ICCJ. Decizia nr. 5681/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5681/2013
Dosar nr. 3118/86/2012
Şedinţa publică din 5 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6 martie 2012 pe rolul Tribunalului Suceava reclamanţii P.C. şi P.E. au formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 203 din 13 februarie 2012, pronunţată de Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor a Comunei Şcheia în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, Comuna Şcheia prin Primar, solicitând să se verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate.
În motivarea contestaţiei, au arătat că, în fapt, prin Hotărârea nr. 203 din 13 februarie 2012 s-a dispus exproprierea suprafeţei de 1709 mp, identică cu parcela nr. 35897 a comunei cadastrale Şcheia, exprimându-şi dezacordul asupra sumei stabilite de 2109 RON, solicitând o despăgubire de 4000 euro pe arul de teren expropriat.
Despăgubirea a fost stabilită la valoarea minimă de impozitare cuprinsă în grila Camerei Notarilor Publici la vânzarea de imobile şi nu la preţul de piaţă al imobilului supus exproprierii.
Intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a formulat întâmpinare prin care a arătat că pretenţiile reclamanţilor sunt neîntemeiate.
Prin Sentinţa nr. 2562 din 4 decembrie 2012, Tribunalul Suceava a admis în parte contestaţia formulată de contestatorii P.E. şi P.C., în contradictoriu cu intimaţii Statul Român - prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, Comuna Şcheia - prin Primar, Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor, Comuna Şcheia - prin Primar, a modificat în parte Hotărârea nr. 203 din 13 februarie 2012, emisă de Comisia de Verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor a comunei Şcheia, jud. Suceava, a dispus plata în favoarea contestatorilor a sumei de 20.500 euro, la cursul oficial al BNR din ziua plăţii cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilului situat în comuna Şcheia identic cu parcela nr. 35897 teren liber de construcţii în suprafaţă de 1709 mp, a respins capetele de cerere privind obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor pentru suprafeţele de teren rămase în urma exproprierii precum şi a prejudiciului rezultat din diminuarea terenului rămas în urma exproprierii, ca nefondate, a obligat pârâtul Statul Român prin CNADR să plătească contestatorilor suma de 3700 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 203 din 13 februarie 2012 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor comuna Şcheia, s-a dispus exproprierea suprafeţei de 1709 mp teren identică cu parcela nr. 35897 a comunei Şcheia, rezultată din dezmembrarea parcelei nr. 32743 din CF 32743 (5329 vechi).
Despăgubirea a fost stabilită la suma de 2109 RON pentru suprafaţa de teren expropriată, expropriatorul având în vedere valoarea minimă de impozitare cuprinsă în Grila Notarilor Publici la vânzarea de imobile şi nu preţul de piaţă al imobilului supus exproprierii.
Imobilele au fost expropriate, conform H.G. nr. 60614/2011 (poziţia nr. 260 din anexă), privind declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul "Variantei de ocolire a Municipiului Suceava".
Fiind o expropriere pentru cauză de utilitate publică, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 481 C. civ., şi ale Legii nr. 33/1994 care reprezintă cadrul legal în materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică şi care, la art. 26 alin. (2), prevede că "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativă, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarilor, sau, după caz, acelor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Pentru stabilirea despăgubirilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, instanţa a încuviinţat proba cu o expertiză tehnică de specialitate efectuată de o comisie alcătuită din 3 experţi: C.L.D. (din partea instanţei), M.V. (din partea reclamanţilor) şi M.A. din partea intimatei CNADR).
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, valoarea despăgubirilor pentru lotul de teren în suprafaţă de 1709 mp, conform standardelor internaţionale de evaluare se ridică în urma estimărilor valorilor de piaţă la 20.500 euro (91.500 RON).
Conform aceluiaşi raport, terenul rămas mai poate fi folosit conform destinaţiei sale, terenul neexpropriat neînregistrând la momentul evaluării nici creştere şi nici scădere a valorii, urmare a faptului că CM BU la terenul rămas nu se poate stabili, atâta timp cât Puz-ul comunei Şcheia în zona respectivă nu este actualizat cu trecere la categoria de folosinţă constituire intravilan a suprafeţei respective.
Concluziile expertizei au fost însuşite de către toţi cei 3 experţi care au format comisia de evaluare, experţi aleşi de părţi neavând opinii diferite cu privire la valoarea terenului care a fost stabilită în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, adică la data întocmirii raportului de expertiză.
La stabilirea cuantumului experţii au avut în vedere ofertele de vânzare-cumpărare de pe piaţa imobiliară şi au aplicat un coeficient negativ de 45% ca marjă de negociere şi comision imobiliar în condiţiile inactive a pieţei imobiliare şi de corecţie de 5% respectiv de 10% pentru scăderea preţurilor de oferă pe piaţă. Aceştia nu au ignorat preţurile indicate în contractul de vânzare-cumpărare autentificat, ci doar nu au găsit tranzacţii încheiate în perioada respectivă.
Deşi, în cauză a formulat obiecţiuni doar CNADR, instanţa le-a respins pentru considerentele arătate în încheiere.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză însuşit de instanţă şi de celelalte părţi inclusiv reclamanţii, tribunalul în temeiul Legii nr. 255/2010 şi Legii nr. 33 din 94 a admis cuantumul despăgubirilor acordate pentru suprafaţa de 1709 mp, ce a făcut obiectul exproprierii. Capetele de cerere vizând obligarea la plata de despăgubiri pentru suprafeţele rămase în urma exproprierii precum şi a prejudiciului rezultat ca urmare a diminuări terenului au fost respinse ca nefondate.
Conform art. 274 C. proc. civ., intimatul Statul Român prin CNADR a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert (2700 RON) şi avocat (1000 RON) conform chitanţelor aflate la dosar.
Împotriva Sentinţei nr. 2562 din 04 decembrie 2012 a Tribunalului Suceava, a formulat apel, în termen legal, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.
În motivare, apelanţii au arătat că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi cu interpretarea eronată a probatoriului administrat.
În ceea ce priveşte valoarea despăgubirii cuvenite reclamanţilor pentru terenul expropriat, aceasta a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii de expropriere, concluzia contrară a instanţei de fond fiind nelegală.
În acest sens, potrivit art. 5 alin. (1), art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010, sumele individuale aferente despăgubirilor sunt estimate de expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit sub coordonarea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, având în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din C. fisc.
Totodată, potrivit art. 8 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, expertul evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, care va întocmi raportul de evaluare prevăzut la art. II alin. (7) din lege, este obligat să se raporteze la expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu dispoziţiile legale sus menţionate, prin rapoartele de evaluare întocmite de evaluator C.C., valoarea terenului expropriat a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorilor determinate prin expertiza întocmită în anul 2011 de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza comunei Şcheia.
Având în vedere faptul că dispoziţiile Legii nr. 255/2010 reprezintă norme speciale în materia exproprierii întrucât vizează doar exproprierile necesare pentru realizarea obiectivelor enumerate la art. 1 din lege, în timp ce Legea nr. 33/1994 instituie, în aceeaşi materie, norme cu caracter general, aplicabile oricărei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică cu privire la care nu există reglementări derogatorii, prevederile legii speciale sunt aplicabile cu prioritate în cauză potrivit principiului "specialia generalibus derogant". Împrejurarea că art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 conţine o trimitere la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 nu justifică aprecierea instanţei de fond, în sensul că nu ar fi aplicabile criteriile de evaluare prevăzute de legea specială, ci acelea reglementate de legea generală, concluzia contrară fiind justificată de faptul că în privinţa reglementărilor din legea generală (art. 21 - 27) textul art. 22 alin. (3) din legea specială stipulează în mod expres că ele sunt aplicabile doar sub aspectul soluţionării acţiunilor prin care se contestă hotărârile de expropriere, adică sub aspect procedural.
Apelanta a mai arătat că valoarea despăgubirii cuvenite reclamanţilor a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative în raport de preţurile estimate prin expertiza notarială valabilă la data emiterii hotărârii de expropriere, context în care cererea de anulare a acestei hotărâri nu se justifica a fi admisă.
Fără temei a reţinut instanţa de fond că valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză ar reprezenta valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu la data exproprierii şi că aceasta ar fi fost calculată conform exigenţelor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Potrivit textului de lege sus-menţionat, la calculul cuantumului despăgubirii, experţii, precum şi instanţa de judecată, vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, ceea ce înseamnă ca pentru stabilirea preţului real de circulaţie experţii trebuiau să se raporteze la tranzacţii concrete cu imobile similare întrucât numai tranzacţiile finalizate şi materializate prin întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare pot reflecta în mod real preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele.
În speţă, la întocmirea raportului de expertiză nu au fost verificate şi identificate niciun fel de tranzacţii concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenurilor expropriate, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienţi de corecţie care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenurile expropriate şi parcelele la care se referă anunţurile de vânzare avute în vedere.
În realitate însă, nu există nicio probă şi niciun indiciu din care să rezulte că preţurile menţionate în anunţurile de vânzare ar corespunde cu preţurile de tranzacţionare efectivă, neputându-se reţine că cele dintâi ar avea un caracter cert în contextul în care ele pot forma obiectul unor negocieri între proprietar şi potenţialii cumpărători sau pot fi influenţate de evoluţia pieţei imobiliare în perioada cuprinsă între data postării ofertei şi data încheierii tranzacţiei efective. Aşa fiind, ignorarea preţurilor indicate în contractele autentice de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobile similare nu poate justificată prin prisma faptului că preţurile din contracte ar fi fictive, aşa cum au insinuat experţii, aceasta întrucât caracterul fictiv sau simulat al preţurilor înscrise în acte autentice nu poate fi prezumat, iar potrivit art. 1173 alin. (1) din vechiul C. civ. (sub imperiul căruia au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare la care trebuiau să se raporteze experţii) actele autentice au deplină credinţă în privinţa oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată.
În consecinţă, pentru aplicarea corectă a disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 era necesar să fie indicate preţurile concrete de tranzacţionare cuprinse în contracte autentice încheiate cu privire la imobile similare iar evaluarea parcelelor în discuţie să se raporteze la aceste preţuri, obiecţiunile formulate în acest sens la instanţa de fond fiind înlăturate în mod nejustificat.
Pe de altă parte, fără niciun temei a respins prima instanţă obiecţiunile noastre referitoare la greşita aplicare a coeficienţilor de individualizare care diferenţiază terenurile expropriate de terenurile la care se referă ofertele de vânzare avute în vedere de experţi, împrejurarea ca acei coeficienţi de individualizare contestaţi au fost însuşiţi şi de expertul desemnat de subscrisa nu constituie un argument legal şi pertinent de înlăturare a obiecţiunilor, deoarece opinia expertului desemnat de una din părţi are aceeaşi putere şi valoare probatorie cu cea a expertului desemnat de instanţă, o astfel de opinie nefiind la adăpost de critici în măsura în care există argumente pertinente de natură a demonstra eventualele erori comise de expert.
În cauză, prin obiecţiunile depuse la prima instanţă s-a explicat în mod punctual şi detaliat motivele pentru care experţii ar fi trebuit să aplice coeficienţi de corecţie negativi pentru criteriul mărimii suprafeţei şi pentru criteriile referitoare la forma şi topografia terenului, ori aceste critici, deşi se întemeiază pe argumente pertinente, au rămas nesoluţionate, ele fiind înlăturate de instanţa de fond pe considerente de ordin formal nerelevante în cauză. În acest context, greşita cuantificare a coeficienţilor de corecţie contestaţi a condus la o majorare a preţului din anunţul de vânzare referitor la comparabila de referinţă, majorare care are caracter însemnat şi care nu este justificată în raport de caracteristicile tehnico-economice ale imobilului expropriat, motiv pentru care concluziile raportului de expertiză nu se justificau a fi valorificate.
Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, prin Decizia nr. 17 din 29 aprilie 2013, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri Iaşi, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâtul Statul Român prin CNADNR să plătească contestatorilor suma de 1110 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în loc de 3700 RON.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut în considerente următoarele:
Apelantul a criticat valoarea despăgubirii stabilită de instanţă pentru terenul expropriat apreciind că sunt aplicabile în speţă prevederile Legii nr. 255/2010 şi a normelor metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 53/2011. Curtea a reţinut că într-adevăr în speţă sunt aplicabile prevederile acestei legi însă, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirii de către instanţă sunt aplicabile prevederile art 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010. Astfel, art. 22 alin. (1) şi (3) prevede că "expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate. Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii." Din acest text rezultă cu certitudine faptul că pentru stabilirea cuantumului despăgubirii se aplică art. 26 menţionat anterior. Textele invocate de apelant referitoare la evaluare din Legea nr. 255/2010 şi normele de aplicare ale acesteia se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii iar nu la stabilirea despăgubirilor de către instanţă în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.
A doua critică vizează nerespectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la efectuarea raportului de expertiză. Potrivit acestui text la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. Curtea a apreciat că nu constituie o încălcare a acestor dispoziţii faptul că s-au folosit de către experţi oferte de vânzare iar nu preţuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare.
Textul de lege se referă la "preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel", ceea ce nu înseamnă că nu pot fi luate în considerare şi ofertele de vânzare, în lipsa unor tranzacţii efective şi suficiente cu terenuri comparabile. Textul de lege se referă şi la preţurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să îşi înstrăineze bunul. Este real că, de regulă, în urma negocierilor dintre vânzător şi cumpărător preţul poate să scadă, dar diferenţa nu poate fi semnificativă, iar experţii au ţinut cont şi de acest aspect în efectuarea expertizei. Pe de altă parte, Curtea a mai reţinut că pârâtul nu a demonstrat că s-au pus la dispoziţia expertului contracte de vânzare-cumpărare de la data efectuării raportului de expertiză (septembrie 2012) având ca obiect terenuri din extravilanul comunei Şcheia, pe care experţii nu le-au avut în vedere.
Astfel, pârâtul a depus odată cu cererea de apel patru contracte de vânzare-cumpărare din perioada 2008 - 2009 ce nu pot fi luat în considerare, faţă de data efectuării raportului de expertiză.
Referitor la data în raport de care se stabileşte valoarea despăgubirilor, în criticile formulate de pârâtul apelant acesta se referă la cea a exproprierii, apreciind că experţii trebuiau să aibă în vedere preţurile practicate pe piaţa imobiliară la acea dată. Curtea a reţinut că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în funcţie de preţurile practicate pe piaţa imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Ceea ce s-a avut în vedere de legiuitor este ca valoarea despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită la o dată cât mai apropiată de data pronunţării hotărârii judecătoreşti pentru ca cel care primeşte despăgubirile să îşi poată eventual achiziţiona o proprietate asemănătoare cu cea expropriată, fără a suferi un prejudiciu ca urmare a fluctuaţiilor pieţei.
A mai reţinut Curtea, că elementele de comparaţie ale proprietăţilor comparabile (localizare, utilizarea permisă, condiţiile pieţei, mărimea suprafeţei, deschidere, utilităţi, acces, teren în exces), fiind diferite faţă de cele ale proprietăţii evaluate, fiecare dintre aceste diferenţe a fost luată în considerare de către cei trei experţi, care au corectat preţul proprietăţii comparabile prin aplicarea diferitelor procente, apreciere corectă în condiţiile în care nu s-au adus de către pârâtul apelant alte argumente pertinente pentru modificarea acestor procente, evaluatorii, potrivit Standardelor Internaţionale de Evaluare, aplicând metode cantitative şi/sau calitative pentru analiza diferenţelor şi estimarea corecţiilor.
În concluzie, în mod corect prima instanţă a stabilit valoarea despăgubirilor conform raportului de expertiză întocmit în cauză, toţi cei trei experţi, inclusiv cei desemnaţi de părţi, ajungând ia o concluzie comună în ceea ce priveşte evaluarea, şi în lipsa altor probe care să demonstreze că această evaluare nu e corectă.
Curtea a apreciat ca întemeiată, critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligat pârâtul recurent, prima instanţă făcând o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, pârâtul, fiind parte căzută în pretenţii, trebuia să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamanţi, însă întrucât pretenţiile acestora au fost admise doar în parte, instanţa trebuia să oblige pârâtul la plata de cheltuieli de judecată corespunzătoare pretenţiilor admise, deci proporţional culpei sale procesuale. În speţă, pretenţiile reclamanţilor au fost de obligare a pârâtului la plata unei despăgubiri mult mai mari decât cea stabilită de experţi şi acordată de prima instanţă, respectiv 68.360 euro, prima instanţă obligând pârâtul la plata sumei de 20.500 euro, prin urmare şi cheltuielile de judecată trebuiau stabilite proporţional cu pretenţiile admise. Faţă de cele reţinute, nu are nicio relevanţă faptul că raportul de expertiză a servit în întregime la darea soluţiei sau că onorariul avocatului este în cuantum mai mic decât apreciază instanţa că i s-ar fi cuvenit. În speţă nu era aplicabil art. 276, astfel cum susţine apelantul, întrucât conform art. 276 C. proc. civ. când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor. Având în vedere expresia folosită de legiuitor în art. 276 C. proc. civ., problema compensării cheltuielilor de judecată se pune numai atunci când părţile sunt obligate reciproc, deci atunci când pârâtul a făcut cerere reconvenţională ori au fost făcute cereri de intervenţie, iar cererea incidentală a fost admisă odată cu cererea principală, în tot sau în parte. În cazul de faţă, nu s-a formulat o cerere reconvenţională de către pârât, fiind admisă doar cererea reclamanţilor, deci art. 276 C. proc. civ. nu era aplicabil. În concluzie, cuantumul corect al cheltuielilor de judecată era de 1.110 RON, în loc de 3.700 RON.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România invocând cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut următoarele critici de nelegalitate:
În mod greşit a fost înlăturată critica din memoriul de apel referitoare la incidenţa în cauză a unei proceduri derogatorii speciale de stabilire a despăgubirilor, consacrată de dispoziţiile Legii nr. 255/2010 şi de Normele metodologice de aplicare a acestei legi.
Deşi a reţinut în mod corect că, în raport cu Legea nr. 33/1994, care reprezintă dreptul comun în materia exproprierii, Legea nr. 255/2010 reprezintă o lege specială ce reglementează procedura de expropriere, instanţa de apel a reţinut fără temei că Legea nr. 255/2010 nu ar conţine dispoziţii derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate şi că în această privinţă sunt incidente dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Concluzia sus-menţionată este consecinţa greşitei interpretări a legii deoarece potrivit art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010, înainte de începerea activităţii comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate, conform art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
În ceea ce priveşte sintagma de la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care se referă la sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de proprietar, respectiva sintagmă nu justifică aprecierea instanţei de apel potrivit căreia procedura specială de stabilire a despăgubirilor reglementată de Legea nr. 255/2010 ar avea un caracter orientativ care ar putea conduce la stabilirea unor despăgubiri care să corespundă sau nu preţului de piaţă, aceasta deoarece reglementarea sus-menţionată se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei, în timp ce dispoziţiile art. 11 alin. (7) şi (8), reglementează comparativ modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate.
Având în vedere faptul că prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C.C. valoarea terenului expropriat a fost stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza comunei Şcheia, cu respectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 155/2010, recurentul-pârât consideră că cererea reclamantelor de anulare a hotărârii de expropriere nu se justifică a fi admisă.
În măsura în care statuarea instanţei de apel privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este corectă, această dispoziţie legală a fost greşit interpretată şi aplicată în speţă.
Sub acest aspect, recurentul pârât a arătat că pentru stabilirea preţului real de circulaţie experţii trebuiau să se raporteze la tranzacţii concrete cu imobile similare întrucât numai tranzacţiile finalizate şi materializate prin întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare pot reflecta în mod real preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele.
Faţă de reglementarea în discuţie, în mod greşit ambele instanţe au valorificat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză în condiţiile în care acest raport nu reflectă preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de aceiaşi fel, deoarece experţii nu au verificat şi identificat niciun fel de tranzacţii concrete, ci au avut în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet sau la agenţiile imobiliare.
O altă critică adusă hotărârii recurate se referă la data în raport de care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate.
Astfel, instanţa de apel a avut în vedere faptul că potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calculul despăgubirilor se ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel la data întocmirii raportului de expertiză, dar a ignorat faptul că sub aspectul stabilirii despăgubirilor Legea nr. 33/1994 reglementează o procedură diferită faţa de cea specială prevăzută de Legea nr. 155/2010.
În sistemul Legii nr. 33/1994, instanţa este sesizată în mod direct cu cererea de expropriere, fiind învestită să se pronunţe atât în ceea ce priveşte pretenţia de expropriere, întinderea imobilului expropriat şi valoarea despăgubirilor fără derularea vreunei proceduri prealabile.
În schimb, în reglementarea Legii nr. 255/2010, despăgubirile cuvenite persoanei expropriate se stabilesc în cadrul unei proceduri administrative prealabile, prin hotărârea emisă de expropriator, iar potrivit art. 9 alin. (4) şi respectiv art. 2 din acest act normativ transferul dreptului de proprietate operează de drept de la data emiterii actului administrativ de expropriere.
Aşa fiind, data de la care trebuia să se raporteze experţii şi instanţa la stabilirea despăgubirilor era data emiterii hotărârii de expropriere.
Pe cale de consecinţă, recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, schimbării în totalitate a hotărârii primei instanţe şi respingerea acţiunii.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
În cauză, în mod corect s-a reţinut prin sentinţa tribunalului, păstrată prin decizia atacată, că acţiunea având ca obiect modificarea cuantumului despăgubirilor este admisibilă, iar dispoziţiile legale aplicabile din momentul învestirii instanţei sunt cele prevăzute de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Această normă de drept procesual cu privire la modalitatea de soluţionare a acţiunii expropriatului nemulţumit de cuantumul despăgubirii stabilite pentru exproprierea unei suprafeţe de teren, necesar pentru realizarea unor lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale a fost menţinută şi de Legea nr. 255 din 20 decembrie 2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004.
Potrivit art. 22 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2010 "(1) Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate. (3) Acţiunea formulată în conformitate cu prezentul articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".
Cu privire la modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirii instanţa este obligată să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căruia "la calcularea cuantumului despăgubirii, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului, sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Aplicând în cauză aceste dispoziţii legale, la situaţia de fapt astfel stabilită, ambele instanţe au valorificat în mod corect concluziile raportului de expertiză efectuat de către experţii tehnici evaluatori, ing. C.L.D., ing. M.V. şi ing. M.A., expert tehnic judiciar numit din partea CNADR care au stabilit că valoarea de despăgubiri conform Standardelor Internaţionale de Evaluare a loturilor de teren expropriat este de 20.500 euro pentru parcela de 1709 mp cu nr. cadastral 35897 din CF 35897.
Expertiza efectuată în prima instanţă a ţinut seama de toate criteriile de evaluare menţionate în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 raportate la art. 3 din Legea nr. 255/2010, respectiv metoda comparării ofertelor în vederea vânzării având ca argumente: zonarea, construibil, limitrof unui cartier rezidenţial şi comercial, cu utilităţi în apropiere, cu două drumuri şi acces/exploatare.
În lipsa unor tranzacţii efective, în mod corect experţii judiciari au avut în vedere preţurile stabilite în ofertele de vânzare şi prin cererile de cumpărare de terenuri comparabile.
Este nefondată şi critica referitoare la faptul că experţii trebuiau să reţină preţurile concrete de tranzacţionare cuprinse în contractele autentice de vânzare-cumpărare depuse la dosar, din moment ce acestea au fost încheiate în perioada 2008 - 2009, anterior efectuării raportului de expertiză şi având caracteristici diferite faţă de imobilul expropriat.
Nefondată este şi critica recurentului pârât în privinţa momentului de la care ar fi trebuit calculată despăgubirea, respectiv data emiterii hotărârii de despăgubiri, aceasta neavând susţinere în dispoziţiile legale aplicabile în cauză, întrucât acest moment este stabilit în mod imperativ de lege, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, adică data întocmirii raportului de expertiză.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei civile nr. 17 din 29 aprilie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5680/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5690/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
