ICCJ. Decizia nr. 5759/2013. Civil. Constatare nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5759/2013
Dosar nr. 196/62/2012
Şedinţa publică din 11 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 101/S/2012, a Tribunalului Braşov s-a respins excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantului. A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Judeţul Braşov. A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Muzeul Judeţean de Etnografie, în contradictoriu cu pârâţii Judeţul Braşov, M.I.A. şi V.A.. S-a constatat nulitatea absolută a Dispoziţiei 12/2009 emisă de Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov. S-a constatat că reclamantul are drept de administrare operativă asupra imobilului înscris în CF Braşov, nr. top 5243/I. S-a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâţilor M.I.A. şi V.A. înscris asupra imobilului cu nr. top 5243/I. Au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamantului. Au fost obligaţi pârâţii M.I.A. şi V.A. să plătească reclamantului suma de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
În legătură cu excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantului, invocată raportat la data emiterii deciziei aceasta se referă la capacitatea acestuia de a fi soluţionat notificarea, nu la capacitatea de a formula cererea de chemare în judecată înregistrată în prezentul litigiu.
Faţă de temeiurile invocate, aceasta nu este o excepţie propriu-zisă, ci este o apărare de fond, astfel că excepţia invocată, este nefondată, susţinerile pârâţilor sub acest aspect fiind avute în vedere la soluţionarea fondului litigiului.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Judeţului Braşov a fost invocată cu motivarea că dispoziţia a cărei nulitate se solicită a fost emisă de Consiliul Judeţean Braşov, iar prevederile art. 21 alin. (4) din Legea 10/2001 arată că restituirea în natură sau în echivalent se face prin dispoziţia motivată a preşedintelui consiliului judeţean.
Judeţul Braşov a fost înscris în cartea funciară ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilului anterior emiterii şi intabulării dispoziţiei contestate. Radierea dreptului de proprietate a pârâţilor M.I.A. şi V.A. din cartea funciară ca urmare a constatării nulităţii dispoziţiei, cereri cuprinse în acţiune, ar duce la restabilirea dreptului de proprietate al acestui pârât.
Fiind implicat direct în raporturile juridice deduse judecăţii, unitatea administrativ teritorială a Judeţului Braşov justifică legitimitate procesuală în prezenta cauză, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale a acestui este nefondată.
Cu privire la fondul litigiului dedus judecăţii, instanţa a reţinut următoarele:
Imobilul cu nr. top 5243/1 provine din dezmembrarea imobilului cu nr. top iniţial 5243 înscris în CF Braşov.
Din evidenţele de carte funciară rezultă că întregul imobil a aparţinut, începând cu anul 1898, lui E.G.N. Ulterior, în anul 1903, a fost înscris dreptul de proprietate al numiţilor S.G. şi S.I., iar în anul 1930 dreptul de proprietate al lui S.G. s-a transmis către S.N. şi S.M., dreptul de proprietate al lui S.N. se transmite către S.G.M., iar dreptul lui S.I. se transmite către S.I.M.
În anul 1958, în baza Decretului 92/1950, imobilul a fost preluat de Statul Român.
În anul 1991 s-a înscris în cartea funciară dreptul de administrare în favoarea reclamantului, în baza deciziei nr. 206/1991 emisă de Prefectura Judeţului Braşov.
În anul 1998 imobilul se dezmembrează, lotul cu nr. top 6243/1 rămânând în proprietatea Statului Român. Acesta este compus din casă de piatră, monument de arhitectură, şi cota de 1/2 din părţile de uz comun, compuse din terenul construit şi neconstruit în suprafaţă de 549 mp, zidurile comune cu fundaţiile lor, podul şi acoperişul, faţadele şi branşamentele.
Imobilul cu nr. top nou 5243/1 a fost trecut în CF Braşov, la A+1, în proprietatea Judeţului Braşov, în domeniul public, în anul 2008, dreptul de administrare operativă fiind înscris în această nouă carte funciară în favoarea Consiliului Judeţean Braşov.
Pentru acest imobil, situat în Braşov, Piaţa Sfatului, pârâţii M.I.A., V.A. şi O.G., în prezent decedată, au formulat notificare în temeiul Legii 10/2001. Notificarea a fost iniţial înregistrată la SC R. SRL Braşov, trimisă spre soluţionare Prefecturii Judeţului Braşov, retrimisă la SC R. SRL şi apoi trimisă la Consiliul Judeţean Braşov.
Prin Dispoziţia nr. 12/2009 a Preşedintelui Consiliului Judeţean s-a dispus restituirea în natură a imobilului cu nr. top 5243/1 către pârâţii M.I.A. şi V.A., iar în baza acestei dispoziţii pârâţii şi-au înscris în cartea funciară dreptul de proprietate.
Reclamantul a formulat cerere de anulare a acestei dispoziţii, înregistrată în Dosar nr. 3253/62/2009 al Tribunalului Braşov. În timpul desfăşurării procesului, a fost emisă dispoziţia nr. 338/2011 a Preşedintelui Consiliului Judeţean prin care a fost anulată dispoziţia nr. 12/2009. În aceste condiţii, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Această nouă dispoziţie a fost anulată, ca urmare a promovării unei acţiuni în acest sens de către V.A. şi M.I.A.
În cadrul Dosarului nr. 3253/2009 al Tribunalului Braşov a fost invocată excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Judeţean Braşov 252/2007 prin care imobilul în litigiu a trecut din domeniul public în domeniul privat al judeţului.
Această excepţie a fost admisă de Curtea de Apel Braşov.
În prezentul litigiu s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a dispoziţiei 12/2009 deoarece calitatea de unitate deţinătoare a imobilului o avea reclamanta.
Imobilul a fost înregistrat ca bun aparţinând domeniului public în baza H.G. nr. 972/2002.
Reclamantul a dobândit dreptul de administrare operativă a imobilului în baza Deciziei nr. 206/1991 emisă de Prefectura Braşov. Acest drept a fost înscris în cartea funciară. La transpunerea imobilului din CF Braşov în CF Braşov s-a înscris dreptul de administrare operativă a Consiliului Judeţean Braşov, însă folosinţa a fost exercitată de reclamant. În prezent în imobil funcţionează Muzeul Civilizaţiei Medievale a Braşovului, posesia fiind exercitată în continuare de reclamant.
Art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
Art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Ambele texte de lege mai sus menţionate fac referire la unitatea deţinătoare a imobilului, nu la titularul dreptului de proprietate sau a unui alt drept şi nu condiţionează calitatea de unitate deţinătoare de înscrierea sau notarea în cartea funciară.
Unitatea deţinătoare a imobilului notificat, de la data formulării notificării şi până în prezent, a fost reclamantul.
S-a susţinut de către pârâţi că la data emiterii dispoziţiei nr. 12/2009, reclamantul nu avea personalitate juridică, nefiind acreditat în conformitate cu prevederile Legii nr. 311/2003.
Conform prevederilor art. 13 alin. (4) din actul normativ invocat de pârâţi după forma de organizare, muzeele şi colecţiile publice au personalitate juridică; prin excepţie de la regulă, se pot organiza muzee şi colecţii publice fără personalitate juridică.
În cauză nu s-a dovedit că recurentul se află în vreuna din situaţiile de excepţie care să ducă la concluzia lipsei capacităţi de folosinţă.
Aspectele legate de autorizare şi acreditare invocate de pârâţi nu sunt de natură a influenţa capacitatea juridică, aceasta fiind reglementată expres în cuprinsul legii, în mod necondiţionat.
Reclamantul este titularul unui patrimoniu, aspect rezultat din înscrisul intitulat inventar, întocmit în conformitate cu prevederile H.G. nr. 972/2002.
În aceste condiţii, nu există nici un impediment legal care ar fi putut împiedica reclamantul să soluţioneze notificarea,în măsura în care aceasta i-ar fi fost comunicată.
Dispoziţia fiind emisă de o persoană care nu avea calitatea de unitate deţinătoare, este lovită de nulitate absolută, astfel că se va constata nulitatea absolută a acesteia.
Actele depuse la dosar atestă că reclamantul a fost titularul dreptului de administrare operativă al imobilului şi nu a fost dovedită retragerea acestuia.
Astfel fiind, se constată existenţa acestui drept în patrimoniul reclamantului.
Art. 907 C. civ. prevede că atunci când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară. Situaţia juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaştere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declaraţie dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată împotriva acestuia, prin care s-a admis acţiunea de fond. Acţiunea de fond poate fi, după caz, o acţiune în anulare, rezoluţiune, reducţiune sau orice altă acţiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic.
Ca urmare a constatării nulităţii actului care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al pârâţilor se va dispune radierea dreptului de proprietate al pârâţilor V.A. şi M.I.A. asupra imobilului cu nr. top 5243/1.
Reclamantul a solicitat radierea acestui drept din CF Braşov, nr. top 5243/1, însă în prezent, imobilul cu nr. top 5243/1 nu se află înscris în cartea funciară indicată, ci în CF Braşov.
Faţă de această neconcordanţă între solicitarea reclamantului şi evidenţele de carte funciară, instanţa va admite în parte acţiunea şi va dispune radierea dreptului de proprietate al pârâţilor asupra imobilului identificat prin nr. toporafic, fără indicarea numărului de carte funciară.
În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc . civ . au fost obligaţi pârâţii V.A. şi M.I.A., ca părţi care au căzut în pretenţii, la plata către reclamant a sumei de 1.240 lei cu titlu de cheltuieli judiciare constând în onorariu de avocat.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii M.I.A. şi V.A., considerând-o nelegală.
În esenţă, în motivarea căii de atac au susţinut următoarele:
1. Cu privire la natura căii de atac, acesta este apel, acţiunea nefiind o contestaţie în sensul Legii nr. 10/2001, ci este promovată de un terţ, fiind astfel de competenţa instanţelor de drept comun şi deci calea de atac, faţă de valoarea obiectului litigiului este apelul. Dacă acţiunea ar fi calificată drept contestaţie atunci ar fi tardivă.
2. Unitatea deţinătoare este Judeţul Braşov, care exercită dreptul de proprietate asupra bunului în litigiu, iar dreptul de administrare aparţine Consiliului Judeţean Braşov, ambele drepturi înscrise în cartea funciară şi mai mult încheierea de carte funciară prin care s-a înscris dreptul de administrare nu a fost atacată niciodată. Imobilul se află în domeniul public, încât legal notificarea a fost soluţionată de Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, care a şi fost obligat prin hotărâre judecătorească să soluţioneze notificarea. Reclamantul, la data emiterii deciziei de restituire nu avea personalitate juridică şi nu ar fi avut nici capacitatea de a soluţiona notificarea.
Reclamantul a depus întâmpinare prin care a combătut apelul.
Prin decizia civilă nr. 147/ AP din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelul declarat de pârâţii M.I.A. şi V.A. împotriva Sentinţei civile nr. 101/ S din 03 aprilie 2012, a Tribunalului Braşov, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:
A respins în totalitate cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Muzeul Judeţean de Etnografie împotriva pârâţilor Judeţul Braşov, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, M.I.A. şi V.A.
A păstrat din sentinţă dispoziţiile de respingere a excepţiilor lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantului şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Judeţul Braşov.
S-a înlătură din sentinţă dispoziţia de obligare a pârâţilor M.I.A. şi V.A. la plata cheltuielilor de judecată.
S-a respins cererea apelanţilor de obligare la plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
1. Chestiunea preliminară a naturii căii de atac a fost clarificată de curte la termenul din data de 18 septembrie 2012, calea de atac fiind apelul conform motivării din acea încheiere, încât nu se mai pune nici problema tardivităţii „contestaţiei”.
2. Cu privire la motivul de fond al apelului, se constată că prima instanţă şi-a fundamentat soluţia pe considerentul că unitatea deţinătoare a imobilului a fost reclamantul, în al cărui patrimoniu se afla dreptul de administrare care, nefiind retras, îşi produce efectele, astfel încât a constatat nulitatea dispoziţiei de restituire nr. 12/2009 şi existenţa dreptului de administrare în patrimoniul reclamantului. Devoluarea în apel priveşte doar motivul de nulitate al dispoziţiei prin care s-a invocat lipsa calităţii de entitate deţinătoare a consiliului judeţean.
În sensul normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, unitate deţinătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituţia prefectului sau orice altă instituţie publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăţi/companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste). Ca atare nu este imperativ ca unitatea deţinătoare să fie proprietarul imobilului ce face obiectul notificării, ci orice entitate cu personalitate juridică care „deţine” imobilul, inclusiv în baza unui drept de administrare, norma de interpretare fiind una în favoarea persoanei îndreptăţite.
Dreptul de administrare, cum este cazul în speţă, este calificat ca fiind unul real şi în consecinţă este supus publicităţii imobiliare, pentru a-şi produce efectele specifice, inclusiv faţă de terţi.
Conform extrasului din CF Braşov, la data soluţionării notificării prin dispoziţia în prezent atacată, asupra imobilului în litigiu înscris sub nr. top. 5243/1, dreptul de proprietate publică aparţinea Judeţului Braşov, dobândit în baza H.G. nr. 972/2002, iar dreptul de administrare operativă îl exercita Consiliul Judeţean Braşov, drept înscris pe baza Încheierii nr. 50043/2008 CF.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data înscrierii dreptului de administrare în favoarea Consiliului Judeţean Braşov, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condiţiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul.
Norma instituie o prezumţie legală relativă de identitate între persoana înscrisă în cartea funciară şi titularul dreptului real intabulat, prezumţie care nu poate fi răsturnată decât prin acţiunea în rectificare de carte funciară reglementată de art. 34 din Legea nr. 7/1996 (actual art. 908 C. civ.).
În speţă, Încheierea nr. 50043/2008 CF, pe baza căreia s-a înscris dreptul de administrare al Consiliului Judeţean Braşov nu a fost atacată şi nici nu s-a cerut rectificarea cărţii funciare în temeiul vreunuia din cazurile reglementate de normele amintite, încât îşi produce efectele juridice şi se prezumă legal că dreptul de administrare aparţine titularului înscris. Mai mult, prin Încheierea nr. 15437 din 17 martie 2009 CF, s-a respins cererea de înscriere a dreptului de administrare al reclamantului Muzeul de Etnografie în cartea funciară, încheiere care nu a fost atacată, încât şi din acest motiv dreptul de administrare al Consiliului Judeţean Braşov este consolidat, astfel că prima instanţă nici nu putea să constate acelaşi drept în favoarea reclamantului.
Nu trebuie omis că prin Sentinţa civilă nr. 219/2008, a Tribunalului Braşov, pârâtul Judeţul Braşov, prin Consiliul Judeţean Braşov, a fost obligat să soluţioneze notificarea şi chiar dacă reclamantul nu a fost parte în acel proces, nu se poate face abstracţie că o instanţă judecătorească a stabilit calitatea de entitate deţinătoare, calitate care reprezintă o chestiune de drept şi nu una de fapt, iar în considerarea acestei sentinţe irevocabile s-a procedat la soluţionarea notificării. A veni ulterior cu o cerere în nulitate pe considerentul lipsei calităţii ar însemna desfiinţarea efectelor hotărârii judecătoreşti cu privire la probleme de drept rezolvate irevocabil, ceea ce nu este permis.
Drept urmare, contrar apărărilor din întâmpinarea reclamantului privind existenţa dreptului de administrare în patrimoniul său, acest drept este în favoarea pârâtului exercitat prin Consiliul Judeţean Braşov şi în consecinţă calitatea de entitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001 îi aparţine. Cum persoana îndrituită să emită dispoziţia atacată este preşedintele consiliului judeţean în virtutea atribuţiilor conferite de art. 104 lit. f) şi art. 106 din Legea nr. 215/2001 şi art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dispoziţia atacată este legală.
Motivul din apel privitor la personalitatea juridică a Muzeului de Etnografie nu se mai impune a fi cercetat, faţă de considerentele sentinţei care au constatat nulitatea numai pe considerentul că pârâtul nu ar fi avut calitatea de entitate deţinătoare, după cum pe acest motiv sunt înlăturate apărările din întâmpinare privind nulitatea deciziei pe considerentul că imobilul face parte din domeniul public.
Împotriva acestei decizi, în termen legal, a declarat recurs reclamantul Muzeul de Etnografie Braşov, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
1. În dezvoltarea motivului de recurs fondat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., s-a susţinut că în raport de cele două motive de nulitate ale dispoziţiei nr. 12/2009 - lipsa calităţii de unitate deţinătoare a emitentului şi respectiv apartenenţa bunului la domeniul public al municipalităţii - care sunt indisolubil legate între ele, soluţia pronunţată de instanţa de apel este nelegală, întrucât chiar dacă a reţinut lipsa calităţii de unitate deţinătoare a reclamantului, trebuia să respingă apelul motivat de reţinerea instanţei de fond privind apartenenţa bunului la domeniul public, reţinere care a intrat în puterea lucrului judecat, pârâtul neformulând critici în acest sens.
Prin respingerea acţiunii în nulitatea dispoziţiei, întemeiată şi pe motivul caracterului inalienabil al imobilului, instanţa de apel a dat mai mult decât s-a cerut prin motivele de apel.
2. În dezvoltarea motivului de recurs fondat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a susţinut că instanţa a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic din care rezultă calitatea de titular al dreptului de administrare operativă, calitate care îi conferă şi calitatea de unitate deţinătoare, în sensul Legii nr. 10/2001.
Imobilul în litigiu a intrat în proprietate Statului Român în baza Decretului nr. 92/1950 iar ulterior, prin decizia nr. 206 din 30 mai 1991 a Prefecturii Braşov s-a transmis reclamantului dreptul de administrare, drept înscris în cartea funciară şi care nu a fost retras niciodată.
Radierea dreptului de administrare operativă, prin încheierea nr. 50043 din 24 iunie 2008, este una abuzivă, aceasta fiind contestată în instanţă, pe cale separată.
Oricum, această înscriere în cartea funciară are efect de opozabilitate iar nu efecte constitutive, astfel dreptul reclamantului nu s-a pierdut, ci doar nu mai poate fi opus terţilor.
Dreptul de administrare operativă al reclamantului este recunoscut chiar prin H.G. nr. 972/2002, iar dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1990 permit răsturnarea prezumţiei simple instituită în favoarea titularilor drepturilor înscrise în cartea funciară, nu numai prin acţiunea în rectificare, ci şi pe calea unor apărări de fond.
3. În dezvoltarea motivului de recurs fondat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a susţinut că în mod greşit s-a reţinut calitatea de unitate deţinătoare a Consiliului judeţean Braşov prin raportare la sentinţa civilă nr. 219/2008 a Tribunalului Braşov, întrucât prin această hotărâre nu s-a dezlegat problema de drept a calităţii de unitate deţinătoare ci doar s-a stabilit obligaţia de soluţionare a notificării de către Consiliul judeţean Braşov ca entitate investită cu soluţionarea notificării.
A arătat reclamantul că această hotărâre nu-i este opozabilă, şi fiind un terţ poate face dovada contrară celor consemnate în conţinutul hotărârii la care nu a participat.
La 11 septembrie 2003, Unitatea administrativ teritorială judeţul Braşov a formulat cerere de intervenţie accesorie, în favoarea reclamantului Muzeul de Etnografie Braşov, solicitând admiterea recursului, cerere care a fost respinsă în şedinţa publică, pentru motivarea consemnată.
Pârâţii V.A. şi M.I.A. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, dezvoltând motivat răspuns la criticile de nelegalitate invocate.
Analizând hotărârea recurată şi criticile formulate se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prealabil, se constată că primele două motive de recurs, fondate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., aşa cum au fost dezvoltate şi argumentate nu se subsumează acestor încadrări în drept, invocate de parte, ci în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că vor fi analizate în cadrul acestui motiv de nelegalitate.
Ipoteza la care se referă art. 304 pct. 6 C. proc. civ. (plus petita) are în vedere obiectul litigiului, atunci când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, a depăşit cadrul procesului determinat de părţi în privinţa obiectului judecăţii, încălcându-se principiul disponibilităţii procesuale, pe fondul pretenţiilor.
O eventuală încălcare a dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., respectiv a principiilor privind cercetarea cauzei numai cu privire la motivele indicate în cererea de apel şi nu numai asupra ceea ce s-a judecat de prima instanţă, nu face să devină incidente dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. ci dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De asemenea, în cauză, ipoteza la care se referă dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu-şi găseşte aplicabilitate, raportat la argumentele dezvoltate de către reclamant, care totuşi pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., stabilesc cu multă claritate câmpul de aplicaţiune al acestui motiv de casare respectiv textul vizează interpretarea greşită a actului juridic şi nu aprecierea greşită a probelor, cu consecinţa greşitei reţineri a unei stări de fapt sau de drept, respectiv statuarea asupra calităţii de unitate deţinătoare.
Critica privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ. este nefondată, judecata având loc cu respectarea principiului disponibilităţii şi al judecării apelului în limitele criticilor formulate de către părţi.
Se constată că instanţa de fond nu a analizat motivul de nulitate al dispoziţiei nr. 12/2009 derivând din apartenenţa bunului la domeniul public al unităţii administrativ teritoriale iar reclamantul nu a formulat apel împotriva acestei sentinţe, astfel că nu se poate reţine existenţa unei eventuale autorităţi de lucru judecat sau a unei puteri de lucru judecat privind nulitatea dispoziţiei contestate, determinate de apartenenţa bunului la domeniul public.
De altfel, criticile formulate în apel au privit doar greşita reţinere a lipsei calităţii de unitate deţinătoare a pârâtului, respectiv lipsa de competenţă în soluţionarea notificării, astfel că nu sunt incidente dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., judecata având loc numai cu privire la motivele indicate în cererea de apel şi numai asupra ceea ce s-a judecat de prima instanţă.
Se constată, pe fondul cauzei, - stabilirea calităţii de unitate deţinătoare, respectiv competenţa în soluţionarea notificării - că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi a Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, care definesc noţiunea de unitate deţinătoare competentă să soluţioneze notificarea.
Unitatea deţinătoare este fie entitatea cu personalitate juridică, care exercită în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat, în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii.
Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că unitatea notificată pentru a fi competentă să se pronunţe supra notificării trebuie să aibă personalitate juridică, să exercite în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la bunul ce face obiectul notificării sau să aibă înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul asupra căruia poartă notificarea, la data soluţionării notificării.
La data soluţionării notificării, prin dispoziţia nr. 12/2009, asupra imobilului în litigiu, dreptul de proprietate aparţinea judeţului Braşov, conform încheierii de C.F. din 24 iunie 2008.
Existenţa unui drept de administrare operativă în favoarea Consiliului Judeţean Braşov sau a Muzeului de Etnografie Braşov, nu are relevanţă juridică, prioritar fiind a stabili cine exercită dreptul de proprietate, în numele statului cu privire la bunul ce face obiectul notificării.
Din evidenţele de carte funciară privind înscrierile privitoare la proprietate, rezultă că judeţul Braşov, exercită în numele statului dreptul de proprietate, drept conferit prin H.G. nr. 372/2002, bunul fiind înregistrat în patrimoniul său.
Este evident că în cazul concursului dintre titularul dreptului de proprietate şi un eventual deţinător care exercită un drept de administrare, primul este competent să soluţioneze notificarea, având drept de dispoziţie asupra bunului.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Muzeul de Etnografie Braşov împotriva deciziei civile nr. 147 din 23 octombrie 2012 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5747/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5761/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
