ICCJ. Decizia nr. 566/2013. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 5950/63/2011, la data de 07 februarie 2011, contestatorul P.V.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de pensie nr. 84291 din 31 decembrie 2010 privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 4336 din 28 martie 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului București, în temeiul dispozițiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 42379/3/2011, la data de 09 mai 2011.
La termenul de judecată din data de 05 decembrie 2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr. 10786 din 05 decembrie 2012, Tribunalul București a admis excepția necompetentei teritoriale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
în motivarea hotărârii, tribunalul a constatat că decizia de recalcularea a cărei anulare se solicită a fost emisă la data de 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind formulată la instanța de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 07 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată către tribunalul de la sediul pârâtului.
Instanța a reținut că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, respectiv la data de 1 ianuarie 2011, astfel că, fiind în situația în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat, s-a pus problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competența teritorială absolută la sediul pârâtului.
în raport de dispozițiile art. 156 din Legea nr. 263/2010 și art. 727 C. proc. civ., instanța a statuat că, deși Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispozițiile Codului de procedură civilă, acesta reprezintă legea generală în materie de procedură, astfel că, prin analogie se poate interpreta că și în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, competența fiind reglementată printr-o normă de procedură, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.
O lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege, ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, chiar și prevederile CEDO pentru o judecată i echitabilă statuând respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecății.
Constatând intervenit conflictul negativ de competență, Tribunalul București, în conformitate cu art. 21 și 22 C. proc. civ. a înaintat cauza înaltei Curții de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Cu privire la conflictul negativ de competență înalta Curte reține următoarele:
Cererea dedusă judecății este o contestație împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Decizia contestată a fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 07 februarie 2011.
La data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că "Cererile îndreptate împotriva casei naționale de pensii și asigurări sociale sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului".
Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 07 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, "cererile îndreptate împotriva casei naționale de pensii publice, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul."
Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.
Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.
Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina era cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Dolj.
| ← ICCJ. Decizia nr. 569/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 567/2013. Civil → |
|---|
