ICCJ. Decizia nr. 759/2013. Civil. Evacuare. Revizuire - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA a II-a CIVILĂ

Decizie nr. 759/2013

Dosar nr. 4258/1/2012

Şedinţa publică de la 26 februarie 2013

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2213 din 2 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a respins recursul declarat de intervenientul C.C., împotriva Deciziei nr. 912 din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a constatat că Decizia civilă nr. 912 din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. este irevocabilă, fiind pronunţată în calea de atac a recursului exercitat împotriva hotărârii instanţei de fond, cu aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce nu mai poate fi supusă nici unui control judiciar specific căii de reformare.

Împotriva Deciziei nr. 2213 din 2 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, revizuentul C.C. a formulat cerere de revizuire, fără a indica, în mod expres temeiul de drept al acesteia, solicitând admiterea cererii, anularea deciziei şi judecarea recursului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 15 februarie 2013, intimata P.D. a cerut respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Înalta Curte examinând decizia atacată din perspectiva condiţiilor de admisibilitate a unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., constată că cererea este inadmisibilă pentru motivele ce se vor arăta.

Art. 322 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte condiţiile generale de admisibilitate a unei cereri de revizuire şi anume ca aceasta să poarte asupra unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare respectiv asupra unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.

Faţă de dispoziţiile legale menţionate, revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs se poate cere şi poate fi făcută doar în situaţia în care această hotărâre evocă fondul cauzei, indiferent care dintre motivele prevăzute de art. 322 pct. 1 - 9 C. proc. civ. ar fi invocate în motivarea cererii de revizuire.

Prin urmare, pot fi supuse revizuirii doar acele hotărâri date de instanţele de recurs prin care a fost evocat fondul cauzei.

Prin Decizia nr. 2213 din 2 mai 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins recursul declarat de intervenientul C.C., împotriva Deciziei nr. 912 din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca inadmisibil, deci nu a fost soluţionat fondul. În speţă, decizia de faţă, a cărei revizuire se cere nu evocă fondul, şi în consecinţă, nu este susceptibilă de a fi revizuită, nefiind incidente dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte urmează a admite excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire formulată de intimata P.D., şi în consecinţă, respingerea cererii de revizuire promovată de revizuentul C.C., împotriva Deciziei nr. 2213 din 2 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire formulată de intimata P.D.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul C.C. împotriva Deciziei nr. 2213 din 2 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 26 februarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 759/2013. Civil. Evacuare. Revizuire - Recurs