ICCJ. Decizia nr. 66/2013. Civil. Exequator(recunoasterea înscrisurilor si hotarârilor straine). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 66/2013
Dosar nr. 7963/99/2011
Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului laşi sub nr. 7963/99/2011, petenta R.S.K. a solicitat instanţei să dispună, în contradictoriu cu intimata SC B.V.F.R. SRL recunoaşterea ca producând efecte juridice pe teritoriul S.R. a hotărârii Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Belarus din 15 februarie 2011, dată în dosarul nr. 915/21-10.
Prin sentinţa nr. 2873 din 06 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul laşi s-a admis cererea de executare formulată de petenta R.E.K. din Republica Belarus în contradictoriu cu pârâta SC B.V.F.R. SRL cu sediul în România şi, în temeiul dispoziţiilor art. 167 din Legea nr. 105/1992 s-a recunoscut ca producând efecte juridice pe teritoriul S.R. a hotărârii Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Belarus din 15 februarie 2011, dată în dosarul nr. 915/21010.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Belarus din 15 februarie 2011, dată în dosarul nr. 915/21-10 intimata SC B.V.F.R. SRL a fost obligată la plata către petenta R.S.K. a sumei de 84.822,41 euro, din care 7.957,42 euro, datorie principală, 36,23 euro, cheltuieli cu corespondenţa şi 5.228,76 euro, onorariu comisie de arbitraj.
Dat fiind că intimata are sediul în România, petenta a solicitat recunoaşterea efectelor juridice ale acestei hotărâri pe teritoriul României, potrivit dispoziţiilor art. 167 din Legea nr. 105/1992.
Analizând înscrisurile aflate la dosar, hotărârea instanţei de arbitraj din Belarus, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 105/1992.
Astfel, hotărârea a cărei recunoaştere se solicită este definitivă, aşa cum rezultă din dispozitivul acesteia, dar şi din clauza compromisorie a părţilor în care s-a stipulat expres în contractul nr. 592-22/2009, 05 februarie 2009 că toate litigiile care pot să derive din acest contract sau în legătură cu acesta vor fi soluţionate, în cazul în care părţile nu ajung la un acord, de către Curtea Internaţională de Arbitraj sau la Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Belarus.
Potrivit pct. 9 din contractul nr. 592-22/2009, 05 februarie 2009 Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera de Industrie şi Comerţ a Republicii Belarus era competentă să soluţioneze respectivul litigiu.
Drepturile procesuale ale intimatei au fost respectate. Aceasta a fost legal citată. Intimata a primit declaraţia de cerere la data de 08 martie 2010 fiind confirmată prin chitanţa poştală din data de 24 februarie 2010 şi răspunsul întreprinderii unitare republicane de comunicare poştală B. din 22 iunie 2010, nr. 05-20/M-754-2 ca răspuns la adresa Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă C.I.C.B. despre căutarea corespondenţei judiciare, reţinând că intimata nu a oferit răspuns la cererea primita şi nu a participat în cadrul procedurii.
Prima instanţă a statuat că, citarea intimatei nu trebuia făcută în limba engleză, limba contractului, aşa cum susţine intimata, ci în limba statului unde s-a derulat procedura judiciară.
Cât priveşte viciile contractului în temeiul căruia a fost pronunţată hotărârea arbitrală, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 168 şi art. 181 din Legea nr. 105/1992, instanţa română nu poate proceda la o examinare în fond a hotărârii arbitrale, nici la modificarea ei, motivat de faptul că cererea de recunoaştere nu constituie prilej pentru o cale devolutivă de atac.
Tribunalul a constatat că nu poate fi primită nici critica intimatei vizând lipsa supralegalizării înscrisurilor depuse de către petentă, cât timp din examinarea acestora rezultă că au fost respectate cerinţele legale, înscrisurile fiind certificate, legalizate.
Instanţa a constatat, de asemenea, că există reciprocitate între România şi Belarus în privinţa recunoaşterii şi executării hotărârilor arbitrale, ambele state fiind semnatare ale Convenţiei multilaterale pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, New York, 10 iunie 1958.
Din probele dosarului nu rezultă că procesul derulat în fata instanţei de arbitraj din Belarus a fost soluţionat sau se află în curs de judecată în faţa instanţelor române, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 168 pct. 3 din Legea nr. 105/1992.
În condiţiile în care intimata nu a probat nici o altă situaţie prevăzută de art. 168 din Legea nr. 105/1992 care fac ca recunoaşterea hotărârii străine să fie refuzată, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 167 C. proc. civ., urmează a admite cererea petentei.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel SC B.V.F.R. SRL laşi prin reprezentantul său legal, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia nr. 40/2012 din 12 aprilie 2012, Curtea de Apel laşi, secţia civilă, a respins apelul declarat de SC B.V.F.R. SRL laşi împotriva sentinţei civile nr. 2873 din 06 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul laşi şi a menţinut această sentinţă.
Curtea a constatat că citarea apelantei s-a făcut corect în limba statului în care s-a derulat procedura judiciară, nefiind aplicabile prevederile art. 7 din Legea nr. 189/2003 invocate de apelantă.
Procedura la care se referă apelanta, prevăzută de Legea nr. 189/2003, are ca domeniu de aplicare, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, cererile de asistenţă judiciară internaţională.
În speţă, însă, nu s-a invocat formularea unei astfel de cereri pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 189/2003.
Curtea a reţinut că pârâta nu a contestat în apel constatarea instanţei de fond potrivit căreia, în temeiul art. 9 din contractul nr. 592 - 22/2009 (încheiat în limba rusă şi în limba engleză), Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera de Industrie şi Comerţ a Republicii Belarus era competentă să soluţioneze litigiul şi nici împrejurarea că citaţia a fost primită de societatea apelantă.
Corect a reţinut instanţa de fond faptul că, pe calea procedurii recunoaşterii hotărârii străine nu poate proceda la examinarea în fond a acesteia, respectiv la analizarea viciilor contractului, prevederile art. 169 din Legea nr. 105/1992 reglementând în mod expres imposibilitatea examinării în fond a hotărârii străine sau a modificării acesteia de către instanţa română.
Pentru considerentele arătate mai sus curtea a respins, ca neîntemeiată, critica apelantei privind neanalizarea, de către instanţa română, a înscrisului folosit în faţa Curţii de Arbitraj.
În ce priveşte motivul de apel referitor la imposibilitatea dovedirii existenţei unui alt litigiu aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti, ca urmare a respingerii de probe, curtea a constatat de asemenea că este neîntemeiat având în vedere împrejurarea că în şedinţa din 29 noiembrie 2011 instanţa a amânat pronunţarea la data de 06 decembrie 2011 pentru a da posibilitatea intimatei (apelantă în cauza de faţă) să identifice dosarul respectiv şi să depună dovezi în acest sens.
Cum astfel de dovezi nu au făcut nici la instanţa de fond şi nici în apel (deşi apelantei i s-a încuviinţat proba cu înscrisuri în acest sens) curtează respins şi ultima critică a apelantei ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B.V.F.R. SRL laşi, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
1 În motivarea recursului, recurenta arată că instanţa de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a motivat respingerea acestuia şi pentru faptul că SC B.V.F.R. SRL nu ar fi contestat constatarea instanţei de fond potrivit căreia Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera de Industrie şi Comerţ a Republicii Belarus era competentă să soluţioneze litigiul în temeiul art. 9 din contractul nr. 592/2009, respectiv clauza compromisorie.
Susţine că această motivare este nelegală, întrucât prin actele procedurale depuse SC B.V.F.R. SRL a contestat însuşi înscrisul depus împreună cu hotărârea arbitrală de către reclamantă, denumit contract nr. 592/2009, arătându-se că nu poartă nici semnătura administratorilor statutari şi nici ştampila societăţii, fiind încălcate în acest sens specimenul de semnătură şi ştampila societăţii pe actele din dosarul cauzei.
2. Recurenta - pârâtă arată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 168 şi art. 171 din Legea nr. 105/1992.
În primul rând susţine încălcarea art. 171 lit. c) în sensul că nu s-a făcut dovada citării sale legale, motivat de faptul că un simplu document în limba rusă, netradus în limba română sau engleză nu poate constitui o dovadă a citării legale pentru un proces arbitrai, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare.
Totodată, arată că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 168 pct. 1 din Legea nr. 105/1992, în sensul că apelanta nu a solicitat pe fond un viciu al contractului, ci a solicitat să constate un viciu în însăşi procedura de administrare a probelor, prin prezentarea ca probă a unui înscris care nu are nici măcar ştampila societară şi, aşa cum a fost dovedit, nici semnătura administratorilor legali, în aceste condiţii clauza compromisorie invocată nefiind validă şi neputând produce efecte juridice.
Susţine, totodată că instanţa de apel nu a aplicat corect dispoziţiile art. 168 pct. 3 din Legea nr. 105/1992 în sensul că nu a ţinut cont de înscrisurile depuse pentru dovada existenţei unui litigiu pe rol între părţi în faţa instanţelor judecătoreşti.
Prin concluziile scrise, recurenta - pârâtă a invocat motive noi de recurs, arătând că au fost încălcate dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din"22 decembrie 2000.
În acest sens, susţine recurenta că au fost încălcate prevederile Convenţiei de la New-York din anul 1958 precum şi cele prevăzute în Legea nr. 105/1992, nerespectându-se condiţia ca hotărârea să nu încalce ordinea publică de drept internaţional privat român.
Examinând decizia în raport de critici le formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Deşi, prin recursul declarat, recurenta pârâtă a invocat şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, vizând tot o aplicare greşită a legii, astfel că dezvoltarea acestora permite încadrarea lor în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate împreună cu susţinerile subsumate acestui motiv de recurs, astfel cum au fost formulate de recurentă.
Recurenta a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 168 şi 171 din Legea nr. 105/1992, din dezvoltarea criticilor formulate rezultând nemulţumirea părţii în legătură cu modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate.
Instanţa internă, în cadrul unei proceduri de executor, nu are rolul unei instanţe de control, care să extindă analiza la alte condiţii ale recunoaşterii decât cele reglementate expres de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 168 din Legea nr. 105/1992: „Recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată dacă aceasta este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate, încalcă ordinea publică de drept internaţional de drept privat român, încalcă dispoziţiile art. 151 privitoare la competenţa exclusivă a jurisdicţiei române sau procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre chiar nedefinitivă".
Conform art. 171 lit. c) „cererea de recunoaştere a hotărârii străine se întocmeşte potrivit cerinţelor prevăzute de legea procedurală română şi va fi însoţită de … copia dovezii de înmânare a citaţiei şi actului de sesizare, comunicate părţii care a fost lipsă în instanţa străină sau orice alt act oficial care să ateste că citaţia şi actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util de către partea împotriva căreia s-a dat hotărârea”.
Împrejurarea comunicării citaţiei în timp util şi posibilitatea de a se apăra şi de a exercita calea de atac împotriva hotărârii reprezintă aspecte ale situaţiei de fapt, a cărei stabilire intră în atributul instanţelor de fond, instanţa de recurs având competenţa de a verifica doar modul în care aceste instanţe au interpretat şi aplicat dispoziţiile legale la situaţia de fapt stabilită în baza probelor administrate în cauză, cu respectarea garanţiilor procesuale.
În acest context, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel împrejurarea că pârâta SC B.V.F.R. SRL nu a contestat faptul că a primit citaţia şi nici competenţa Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera de Industrie şi Comerţ a Republicii Belarus de a soluţiona litigiul.
Astfel, dispoziţiile legale mai sus evocate au fost aplicate corect, constatându-se că procedura de citare s-a făcut în limba statului unde s-a derulat procedura judiciară astfel încât nu poate susţine, în mod valid, că nu i-au fost respectate drepturile procesuale şi că ar fi fost într-o imposibilitate insurmontabilă de a afla de existenţa procesului arbitrai.
În acelaşi sens, s-a reţinut că prima instanţă nu putea tranşa, în cadrul unei proceduri de exequator, analizarea sau modificarea pe fond a hotărârii străine, a validităţii şi viciilor contractului nr. 592/2009 şi a clauzei compromisorii cuprinse în contract, instanţa de apel făcând o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 169 din Legea nr. 105/1992.
În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 168 pct. 3 din Legea nr. 105/1992, care prevăd că recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată dacă procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre chiar nedefinitivă, instanţa de recurs consideră că şi acest argument este nevalid, în absenţa oricăror dovezi privind existenţa unui alt litigiu pe rol între părţi în faţa instanţelor judecătoreşti.
Motivele invocate de către recurentă prin concluziile scrise care vizează încălcarea dispoziţiilor din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 şi a prevederilor Convenţiei de la New-York nu vor fi suspuse analizei instanţei de recurs, întrucât pe de o parte au fost invocate tardiv, cu depăşirea termenului prevăzut de lege pentru motivarea recursului şi, pe de altă parte au fost invocate „omisso medio” direct în recurs, fără a constitui obiectul motivelor de apel îndreptate împotriva sentinţei primei instanţe.
Faţă de cele ce preced, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins recursul pârâtei B.V.F.R. SRL IAŞI, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B.V.F.R. SRL IAŞI împotriva deciziei nr. 40/2012 din 12 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2013.