ICCJ. Decizia nr. 652/2013. Civil. Expropriere. Anulare act, pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 652/2013
Dosar nr. 21563/3/2006
Şedinţa publică din 12 februarie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta SC B.I. SA a solicitat, în contradictoriu cu Statul român, reprezentat prin C.N.A.D.N.R. SA, stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru exproprierea cu privire la terenul intravilan situat în Bucureşti, şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 42 - 44, sectorul 1, în suprafaţă de 195,22 m.p., identificat cu nr. cadastral x, situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional «Fluidizarea traficului între km 7+535-11+938» din cadrul obiectivului de investiţii Fluidizarea traficului pe DN 1 între km 8+100-17+100 şi centura rutieră din zona de nord a municipiului Bucureşti».
În subsidiar, reclamanta a solicitat ca, în cazul în care despăgubirea stabilită prin hotărârea ce se va pronunţa urmează a fi superioară celei acordate prin hotărârea nr. 11 de stabilire a despăgubirii din 09 mai 2006, emisă de pârât şi comunicată reclamantei la data de 26 mai 2006, desfiinţarea acestei din urmă cheltuieli, ca fiind netemeinică şi nelegală.
Reclamanta a formulat cerere precizatoare al celui de-al doilea capăt de cerere în sensul că a solicitat, în subsidiar, în cazul în care despăgubirea stabilită prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză va fi superioară celei acordate prin hotărârea nr. 11 din 9 mai 2006, modificarea acestei din urmă hotărâri în privinţa cuantumului despăgubirii.
Prin Sentinţa civilă nr. 1502 din 14 decembrie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantă, a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul ce a făcut obiectul Hotărârii nr. 11 din 09 mai 2006 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 - Consiliul local sector 1 Bucureşti, ca fiind de 160.997,153 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de ambele părţi, prin decizia nr. 197 din 11 mai 2012 a admis ambele căi de atac, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a modificat Hotărârea nr. 11 din 9 mai 2006 şi a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul ce a făcut obiectul Hotărârii nr. 11 din 9 mai 2006 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, ca fiind de 60.323 euro, echivalent în lei la data plăţii efective, la cursul B.N.R., pentru considerentele ce urmează.
În fapt, terenul în litigiu în suprafaţă de 195,22 m.p., ce a făcut obiectul exproprierii conform Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, este proprietatea apelantei-reclamante SC B.I. SA, conform încheierii de întabulare în C.F. nr. 44955, respectiv a contractului de lotizare nr. 2007/2003 emis de B.N.P. - T.
Prin Hotărârea nr. 11 din 09 mai 2006 Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului local sector 1 Bucureşti s-a stabilit cuantumul despăgubirii pentru exproprierea imobilul-teren în suprafaţă de 195,22 m.p., în conformitate cu dispoziţiile art. 7 şi 9 din Legea nr. 198/2004, la suma de 138.968 lei reprezentând echivalentul în lei a sumei de 40.129 euro.
În drept, l egea cadru în materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de comisia de experţi numită de instanţă în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din lege, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preţurile de tranzacţionare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii.
Aplicând în cauză aceste dispoziţii legale, în baza efectului devolutiv al apelului şi în considerarea criticilor formulate prin ambele apeluri în cauză, instanţa de apel a procedat la refacerea probei cu expertiza tehnică de specialitate administrată în primă instanţă.
Instanţa a dispus efectuarea unor adrese către Direcţia Impozite si Taxe Locale a Sectorului 1 şi Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru a se depune la dosar acte de tranzacţionare cu privire la terenuri situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială, încheiate în anul 2010-2011, la dosar fiind depuse, de către apelantul Statul român prin C.N.A.D.N.R.: contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 12 august 2010, din 15 martie 2010 şi din 24 septembrie 2010 (filele 333-351 din vol. II al dosarului de apel); de către Direcţia de Impozite şi Taxe Locale sector 1: contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 24 septembrie 2010 şi din august 2010 (filele 409-422 din vol. II al dosarului de apel); iar de către Oficiul de Cadastru, Serviciul Publicitate Imobiliară sector 1: contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 23 iunie 2011, din 24 septembrie 2010 şi procesul-verbal de licitaţie întocmit în data de 18 ianuarie 2011 de Ministerul Economiei şi Finanţelor în Dosarul de executare nr. 1562147/2008 (filele 371-377 din vol. II al dosarului de apel).
Comisia de expertiză formată din experţi judiciari în specialitatea evaluare proprietăţi imobiliare a reanalizat documentele trimise cu titlu de comparabile pentru a se face evaluarea în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 3371994, şi au stabilit următoarele:
1. imobilele ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 24 septembrie 2010 şi din 12 august 2010 au putut fi reţinute ca şi comparabile;
2. imobilele ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 15 martie 2010, din 23 iunie 2011 şi din 21 iulie 2011, precum şi procesul-verbal de licitaţie nu au putut fi reţinute drept comparabile, pentru motivele învederate în cuprinsul răspunsului redactat de comisia de experţi.
În consecinţă, comisia de experţi a stabilit că valoarea despăgubirii pentru exproprierea terenului în litigiu la data efectuării expertizei este de 60.323 euro, la un preţ unitar estimat de comisie de 309 euro/ m.p.
Curtea a constatat că sunt întemeiate toate acele critici prin care apelanta-reclamantă SC B.I. SA a susţinut netemeinicia hotărârii pronunţate de prima instanţă de fond, deoarece a avut la bază o evaluare care nu a respectat criteriul legal prevăzut de legea privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, iar prin întreg probatoriul administrat în faza de apel instanţa a urmărit respectarea principiul consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituţie, acela ca despăgubirea să fie justă.
Sunt întemeiate şi acele critici prin care apelanta-reclamantă a susţinut faptul că experţii ce au format comisia de expertiză în faţa primei instanţe de fond nu aveau calificarea necesară pentru a efectua evaluarea terenului expropriat, precum şi diferenţele mari de valori propuse de cei 3 membri ai comisiei de expertiză.
Având în vedere cuantumul despăgubirii pentru expropriere, aşa cum a fost stabilit de comisia de experţi prin răspunsul la obiecţiuni depus la dosar la data de 18 aprilie 2012 (filele 574-579 din vol. II al dosarului de apel), prin care s-a stabilit o valoare de 309 euro/ m.p. în raport de comparabilele puse la dispoziţia comisiei de experţi, pe baza metodei comparaţiei directe cu preţurile de tranzacţionare pentru imobile similare din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data efectuării raportului de expertiză, instanţa a constatat că este întemeiată critica prin care apelanta-reclamantă a susţinut faptul că despăgubirea stabilită de instanţa de fond, de 239,72 euro/ mp, este mult inferioară faţă de valoarea reală, fiind stabilită cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin apelul declarat, apelantul-pârât Statul român reprezentat prin C.N.A.D.N.R. a reiterat excepţia de decădere a reclamantei SC B.I. SA din dreptul de a solicita majorarea despăgubirii acordate în temeiul Legii nr. 198/2004 prin hotărârea de stabilire a despăgubirii nr. 11 din 09 mai 2006, excepţie ce a fost respinsă de către instanţa de fond prin încheierea din data de 24 octombrie 2006.
Curtea a constatat că în mod corect a fost respinsă această excepţie, având în vedere că situaţia din speţă nu se încadrează în teza a II-a prevăzută la alin. (1) al art. 9 din Legea nr. 198/2004 invocată de apelant (în prezent abrogat prin art. 35 din Legea nr. 255/2010), în sensul că prin hotărârea contestată nu i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire, ci la teza I a acestei norme juridice, astfel că acţiunea a fost introdusă înăuntrul termenului de decădere de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prin care s-a aprobat amplasamentul lucrării şi declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul.
O altă critică priveşte soluţia instanţei de fond prin care a fost respinsă e xcepţia de inadmisibilitate a celui de al doilea capăt din cererea precizată formulată de reclamanta SC B.I. SA, prin care aceasta a solicitat modificarea Hotărârii nr. 1 din 09 mai 2006 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul local al Sectorului 1 Bucureşti, cu privire la cuantumul despăgubirii. Apelantul susţine faptul că modificarea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii este inadmisibilă deoarece o asemenea măsură nu este prevăzută de legiuitor.
Curtea a respins aceasta critică, constatând că în mod corect a reţinut tribunalul admisibilitatea acţiunii, având în vedere faptul că dreptul expropriatului nemulţumit de cuantumul despăgubirii de a sesiza instanţa în vederea stabilirii justei despăgubiri este stabilit atât prin legea cadru în materia exproprierilor, art. 25 şi 25 din Legea nr. 33/1994, de fostul art. 9 din Legea nr. 198/2004 (în prezent abrogată prin Legea nr. 255/2010), cât şi de art. 44 alin. (3) din Constituţie.
Nu a fost reţinut nici argumentul conform căruia va elibera despăgubirea ce a fost consemnată în baza Hotărârii nr. 11 din 09 mai 2006 - în temeiul art. 11 alin. (4) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004, iar plata restului de despăgubire o va face în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia, deoarece instanţa stabileşte în baza probatoriilor o sumă cu titlu de despăgubire şi nu o diferenţă dintre cea consemnată de expropriator şi cea reieşită din probe.
Prin cel de-al doilea motiv de apel, apelantul-pârât Statul român prin C.N.A.D.N.R. a criticat soluţia în ceea ce priveşte obligarea sa la despăgubiri pentru terenul expropriat, solicitând a se constata netemeinicia şi nelegalitatea raportului de evaluare întocmit în primă instanţă.
Curtea a constatat că sunt întemeiate toate acele critici prin care apelantul-pârât a susţinut modul defectuos de administrare al expertizei tehnice de evaluare în primă instanţă, imposibilitatea experţilor de a ajunge la o concluzie comună, fapt ce a atras vicierea de formă a raportului, lipsa specialităţii experţilor ce au compus comisia de expertiză, precum şi nelegale respingere a obiecţiunilor prin care au fost învederate aceste neregularităţi.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul solicitând, în principal, respingerea cererii de majorare a cuantumului despăgubirii ca neîntemeiat, iar în subsidiar casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se invocă inadmisibilitatea capătului de cerere privind modificarea hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Sectorul 1, Bucureşti întrucât este un act unilateral emis în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 198/2004.
O altă critică se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece valoarea propusă a fost determinată prin aplicarea nejustificabilă a coeficienţilor de corecţie şi prin înlăturarea drept comparabilă a contractului de vânzare-cumpărare din 15 martie 2010.
Comisia de experţi a selecţionat doar două contracte încheiate în cursul anului 2010, cărora le-au aplicat corecţii de 21.03% şi 32,19 %.
Din contractele de vânzare-cumpărare depuse, la care se adaugă procesul-verbal de licitaţie din 18 ianuarie 2011 rezultă că în perioada 2010-2011 valoarea de tranzacţionare se situează în jurul valorii de 200 euro/ m.p., confirmând justeţea despăgubirii stabilite de către expropriator de 205,56 euro/ m.p.
Intimata, prin întâmpinarea depusă în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând-se şi nulitatea recursului.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate reţine caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Recursul declarat de pârâtă întruneşte exigenţele dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în sensul că sunt indicate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor câtă vreme se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, cu indicarea în concret a considerentelor pentru care se apreciază nelegalitatea hotărârii pronunţate în calea devolutivă de atac.
- Într-adevăr, instanţa de apel, aplicând dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică, la care fac trimitere dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, putea doar să stabilească cuantumul despăgubirilor datorate pentru imobilul intravilan expropriat situat în Bucureşti, Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 42-22 sectorul 1 în suprafaţă de 195,22 m.p., proprietatea reclamantei, şi nu să dispună modificarea Hotărârii nr. 11 din 9 mai 2006.
Deşi strict juridic critica formulată este fondată, hotărârea fiind un act de autoritate emis de expropriator, ca finalitate este lipsită de relevanţă câtă vreme instanţa este cea abilitată de legiuitor să stabilească cuantumul despăgubirii.
Aceasta semnifică, în fapt, modificarea hotărârii emise în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor reale datorate proprietarului pentru imobilul expropriat.
Instanţa superioară de fond, deşi porneşte de la premisa corectă a modalităţii în care se stabileşte prejudiciul real suferit de proprietarul imobilului expropriat în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preţurile de tranzacţionare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii, prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii, finalizează judecata prin aprecierea greşită a puterii doveditoare a probelor administrate sub acest aspect, cu încălcarea dispoziţiilor art. 26-27 din Legea nr. 33/1994.
Comparabile avute în vedere de comisia de experţi la data efectuării suplimentului nr. 2 la raportul de expertiză, omologat de instanţă, 7 februarie 2012 provin din perioade îndepărtate datei menţionate.
Instanţa, contrar celor statuate, în sensul că preţurile de tranzacţionare avute în vedere trebuiau să fie de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii, dă eficienţă preţurilor stabilite la 24 septembrie 2010, 12 august 2010, cu aproximativ 2 ani înainte de pronunţarea deciziei.
Osebit de aceasta, deşi preţurile de tranzacţionare sunt de 266,64 euro/ m.p. şi 254,97 euro/ m.p., experţii stabilesc un preţ de 309 euro/ m.p., prin adăugarea unor indici de corecţie ce conduc la majorarea sumei, în condiţiile în care piaţa imobiliară este practic blocată, fără indicarea actelor normative ce îi îndrituiesc să acorde indicii de corecţie favorabili expropriatului.
Drept urmare, situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită pentru a se putea verifica aplicarea corectă a legii.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 314 C. proc. civ. va admite recursul şi va casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unui raport de expertiză ce să răspundă exigenţelor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 197/ A din data de 11 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceiaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 491/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 686/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
