ICCJ. Decizia nr. 5680/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5680/2013
Dosar nr. 4061/62/2010
Şedinţa publică din 5 decembrie 2013
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 84/D din 5 martie 2012, Tribunalul Braşov a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC P.D. SRL, invocată de către pârât şi a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC M.P.D. SRL, Buzău în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, şi, în consecinţă:
A anulat în parte Hotărârea nr. 122 din 01 iulie 2008, emisă de pârât în ceea ce priveşte persoana îndreptăţită să primească despăgubirile aferente exproprierii imobilului identificat prin nr. cadastral 992/1 şi prin nr. top 7866/1/16/1, înscris în cartea funciară nr. X Râşnov, constatând că reclamantei îi aparţine în mod exclusiv această calitate, menţinând restul dispoziţiilor din hotărârea atacată. Restul pretenţiilor formulate de reclamantă au fost respinse
La pronunţarea acestei hotărâri prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 718 din 07 aprilie 2006 de către Biroul Notarului Public C.N., numita vânzătoarea C.M. a transmis reclamantei din prezent cauză - SC M.P.D. SRL, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în extravilanul localităţii Râşnov, zona Colţii Cheii, înscris în cartea funciară nr. X a localităţii Râşnov, cu nr. top. 7866/1/16/1, nr. cadastral 992/1, teren păşune de 21.000 mp. Preţul de vânzare pe care părţile l-au stabilit a fost de 199.00 Euro.
În temeiul acestui act translativ de proprietate, la data de 10 aprilie 2006, în evidenţele de carte funciară a fost întabulat dreptul de proprietate al părţii reclamante asupra imobilului cu destinaţia de teren ce a constituit obiectul material al acestuia.
Prin H.G. nr. 426/2008, s-a aprobat amplasamentul lucrării de interes naţional, Construcţia Autostrăzii Bucureşti - Braşov, tronsonul Comarnic - Braşov, pe teritoriul localităţilor Râşnov şi Cristian din Judeţul Braşov şi s-a dispus declanşarea procedurii de expropriere a imobilului cu destinaţia de păşune extravilan, tarlaua 79, parcela cu nr. top. 803/20/2, în suprafaţă de 1.659 mp., identificat prin nr. cadastral 3728/2, parte din tarlaua 79, parcela 803/20, în suprafaţă totală de 21.000 mp.
Prin Hotărârea nr. 122 din 01 iulie 2008, emisă de către pârât prin Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Râşnov, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul mai sus identificat şi s-a stabilit că despăgubirea în cuantum de 39.937,94 RON va fi plătită persoanelor aparent îndreptăţite, care au fost indicate ca fiind reclamanta din prezentul proces şi numita C.M.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară, s-a stabilit că imobilul ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare este identic cu terenul pentru care a fost formulată propunerea de expropriere.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 198/2004, una dintre obligaţiile ce revine expropriatorului este aceea de a verifica situaţia juridică a bunului imobil supus măsurii exproprierii şi de a stabili cu exactitate calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra acestuia. Această verificare trebuie realizată, în regiunile în care operează sistemul de publicitate imobiliară al cărţilor funciare, prin raportare la situaţia de carte funciară. Or, din probele ce au fost administrate în cauză, rezultă că pârâtul Statul Român nu a respectat obligaţia ce îi revine potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate.
Astfel, deşi, atât actul translativ de proprietate, ce constituie titlul de proprietate al reclamanţilor, cât şi intabularea în evidenţele de carte funciară a dreptului de proprietate pe care partea reclamantă l-a dobândit în temeiul acestui act juridic, s-au realizat anterior datei la care a fost emisă Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008, pârâtul Statul Român a nesocotit aspectele juridice rezultate din actul translativ de proprietate şi din evidenţele de carte funciară, procedând la identificarea în mod eronat, cu ignorarea menţiunilor existente în cartea funciară nr. X Râşnov, provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. 12355, cu privire la imobilul identificat prin nr. cadastral 992/1 şi prin nr. top. 7866/1/16/1.
Astfel, deşi la data declanşării procedurii de expropriere a suprafeţei de 1659 mp, din suprafaţa totală a imobilului identificat cu numărul cadastral 992/1, în evidenţele de carte funciară era intabulat dreptul de proprietate pe care reclamanta l-a dobândit asupra acestui imobil, pârâtul Staul Român nu reţine calitatea acesteia de singură persoană îndreptăţită la plata despăgubirilor ce au fost stabilite ca urmare a măsurii de expropriere, ci atribuie o astfel de calitate şi numitei C.M., deşi aceasta nu deţine niciun drept asupra imobilului ce a constituit obiectul exproprierii. Astfel, pârâtul Statul Român a pus reclamanta în imposibilitatea de a beneficia de compensaţia bănească ce i se cuvine în virtutea legii pentru pierderea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 1659 mp din întreaga suprafaţă a imobilului ce constituie obiectul dreptului său de proprietate, iar această atitudine este lipsită de orice justificare, în condiţiile în care în Hotărârea nr. 122 din 01 iulie 2008 este indicat actul translativ de proprietate în temeiul căruia reclamanta a devenit singurul proprietar al imobilului înscris iniţial în cartea funciară nr. X Râşnov, sub numărul cadastral 992/2.
Raportat la considerentele ce preced, tribunalul a constat întemeiată solicitarea pe care partea reclamantă a formulat-o în sensul anulării Hotărârii nr. 122 din 01 iulie 2008, în ceea ce priveşte dispoziţia privind titularul dreptului de a primi despăgubiri ca urmare a exproprierii suprafeţei de teren în litigiu, întrucât această dispoziţie este contrară prevederilor legale ce reglementează instituţia juridică a exproprierii.
Sub acest aspect, instanţa a înlăturat susţinerea pârâtei în sensul că nu există un temei legal care să permită instanţei de judecată să aplice sancţiunea nulităţii în privinţa respectivului act juridic, întrucât, în cadrul unui litigiu rezultat din aplicarea Legii nr. 198/2004, instanţa este obligată să verifice legalitatea tuturor actelor juridice îndeplinite în cadrul procedurii de expropriere, inclusiv a identificării cadastrale a bunului imobil ce a constituit obiectul material al acestei proceduri, întrucât numai în urma unei astfel de verificări poate fi stabilită persoana îndreptăţită să beneficieze de despăgubirile aferente pierderii dreptului său de proprietate, cu privire la bunul imobil supus exproprierii. De asemenea, instanţa este îndrituită ca, la cererea părţii interesate, să rectifice orice greşeală strecurată în actele întocmite în cadrul procedurii de expropriere, cu privire la identificarea bunului supus acestei proceduri şi cu privire la titularului dreptului de proprietate asupra acestui bun.
În ceea ce priveşte solicitarea de majorare a cuantumului despăgubirilor ce au fost stabilite prin hotărârea atacată, s-a avut în vedere că, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului. În cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, în termen de 3 ani de la data afişării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii. Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
În cauză se identifică cea de a doua ipoteză a textului de lege, întrucât, hotărârea prin care a fost stabilit cuantumul despăgubirilor a identificat în mod eronat persoana care are, în înţelesul legii, calitatea de expropriat, sesizarea instanţei cu prezenta acţiune făcându-se de către persoana care se consideră îndreptăţită să solicite despăgubiri pentru exproprierea imobilului în litigiu, respectiv de către reclamantă, care are calitatea de proprietar al bunului imobil în litigiu.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanţa a dispus administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară, sens în care au fost numiţi în calitate de experţi pe V.V.I., ca expert desemnat din partea reclamantei, Z.C., expert desemnat de către pârâtul Statul Român, şi L.D., expert desemnat de către instanţa de judecată.
Prin raportul de expertiză, experţii au concluzionat că imobilul ce formează obiectul exproprierii are o valoare de 57.335 RON, respectiv 32 RON/mp, valoare stabilită prin luarea în considerare a caracteristicilor acestuia şi a valorilor cuprinse în expertiza Camerei Notarilor Publici Braşov şi Covasna din anul 2011, valoare apropiată de valoarea indicată în hotărârea atacată, valoare pe care comisia de experţi a validat-o, concluzionând că nu se impune modificarea acesteia.
Cu privire la concluziile raportului de expertiză în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, ce a fost administrat ca probă în cauză, părţile au formulat obiecţiuni, ce au fost admise de către instanţa de judecată prin încheierea şedinţei publice din data de 12 decembrie 2011, pentru considerentele expuse în acea încheiere.
Prin răspunsurile pe care le-au formulat la obiecţiunile încuviinţate de către instanţă, experţii au menţinut concluzia în sensul că valoarea de dezdăunare ce a fost stabilită prin hotărârea atacată este corectă, raportat la caracteristicile bunului imobil din litigiu. Astfel experţii au arătat că, potrivit "Ghidului valorilor proprietăţilor imobiliare pentru judeţele Braşov şi Covasna" a Camerei Notarilor Publici Braşov, pentru anul 2011, pentru Oraşul Râşnov, zona C, periferică, preţul unui mp de teren neconstruit, dar construibil, fără utilităţi, este de 7 Euro. Comisia de experţi a mai arătat că în zona în care este amplasat imobilul în litigiu nu există reţele de distribuţie pentru apă, canal, gaze şi electricitate, ci numai conducta de transport apă netratată şi reţea de înaltă tensiune, neputând fi vorba despre distribuţie de utilităţi. De asemenea, experţii au arătat că valoarea despăgubirilor este corectă şi prin raportare la suprafaţa efectiv expropriată din întreaga suprafaţă a imobilului, suprafaţa expropriată reprezentând 7,89% din suprafaţa imobilului ce constituie obiectul dreptului de proprietate al părţii reclamante, fiind situată la periferia imobilului proprietatea părţii reclamante tribunalul, că solicitarea reclamantei de majorare a cuantumului despăgubirilor aferente suprafeţei de teren ce a constituit obiectul exproprierii este neîntemeiată.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, criticând-o cu privire la stabilirea despăgubirilor.
Prin Decizia civilă nr. 34 din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de reclamanta SC M.P.D. împotriva Sentinţei civile nr. 84/D/5 martie 2012 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, pe care o schimbat-o în parte, în sensul că a modificat Hotărârea nr. 122 din 1 iulie 2008 emisă de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA şi cu privire la stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat reclamantei. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei despăgubiri de 50 RON/mp pentru imobilul expropriat, fiind păstrate restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Stabilirea despăgubirilor se face de către instanţa de judecată, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (2) potrivit cărora "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia."
Expertiza judiciară efectuată în apel, pe baza adresei nr. 2809 din 19 februarie 2013 a Primăriei Râşnov şi a H.C.L. Râşnov nr. 153 din 28 iunie 2007 a constatat că terenul se află în intravilanul localităţii Râşnov, împrejurare care are consecinţe asupra valorii imobilului. Recurgând la două metode distincte, de evaluare, cea a comparaţiei prin bonitare şi a comparaţiilor de piaţă, pe care le-au reconciliat, experţii au stabilit o valoare a terenului expropriat de 50,00 RON/mp, superioară celei stabilite prin Hotărârea nr. 122/1 iulie 2008 emisă de intimata C.N.A.D.R. dar inferioară celei cerute de apelantă.
Intimata-pârâtă a formulat obiecţiuni la expertiză, la care experţii au răspuns, menţinându-şi punctul de vedere în mod argumentat. Cu privire la Ghidul cu valorile orientative a proprietăţilor imobiliare, emis de Camera Notarilor Publici, experţii au arătat corect că acesta conţine valori orientative minime. Conform anexei 79 din acest ghid, terenul neconstruit dar construibil, cu utilităţi, are o valoare minimă de 14 euro mp, iar terenul neconstruit dar construibil fără utilităţi, are o valoare minimă de 8 euro mp. Terenul în litigiu nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii, întrucât are numai energie electrică, astfel că în mod corect s-a apreciat sporul de valoare, conform tabelului nr. 1 din raportul de expertiză.
Motivul de apel privind scăderea valorii terenului rămas în proprietatea apelantei, ca urmare a reducerii suprafeţei s-a apreciat a fi neîntemeiat, având în vedere că nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens. De altfel, prin concluziile scrise apelanta nici nu a mai susţinut acest motiv, solicitând modificarea valorii despăgubirilor la suma de 50 RON/mp.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., apelul a fost admis, s-a modificat în parte hotărârea atacată, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a despăgubirilor de 50 RON/mp pentru terenul expropriat.
În baza art. 274 C. proc. civ., având în vedere culpa procesuală a intimatei pârâte, care a stabilit o despăgubire sub valoarea reală a terenului, a fost obligată la plata către apelanta reclamantă a cheltuielilor de judecată în ambele faze procesuale.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, a declarat recurs în termenul legal, pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, pentru motive de nelegalitate potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, pârâtul a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea legii sub sancţiunea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât în mod greşit s-a dispus modificarea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor cu consecinţa majorării acestora. Arată că hotărârea Comisiei este un act unilateral emis în conformitate cu art. 7 şi 9 din Legea nr. 198/2004 şi art. 6 din Normele metodologice. Susţine că în raport de aceste dispoziţii legale nu este admisibilă cererea privind constatarea nulităţii relative a Hotărârii de expropriere întrucât respectiva hotărâre constituie un act unilateral al expropriatorului, iar reclamanta nu este parte semnatară a actului respectiv.
Referitor la dispoziţia de obligare la plata către reclamantă a sumei de 50 RON/mp cu titlu de despăgubire pentru imobilul expropriat, recurenta susţine că soluţia instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994. Invocă împrejurarea că valoarea despăgubirii nu a fost stabilită de o comisie de experţi care nu a fost constituită potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, experţii desemnaţi neavând specializarea solicitată de lege. Consideră că, din această perspectivă, în mod nelegal i s-au respins obiecţiunile şi cererea de constatare a nulităţii absolute a raportului de expertiză, instanţa de apel pronunţând astfel o decizie nelegală în temeiul respectivului raport.
Referitor la modalitatea de evaluare a imobilului teren expropriat, recurenta susţine că în mod greşit hotărârea instanţei de apel a avut la bază un raport de expertiză întocmit ca urmare a analizării unor oferte de vânzare, contrar dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, experţii având în vedere trei anunţuri imobiliare şi nu contracte de vânzare-cumpărare. Susţine recurenta că expertiza nu a avut în vedere nici împrejurarea că terenul expropriat viza un teren cu destinaţie păşune şi nu un teren construcţii cum greşit s-a analizat, cu atât mai mult cu cât Hotărârea nr. 1532002 a Consiliului local Râşnov viza un alt teren decât cel litigios.
Învederează şi faptul că expertiza nu cuprinde momentul identificării valorii despăgubirilor prin raportare la metodele de comparaţie utilizate şi arată că instanţa în virtutea rolului activ conferit de art. 129 C. proc. civ. nu a făcut demersuri pentru a determina contracte de vânzare-cumpărare pentru a stabili preţul real de tranzacţionare. De asemenea, categoria de folosinţă a imobilului nu este de intravilan construibil, ci e teren agricol - păşune. Mai mult, raportul de expertiză a folosit metoda de bonitare, deşi din adresele ANEVAR rezultă că această metodă de evaluare nu este conformă standardelor internaţionale de evaluare.
Se solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului reclamantului şi menţinerea Sentinţei civile nr. 84/D din 5 martie 2012 a Tribunalului Braşov ca legală şi temeinică. În subsidiar, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare în apel pentru efectuarea unui nou raport de expertiză de evaluare a terenului expropriat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, raportat la motivele de recurs invocate şi dispoziţiile legale de drept material şi procesual incidente în cauză, Înalta Curte urmează a constata caracterul nefondat al recursului, având în vedere următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs care vizează greşita constatare a nulităţii relative a Hotărârii de expropriere întrucât respectiva hotărâre constituie un act unilateral al expropriatorului şi că reclamanta nu este parte semnatară a actului respectiv, Înalta Curte va constata că motivul învederat nu poate face obiect de analiză direct în recurs întrucât se încalcă principiul omisso medio.
Conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunţată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac "subsecventă", în sensul că nu poate fi exercitat omisso medio. Or, cât timp prin hotărârea atacată nu s-a analizat un motiv de nelegalitate întrucât nu a fost invocat, rezultă că acel motiv nu poate face obiectul recursului.
Instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, fiind limitată la criticile invocate în cererea de apel, iar instanţa de recurs este limitată la rândul ei la statuările instanţei de apel. Cât timp recursul poate fi exercitat împotriva hotărârilor date în apel, iar instanţa de apel nu a fost învestită cu analiza unui anumit aspect, acel aspect nu poate fi dedus verificării pentru prima oară înaintea instanţei de recurs.
Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situaţia în care partea nemulţumită de soluţia adoptată în primă instanţă nu a declarat apel, ci şi în cazul în care sentinţa a fost apelată, însă numai parţial, pentru alte motive decât cele invocate în recurs.
În aceste condiţii, recurentul nu poate învedera direct în recurs aspecte privind nelegalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de fond sub acest aspect, astfel încât motivul de recurs privind anularea pretins greşită a hotărârii de expropriere nu este admisibil, deoarece a fost invocat direct în prezenta fază procesuală şi nu poate face obiectul analizei instanţei de control judiciar.
În speţă, se constată că prin Sentinţa civilă nr. 84/D din 05 martie 2012 a Tribunalului Braşov s-a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 122 din 01 iulie 2008 emisă de pârâtă în privinţa persoanei îndreptăţită să primească despăgubirile aferente exproprierii. Împotriva acestei sentinţe a exercitat apel numai reclamanta SC M.P.D. SRL., care a criticat-o sub alte aspecte, sentinţa instanţei de fond fiind modificată doar sub aspectul determinării valorii despăgubirii pentru imobilul expropriat.
Hotărârea nu a fost atacată cu apel de către pârâta-recurentă cu privire la dispoziţia instanţei de fond referitoare la anularea Hotărârii nr. 122 din 01 iulie 2008 în privinţa persoanei îndreptăţită să primească despăgubiri, ceea ce înseamnă că pârâtul a achiesat la soluţia pronunţată de tribunal, fiind de acord cu tot ceea ce a statuat această instanţă, astfel încât, contestarea pentru prima dată direct în recurs a acestui aspect din hotărârea primei instanţe, în virtutea principiului omisso medio, este inadmisibilă. Nu se pot invoca direct în recurs critici aduse hotărârii primei instanţe, câtă vreme aceste critici nu au fost formulate printr-un apel promovat împotriva respectivei hotărâri.
În consecinţă, pârâtul-recurent nu poate contesta direct în recurs modul în care instanţa de fond a verificat regimul juridic al terenului supus măsurii exproprierii, calitatea de titular al dreptului de proprietate al imobilului respectiv şi persoana îndreptăţită la despăgubiri, câtă vreme nu a formulat apel cu privire la acest aspect împotriva hotărârii primei instanţe. În aceste circumstanţe, recursul nu poate fi exercitat omisso medio, adică fără să se fi exercitat în prealabil calea ordinară de atac a apelului.
Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., sunt declarate irevocabile hotărârile pronunţate în primă instanţă şi care nu au fost atacate cu apel. Astfel, neformulându-se prin apel critici asupra soluţiei cu privire la regimul juridic al imobilului expropriat şi titularii dreptului la despăgubire împrejurări care au condus la anularea hotărârii de expropriere, Înalta Curte va constata că hotărârea instanţei de fond a devenit irevocabilă cu privire la acest aspect şi deci, pe acest temei nu se pot formula critici direct în recurs.
În ceea ce priveşte motivul de recurs care vizează nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul determinării valorii despăgubirii de o comisie de experţi care nu a fost constituită potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 şi că experţii desemnaţi nu ar fi avut specializarea solicitată de lege, Înalta Curte va constata netemeinicia criticii formulate. Verificarea actelor şi lucrărilor îndeplinite în faţa instanţei de apel relevă respectarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 referitoare la desemnarea comisiei de experţi evaluatori imobiliari. Astfel, prin încheierea de şedinţă din 3 octombrie 2012 instanţa de apel a numit expertul desemnat de reprezentantul convenţional al reclamantei şi expertul desemnat de expropriator. Întrucât expropriatorul nu a fost reprezentat la termenul respectiv, s-a procedat la tragerea la sorţi a expertului numit de instanţă, fiind respectate dispoziţiile art. 202 C. proc. civ. În aceste circumstanţe, pârâta a avut posibilitatea să cunoască modalitatea de desemnare a comisiei de experţi şi componenţa acesteia, context în care a avut posibilitatea să formuleze obiecţiuni sub acest aspect. La dosarul cauzei au fost acordate mai multe termene de judecată succesive la care s-a încuviinţat modificarea componenţei comisiei de experţi, răstimp în care pârâta nu a manifestat vreo opunere referitoare la specializarea experţilor sau la componenţa comisiei, împrejurare în raport cu care se constată că a intervenit sancţiunea decăderii acesteia în condiţiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ. Cu toate acestea, în privinţa specializării expertului L.B.M., în raport de obiectivele expertizei, printre care şi acela de stabilire a împrejurării dacă terenul litigios face parte din intravilanul sau extravilanul localităţii Râşnov şi întrucât experţii specialişti în topografie deţin şi cunoştinţe de evaluare a terenurilor, se constată netemeinicia criticilor formulate.
În privinţa motivului de recurs care vizează modalitatea de stabilire a valorii terenului expropriat, Înalta Curte va constata netemeinicia criticilor subsumate motivului de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-pârât invocă în dezvoltarea acestui motiv de recurs argumente care converg spre ideea nerespectării criteriilor înscrise în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei-intimate.
Criticile formulate sub acest aspect sunt neîntemeiate. Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel şi imobilele administrativ-teritoriale, la data întocmirii raportului de expertiză (...)".
Prin urmare, potrivit textului evocat, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Înalta Curte va înlătura critica recurentului potrivit căreia ar constitui o încălcare a dispoziţiilor legale împrejurarea că experţii au folosit la întocmirea raportului oferte de vânzare din anunţuri imobiliare şi nu preţuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare.
Textul de lege se referă la "preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel", ceea ce nu înseamnă că nu pot fi luate în considerare şi ofertele de vânzare, în lipsa unor tranzacţii efective, suficiente şi credibile cu terenuri comparabile. Textul de lege se referă şi la preţurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind acela de a-şi înstrăina bunul, preţul astfel obţinut fiind ca urmare a negocierilor dintre vânzător şi cumpărător pentru terenuri comparabile, aspect analizat de experţi cu ocazia întocmirii raportului.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine şi împrejurarea că pârâtul-recurent nu a demonstrat că a pus la dispoziţia expertului contracte de vânzare-cumpărare perfectate în intervalul temporal apropiat momentului efectuării raportului de expertiză nr. 651233 din 26 februarie 2013, tranzacţii concrete care să aibă ca obiect terenuri cu caracteristici similare terenului expropriat spre a fi avute în vedere de comisia de experţi în stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Mai mult chiar, raportat la dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 instanţa de apel a dispus, în baza rolului activ, emiterea unei adrese către Camera Notarilor Publici pentru a preciza preţurile cu care se vând obişnuit terenurile intravilane din zone apropiate imobilului expropriat, răspunsul remis fiind avut în vedere de comisia de experţi cu ocazia întocmirii lucrării încredinţate, context în care în mod corect a fost stabilită valoarea despăgubirilor funcţie de categoria de folosinţă şi destinaţia terenului la data exproprierii, metodele evaluatorii avute în vedere de experţi fiind expuse în raportul întocmit.
În consecinţă, se constată că, în mod judicios instanţa de apel a stabilit valoarea despăgubirilor conform raportului de expertiză, toţi cei trei experţi, inclusiv cei desemnaţi de părţi, ajungând la o concluzie comună în privinţa evaluării. Procedeul uzitat este corect în privinţa stabilirii despăgubirii, fiind în consonanţă cu jurisprudenţa europeană care a statuat că privarea de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern şi să respecte un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat (cauza James şi alţii împotriva Marii Britanii, 1986).
Drept urmare, constatându-se că instanţa de apel a efectuat o judicioasă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale care guvernează materia, Înalta Curte va constata că motivele de recurs circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, drept pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva Deciziei civile nr. 34/Ap din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva Deciziei civile nr. 34/Ap din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5679/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5681/2013. Civil → |
|---|
