ICCJ. Decizia nr. 623/2013. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 866/89 la data de 16 martie 2012, reclamanta U.S.D. Vaslui, în numele și pentru membrii de sindicat individualizați în tabelul de la fila 7 din dosarul cauzei, a chemat în judecată pe pârâții Instituția Primarului comunei Dragomirești și Consiliul Local al comunei Dragomirești, solicitând obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport ale cadrelor didactice navetiste, conform art. 105 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 în cuantum de 13056,00 lei aferentă perioadei septembrie - decembrie 2011 și ianuarie 2012 actualizată cu indicele de inflației la data plății efective
Tribunalul Vaslui prin sentința civilă nr. 641 din 10 mai 2012 a declinat competenta de soluționare a cauzei formulate de reclamanta U.S.D. Vaslui, în numele și pentru membrul de sindicat P.M. în favoarea Tribunalului Bacău, reținând incidența art. 158 C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 269 alin. (2) C. muncii.
Tribunalul Bacău, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 2389/2012 din 26 octombrie 2012 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui și constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.
în argumentarea acestei sentințe Tribunalul Bacău, a reținut, în esență, că potrivit art. 210 din Legea dialogului social, nr. 62/2010, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
S-a reținut că Legea nr. 62/2010 reglementează o competență teritorială alternativă obligatorie a cauzelor în care salariatul are calitatea de reclamant, doar o persoană fizică fiind susceptibilă de a avea domiciliu sau loc de muncă iar prin raportare la acest din urmă criteriu Tribunalul Vaslui este competent în soluționarea cauzei (doamna P.M., astfel cum se arată în cererea de chemare în judecată, fiind cadru didactic al Școlii cu clasele l-VIII Rădeni, județul Vaslui și solicitând cheltuielile de transport între localitatea de reședință, Vaslui, și locul de muncă - localitatea Rădeni).
S-a constatat că acțiunea a fost formulată de U.S.D. Vaslui, organizație sindicală, legal constituită, astfel încât în raport de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 62/2011, uniunea sindicală reclamantă este persoană juridică proprie, distinctă de membrii de sindicat pe care îi reprezintă. în aceste condiții, chiar dacă acțiunea este formulată în scopul ca prin hotărârea pronunțată să se acorde membrilor de sindicat unele drepturi salariale, aceștia nu dobândesc calitatea de reclamanți (în acest sens fiind și jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție - Decizia nr. 943/2010 pronunțată în dosar.
Cum în cauza dedusă judecății, reclamanta are sediul în Vaslui, în temeiul art. 269 C. muncii, s-a constatat că Tribunalului Vaslui îi revine competența de soluționare a acestei cauze.
Asupra conflictului negativ de competență de față înalta Curte constată:
Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ. există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente să judece aceeași pricină.
Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență Curtea constată că cele două instanțe Tribunalul Vaslui și Tribunalul Bacău s-au declarat necompetente prin hotărâri irevocabile, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.
Analizând conflictul de competență ivit, în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., înalta Curte stabilește competența Tribunalului Vaslui în soluționarea cererii de chemare în judecată, pentru considerentele ce succed:
Competența de soluționare a litigiilor având drept obiect conflicte de drepturi aparține, potrivit art. 284 alin. (2) C. muncii, instanței în a cărei circumscripție își are sediul sau domiciliul reclamantul.
în cauza de fată, calitatea de reclamant o are U.S.D. Vaslui ce are sediul în Municipiul Vaslui, județul Vaslui.
Reclamanta a formulat acțiune în numele și pentru membrii de sindicat conform art. 268 alin. (1) lit. c) C. muncii, în temeiul art. 28 din Legea nr. 62/2011, privind sindicatele, care îi conferă dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege în exercitarea atribuțiilor conferite de această lege organizațiilor sindicale.
Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, atribuții în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acțiune în justiție în numele membrilor lor.
De asemenea, se statuează expres (alin. (3) al art. 28 din lege) că în exercitarea acestor atribuții, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.
Așadar, în determinarea competenței teritoriale în asemenea cauze, în care sindicatului i se recunoaște calitatea, nu doar de a acționa (de reprezentant), ci și legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantei, se va ține seama, în sensul art. 284 alin. (2) C. muncii, de sediul sindicatului-reclamant.
De altfel, această interpretare, în ceea ce privește art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social care a abrogat Legea nr. 54/2003, cu referire *a calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale, în acțiunea promovată în numele membrilor de sindicat precum și în ceea ce privește instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă, care este cea de la sediul sindicatului reclamant, a fost adoptată de către înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată în dosar.
Cum în speță, sediul sindicatului se află în circumscripția Tribunalului Vaslui, în favoarea acestei instanțe, pe calea regulatorului, a fost stabilită competența de soluționare a cauzei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 624/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 621/2013. Civil → |
|---|
