ICCJ. Decizia nr. 823/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 823/2013
Dosar nr. 42384/3/2011
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 27 februarie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. 5331/63/2011, contestatorul T.F. a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, contestaţie împotriva deciziei de pensie din data de 31 decembrie 2010, emisă de intimată, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea acestei decizii cu menţinerea drepturilor de pensie stabilite prin decizia din data de 10 decembrie 1998 emisă de intimată şi să i se plătească diferenţa dintre pensia stabilită prin decizia din data de 10 decembrie 1998 şi pensia stabilită prin decizia din data de 31 decembrie 2010, la care să se adauge dobânda legală, calculate de la data de 1 ianuarie 2011 şi până la repunerea în plată a deciziei din data de 10 decembrie 1998.
Prin Sentinţa civilă nr. 5994/2011 din 15 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 5331/63/2011, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, cu motivare că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, conform cărora competenţa teritorială revine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul pârâtul.
Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că litigiul nu este de competenţa sa, întrucât, la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Având în vedere dispoziţiile art. 154 alin. (1) şi art. 156 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, act normativ în vigoare la data sesizării Tribunalului Dolj, coroborat cu prevederile art. 725 şi art. 727 C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că, pentru stabilirea competenţei de soluţionare a prezentei cauze, prezintă interes legea de procedură în vigoare la momentul sesizării instanţei.
Cum aceasta este Legea nr. 263/2010, şi cum această lege intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 a modificat norma de competenţă reglementată prin art. 156 din Legea nr. 19/2000, lege care, de altfel, a fost abrogată, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, instanţa a constatat că, în speţă, competenţa de soluţionare cererii formulate în contradictoriu cu Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale aparţine Tribunalului Dolj, în circumscripţia căruia se află domiciliul reclamantului.
Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 11291 din 13 decembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. 42384/3/2011, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că reclamantul T.F. a învestit instanţa cu o cerere prin care solicită anularea deciziei de pensie din data de 31 decembrie 2010, menţinerea drepturilor de pensie stabilite prin decizia din data de 10 decembrie 1998 şi plata diferenţelor, dintre pensia stabilită prin decizia din data de 10 decembrie 1998 şi pensia stabilită prin decizia din data de 31 decembrie 2010, la care să se adauge dobânda legală, calculate de la data de 1 ianuarie 2011 şi până la repunerea în plată a deciziei din 10 decembrie 1998.
Este adevărat că decizia cărei suspendare se solicită a fost a emisă la 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, dar este de necontestat că T.F. a depus cererea de anulare la instanţa de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 3 februarie 2011, şi, prin urmare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.
Dispoziţiile art. 196 lit. a) din legea anterior menţionată au abrogat expres Legea nr. 19/2000 la care făcea trimitere prevederile Legii nr. 119/2010 în baza căreia a fost emisă decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat.
Este de reţinut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent, devenit art. 154 din Legea nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii), sunt de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.
Conform art. 725 C. proc. civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură.
Totodată, în raport şi de prevederile art. 727 din acelaşi act normativ, este de reţinut, că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competenţă diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare.
Astfel, având în vedere că în speţa de faţă competenţa teritorială este determinată de domiciliul reclamantului, care se află în Craiova, judeţul Dolj, instanţa reţine competenţa teritorială pentru soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de contestatorul T.F. în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 822/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 824/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
