anularea acesteia şi admiterea recursului declarat de aceasta, fără însă a indica drept, motivele contestaţiei în anulare obişnuită sau specială, contestaţia în anulare primind termen de judecată la 15 mai 2012, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul sus-menţionat, constatând că s-a formulat de către contestatoarea N.A.C. o cerere de recuzare a doi membrii ai completului de judecată, instanţa a acordat termen la 26 iunie 2012 pentru soluţionarea acesteia, cererea de recuzare fiind respinsă prin încheierea pronunţată în camera de consiliu din 22 mai 2012, ca nefiind întrunite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 27 din C. proc. civ.
Ulterior, la termenul din 26 iunie 2012, instanţa supremă a dispus suspendarea judecăţii contestaţiei în anulare, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
De la această dată, niciuna dintre părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina, astfel că, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol prin rezoluţia de la 24 septembrie 2013, în vederea discutării perimării, acordând termen la data de 19 noiembrie 2013, pentru când a citat legal părţile.
Înalta Curte constată perimată contestaţia în anulare pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 (1) C. proc. civ. "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu".
În accepţiunea textului procedura mai sus evocat, perimarea este reglementată de legiuitor ca o sancţiune aplicată părţilor, determinată de atitudinea culpabilă a acestora, manifestată tocmai prin lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancţiune, cât şi de desistare de la judecată.
În definirea perimării, rămânerea în nelucrare a pricinii şi culpa părţii sunt două elemente esenţiale, sancţiunea procedurală extinzându-şi domeniul de aplicare şi asupra căilor de atac.
Aşa fiind, pentru a interveni perimarea, legea de procedură cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume: cauza să rămână în nelucrare din vina părţii, iar rămânerea în nelucrare să dureze cel puţin un an, în materie civilă.
În raport de aceste considerente şi având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, interval de timp în care părţile nu au efectuat niciun act de procedură, observând că nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte în temeiul art. 252 C. proc. civ., va constata din oficiu, perimată contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea N.A.C. împotriva Deciziei nr. 4171 din 18 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5341/2013. Civil. Obligaţie de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5356/2013. Civil → |
|---|
