ICCJ. Decizia nr. 5768/2013. Civil. Conflict de muncă. Revizuire - Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5768/2013
Dosar nr. 3485/1/2013
Şedinţa publică din 11 decembrie 2013
Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:
Revizuentul A.D. a formulat la data de 15 noiembrie 2012 cerere de revizuire, solicitând anularea sentinţei nr. 5018 din 17 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (pronunţată în Dosarul nr. 2478/2/2012), cerere întemeiată în drept, pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Prin încheierea din 14 mai 2013 pronunţată în Dosarul nr. 7277/1/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în raport de dispoziţiile art. 23 din Secţiunea a 2-a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care stabileşte competenţa pe secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunţată de o instanţă de contencios administrativ şi fiscal, a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secţiei I civile şi trimiterea dosarului, spre competentă soluţionare, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme.
La data de 13 iunie 2013, A.D. a formulat cerere de revizuire a încheierii pronunţate la data de 14 mai 2013 în Dosarul nr. 7277/1/2012 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Revizuentul a invocat în drept dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi a susţinut că încheierea menţionată este potrivnică deciziilor nr. 1634 din 9 mai 2000 şi nr. 231 din 19 ianuarie 2012, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarele nr. 67/2000 ş, respectiv, nr. 12602/2/2010.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la termenul din 11 decembrie 2013, a pus în discuţie, din oficiu, admisibilitatea cererii de revizuire în raport de art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele care succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază”.
Această dispoziţie legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Legiuitorul a deschis calea de atac a revizuirii, în principal, împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care s-a rezolvat fondul pricinii, condiţia existenţei unei hotărâri de fond fiind prevăzută explicit de lege prin dispoziţiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire.
Astfel, revizuientul a înţeles să solicite revizuirea încheierii prin care Secţia I Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secţiei I civile şi trimiterea dosarului, spre competentă soluţionare, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme, or, în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., acest act procedural nu face parte din categoria hotărârilor judecătoreşti împotriva cărora se poate formula cerere de revizuire.
De altfel, în jurisprudenţă s-a statuat constant că nu sunt susceptibile de revizuire acele hotărâri prin care nu se soluţionează fondul cauzei, cum este cazul hotărârilor de declinare a competenţei, ordonanţelor preşedinţiale sau hotărârilor de expedient.
Astfel fiind, cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva încheierii de şedinţă din 14 mai 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. 7277/1/2012 urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul A.D. împotriva încheierii de şedinţă din 14 mai 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. 7277/1/2012.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 5761/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5808/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
---|