ICCJ. Decizia nr. 787/2013. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 143/212/2004, reclamanta SC O.E. SA a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC M.E. SA, obligarea pârâtei la plata sumelor de 58.904,84 lei (589.048.448 ROL) reprezentând contravaloarea prestațiilor efectuate de reclamantă și neachitate, precum și a sumei de 113.764,07 lei (1.137.640.764 ROL) reprezentând penalități de întârziere.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 969 C. civ., art. 1069,art. 1088 C. civ. și art. 43 C. com.
Prin sentința civilă nr. 10777 din 22 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosar, s-a dispus admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamanta SC O.E. SA și obligarea pârâtei SC M.E. SA la plata către reclamantă a sumei de 3.313,33 lei reprezentând contravaloare utilități furnizate și neachitate și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere, calculate pentru perioada cuprinsă între 22 iunie 2004 și data achitării integrale a debitului.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta SC O.E. SA și pârâta SC M.E. SA, iar prin decizia nr. 132 din 26 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar s-a dispus admiterea recursurilor, casarea sentinței atacate și reținerea cauzei pentru judecată în primă instanță la Tribunalul Constanța, secția comercială, motivat de faptul că, în raport de valoarea obiectului cererii care depășește suma de 100.000 lei, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține tribunalului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secției comerciale a Tribunalului Constanța sub nr. 6060/118/2008.
Prin sentința civilă nr. 5538 din 12 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța a fost admisă în parte acțiunea și a fost dispusă obligarea pârâtei la plata către reclamanta a sumei de 44.335,99 lei, reprezentând contravaloarea utilităților furnizate și la plata penalităților de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere aferente debitului principal, calculate de la data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la data de 14 iunie 2006.
A fost respins restul pretențiilor formulate de reclamanta SC O.E. SA, ca neîntemeiate.
împotriva acestei sentința au formulat apel atât reclamanta SC O.E. SA, cât și pârâta SC M.E. SA.
Prin decizia civilă nr. 158/ COM din 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost admise apelurile comerciale formulate de reclamanta SC O.E. SA și de pârâta SC M.E. SA împotriva sentinței civile nr. 5538 din 12 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Constanta, secția comercială, în dosar.
A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost obligată pârâta SC M.E. SA la plata către reclamanta SC O.E. SA a sumei de 36.353,73 RON reprezentând debit principal și la plata sumei de 183.572,83 RON penalități de întârziere calculate până la 14 iunie 2006, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,5 % pentru fiecare zi întârziere aferente debitului principal până la achitarea efectivă a acestuia.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
împotriva acestei decizii, atât reclamanta, cât și pârâta au declarat recurs.
Recurenta-reclamantă SC O.E. SA a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC M.E. SA împotriva sentinței apelate, admiterea apelului formulat de reclamantă, și, în consecință, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării pârâtei SC M.E. SA. și la plata sumei de 14.568,86 lei reprezentând contravaloarea utilităților livrate și neachitate, cu penalități de 0,5% pe zi până la achitarea efectivă a sumei.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.
Invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă SC M.E. SA. a solicitat admiterea recursului său, și rejudecând cauza, schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă.
Recursul declarat de reclamanta SC O.E. SA
Examinând cu prioritate excepția tardivității declarării recursului promovat de reclamanta SC O.E. SA, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 301, cu referire la art. 101 din același act normativ, pusă în discuția părții prezente la acest termen de judecată, înalta Curte constată că excepția este întemeiată, motiv pentru care recursul va fi respins ca tardiv declarat pentru considerentele care succed:
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel, acest termen urmând a fi calculat pe zile libere, în conformitate cu dispozițiile art. 101 C. proc. civ.
Termenul de recurs instituit de art. 301 C. proc. civ. este un termen legal, imperativ (peremptoriu) și absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita recursul, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
Se constată că recursul a fost declarat la data de 12 aprilie 2012 (data poștei aplicată pe plicul aflat la fila 3 din dosarul de recurs), iar în raport de comunicarea hotărârii recurate la data de 14 martie 2012 (potrivit procesului-verbal de predare aflat la fila 122 dosar al Curții de Apel Constanța), acesta a fost formulat cu depășirea termenului imperativ de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., fapt ce atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, recursul fiind lipsit de funcția sa procesuală, instanța neputând păși la examinarea motivelor invocate.
Recurenta-reclamantă se prevalează de faptul că procedura de comunicare a fost viciată, întrucât din procesul-verbal de predare aflat la fila 122 dosar apel, nu rezultă pe care dintre cele trei uși principale s-a îndeplinit afișarea, astfel, susține reclamanta, termenul de recurs ar trebui calculat de la data de 10 aprilie 2012, când aceasta a solicitat copie a deciziei recurate.
Verificând modul de îndeplinire a procedurii de comunicare, se constată că reclamantei i-a fost comunicată decizia recurată la adresa Hotel Olimpia, Stațiunea Olimp, Județul Constanța, adresă indicată de aceasta pe tot parcursul procesului, chiar și prin intermediul cererii de recurs, ceea ce este de natură să demonstreze lipsa de temei legal a susținerilor recurentei.
Este de reținut că art. 129 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., instituie părților obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ., știut fiind că, potrivit adagiului latin "nemo auditor propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca în susținerea fiecare zi de întârziere aferente debitului principal, calculate de la data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la data de 14 iunie 2006.
A fost respins restul pretențiilor formulate de reclamanta SC O.E. SA, ca neîntemeiate.
împotriva acestei sentința au formulat apel atât reclamanta SC O.E. SA, cât și pârâta SC M.E. SA.
Prin decizia civilă nr. 158/ COM din 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost admise apelurile comerciale formulate de reclamanta SC O.E. SA și de pârâta SC M.E. SA împotriva sentinței civile nr. 5538 din 12 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, în dosar.
A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost obligată pârâta SC M.E. SA la plata către reclamanta SC O.E. SA a sumei de 36.353,73 RON reprezentând debit principal și la plata sumei de 183.572,83 RON penalități de întârziere calculate până la 14 iunie 2006, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,5 % pentru fiecare zi întârziere aferente debitului principal până la achitarea efectivă a acestuia.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
împotriva acestei decizii, atât reclamanta, cât și pârâta au declarat recurs.
Recurenta - reclamantă SC O.E. SA a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC M.E. SA împotriva sentinței apelate, admiterea apelului formulat de reclamantă, și, în consecință, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării pârâtei SC M.E. SA. și la plata sumei de 14.568,86 lei reprezentând contravaloarea utilităților livrate și neachitate, cu penalități de 0,5% pe zi până la achitarea efectivă a sumei.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.
Invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenta - pârâtă SC M.E. SA. a solicitat admiterea recursului său, și rejudecând cauza, schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă.
Recursul declarat de reclamanta SC O.E. SA
Examinând cu prioritate excepția tardivității declarării recursului promovat de reclamanta S.C. O.E. SA, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 301, cu referire la art. 101 din același act normativ, pusă în discuția părții prezente la acest termen de judecată, înalta Curte constată că excepția este întemeiată, motiv pentru care recursul va fi respins ca tardiv declarat pentru considerentele care succed:
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel, acest termen urmând a fi calculat pe zile libere, în conformitate cu dispozițiile art. 101 C. proc. civ..
Termenul de recurs instituit de art. 301 C. proc. civ. este un termen legal, imperativ (peremptoriu) și absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita recursul, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
Se constată că recursul a fost declarat la data de 12 aprilie 2012 (data poștei aplicată pe plicul aflat la fila 3 din dosarul de recurs), iar în raport de comunicarea hotărârii recurate la data de 14 martie 2012 (potrivit procesului-verbal de predare aflat la fila 122 dosar al Curții de Apel Constanța), acesta a fost formulat cu depășirea termenului imperativ de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., fapt ce atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, recursul fiind lipsit de funcția sa procesuală, instanța neputând păși ia examinarea motivelor invocate.
Recurenta-reclamantă se prevalează de faptul că procedura de comunicare a fost viciată, întrucât din procesul-verbal de predare aflat la fila 122 dosar apel, nu rezultă pe care dintre cele trei uși principale s-a îndeplinit afișarea, astfel, susține reclamanta, termenul de recurs ar trebui calculat de la data de 10 aprilie 2012, când aceasta a solicitat copie a deciziei recurate.
Verificând modul de îndeplinire a procedurii de comunicare, se constată că reclamantei i-a fost comunicată decizia recurată la adresa Hotel Olimpia, Stațiunea Olimp, Județul Constanța, adresă indicată de aceasta pe tot parcursul procesului, chiar și prin intermediul cererii de recurs, ceea ce este de natură să demonstreze lipsa de temei legal a susținerilor recurentei.
Este de reținut că art. 129 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., instituie părților obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ., știut fiind că, potrivit adagiului latin "nemo auditor propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpa, nimeni nu poate să obțină foloase invocând propria sa vină și nici să se apere valorificând un asemenea temei.
Cum în cauză, recursul reclamantei a fost declarat cu depășirea termenului imperativ de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, iar recurenta nici nu a pretins și nici nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, pentru a putea fi incidente prevederile art. 103 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ., înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul formulat de reclamanta SC O.E. SA împotriva deciziei civile nr. 158/ COM din 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarat.
Recursul declarat de pârâta SC M.E. SA.
Cum problema timbrajului este prioritară oricărei excepții, cereri sau motive de casare, înalta Curte, conform art. 137 din C. proc. civ. raportat la 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată și completată, și la dispozițiile art. 3021alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru", a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs formulată de pârâta SC M.E. SA. și a reținut:
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate, atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Recurenta-pârâtă SC M.E. SA Constanța a fost legal citată pentru termenul de astăzi, 27 februarie 2013 (fila 65 cu aplicarea art. 98 C. proc. civ. și fila 66 dosar recurs), atât la sediul indicat prin cererea de recurs, cât și la sediul menționat în extrasul de furnizare informații O.N.R.C. (fila 21 dosar recurs) cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 3.004,75 lei și 5 lei timbru judiciar, dar aceasta, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit obligația legală a timbrării recursului.
Potrivit dispozițiilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995,art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau ca insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 27 februarie 2013, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu a operat scutirea legală de obligația timbrării, înalta Curte a dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și a dispus anularea recursului declarat de pârâta SC M.E. SA. Constanța, ca netimbrat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 77/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 76/2013. Civil → |
|---|
