ICCJ. Decizia nr. 5453/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5453/2013

Dosar nr. 5890/3/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la 22 noiembrie 2013

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, la data de 4 martie 2011, reclamantul G.C. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale şi Casa Sectorială de Pensii din Ministerul Apărării Naţionale, solicitând anularea deciziei de recalculare a pensiei din 31 decembrie 2010, menţinerea în plată a pensiei stabilite anterior prin decizia din 17 martie 1999 şi obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre pensia stabilită iniţial şi cea recalculată prin decizia contestată, cu dobânda legală aferentă.

Prin Sentinţa nr. 1637/LM din 23 iunie 2011, Tribunalul Hunedoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că în stabilirea competenţei sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, care instituie o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului, pentru contestaţiile formulate împotriva deciziilor emise de casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speţă.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Sentinţa civilă nr. 8302 din 27 septembrie 2013, la rândul său, şi-a declinat competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, Tribunalul Hunedoara şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată, începând cu data de 1 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, iar în speţă determinarea instanţei competente se face în raport de dispoziţiile în materie ale legii noi, şi anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii) a fost modificată, în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.

Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., astfel că, în raport de norma de competenţă instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de la domiciliul reclamantului, în speţă, Tribunalul Hunedoara.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze prezenta cauză se pune problema interpretării dispoziţiilor legale incidente şi aplicarea legilor în timp, în funcţie de succesiunea acestora.

Prin dispoziţiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competenţa de soluţionare a cererilor îndreptate împotriva Casei Naţionale de Pensii Publice, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.

Art. 154 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede o derogare de la regula instituită la alin. (1) în sensul că "celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul", care nu este aplicabilă în speţă.

Trebuie precizat, totodată, că faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de case de pensii sectoriale, iar legea nouă conţine o dispoziţie specială prin textul de la art. 132 alin. (2), în sensul că acestea sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor (în prezent, Ministerul Afacerilor Interne) şi Serviciului Român de Informaţii, structuri care au fost desfiinţate şi a căror activitate este coordonată metodologic de Casa Naţională de Pensii Publice, potrivit art. 132 alin. (3) din Legea nr. 263/2010.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., să stabilească competenţa judecării cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, în a cărui rază teritorială se află domiciliul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tribunalului Hunedoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - AS

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5453/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond