ICCJ. Decizia nr. 5808/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5808/2013
Dosar nr. 2722/1/2013
Şedinţa publică de la 16 decembrie 2013
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 23 noiembrie 2005 reclamantele D.G., C.E.F., N.L. şi S.C.I. au chemat în judecată pe pârâta SC P. SA solicitând instanţei ca prin hotărâre judecătorească să o oblige pe pârâtă să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 630 mp situat în Bucureşti, sector 2, strada Intrarea Galaţi, fostă strada Intrarea Vasile Lascăr.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2738 din 25 ianuarie 2011 a admis acţiunea civilă iniţiată de către reclamante şi a obligat pârâta să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 575,31 mp situat în Bucureşti, Intrarea Galaţi. Totodată, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.385 lei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, prin decizia civilă nr. 982/ A din 25 octombrie 2012 a admis apelul formulat de pârâta SC P. SA, împotriva sentinţei primei instanţe, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul ca a respins acţiunea în revendicare, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 8524 din 11 iunie 1999 s-a statuat calitatea procesuală activă a reclamantelor şi că nu este fondată critica privind nulitatea raportului de expertiză.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii soluţionată de instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 23 februarie 2010, tribunalul a constatat că în mod corect s-a apreciat că prin susţinerea acestei excepţii pârâta a invocat împrejurarea ca imobilul a trecut in patrimoniul statului cu titlu valabil, aceasta reprezentând o apărare asupra fondului pricinii şi nu o excepţie ce ar face inutilă analiza fondului.
Pe aspectul temeiniciei acţiunii in revendicare, tribunalul, din perspectiva preferabilităţii titlurilor de proprietate ale părţilor, a apreciat ca titlul pârâtei este mai bine caracterizat.
Imobilul a trecut în patrimoniul statului în temeiul Decretului nr. 111/1951, astfel că situaţia acestui imobil a fost reglementată prin legi speciale, respectiv Legea nr. 112/1995 si Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată si completată.
Deşi aplicabile aceste acte normative, reclamantele nu au înţeles să uzeze de posibilitatea formulării cererilor în reparaţie reglementate de legile speciale, primul demers fiind cel judiciar demarat în 1998 si finalizat prin pronunţarea sentinţei civile nr. 8524 din 11 iunie 1999.
Încercarea de intrare în posesia imobilului s-a făcut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamantele neformulând pe temeiul acestei legi, cerere in acordarea de măsuri reparatorii.
Toate acestea au condus la consolidarea titlului pârâtei care, nu a fost parte în Sentinţa civilă nr. 8524 din 11 iunie 1999.
Dincolo de caracterul abuziv al preluării imobilului in patrimoniul statului, existenţa în favoarea pârâtei a unui titlu de proprietate nedesfiinţat, face ca acţiunea în revendicare să fie analizată din perspectiva existenţei atât în favoarea reclamantului cât şi a pârâtului a unui titlu de proprietate, instanţa fiind chemată să dea preferinţă unuia dintre aceste titluri.
În speţă, titlul pârâtei s-a constituit în temeiul legii, lege care a fost respectată la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare câtă vreme reclamantele nu au răsturnat această prezumţie absolută de validitate, nu au contestat şi nu au desfiinţat acest titlu, anterior promovării acţiunii in revendicare.
A mai reţinut că dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. reţinute de instanţa de fond în aprecierea temeiniciei acţiunii în revendicare pot fi aplicabile pârâtei, aceasta fiind cea care poate justifica existenţa unui bun actual, întrucât Convenţia nu garantează dreptul de a redobândi un bun.
Cum titlul pârâtei se bucură de prezumţia absolută de validitate, acesta este preferabil titlului reclamantelor care au pierdut posesia bunului, abuzul invocat ca modalitate de trecere a imobilului in patrimoniul statului neputând fi reţinut ca un criteriu de preferabilitate în favoarea titlului reclamantelor, câtă vreme acestea nu au înţeles să-l valorifice în condiţiile legii speciale.
Pârâta se poate bucura de prerogativele proprietăţii conferite de art. 480 C. civ., potrivit cu care proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, in limitele determinate de lege.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele C.E.F., D.G., N.L. şi S.C.I.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin decizia nr. 748/ R din 5 aprilie 2013, în majoritate, a respins recursul, ca nefondat.
Pentru a decide astfel instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că: titlul de care se prevalează reclamantele - sentinţa civilă nr. 8254/1999 - nu este opozabilă pârâtei; pârâta a dovedit că este titulara dreptului de proprietate cuprins în Certificatul de Proprietate din 11 iunie 1996 emis de Ministerul Industriilor şi transcris din 12 martie 1998 în Registrul de Transcripţiuni a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti; jurisprudenţa C.E.D.O. a statuat în sensul că dobânditorul de bună - credinţă nu poate suporta responsabilitatea statului ce confiscase bunurile (cauza Pinc şi Pincova c. Cehiei, cauza Raicu c. România); din actele depuse la dosar nu rezultă identitatea între terenul revendicat şi terenul naţionalizat în anul 1952 şi nici aceia dintre proprietarul terenului din 1952 şi semnatarul actului de împărţeală din anul 1935, de care au înţeles să se folosească reclamantele.
Instanţa de recurs a reţinut că reclamantele nu au făcut dovada că vin la împărţirea moştenirii defunctei Ionescu M.F., autoarea menţionată în actul de naţionalizare, nefiind dovedită nici identitatea de persoană între I.F. şi F.M.I., semnatara actului de împărţeală (filele 10-14 dosar primă instanţă).
Totodată, există diferenţe de număr poştal de amplasament al terenului în suprafaţă de 630 mp situat în şos. Ştefan cel Mare şi terenul revendicat din şoseaua Ştefan cel Mare în condiţiile în care terenul proprietatea pârâtei în suprafaţă totală de 965,5 mp, astfel cum rezultă din certificatul de proprietate, este situat în Intrarea Galaţi.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs au formulat cerere de revizuire reclamantele C.E.F., D.G., N.L. şi S.C.I., un exemplar al cererii fiind trimis prin e-mail, iar altul depus prin serviciul registratură, formându-se pe rolul Înaltei curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, două Dosare distincte: 2722/1/2013 şi 2734/1/2013.
Prin încheierea de şedinţă din data de 18 noiembrie 2013, Înalta Curte a dispus conexarea dosarului nr. 2724/1/2013 la Dosarul nr. 2722/1/2013 în temeiul dispoziţiilor art. 164 alin. (1)-(3) C. proc. civ.
Prin cererea de revizuire formulată, revizuentele au indicat existenţa unei contrarietăţi între mai multe hotărâri judecătoreşti: decizia nr. 748 din 5 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă; decizia nr. 982 din 25 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă şi sentinţa civilă nr. 8524 din 11 iunie 1999 pronunţată de Judecătoria sector 2 Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Intimata SC P. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire precum şi excepţia nulităţii cererii de revizuire formulate de C.E.F., N.L., S.C.I., pentru lipsa semnăturii, arătând că nu s-a făcut dovada mandatului acordat de către aceste părţi revizuentei D.G., singura parte care a semnat cererea de revizuire.
Examinând admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva dispoziţiilor 322 pct. 7 raportat la art. 326 alin. (3) C. proc. civ., chestiune asupra căreia a rămas în pronunţare în şedinţa publică din 2 decembrie 2013, Înalta Curte reţine caracterul inadmisibil al cererii de revizuire având în vedere următoarele considerente:
Invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii legale:
- existenţa unor hotărâri definitive contradictorii;
- hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină, trebuind să existe tripla identitate - de părţi, obiect şi cauză juridică, elemente ce caracterizează puterea lucrului judecat;
- hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, iar nu în aceeaşi cauză, pe parcursul mai multor cicluri procesuale, determinate de căile de atac exercitate de părţi;
- în al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei;
- să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, întrucât, dacă revizuientul doreşte să obţină schimbarea primei hotărâri, cererea de revizuire este lipsită de interes.
Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază”.
Această dispoziţie legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.
Dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., sancţionează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părţi se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din această situaţie nu se poate realiza decât prin revizuirea şi, concomitent, anularea ultimei hotărâri.
Rezultă, aşa cum s-a arătat, că una din condiţiile esenţiale, necesară pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este ca hotărârile aşa-zis potrivnice să fie pronunţate în dosare diferite.
În cauza dedusă judecăţii, se constată că hotărârile judecătoreşti invocate, respectiv decizia nr. 748 din 5 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, şi decizia nr. 982 din 25 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, care se afirmă că ar fi potrivnice, nu au fost pronunţate în dosare diferite, ci în cadrul aceluiaşi dosar, fiind vorba doar de etape diferite, derulate în acelaşi ciclu procesual, respectiv se pretind a fi contrare hotărârea dată în faza procesuală a apelului cu cea dată în faza procesuală a recursului, prin care decizia din apel a rămas irevocabilă.
Dezvoltarea motivelor de revizuire nu permite analiza din perspectiva unor motive de retractare, aspectele invocate de către revizuente prin cererea de revizuire îmbrăcând, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.
Aceasta deoarece în cadrul aceluiaşi proces, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, soluţiile pot fi diferite de cele anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecăţii.
Astfel, cele două decizii anterior amintite, aparţin aceleiaşi judecăţi (dând împreună dezlegare irevocabilă aceluiaşi litigiu), neputându-se scinda analiza lor în sensul propus de către revizuente, ele nefiind hotărâri potrivnice în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
Analizând cele trei hotărâri judecătoreşti menţionate în cererea de revizuire ca fiind contrare, din perspectiva existenţei triplei identităţi (obiect, părţi, cauză), impusă de norma invocată ca temei al cererii de retractare, Înalta Curte constată că această condiţie nu este îndeplinită.
Părţile nu sunt identice în litigiile invocate ca fiind contrare.
Astfel, în litigiul finalizat prin decizia nr. 748/ R pronunţată la data de 5 aprilie 2013 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV civilă, prin care s-a soluţionat recursul împotriva deciziei nr. 982/ A pronunţată la data de 25 octombrie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, reclamante au fost revizuentele: D.G., C.E.F., N.L., S.C.I. şi pârâtă SC P. SA, în timp ce, în sentinţa civilă nr. 8524 din 11 iunie 1999 pronunţată de Judecătoria sector 2 Bucureşti părţi au fost: reclamantele I.F., D.G., C.E.F., N.L., S.C.I., iar pârât Consiliul local al municipiului Bucureşti.
Motivul de revizuire invocat impune ca judecata să aibă loc între aceleaşi părţi, condiţie care, aşa cum a rezultat din expunerea anterioară, nu se regăseşte în speţa dedusă judecăţii.
De asemenea, nu există contrarietate în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nici din perspectiva cauzei raportului juridic dedus judecăţii.
Prin urmare nu se poate reţine o identitate de temei juridic (eadem causa petendi) între cele două litigii, respectiv cel soluţionat prin Decizia nr. 748/R/2013 şi cel soluţionat prin sentinţa nr. 8524/1999, fundamentul pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare au solicitat-o reclamantele prin intermediul acţiunii lor fiind diferit în aceste litigii anterior menţionate.
Nici din perspectiva invocării în cel de al doilea proces al autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri nu este incident motivul de retractare prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Se reţină că una dintre condiţiile de admisibilitate este aceea ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei. Dacă instanţa sesizată cu cea de-a doua acţiune a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, această apărarea nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece s-ar opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date asupra primei acţiuni.
În litigiul finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită (decizia nr. 748/R/2013), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a reţinut că, pronunţând sentinţa nr. 8524/1999, Judecătoria sector 2 Bucureşti a apreciat că titlul statului este nevalabil constituit asupra imobilului revendicat de către reclamante, astfel încât în acest al doilea litigiu, instanţa a comparat titlurile părţilor din perspectiva preferabilităţii lor şi a statuat că titlul de care se prevalează reclamantele - sentinţa civilă nr. 8524/1999 nu este opozabilă pârâtei.
Prin urmare, în cel de-al doilea litigiu a fost analizată autoritatea de lucru judecat a hotărârii invocate, astfel încât părţile în cauză nu o mai pot reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorităţii lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, în mod expres consacrat, atât în doctrina şi practica judiciară a instanţelor naţionale, cât şi în jurisprudenţa europeană, motiv pentru care revizuirea apare ca inadmisibilă şi din această perspectivă.
Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că nu sunt date condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, cererea de revizuire fiind inadmisibilă, o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentele D.G., C.E.F., N.L., S.C.I. împotriva deciziilor nr. 748 din 5 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a deciziei nr. 982 din 25 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a sentinţei civile nr. 8524 din 11 iunie 1999 pronunţată de Judecătoria sector 2 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5768/2013. Civil. Conflict de muncă.... | ICCJ. Decizia nr. 2139/2013. Civil → |
|---|
