ICCJ. Decizia nr. 820/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 820/2013
Dosar nr. 8190/2/2010
Şedinţa publică din 20 februarie 2013
Asupra cauzei constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1371 din 11 septembrie 2008 a admis în parte contestaţia formulată de T.D., T.A.M., T.C., T.R. şi E.I.R. în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primar general. A anulat în parte dispoziţia contestată nr. 10287 din 18 aprilie 2008 emisă de Primarul general al municipiului Bucureşti, în privinţa acordării de măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate în suprafaţă de 43,20 mp situate în Bucureşti, b-dul Ion Şulea, sector 3. A obligat pe pârât să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţiile demolate situate în Bucureşti, b-dul Ion Şulea, sector 3, astfel cum sunt menţionate în contractul de vânzare – cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov – Secţia notariat, prin procesul – verbal din 28 mai 1941 şi prin autorizaţiile de construire din 19 august 1946 şi 21 septembrie 1946. A respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 482,67 mp situat în Bucureşti, b-dul Ion Şulea, sector 3, ca neîntemeiată. A menţinut celelalte prevederi ale dispoziţiei contestate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că au fost demolate construcţiile trecute în proprietatea statului, restituirea în natură nemaifiind posibilă, motiv pentru care reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte terenul care a făcut obiectul preluării de către stat, tribunalul a constatat că acesta nu poate fi restituit în natură, întrucât este afectat de elemente de sistematizare, respectiv aleea acces bloc, trotuar, reţele edilitare şi spaţiu verde, care ocupă funcţional întreaga suprafaţă de 500 mp.
Prin decizia nr. 66.A din 24 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pe pârât să propună măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru construcţiile demolate situate în Bucureşti, b-dul Ion Şulea, sector 3, astfel cum existau la momentul naţionalizării 1950, respectiv locuinţa tip vilă cu P+E+mansardă, formată din 4 apartamente, precum şi pentru construcţia parter în suprafaţă de 43,20 mp. A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii apelate.
S-a reţinut, în ceea ce priveşte componenta imobilului construcţii la momentul preluării, că în afară de construcţia parter, în suprafaţă de 43,20 mp, peste care s-a edificat un etaj cu aceeaşi suprafaţă, din planul cadastral din 1965 a rezultat că la acel număr mai exista şi o altă construcţie. Din reconstituirea amprentei la sol a construcţiilor existente la adresa din b-dul Ion Şulea a reieşit că suprafaţa total construită era de 430,20 mp, asupra căreia reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent al căror cuantum se va stabili în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 2259 din 14 aprilie 2010 a admis recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei pronunţată în apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. A anulat recursul Primăriei municipiului Bucureşti prin Primar general împotriva aceleiaşi decizii.
S-a reţinut, în esenţă, referitor la recursul reclamanţilor, că pentru legala soluţionare a cauzei, cu respectarea principiului instituit prin art. 7 din Legea nr. 10/2001, se impune administrarea unei expertize topografice menită să identifice terenul în litigiu şi existenţa suprafeţei libere de construcţii şi detalii de sistematizare, inclusiv traseul acestora.
Rejudecând după casare, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 56A din 29 martie 2012 a admis apelul reclamanţilor împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pe pârât să propună măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru construcţiile demolate situate în Bucureşti, b-dul Ion Şulea, sector 3, astfel cum existau la momentul naţionalizării – anul 1950, respectiv locuinţă tip vilă cu P+E+mansardă, formată din 4 apartamente, precum şi pentru construcţia parter în suprafaţă de 43,20 mp. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a constatat, î n ceea ce priveşte cererea referitoare la propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţiile demolate, că aceasta a dobândit autoritate de lucru judecat, faţă de limitele rejudecării apelului, potrivit deciziei pronunţată în recursul soluţionat de Înalta Curte. Astfel, menţiunea din dispozitivul deciziei de soluţionare a apelului în primul ciclu procesual prin care a fost obligat pârâtul să propună măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru construcţiile demolate situate în Bucureşti, bd. Ion Sulea, sector 3, astfel cum existau la momentul naţionalizării - anul 1950 - respectiv: locuinţă tip vilă cu P+E+Mansardă, formată din 4 apartamente, precum şi pentru construcţia parter în suprafaţă de 43,20 mp, a rămas irevocabilă.
Constatând că numai recursul reclamanţilor a fost admis şi că strict formal instanţa de recurs a dispus casarea în întregime a deciziei recurate, curtea a procedat la rejudecarea întregii cauze, în lumina principiului non reformatio in pejus, dar şi cu reţinerea efectului pozitiv al lucrului judecat în mod irevocabil, în sensul obligării pârâtului să propună măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru construcţiile menţionate mai sus.
În ceea ce priveşte cererea de restituire în natură a suprafeţei de 482,67 mp din totalul de 510 mp teren aferent imobilului la preluarea de către stat, curtea a constatat că apelanţii au criticat în primul rând sentinţa pentru că instanţa a respins cererea de efectuare a unei expertize tehnice care să identifice terenul şi să stabilească suprafaţa liberă de construcţii şi alte detalii de sistematizare.
Acest motiv de apel a rămas fără obiect, faţă de aspectul că în rejudecarea apelului, a fost administrată proba cu expertiza topografică, prin raportul întocmit de expert tehnic P.M. (filele 221-236).
Apelanţii au invocat faptul că deşi prima instanţă a validat raportul de expertiză extrajudiciară, din care rezulta fără dubiu că o suprafaţă de 482,67 mp este liberă de construcţii sau alte detalii de sistematizare, aceasta a respins respectivul capăt din cererea de chemare în judecată, considerând că terenul este afectat de detalii de sistematizare, în ciuda faptului că terenuri vecine au fost retrocedate foştilor proprietari.
Pornind de la considerentele deciziei de casare, curtea de apel a constatat că au fost administrate următoarele înscrisuri în rejudecare, ca probe cu privire la aspectele de fapt ce trebuie lămurite: adresa nr. 24457/XII A din 14 august 1992 emisă de Consiliul local al municipiului Bucureşti, din care reiese că la acea dată, terenul în litigiu se afla într-o zonă constituită urbanistic, fiind spaţiu verde; adresa nr. 36695 din 17 iulie 2002 emisă de Primăria municipiului Bucureşti, din care reiese că terenul se află într-o zonă constituită din punct de vedere urbanistic, fosta parcelă având funcţiunea actuală de teren parţial afectat de circulaţie şi adresa nr. 27227 din 17 iunie 2011 emisă de Primăria sectorului 3, din care reiese că nu deţin date privind vechimea spaţiului verde ce face obiectului litigiului, dar planul cadastral utilizat de către expertul în cauză atestă faptul că la data întocmirii şi actualizării lui, în perioada 1978-1989, terenul era amenajat ca spaţiu verde.
Prin raportul de expertiză întocmit de expert tehnic P.M., studiind planul de amplasament şi delimitare şi planul de încadrare în zonă, terenul a fost identificat ca fiind situat în Bucureşti, bd. Camil Ressu, pe spaţiul verde din faţa blocului 55 şi cu suprafaţa de 534 mp. Pe terenul supus expertizării sunt edificate construcţii de suprafaţă – foişor, iar terenul este afectat de sistematizarea bd. Camil Ressu. La data executării măsurătorilor topografice, expertul a identificat pe teren 55 puncte de acces la conducte subterane, reţea de termoficare – două conducte paralele cu Dn 500 mm, reţea electrică, o suprafaţă acoperită. Suprafaţa liberă de construcţii şi alte amenajări este de 283 mp. Expertul nu a putut preciza data amenajării spaţiului verde, dar a arătat că este de dată recentă.
Pornind de la prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi ţinând cont şi de cele ale pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, curtea a apreciat că descrierea terenului în litigiu, astfel cum a fost făcută de către expertiza întocmită, se încadrează în ipoteza de refuz la restituirea în natură reglementată de acest articol.
Astfel, cum în mod corect a reţinut prima instanţă, terenul este afectat de elemente de sistematizare, respectiv aleea de acces bloc, trotuar, reţele edilitare şi spaţiu verde, iar aceste elemente de sistematizare ocupă funcţional întreaga suprafaţă de teren de 500 mp, chiar dacă elementele de sistematizare afectează doar în parte terenul. Terenul în suprafaţă de 500 mp este situat între blocuri, astfel că nu s-a putut considera decât că elementele de sistematizare ocupă funcţional întreaga suprafaţă de teren, iar acestea sunt destinate folosinţei comunităţii.
Mai mult, din planşele foto depuse la dosar, în care pot fi observate si gurile de acces la reţelele de utilităţi, a rezultat că partea de teren neafectată de trotuare si alei de acces este amenajată ca zonă verde-parc.
Chiar dacă suprafaţa liberă de construcţii şi alte amenajări este de 283 mp, reprezentând spaţiu verde, s-a constatat că textul legal amintit mai sus împiedică inclusiv restituirea spaţiilor verzi.
Mai mult, pe această porţiune de teren neocupată de amenajări urbane se realizează chiar accesul în blocul de locuinţe nr. 55, conform schiţei de la fila 243 din anexa nr. 2 a raportului de expertiză, astfel încât în ipoteza restituirii sale în natură către reclamanţi s-ar aduce atingere exploatării normale a proprietăţilor ce se află în respectivul bloc (edificat în realizarea scopului pentru care s-a făcut exproprierea).
Cât priveşte data amenajării acestuia, deşi nu s-a putut dovedi o dată concretă a începerii amenajării sale ca atare, s-a constatat că este evident, din cuprinsul adresei nr. 27227 din 17 iunie 2011 emisă de Primăria sectorului 3 – Direcţia Gospodărie Locală Serviciul Monitorizare şi Control, că în perioada 1978-1989, terenul era amenajat ca spaţiu verde.
Prin urmare, s-a reţinut că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură, potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, lucrările pentru care s-a dispus exproprierea fiind realizate şi nici nu se poate considera că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parţial terenul ce face obiectul notificării, fiind o ocupare completă, care împiedică restituirea în natură.
Prin decizia nr. 85A din 24 mai 2012 pronunţată de aceeaşi curte de apel, s-a admis în parte cererea expertului P.M. formulată în apelul declarat de reclamanţi şi s-a dispus majorarea onorariului de expertiză cu suma de 500 lei. Au fost obligaţi apelanţii să plătească acest onorariu în contul Biroului local de expertize al Tribunalului Bucureşti.
Curtea a constatat, analizând cererea, că aceasta întruneşte exigenţele art. 2812 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care a fost soluţionată în aceste coordonate.
Astfel s-a reţinut că prin cererea depusă la data de 19 ianuarie 2012, expertul petent a solicitat instanţei de apel majorarea, cu suma de 900 lei, a onorariului expertizei judiciare pentru a cărei realizare a fost desemnat, motivându-şi solicitarea prin prisma necesităţii efectuării de măsurători topografice cu instrumente care asigură o precizie ridicată, precum şi prin prisma complexităţii activităţilor de măsurare datorate dispunerii în teren a imobilului ce trebuie expertizat.
Prin raportare la motivele astfel expuse în susţinerea cererii de majorare a onorariului, a împrejurării că onorariul provizoriu stabilit de instanţă se situează în zona onorariilor minime pentru expertizele topografice, dar şi a faptului că petentul a formulat răspunsuri motivate la toate obiectivele stabilite de instanţă, curtea a apreciat că este întemeiată cererea de majorare a onorariului, însă numai în limita unui supliment de 500 lei.
În aprecierea cuantumului acestui supliment, curtea a avut în vedere faptul că nu au fost evidenţiate pretinsele obstacole ce ar fi îngreunat activităţile specifice efectuării expertizei, astfel că nu s-a putut reţine un spor de dificultate în realizarea lucrărilor dintr-o atare perspectivă.
Împotriva acestor ultime decizii au declarat recursuri reclamanţii T.D., T.A.M., T.C., T.R. şi E.I.R.
Prin motivele de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 56A/2012, recurenţii au solicitat casarea hotărârii atacate şi reţinerea cauzei pentru judecarea pe fond, întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Au arătat că pornind de la dispoziţiile imperative ale deciziei de casare, în al doilea ciclu procesual au solicitat în mod expres expertului să facă verificările necesare prin obţinerea de relaţii de la furnizorii de utilităţi, prin cercetarea la faţa locului şi nu prin stabilirea concluziilor pe baza vechiului amplasament sau doar pe baza unor situaţii de amplasament depăşite.
În continuare, au precizat că deşi experţii numiţi de instanţă au fost plătiţi de recurenţi, aceştia s-au mulţumit să materializeze pe schiţele anexă la raport amenajări preluate de pe planuri de amplasament vechi şi nu pe baza unor relaţii la zi care trebuiau obţinute de la furnizorii de utilităţi.
Au mai menţionat că demersurile care trebuiau realizate de către experţi au fost realizate de către recurenţi şi au arătat în ce constă acestea, precum şi rezultatele obţinute.
Deşi urmare demersurilor astfel efectuate a reieşit o situaţie complet diferită de cea menţionată şi de ultimul expert, instanţa de apel a acordat prioritate soluţionării cu celeritate a cauzei, astfel încât critica recurenţilor a avut în vedere faptul că relaţiile solicitate de la furnizorii de utilităţi şi care ar fi trebuit obţinute de expertul de specialitate atestă că expertiza nu este conformă cu realitatea.
Prin motivele de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 85A/2012, recurenţii au înţeles a critica hotărârea atacată prin prisma faptului că nu a luat în considerare şi apărările proprii formulate în scris şi depuse la data de 24 mai 2012, în şedinţă publică, după cum s-a consemnat şi în practicaua deciziei, în condiţiile în care în cuprinsul acesteia nu se regăseşte nicio referire la respectivele apărări faţă de cererea expertului de majorare a onorariului, încălcându-li-se astfel dreptul la un proces echitabil, în raport de art. 6 pct. 1 CEDO.
În al doilea rând au solicitat a se observa că soluţia instanţei de admitere a cererii expertului este total nejustificată, întrucât curtea a neglijat faptul că acesta a avut la dispoziţie expertize anterioare, prin care terenul fusese identificat.
În al doilea rând, curtea de apel trebuia să observe că expertul P.M. a refuzat, deşi era obligat, pentru ca expertiza să corespundă realităţii, să facă demersuri la furnizorii de utilităţi, pentru a se stabili dacă situaţiile cu privire la detaliile de sistematizare (elemente aparţinând reţelei de apă şi canal, energie electrică, gaze naturale) mai sunt de actualitate.
Au solicitat admiterea recursului, din perspectiva cazului de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. şi casarea în tot a deciziei atacate.
Recursul declarat împotriva deciziei nr. 56A/2012 este nul.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.
Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigenţele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.
Or, în speţă, criticile formulate nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege menţionat, recurenţii nesusţinând în vreun fel nelegalitatea soluţiei din apel.
Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunţată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluţiei, recurenţii, prin motivele formulate, solicită reaprecierea probatoriului administrat în cauză, susţinând că expertiza efectuată nu corespunde realităţii, întrucât expertul nu a solicitat informaţii furnizorilor de utilităţi, întocmind raportul pe baza unor situaţii de amplasament depăşite.
Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţată în apel.
De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.
Se reţine în plus că recurenţii au indicat ca temei de drept dispoziţiile art. 304 1 C. proc. civ., potrivit cărora „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele”.
Or, este evident că textul nu se aplică speţei, atâta timp cât hotărârea atacată este pronunţată în apel.
Prin urmare, văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.
Recursul declarat împotriva deciziei nr. 85/A/2012 este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Nu pot fi primite susţinerile recurenţilor potrivit cărora curtea de apel nu a ţinut cont de apărările proprii în adoptarea soluţiei de admitere a cererii expertului de majorare a onorariului, încălcându-le astfel dreptul la un proces echitabil prin prisma art. 6 din CEDO.
Se observă astfel că instanţa de apel a avut în vedere că onorariul provizoriu stabilit s-a situat în zona celor minime pentru expertizele topografice, precum şi faptul că expertul a răspuns motivat tuturor obiectivelor stabilite de instanţă.
Nici critica recurenţilor referitoare la nesolicitarea de către expert a relaţiilor de la furnizorii de utilităţi, ceea ce ar fi trebuit să conducă, în opinia acestora, la respingerea cererii, nu poate fi primită, în condiţiile în care instanţa de apel a considerat că prin expertiza întocmită în cauză s-a răspuns motivat tuturor obiectivelor stabilite, sens în care a făcut aplicaţiunea art. 213 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru aceste motive, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanţii T.D., T.A.M., T.C., T.R. şi E.I.R. împotriva deciziei nr. 56A din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 85A din 24 mai 2012 a aceleiaşi curţi de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 824/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 816/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
