ICCJ. Decizia nr. 5761/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5761/2013
Dosar nr. 2154/2/2013
Şedinţa publică din 11 decembrie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 20 martie 2013, revizuientele R.D.G., R.E.M., R.E.S. şi P.D. au formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 412/ A din 14 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care au solicitat admiterea cererii, schimbarea hotărârii atacate în tot, admiterea apelului şi, pe fond, admiterea acţiunii formulate de reclamantele R.E.M., R.D.G., R.E.S. şi P.D., obligarea intimatei-pârâte K.T. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, str. Londra, teren şi construcţie, aşa cum a fost identificat în contractul de vânzare-cumpărare din 09 iunie 1997.
Revizuenţii au invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.:
"Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (…) ".
Au învederat instanţei împrejurarea că, la termenul de judecată din data de 19 februarie 2013, în cadrul judecaţii Dosarului civil nr. 23002/299/2007 în recurs de către Curtea de Apel, secţia a IV-a civilă, au fost prezentate pentru prima dată înscrisuri determinante, care, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată.
Aceste înscrisuri au fost prezentate de Primăria Municipiului Bucureşti (Municipiul Bucureşti) - Direcţia Juridică şi sunt următoarele:
- adresa nr. 4940 din 19 martie 1999 emisă de Primăria Sectorului 1 Bucureşti - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995;
- borderou cuprinzând dosarele înaintate Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, poziţia 62, cererea cu nr. 1466 petent R.D. pentru imobilul din str. Londra;
- cererea nr. 1466 din 16 iulie 1996 formulată de R.D.G. (reclamanta) în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru restituirea în natură a imobilului din Bucureşti, str. Londra.
Din aceste înscrisuri prezentate de Primăria Municipiului Bucureşti rezultă o situaţie de fapt contrară celei reţinute de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel prin hotărârea ce s-a solicitat a fi supusă revizuirii.
Astfel, în Decizia nr. 412/ A din 14 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 12695/2/2010, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
„Reclamantele-apelante nu au încunoştinţat nici pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti nici pe pârâtul H.A., în perioada anterioară încheierii contractului acestuia, despre intenţia lor de a revendica imobilul, în calitate de foste proprietare a acestuia, ori, în aceste condiţii, nu poate fi răsturnată prezumţia de bună credinţă ce operează în favoarea părţilor în temeiul art. 1899 C. civ.”
Din înscrisurile ce au fost descoperite recent a rezultat exact contrariul, şi anume faptul că reclamantele au revendicat imobilul la data de 16 iulie 1996, prin cererea nr. 1466 înregistrată la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 din cadrul Primăriei.
În aceste condiţii a fost răsturnată prezumţia de bună-credinţă a părţilor contractante la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 09 iunie 1997, prin care autorul intimatei-pârâte K.T. a cumpărat imobilul ce face obiectul judecaţii.
În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, revizuenţii au solicitat să se observe că acestea sunt îndeplinite:
1. Termenul de exercitare a cererii de revizuire este cel de o lună prevăzut de art. 324 pct. 4 Cod de procedură civilă, care curge din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă (19 februarie 2013). Cererea de revizuire a fost formulată înăuntrul acestui termen.
2. Înscrisurile invocate sunt înscrisuri noi, care nu au fost administrate în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată;
3. Înscrisurile invocate existau la data când a fost pronunţată hotărârea ce s-a cerut a fi revizuită;
4. Înscrisurile nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, având în vedere că acestea s-au aflat în deţinerea exclusivă a Primăriei Municipiului Bucureşti, partea neavând cunoştinţă despre această împrejurare; a rezultat că a existat o imposibilitate obiectivă a părţii de a prezenta aceste înscrisuri;
5. Înscrisurile invocate pentru revizuire să fie determinante, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată.
Astfel cum s-a arătat anterior, din înscrisurile invocate a rezultat o situaţie de fapt contrară celei reţinute de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel prin hotărârea ce s-a solicitat a fi supusă revizuirii, şi anume faptul că reclamantele au revendicat imobilul la data de 16 iulie 1996, prin cererea nr. 1466 înregistrată la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 din cadrul Primăriei.
În aceste condiţii a fost răsturnată prezumţia de bună-credinţă a părţilor contractante la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 09 iunie 1997, prin care autorul intimatei-pârâte K.T., H.A., a cumpărat imobilul ce face obiectul judecăţii.
Pentru considerentele expuse, fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, iar motivul de revizuire fiind întemeiat, revizuenţii au solicitat:
- admiterea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 412/ A din 14 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 12695/2/2010;
- admiterea apelului, schimbarea hotărârii primei instanţe în tot şi, pe fond admiterea acţiunii formulată de reclamantele R.E.M., R.D.G., R.E.S. şi P.D., obligarea intimatei-pârâte K.T. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, str. Londra, teren şi construcţie, aşa cum a fost identificat în contractul de vânzare-cumpărare din 09 iunie 1997.
Prin decizia civilă nr. 120/ A din 24 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuientele R.D.G., R.E.M., R.E.S. şi P.D., împotriva deciziei civile nr. 412/ A din 14 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Examinând cererea de revizuire formulată, curtea de apel a constatat că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 412/ A din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a cărei retractare prin intermediul acestei căi procedurale s-a pretins, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanţii-reclamanţi R.D., G.R.E.M., R.E.S. şi P.D. împotriva sentinţei civile nr. 1443 din 30 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă K.T.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, întrucât concursul dintre legea specială şi legea generală, aşa cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se rezolvă în favoarea legii speciale, protecţia juridică a vechiului drept de proprietate al reclamantelor nu se realizează prin redobândirea posesiei ca urmare a formulării unei acţiuni în revendicare de drept comun, ci prin obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În soluţionarea acţiunii în revendicare, s-a reţinut că, acţiunea anterioară în revendicare a reclamantelor a fost formulată ulterior înstrăinării imobilului de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi că prin Sentinţa nr. 5178/2000 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a fost respinsă acţiunea în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, astfel că dreptul de proprietate al reclamantelor nu este garantat de prevederile art. 1 din Primul Protocol Adiţional.
În cazul motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., părţile au invocat drept înscrisuri noi, de natură să conducă, în opinia acestora, la anularea hotărârii şi reluarea judecăţii, adresa nr. 4940 din 19 martie 1999 emisă de Primăria Sectorului 1 Bucureşti - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, borderoul cuprinzând dosarele înaintate Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, poziţia 62, cererea cu nr. 1466 petent R.D. pentru imobilul din str. Londra şi cererea nr. 1466 din 16 iulie 1996 formulată de R.D.G. (reclamanta) în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru restituirea în natură a imobilului din Bucureşti, str. Londra, sector 1.
Or, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., un înscris înfăţişat cu ocazia revizuirii este apt să conducă la admiterea acestei căi de atac, în măsura în care este vorba de un înscris doveditor, reţinut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.
Aşadar, trebuie ca respectivul înscris să fi existat la data judecăţii, dar nevalorificarea sa în proces să se fi datorat conduitei culpabile a părţii adverse (care l-a reţinut) sau împrejurării mai presus de voinţa părţii (care, de asemenea, a împiedicat administrarea).
Nu este întrunită ipoteza textului de lege şi nu este permisă revizuirea atunci când asemenea înscrisuri sunt procurate de parte ulterior finalizării procesului, pentru că, într-o asemenea situaţie, s-ar ajunge la repunerea în discuţie a unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat.
În speţă, este ceea ce tind să obţină revizuenţii atunci când prezintă drept cauză a revizuirii un mijloc de probă nou, respectiv două adrese având ca emitent primăria, dar şi o cerere ce a fost formulată chiar de una din părţi personal, adresată primăriei.
Aceasta înseamnă că, deşi înscrisul a existat la data judecăţii, fiind vorba, în cazul primelor două acte, de o instituţie publică în calitate de emitentă, partea era în situaţia de a-l putea procura şi înfăţişa în cadrul procedurii judiciare desfăşurate, în măsura în care îl considera relevant pentru obţinerea de consecinţe juridice, iar în cazul ultimului act era vorba chiar despre un înscris ce emana de la parte personal, astfel că putea efectua diligenţele necesare pentru a-l depune la data judecării dosarului.
Nu se poate admite, astfel cum a susţinut partea, că nu a avut cunoştinţă despre existenţa acestor acte întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, este vorba de cereri formulate în temeiul Legii nr. 112/1995 de parte personal, iar adresele emise de primărie atestă tocmai depunerea acestei cereri.
De altfel, prezentând un mijloc de probă nou, în sensul de înscris procurat ulterior judecăţii, şi pretinzând ca pe baza acestuia să fie revizuită hotărârea, părţile au tins, de fapt, la nesocotirea autorităţii de lucru judecat a celor statuate irevocabil.
Or, funcţia revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăţilor irevocabile în afara condiţiilor strict reglementate procedural.
În sens contrar, dacă procurarea unui simplu mijloc de probă, fără ca partea să dovedească împrejurările excepţionale, mai presus de voinţa sa, care au împiedicat-o să-l înfăţişeze în cadrul procesului, ar fi suficientă pentru retractarea unei hotărâri, atunci stabilitatea juridică şi puterea de lucru judecat, de care trebuiau să se bucure hotărârile judecătoreşti, ar rămâne fără niciun fel de eficienţă.
Pe de altă parte, curtea a apreciat că aceste înscrisuri nici nu sunt determinante, întrucât în hotărârea a cărei revizuire se solicită, nu s-a reţinut, drept motiv al respingerii apelului că “reclamantele-apelante nu au încunoştinţat nici pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti nici pe pârâtul H.A., în perioada anterioară încheierii contractului acestuia, despre intenţia lor de a revendica imobilul, în calitate de foste proprietare a acestuia, ori, în aceste condiţii, nu poate fi răsturnată prezumţia de bună-credinţă ce operează în favoarea părţilor în temeiul art. 1899 C. civ.”, ci s-a reţinut că a fost respinsă anterior acţiunea reclamantelor având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, acestea fiind considerentele respingerii acelei acţiuni prin sentinţa civilă nr. 5178/2000 a Judecătoriei sectorului 1, pe care curtea le-a redat şi în decizia ce s-a solicitat a fi revizuită.
Pentru considerentele arătate, curtea a constatat că, în speţă, nu se regăsesc ipotezele reglementate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. pentru revizuirea unei hotărâri, astfel încât calea de atac exercitată a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva menţionatei hotărâri, au declarat recurs revizuenţii R.D.G., R.E.M., R.E.S. şi P.D., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au susţinut că hotărârea curţii de apel este dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Considerând că nu ar fi întrunită ipoteza textului legal menţionat în cazul invocării/prezentării unor înscrisuri procurate de parte ulterior finalizării procesului, motivul de revizuire invocat ar fi unul iluzoriu, fără a putea fi aplicat vreodată.
În speţă, înscrisurile invocate existau la data judecăţii, respectiv la data pronunţării deciziei nr. 412/ A din 14 aprilie 2011 a cărei revizuire se solicită, fiind datate 1999 şi 1996.
Aceste înscrisuri emană de la o instituţie publică - Primăria sectorului 1 şi confirmă existenţa unei cereri formulate în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru restituirea în natură a imobilului din Bucureşti, str. Londra, sector 4, context în care acesta nu putea fi supus vânzării.
Fiind vorba de evidenţe deţinute de instituţii publice cu privire la situaţia juridică a imobilelor, acestea ar fi trebuit solicitate de instanţele de judecată şi acţiunile soluţionate în mod unitar, astfel nu ar fi fost posibilă pronunţarea unor hotărâri irevocabile contradictorii, pentru apartamente situate în acelaşi imobil.
Înscrisurile noi, exhibate în cauză, au fost depuse la dosarul cauzei de alte persoane, terţi în raport cu cauzele în care sunt părţi, respectiv Primăria municipiului Bucureşti (Dosarul nr. 23002/299/2007 Curtea de Apel Bucureşti).
Considerentul curţii de apel, în sensul că „părţile tind, de fapt, la nesocotirea autorităţii de lucru judecat a celor statuate irevocabil”, încalcă dreptul legal al părţii de a uza de exerciţiul unei căi de atac de retractare.
Dimpotrivă, instanţele sunt cele ce au încălcat puterea lucrului judecat prin raportare la sentinţa civilă nr. 16947 din 15 noiembrie 1997 a Judecătoriei sector 1, care, irevocabil, a statuat existenţa şi continuitatea dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu.
În acest context, prin admiterea cererii de revizuire s-ar respecta puterea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti menţionate care le conferă, totodată şi un „bun” în sens convenţional.
Instanţa de revizuire a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al deciziei ce se solicită a fi revizuită, întrucât s-a reţinut că înscrisurile exhibate nu ar fi fost determinate în soluţionarea cauzei, înscrisurile menţionate conducând la soluţionarea cauzei într-o manieră opusă celei reţinută de instanţa ce a pronunţat hotărârea ce se solicită a fi retractată.
În acest context, instanţa de revizuire a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale incidente şi a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, în cauză fiind întrunite astfel cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de revizuire.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. „modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere [.,] când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecaţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia”, norma menţionată stabilind câmpul de aplicaţiune al acestui caz de nelegalitate care vizează greşita interpretare a actului juridic (înţeles ca negotium) ori a unora dintre clauzele sale, iar nu o hotărâre judecătorească, act de procedură ce nu poate fi inclus în noţiunea de act juridic civil şi, prin consecinţă, să poată face obiectul acestui caz de nelegalitate.
Cât priveşte criticile de nelegalitate subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată, de asemenea, caracterul nefondat al acestora.
Astfel, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere [..]dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, [...].”
Textul legal menţionat, pretinde, pentru admisibilitatea cererii de revizuire pentru motivul invocat, ca respectivul înscris să fi existat la data judecaţii, ce nu a putut fi înfăţişat datorită atitudinii culpabile a pârtii potrivnice (care l-a reţinut) sau unei împrejurări mai presus de voinţa părţii, asimilabilă forţei majore, de natură a face admisibilă cererea de revizuire.
Or, astfel cum legal a reţinut curtea de apel, pe de o parte revizuenţii nu au invocat atitudinea culpabilă a părţii adverse, iar imposibilitatea prezentării înscrisurilor menţionate, în condiţiile în care, astfel cum însăşi revizuienţii au indicat, acestea se aflau în păstrarea unei instituţii publice, situaţie ce permitea procurarea lor în măsura în care partea le considera relevante, şi nicidecum imposibilitatea insurmontabilă, astfel cum pretinde textul, a procurării lor, fac ca cererea dedusă judecăţii să nu întrunească condiţiile pretinse de norma legală evocată.
Legea pretinde, de asemenea, cumulativ, pentru ca înscrisurile ce se prezintă în cererea de revizuire să fie „înscrisuri doveditoare” în sensul legii, că este necesar ca ele, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluţie decât cea pronunţată. Or, astfel cum legal a reţinut curtea de apel, soluţia dată în apel s-a întemeiat pe alte considerente, respectiv pe respingerea, anterior soluţionării cererii prin hotărârea solicitată a fi retractată, unei cereri de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare exhibat, ceea ce face ca înscrisurile pretins considerate ca determinante, vizând condiţiile încheierii actului în prezentul litigiu să nu fie determinante în sensul legii şi să poată astfel conduce la schimbarea hotărârii supusă revizuirii.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, constatând că nu sunt date motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele R.D.G., R.E.M., R.E.S. şi P.D. împotriva deciziei nr. 120/ A din 24 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5759/2013. Civil. Constatare nulitate act... | ICCJ. Decizia nr. 5768/2013. Civil. Conflict de muncă.... → |
|---|
