ICCJ. Decizia nr. 599/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizie nr. 599/2013
Dosar nr. 1726/63/2008
Şedinţa publică din 8 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea formulată de M.N.E. şi M.N. în contradictoriu cu Primăria municipiului Craiova, s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii solicitate prin notificarea nr. 432/N/2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru terenurile afectate de construcţii, părţi ale fostei Moşii H.D., situate în punctele „arie” în suprafaţă de 12 ha şi „B.” în suprafaţă de 9 ha.
În cauză au formulat cerere de intervenţie în interes propriu intervenienţii: I.M., P.G.M. şi P.E.Ş.
Prin sentinţa civilă nr. 226 din 02 iunie 2010, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj – Secţia civilă fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei M.N.E., invocată de intervenienţi; a fost admisă acţiunea şi cererea de intervenţie principală formulată în interes propriu; a fost stabilit dreptul reclamanţilor şi intervenienţilor la acordarea de despăgubirii în condiţiile legii speciale, privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilele - terenuri intravilane, situate în Municipiul Craiova, respectiv pentru suprafaţa de 9 ha, din punctul „B.” şi suprafaţa de 12 ha din punctul "Arie.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, potrivit „Contractului de vânzare”, încheiat la data de 29 ianuarie 1902, (filele 8, 9 dosar) autorul părţilor G.M. a cumpărat de la moştenitorii lui G.C., o suprafaţă de teren, situată în punctul „Plaiul H.D.”, neprecizată în concret ca întindere, însă determinabilă prin descrierea făcută asupra amplasamentului, şi anume via şi pământul situat în plaiul H.D., cu învecinările: la Miazănoapte-Şoseaua Bucureşti, la Miazăzi- L.V., G.M. şi G.P., la Răsărit – G.B., A.G., I.C. şi drumul ce merge la vii şi la Apus – I.D., I.S. şi G.P.
De asemenea, potrivit „Contractului de vendere”, încheiat la data de 8 februarie 1906 (fila 10 dosar), acelaşi autor al părţilor, G.M., a dobândit în proprietate de la vânzătorul P.V., imobilele - terenuri în suprafaţă totală de 90 pogoane ( 45 ha), situate în punctul „Moşia Priseaca-H.D.”, cu vecinătăţile: la Miazănoapte - proprietatea lui M.N., la Miazăzi – Şoseaua Craiova-Bucureşti şi A.P., la Răsărit – moşia Bulzeasca şi la Apus - drumul muntenilor.
În conformitate cu actul de partaj voluntar încheiat la data de 2 iunie 1941, autorii părţilor A.G.M. şi G.G.M. (soră şi frate) şi-au partajat o parte din averea succesorală rămasă de pe urma defunctului lor tată, G.M., astfel cum rezultă din conţinutul acestui înscris aflat la fila 15 din dosar.
În anul 1943, prin Decretul Regal nr. 2905/1943 (fila 11 dosar) s-a expropriat de la moştenitorii autorului G.M. terenul în suprafaţă 3,821 ha, din suprafaţa iniţială de 45 ha, rămânând 41,5 ha, ce figurează ca proprietar, în anul 1948, M.G. şi mama acestuia, G.E., conform copiei-extras emisă de Arhivele Naţionale ( fila 12 dosar).
Totodată, instanţa a reţinut că prin certificatul din 8 mai 2001, emis de Direcţia Judeţeană Dolj a Arhivelor Naţionale ( fila 13 dosar), autorul M.G. figura, în anul 1949, cu suprafaţa de 100 ha în comuna Bordeiu, iar potrivit certificatului din 14 ianuarie 1999, emis de aceeaşi instituţie, autorii G.M. şi A.D. (fostă M.) figurau în anul 1950, cu suprafaţa totală de 65,75 ha, în aceeaşi comună Bordei.
Prin notificarea nr. 423/N/2001, reclamanţii şi intervenienţii au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 1.250.000 dolari, cuvenite de pe urma autorului acestora M.G., pentru imobilele-terenuri intravilane afectate de construcţii şi amenajări situate în Craiova, zona H.D., preluate abuziv, fără titlu, de către stat.
Părţile în litigiu nu au primit niciun răspuns în cadrul procedurii administrative speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001, înţelegând să solicite aceste măsuri reparatorii prin acţiunea civilă adresată instanţei.
Coroborând susţinerile părţilor cu proba cu acte administrate în cauză, reprezentate de înscrisurile menţionate şi având în vedere constatările şi concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expert tehnic ing. D.D., instanţa a constatat că reclamanţii şi intervenienţii sunt îndreptăţiţi, în condiţiile art. 1, art. 4 alin. (2) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, la acordarea de despăgubirii în condiţiile legii speciale, privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilele solicitate.
Împotriva menţionatei sentinţe au declarat apel, în termen legal, intervenienţii I.M., P.G.M., P.E.Ş.– decedată - cu moştenitori I.M. şi P.S. şi pârâţii Primăria Municipiului Craiova, Primarul Municipiului Craiova.
Prin decizia civilă nr. 320 din 30 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova – Secţia a I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul declarat de intervenienţii I.M., P.G.M., P.E.Ş. – decedată - cu moştenitori I.M. şi P.S., în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi M.N.E. şi M.N.; a admis apelul declarat de pârâţii Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova, împotriva aceleiaşi sentinţe.
A schimbat parţial sentinţa şi a admis în parte acţiunea, în sensul că a stabilit dreptul reclamanţilor şi intervenienţilor la despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru suprafaţa de 12 ha situată în punctul „Arie”, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că, prin cererea depusă la data de 14 aprilie 2008, reclamanţii M.N.E. şi M.N., au solicitat suspendarea cauzei deoarece prin H.C.J. Dolj nr. 1628/2007 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 247/2005 după D. (M.) A. pentru moştenitorii I.M., P.G. şi P.E.
S-a învederat faptul că o parte din terenurile restituite după D. (M.) A. şi anume, o suprafaţă de 8 ha, fac obiectul notificării nr. 423/2001, că prin această notificare au fost solicitate terenurile după M.G., fratele supravieţuitor şi moştenitorul lui D. (M.) A., de toţi moştenitorii.
Prin încheierea din 16 aprilie 2008, s-a dispus suspendarea cauzei în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ., repunerea pe rol fiind dispusă la 15 aprilie 2009.
Reclamanţii au învederat faptul că li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 36,54 ha. arabil în baza legilor fondului funciar, iar pentru restul de 13,46 ha. arabil până la 50 ha. s-a emis HCJ Dolj nr. 1626/2007.
În urma administrării probei cu înscrisuri, cu expertiza tehnică topografică de identificare a terenurilor solicitate în raport de precizările formulate, soluţia pronunţată de tribunal a fost considerată ca parţial întemeiată, pentru considerentele ce succed:
Reclamanţi şi intervenienţii justifică legitimarea procesuală activă în cauza dedusă judecăţii, în calitate de moştenitori legali după M.G. – intervenienţii P.M.G., P.E., I.M. şi reclamantul M.N. (certificat de moştenitor emis de notariatul de Stat Jud. Dolj), precum şi reclamanta M.N.E., moştenitoare testamentară a defunctului F.I.
Critica formulată de apelanţii intervenienţi privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei M.E.N., nu a fost primită.
Criticile pârâţilor privind depăşirea competenţei instanţelor judecătoreşti de a dispune restituirea în natură a unui imobil, precum şi a prematurităţii cererii până la soluţionarea administrativă a notificării de către unitatea deţinătoare, prin emiterea unei dispoziţii sau decizii, au fost considerate ca neîntemeiate.
A fost considerată întemeiată, parţial însă, critica referitoare la acordarea despăgubirilor pentru terenurile situate în cele două puncte, ignorându-se reparaţia de care au beneficiat reclamanţii prin legile fondului funciar.
Expertiza tehnică topografică ordonată în cauză a concluzionat că la data notificării terenurile notificate se aflau în intravilan. Terenurile solicitate sunt amplasate în punctele „Arie” şi „B.” şi au aparţinut defuncţilor D.A. şi M.G.
În mod greşit s-au acordat despăgubiri însă pentru terenul din punctul „B.”, acest teren face parte din Moşia „Priseaca – H.D.”, cumpărat cu „actul de vindere” din 1906 de G.M., a făcut obiectul partajului voluntar încheiat între fraţii M. în 1941, revenind în lotul defunctei D.A., menţionat la punctul 1 lit. a), fiind amplasat pe teritoriul comunei Pieleşti – Dolj, în suprafaţă de 9 ha. cu următoarele învecinări: S – şoseaua naţională Craiova – Bucureşti şi cu E.P., N – G.G.M. şi drumul de care, V – drumul muntenilor şi E – G.M.
În acelaşi partaj voluntar s-a făcut menţiunea că toate terenurile arabile atribuite autoarei D.A. însumează 30 de hectare.
În urma apariţiei Legii nr. 18/1991, părţile din prezentul litigiu au demarat procedura specială de reconstituire de pe urma celor doi autori şi au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate, după cum urmează:
Astfel, prin H.C.J. Dolj nr. 1628 din 23 octombrie 2007 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 32,87 ha. teren în favoarea numiţilor I.M., P.G. şi P.E., în calitate de moştenitori ai defunctei D.A.
Această hotărâre a fost contestată de reclamanţii M.N.E. şi M.N. şi prin sentinţa civilă nr. 14019 din 20 octombrie 2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 931/2011 pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a modificat această hotărâre sub aspectul persoanelor îndreptăţite la reconstituire, în sensul că alături de I.M., P.G.M., P.E.Ş., au fost validaţi şi reclamanţii din prezenta cauză – M.N.E. şi M.N., pentru suprafaţa de 32,87 ha. ce a aparţinut autoarei D.A., mai mult decât se menţionează în actul de partaj voluntar.
De altfel, chiar în întâmpinarea depusă în apel (fila 29) reclamanta a recunoscut că prin HCJ Dolj nr. 1628/2007 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru tot terenul deţinut de D.A., deci terenul din punctul „B.”, ce a fost atribuit autoarei D.A. prin actul de partaj voluntar din anul 1941, a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate prin legile fondului funciar, în beneficiul moştenitorilor acestei autoare, respectiv reclamanţii şi intervenienţii din prezentul litigiu.
A beneficia de despăgubiri prin prezenta acţiune, ar însemna o dublă reparaţie în favoarea reclamanţilor şi intervenienţilor, o îmbogăţire fără just temei, astfel că, din acest punct de vedere, critica pârâţilor este întemeiată.
Singurul teren pentru care reclamanţii şi intervenienţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri, este cel situat în punctul „Arie” în suprafaţă de 12 ha., astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză întocmit de expert D.D.
Acest teren face parte din suprafaţa de 45 ha. cumpărată de G.M., potrivit „contractului de vendere” încheiat la data de 8 februarie 1906 (fila 10 dosar), respectiv din Moşia Priseaca H.D., din care s-a expropriat în anul 1943 suprafaţa de aproximativ 3,5 ha., iar prin actul de partaj voluntar încheiat la 2 iunie 1941 între autorii părţilor A.G.M. şi G.G.M., a revenit în lotul lui G. M. la poziţia 2 a.
Curtea a avut în vedere faptul că lui G. M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 50 ha. teren, astfel cum recunosc şi părţile, la dosar existând dovezi în acest sens ( titlul definitiv de proprietate nr. 2606 – 2046/2002 pentru suprafaţa de 10 ha. arabil la Podari, judeţul Dolj; titlul definitiv de proprietate din 31 octombrie 2002 confirmat prin sentinţa civilă nr. 5404/2008 a Judecătoriei Craiova, în favoarea autorului G. M. pentru suprafaţa de 26,54 ha. la Şimnic, judeţul Dolj; HCJ Dolj nr. 1626/2007 pentru suprafaţa de 13,46 ha.).
Totalizând suprafaţa de 50 ha. reconstituită, cu cele 3,5 ha. expropriate prin Decretul Regal nr. 2905/1943, cu cele 12 ha. amplasate în punctul „Arie”, rezultă suprafaţa de 65,75 ha. menţionată în evidenţele chiaburilor din Raionul Craiova ale anului 1950, referitoare la G. M., conform certificatului emis de Arhivele Statului Dolj, aşa încât sentinţa este întemeiată parţial doar pentru terenul din punctul „Arie”.
Împotriva menţionatei decizii au declarat recurs, în termen legal, intervenientele I.M., P.S., pârâtul Primarul Municipiului Craiova şi reclamanta M.N.E.
În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, intervenientele I.M. şi P.S. au arătat următoarele:
Hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a legii. Astfel, nu s-a contestat că în baza H.C.J. Dolj nr. 1628 din 23 octombrie 2007 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 32,87 ha teren arabil ce a aparţinut autoarei D.A., însă reconstituirea acestei suprafeţe de teren s-a făcut în baza Legii nr. 18/91.
Terenul solicitat în acţiunea din prezentul dosar este intravilan şi dreptul de proprietate asupra sa nu a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/91. Din cuprinsul actelor de vânzare-cumpărare încheiate în 1902 şi 1906 rezultă că în 1902 G.M. a cumpărat teren în „zona H.D." şi în acest act din 1902 se arată că bucata de teren cumpărată se învecinează „la apus cu cumpărătorul" (cu alte cuvinte G.M. mai avea un teren limitrof cu cel cumpărat în 1902).
Prin actul din 1906, G.M. cumpără „moşia Prisaca H.D.” în suprafaţă de 45 ha, din care a fost expropriată suprafaţa de 3,5 ha în anul 1943 (pentru Aeroport). De asemenea se arată că D.A. a primit ca dotă la căsătorie inclusiv terenul din punctul numit „B.” în mărime de 9 ha. Prin actul de partaj voluntar încheiat între cei doi fraţi, aceştia şi-au format loturi exclusive pentru o parte din terenurile care au aparţinut autorului lor, însă au rămas în indiviziune cu privire la alte terenuri ce au aparţinut aceluiaşi autor.
Instanţa de apel a făcut trimitere la afirmaţia reclamantei, în sensul că prin H.C.J. nr. 1628/2007 s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate „pentru tot terenul deţinut de D.A...”, presupunând că reclamanta s-a referit la tot terenul arabil ce a făcut obiectul reconstituirii după D.A. în baza Legii nr. 18/1991. O afirmaţie în sens contrar ar însemna să se facă trimiteri exprese la amplasamentul exact al terenurilor care au aparţinut acestei autoare pentru a vedea dacă acesta intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991 sau Legii nr. 10/2001.
Ori, în această cauză, nimeni, nici chiar reclamanta şi nici pârâţii, nu au contestat amplasamentul terenului ce a aparţinut autoarei D.A. ca fiind intravilan, imposibil de restituit în natură fiind ocupat în întregime de construcţii şi utilităţi şi care nici nu putea să facă obiectul reglementării Legii nr. 18/1991. Instanţa de apel a făcut abstracţie de certificatul din 13 mai 2002 în care se arată că G. M. figura în 1949 „cu suprafaţa de 100 ha” (în realitate a avut mult mai mult) şi face referire numai la certificatul din 13 mai 2002 atunci când analizează îndreptăţirea la despăgubiri pentru punctul „arie”.
Instanţa de apel a aplicat greşii legea, în sensul că a ignorat prevederile legii speciale, Legea nr. 10/2001, ignorând caracterul de complinire al normelor în această lege şi dispoziţiile art. 1, art. 4 alin. (2) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001.
În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, pârâtul Primarul Municipiului Craiova a arătat următoarele:
Instanţa de apel a stabilite în mod eronat dreptul reclamaţilor la măsuri reparatorii prin echivalent, soluţionând astfel notificarea, pentru imobilul situat în Craiova, punctul „Arie”, deoarece, aşa cum s-a arătat, prin Notificarea nr. 423/N/2001 s-a solicitat „ H.D.,, şi nu punctul „Arie,” între cele două neexistând niciun element de identitate.
Pe rolul instanţei de judecată s-a aflat recursul împotriva deciziei nr. 117/Ap pronunţată de Curtea de apel Braşov, prin care s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 16,61 ha situată în Craiova, la locul denumit ,,H.D.”.
O altă critică vizează aspecte legate de întinderea dreptului de proprietate, deşi, potrivit actului de partaj voluntar, G. M. deţine în proprietate o suprafaţă totală de 30 ha, instanţa în soluţia pe care a adoptat-o a avut în vedere că lui G. M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 50 ha şi, mai mult decât atât, este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru terenul în suprafaţă de 12 ha situat în punctul ,,Arie”.
Din însumarea suprafeţelor deţinute şi însumarea suprafeţelor inserate în titlurile de proprietate, rezultă faptul că suprafeţele menţionate în actele de reconstituire sunt mai mari decât cele menţionate în actele doveditoare şi situate, aşa cum s-a mai spus, pe raza unor localităţi diferite gen Gherceşti, Pieleşti, Mischii etc. Şi competenţa de soluţionare materială era partajată pentru fiecare comisie locală de fond funciar a localităţilor respective.
Terenul ce face obiectul prezentului litigiu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind dispusă reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la acesta prin titluri de proprietate a căror forţă probantă nu a fost analizată şi din care rezultă că reclamanţii au beneficiat efectiv de efectele acestui act normativ.
Reclamanţii au solicitat, în temeiul tuturor legilor de fond funciar, repunerea în situaţia anterioară cu privire la proprietatea deţinută de autorii acestora.
Urmare cererilor formulate, procedura administrativ jurisdicţională s-a realizat prin emiterea mai multor acte administrative de autoritate, respectiv hotărâri ale comisiei judeţene, decizii, titluri de proprietate.
Toate cererile, indiferent de temeiul de drept sub imperiul cărora au fost formulate, au fost probate cu aceleaşi înscrisuri din care rezultă întinderea dreptului de proprietate.
Reclamanţii continuă procedura jurisdicţională ce are drept temei legal Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 247/2005, tinzând la reconstituirea unor suprafeţe cât mai mari în baza aceloraşi acte doveditoare şi sub efectul unor proceduri diferite (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 1/200, Legea nr. 247/2005).
Reclamanţii aveau obligativitatea să probeze că la momentul preluării abuzive autorul lor avea în proprietate suprafaţa solicitată, că aceasta a fost preluată de către stat, iar preluarea a fost una abuzivă.
Sub acest aspect se supune atenţiei instanţei certificatul fiscal din data de 24 octombrie 1944 din care rezultă situaţia patrimonială a numitei E.M.
De asemenea, sunt incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 8 întrucât instanţa de fond şi, implicit, cea de control judiciar, dat fiind rolul devolutiv al apelului, au interpretat greşit actul juridic judecăţii, schimbând natura şi înţelesul neîndoielnic al acestuia.
Pârâtul apreciază că instanţele de fond şi apel, prin hotărârile recurate, au soluţionat litigiul fără a intra în cercetarea fondului.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamanta M.N.E. a arătat că instanţa de apel a reţinut că terenul situat în punctul B. a aparţinut lui D.A., sora şi autoarea lui M. G., iar după această autoare s-a reconstituit dreptul de proprietate prin H.C.J. nr. 528/2007.
Instanţa a reţinut că se cuvin despăgubiri doar pentru punctul „Arie" pentru care se afirmă că ar fi făcut parte din cele 45 ha ale moşiei H.D..
Aceste susţineri sunt însă netemeinice şi infirmate de actele depuse la dosar.
Astfel, autorul reclamantei, M. G., a deţinut în nume propriu o suprafaţă de aproximativ 100 ha., iar Moşia H.D. face parte din suprafaţa deţinută de autorul acestora.
Terenul denumit „B.”, având ca vecini la sud-şoseaua naţională Craiova - Bucureşti şi E.P., la nord - M.G. şi drumul de care, la vest - Drumul Muntenilor, la Est - M.G., apare în actul de partaj voluntar din 1941 în posesia lui M. (D.) A.
Acest teren făcea parte din moşia Priseaca - H.D., cumpărată în 1906 şi având o suprafaţă iniţială de 45 ha (conform actului de vânzare-cumpărare anexat). Din această moşie, prin Decretul Regal nr. 2905/1943 s-au expropriat aproximativ 3,5 ha, rămânând 41,5 ha.
Cele 41,5 ha apar în 1948, la recensământ, în posesia lui M.G.
Deci, în 1948 şi terenul situat în punctul numit „B.”, ca parte din moşia H.D. (aşa cum rezultă din schiţele şi expertiza din dosar), se afla în proprietatea lui M.G.
Terenul „Arie”, pe care instanţa îl consideră ca făcând parte din moşia H.D., se găseşte tot în zona denumită generic H.D., dar nu face parte din corpul iniţial al moşiei - aşa cum rezultă din schiţele şi expertiza din dosar.
Exproprierea celor 3,5 ha din moşia H.D. s-a făcut înainte de martie 1945, sub efectul Decretului Regal nr. 2905/1943, în favoarea Ministerului Aerului şi nu sub efectul legilor de expropriere de după martie 1945.
Deci acest teren (3,5ha) nu se regăseşte în evidentele de după martie 1945, proprietatea lui M. G., deci nu se regăseşte nici în cele 65,5 ha cu care figurează împreună M. G. şi D.A., aşa cum în mod eronat a apreciat instanţa. În evidenţe apare, însă restul moşiei - 41,5 ha, în proprietatea lui M. G.
În ceea ce priveşte hotărârea de reconstituire a dreptului de proprietate după D.A., H.C.J. nr. 1628/2007, aceasta nu a fost executată până în prezent.
Prin urmare, instanţa şi-a motivat hotărârea pornind de la o greşită interpretare a legii şi a actelor aflate la dosar.
În faza procesuală a recursului a fost admisă cererea de intervenţie formulată de A.T., B.M., B.D.F., C.E., C.O., C.V., C.V., C.D., D.G., D.C.F., D.I.V., G.C., G.M., I.M., M.D., M.V., N.D., N.M., N.C., P.M., P.T.L., S.V., S.G., T.I., în interesul Primăriei Municipiului Craiova.
De asemenea, în faza procesuală a recursului a fost conexat la prezentul dosar, dosarul nr. 147/1/2012 al Curţii de Apel Braşov având ca obiect contestaţie la dispoziţiile nr. 4852/3 06 2002 şi nr. 8986/2002, prin care aceeaşi contestatori, împotriva pârâţilor: Primarul municipiului Craiova, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Cancelaria Primului Ministru - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru Stabilirea Despăgubirilor, Consiliul Local Craiova, Ministerul Finanţelor Publice şi Prefectura Dolj au solicitat instanţei, în urma precizării contestaţiei, restituirea în natură a terenului liber în suprafaţă de 16,61 ha situat în intravilanul municipiului Craiova, punctul H.D., care face parte din suprafaţa de 41,61 ha teren extravilan, în prezent situat în intravilan.
În acest dosar a formulat cerere de intervenţie SC CHR H.D.
Acest dosar se află spre rejudecare în al doilea ciclu procesual şi priveşte două suprafeţe de teren, respectiv: 16,61 mp teren situat în intravilanul municipiului Craiova, în punctul H.D., şi terenul în suprafaţă de 8,5 ha situat în punctul P., astfel cum aceste puncte au fost indicate în actul de partaj din anul 1941. Instanţa de recurs a dat indicaţii ca instanţa de rejudecare să identifice terenul liber în raport cu suprafeţele retrocedate în temeiul Legii nr. 18/1991, să facă aplicarea Legii nr. 10/2001, să lămurească şi situaţia terenului solicitat în suprafaţă de 8,5 ha situat în punctul P. cu privire la care se susţine că a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991 şi să se verifice dacă acest teren este inclus în suprafaţa de 32,87 ha validată prin Hotărârea Prefectului judeţului Dolj nr. 1628/2007.
În rejudecare, prin decizia civilă nr. 117 din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov au fost anulate ambele dispoziţii şi restituită în natură suprafaţa de teren de 16,61 ha, acordându-se despăgubiri pentru 8,5 ha teren situat în punctul P.
În motivarea deciziei instanţa de apel a reţinut că autorii contestatorilor au avut în proprietate 41,61 ha teren situat în Moşia Prisaca H.D., cuprinsă în zona Aeroport, şoseaua naţională Craiova şi Drumul Muntenilor, din care a fost reconstituită, conform titlului de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991, suprafaţa de 36,54 ha, din care numai 1,23 ha pe vechiul amplasament. În aceste condiţii, din suprafaţa situată în intravilan, contestatorii au fost consideraţi ca fiind îndreptăţiţi, din suprafaţa de 26,82 ha situată în intravilan, la 16,61 ha teren care însă nu au fost identificaţi ca amplasament.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs CHR H.D. şi Primarul municipiului Constanţa, principala critică adusă deciziei din apel fiind încălcarea art. 315 C. proc. civ. în sensul că instanţa de rejudecare nu a respectat îndrumările instanţei de recurs privind stabilirea amplasamentului terenului în litigiu şi delimitarea sa în raport cu suprafeţele retrocedate în temeiul legilor fondului funciar.
Recurentul Primarul municipiului Constanţa a arătat că trebuia să se lămurească dacă reclamanţii au beneficiat de despăgubiri băneşti în temeiul legilor speciale, cu atât mai mult cu cât s-a invocat de chiar de către una dintre reclamante că pentru terenul din punctul P., solicitat în prezenta cauză a fost reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991. Recurentul a invocat excepţia tardivităţii contestării dispoziţiei nr. 8986/2002, a precizat că, deşi în actul de partaj voluntar din anul 1941 în punctul H.D. a fost menţionată o suprafaţă de 9 ha, pentru acest teren instanţa a dispus restituirea unei suprafeţe de 16,61 ha. De asemenea, nu s-a lămurit dacă moşia Prisaca H.D. menţionată în contractul de vânzare-cumpărare din anul 1906 este identică cu zona cunoscută ca H.D. în prezent şi nu s-a probat că autorii reclamanţilor deţineau în proprietate terenurile revendicate la momentul naţionalizării.
Analizând recursurile formulate împotriva celor două decizii pronunţate în dosarele conexate, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte constată următoarele:
În ceea ce priveşte recursul declarat de SC CHR H.D. SRL, acesta urmează a fi respins ca neavenit, în temeiul art. 56 C. proc. civ., potrivit cu care „apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs”.
În cauză, intervenientul SC CHR H.D. SRL a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Consiliului Local Craiova, pârât care nu a formulat recurs în nume propriu, astfel încât recursul intervenientului accesoriu este neavenit.
Recursul declarat de Primarul municipiului Craiova va fi admis în cele două dosare conexate, Înalta Curte apreciind că ambele instanţe de apel au pronunţat deciziile recurate fără a se preocupa de lămurirea deplină a situaţiei de fapt, acordând măsuri reparatorii pentru imobilele notificate în temeiul Legii nr. 10/2001, fără a se asigura că pentru aceste terenuri nu au fost primite despăgubiri în temeiul altor legi de reparaţie.
În acest sens, recurenţii au arătat că instanţele de apel nu au identificat terenurile în litigiu pe vechiul amplasament, pentru a putea verifica dacă, pentru aceste terenuri, au fost acordate măsuri reparatorii în temeiul legilor fondului funciar, deci dacă reclamanţii au fost deja despăgubiţi, ceea ce implica verificarea actelor care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate emise în baza celorlalte legi speciale.
De altfel, în primul ciclu procesual, în dosarul nr. 13783/54/06, instanţa de recurs a dat îndrumări pentru identificarea terenului liber şi delimitarea sa în raport cu suprafeţele retrocedate în temeiul legii fondului funciar, iar în recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 117 din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în rejudecare, se critică tocmai nerespectarea îndrumărilor date de instanţa de recurs.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că nu se poate răspunde criticilor privind greşita soluţionare a cauzei de către instanţa de apel, întemeiate pe faptul că ar fi fost acordate măsuri reparatorii în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile în litigiu şi nici celor privind depăşirea suprafeţei de teren pentru care reclamanţii sunt îndreptăţiţi de pe urma defunctei D.A., întrucât nici una dintre instanţele de fond nu a verificat dacă măsurile reparatorii dispuse în baza Legii nr. 18/1991 vizează terenurile pentru care se cer despăgubiri şi în temeiul Legii nr. 10/2001.
În prezenta cauză se solicită acordarea acelor măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru patru suprafeţe de teren, respectiv pentru 9 ha teren situat în punctul B., 8,5 ha teren din punctul P., ambele atribuite în lotul autoarei A.D., prin actul de partaj autentificat sub nr. 1787/1941, iar 12 ha teren din punctul Arie şi 16,61 ha din punctul H.D., fiind atribuite în lotul lui G. M., prin acelaşi act de partaj de pe urma defunctului G.M.
În temeiul acestui act de partaj, între cei doi fraţi, G. M. şi D.A., au fost partajate mai multe imobilele, între acestea fiind şi suprafaţa totală de 60,25 ha teren arabil, din care 30,5 ha au fost atribuite în lotul lui D.A., iar 30 de ha în lotul lui G. M.
Dispunând acordarea de măsuri reparatorii pentru cele patru parcele de teren care fac obiectul prezentei cauze, instanţele de fond nu au fost preocupate să verifice dacă nu există o dublă despăgubire. Astfel, nu au verificat pe de o parte întinderea dreptului de proprietate al autorilor reclamanţilor, iar, pe de altă parte, dacă măsurile reparatorii care le-au fost deja recunoscute pe calea altor legi de reparaţie nu vizează chiar imobilele în litigiu.
Deşi din contractul de vânzare-cumpărare datând din anul 1902 nu rezultă suprafaţa de teren dobândită în proprietate de M.G., aceasta putând fi identificată numai în raport de denumirea terenului:”Plaiul H.D.” şi de vecinătăţi, iar în contractul de vânzare-cumpărare din 1906 se menţionează dobândirea în proprietate a 45 de ha teren situate în „moşia Priseaca H.D.”, de către acelaşi M. G., din actul de partaj de pe urma averii succesorale a acestuia rezultă că a avut în proprietate o suprafaţă de 60,25 ha teren arabil.
Din probele administrate în cauză se poate trage concluzia că M. G. a dobândit în proprietate teren agricol nu numai pe cale succesorală, de pe urma tatălui său, M. G, ci şi prin cumpărare, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare din 15 iulie 1927 (fila 72 a dosarului nr. 1726/63/2008), iar în evidenţele vremii M. G. apare cu următoarele terenuri: în anul 1948 cu 32 ha teren arabil, în 1949 cu 100 ha teren situat în comuna Bordeiu, în anul 1950 cu 65,75 ha dintre care 49,75 ha teren arabil, în coproprietate cu mama sa, M. E., cât şi în coproprietate cu alte două persoane, asupra a 83 ha teren, situate în comuna Bariera Vâlcii.
Situaţia menţionată anterior nu precizează provenienţa acestor terenuri în patrimoniul lui M. G., astfel încât nu se poate şti dacă cuprind şi moştenirea sa pe urma mamei sale, M. E., calitate care rezultă din sentinţa civilă nr. 355/1907 (fila 282 a dosarului nr. 13783/54/2006 al Curţii de Apel Braşov), în condiţiile în care de pe urma acesteia reclamanţilor le-a fost recunoscut dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 45 ha prin H.C.J. nr. 1627/2007 l şi de 28,75 ha conform titlului de proprietate din 4 septembrie 2008, în total, 73,75 ha, fără a se verifica dacă această moştenire provine tot de la M. G.
Astfel fiind, reconstituirea dreptului de proprietate de urma lui D.A., care a avut ca unic moştenitor pe fratele său, M. G., cât şi de pe urma lui M. G., este condiţionată de identificarea imobilelor pe care aceştia le-au deţinut în proprietate, atât prin moştenire, cât şi ca bunuri proprii dobândite în alte modalităţi legale, aflate în patrimoniul autorilor reclamanţilor la data la care statul le-a preluat din patrimoniul lor, dovadă care cade în sarcina reclamanţilor în temeiul art. 1169 C. civ., potrivit căruia „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”.
Verificarea terenurilor solicitate de reclamanţi în prezenta cauză numai prin raportare la vechiul amplasament menţionat în actul de partaj din anul 1941 apare astfel ca insuficientă, motiv pentru care aceasta trebuie coroborată cu verificarea existenţei unei reconstituiri pe acest teren în temeiul Legii nr. 18/1991.
Prin urmare, situaţia de fapt nu este stabilită prin raportare la terenul deţinut şi la cel pentru care au fost acordate măsuri reparatorii, ceea ce atrage incidenţa art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în temeiul căruia se impune admiterea celor două recursuri, cât şi a tuturor recursurilor formulate în cauză, care nu pot fi analizate în absenţa clarificării situaţiei de fapt, astfel încât acestea vor fi admise în mod formal, pentru a asigura o judecată uniformă a cauzei, deciziile recurate urmând a fi casate, cauza fiind trimisă la Curtea de Apel Braşov, unde s-a dispus anterior strămutarea, pentru rejudecarea apelurilor.
Cu ocazia rejudecării, se impune clarificarea întinderii dreptului de proprietate al autorilor reclamanţilor, inclusiv în privinţa lui M. E., soţia lui M. G (dacă se dovedeşte că este autoarea lui M. G. şi a lui D.A.), urmând a se stabili dacă terenul de 45 ha ce a făcut obiectul H.C.J. nr. 1627/2007, situat tot în punctul H.D., face parte din suprafaţa solicitată de reclamanţi de pe urma lui M. G. şi dacă acest teren a fost sau nu inclus în evidenţele comunicate instanţei ca fiind în proprietatea lui M. G., sens în care se va readministra proba cu înscrisuri.
Tot în scopul unei corecte soluţionări a cauzei se impune corelarea pretenţiilor din prezenta cauză cu cele care au format obiectul altor cauze, soluţionate sau pendinte, prin care reclamanţii doresc valorificarea drepturilor dobândite de la autorii lor: M. G. şi D.A., astfel încât să nu fie posibilă valorificarea pe mai multe căi a aceluiaşi drept, lucru posibil atâta vreme cât limitele dreptului de proprietate al autorilor nu sunt stabilite cu stricteţe în titlurile de proprietate, fiind complinite cu relaţii privind evidenţele terenurilor, care se caracterizează prin aceeaşi lipsă de acurateţe a identificării imobilelor.
Din dosarele conexate în prezenta cauză, rezultă că reclamanţii au formulat numeroase cereri de retrocedare pentru parcele din terenul preluat în fapt de stat de la M. G. şi D.A., ceea ce face şi mai dificilă sarcina instanţei de a urmări modul în care pot fi acordate măsuri reparatorii. Se impune astfel obligarea reclamanţilor să dovedească întinderea dreptului de proprietate al autorilor lor şi să depună la dosar toate titlurile de proprietate obţinute pentru acest teren, să indice eventualele litigii pendinte care au ca obiect terenuri situate în acest perimetru pentru a se realiza conexarea lor.
Prin probele deja administrate s-a făcut dovada că de pe urma lui M. G. a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 50 ha teren, iar după D.A. pentru 32,87 ha potrivit HCJ Dolj nr. 1628/2007, în total 82,87 ha, deci mai mult decât terenul agricol care a făcut obiect al partajului din anul 1941, ceea ce dovedeşte că reconstituirea a privit şi alte terenuri decât cele dobândite pe cale succesorală de pe urma lui M. G.
De asemenea, de pe urma lui M. E., soţia lui M. G, a fost recunoscut unora dintre reclamanţi dreptul de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 45 ha ce a făcut obiectul H.C.J. nr. 1627/2007, situat tot în punctul H.D., cât şi de 28,75 ha prin titlul de proprietate nr. 11233 din 4 septembrie 2008, deci un total de 73,75 ha, fără a se specifica legătura de rudenie dintre M. E., pe de o parte, şi M. G., respectiv D.A., pe de altă parte. Prin urmare, nu s-a stabilit dacă aceste suprafeţe de teren au fost evidenţiate, urmare a devoluţiunii succesorale, şi în patrimoniul autorilor reclamanţilor, pentru a se evita acordarea unei duble măsuri reparatorii.
Însumând terenurile pentru care s-au acordat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru reclamanţi de pe urma lui M. G., M. E. şi D.A., rezultă un total de (50+32,87+73,75) 156,62 ha, iar, dacă adunăm suprafeţele de teren ce fac obiectul prezentei cauze, de 46,11 ha, terenul pentru care s-ar obţine de către reclamanţi măsuri reparatorii la acest moment este de 202,73 ha.
De aceea este necesar să fie stabilite în mod clar limitele dreptului de proprietate al autorilor reclamanţilor şi să se identifice pentru care dintre terenuri au fost obţinute măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel încât să nu fie posibilă acordarea unei duble reparaţii pentru aceeaşi suprafaţă de teren, prin constituirea pe un alt amplasament în temeiul Legii nr. 18/1991 şi prin reconstituirea pe vechiul amplasament în temeiul Legii nr. 10/2001.
Luând în considerare faptul că pentru anumite terenuri cu destinaţie agricolă reclamanţii au fost despăgubiţi, este necesar a se identifica, pe baza actelor care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate în temeiul legii fondului funciar, care au fost aceste terenuri, dacă restituirea în natură s-a realizat sau nu pe vechiul amplasament. Numai astfel acele trenuri vor putea fi excluse din suprafaţa totală de teren pentru care reclamanţii solicită măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 şi se va putea verifica dacă au mai rămas suprafeţe de teren care ar putea fi valorificate în temeiul acestei legi de reparaţie.
Urmează ca instanţa de apel să aibă în vedere, cu ocazia rejudecării, şi celelalte critici invocate în cadrul prezentelor recursuri, cu privire la decizia pronunţată anterior în apel, pentru a-şi consolida argumentele şi a evita reluarea unor astfel de critici într-un eventual recurs.
Cererea de intervenţie în interesul Primăriei Municipiului Craiova, formulată de A.T., B.M., B.D.F., C.E., C.O., C.V., C.V., C.D., D.G., D.C.F., D.I.V., G.C., G.M., I.M., M.D., M.V., N.D., N.M., N.C., P.M., P.T.L., S.V., S.G., T.I., în interesul Primarul Municipiului Craiova urmează a fi admisă, întrucât sunt îndeplinite cerinţele art. 51 şi urm. C. proc. civ.
În rejudecare, cadrul procesual urmează a fi configurat în considerarea acestei cererii accesorii, dar şi în raport de extinderea realizată prin conexarea dispusă în recurs şi de dezlegarea asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a unora dintre pârâţi, dată de instanţă în ciclurile procesuale anterioare, care se impune cu putere de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca neavenit, recursul formulat de SC CHR H.D. SRL împotriva deciziei nr. 117 din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov – Secţia Civilă.
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 117 din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov – Secţia Civilă.
Admite recursurile formulate de reclamanta M.N.E., de pârâtul Primarul Municipiului Craiova şi de intervenienţii I.M., P.S. împotriva deciziei nr. 320 din 3 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează deciziile menţionate şi trimite cauza la Curtea de Apel Braşov pentru rejudecarea apelurilor.
Admite cererea de intervenţie formulată de A.T., B.M., B.D.F., C.E., C.O., C.V., C.V., C.D., D.G., D.C.F., D.I.V., G.C., G.M., I.M., M.D., M.V., N.D., N.M., N.C., P.M., P.T.L., S.V., S.G., T.I., în interesul Primarul Municipiului Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 596/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 602/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
