ICCJ. Decizia nr. 757/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 757/2013

Dosar nr. 56133/3/2011

Şedinţa din camera de consiliu de la 14 februarie 2013

Prin Sentinţa nr. 169 din 1 iulie 2011, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere, în numele reclamanţilor-membri de sindicat B.O., P.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Casa Sectorială de Pensii a M.A.I., având ca obiect contestaţie la decizie recalculare pensie, în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că în stabilirea competenţei sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 teza II din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziilor contestate, care instituie o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului pentru contestaţiile împotriva deciziilor de recalculare a pensiei de serviciu în temeiul Legii nr. 119/2010, cum este cazul în speţă.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a pronunţat Sentinţa civilă nr. 8767 din 23 octombrie 2012, prin care şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, Tribunalul Mehedinţi şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că, întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speţă, determinarea instanţei competente se face în raport de dispoziţiile în materie ale legii noi, şi anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi SRI) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.

În raport de norma de competenţă instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de la domiciliul reclamantului, în speţă Tribunalul Mehedinţi.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art 22 alin. (3) raportat la art 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea dedusă judecăţii are natura unei contestaţii împotriva deciziilor de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emise de o casă sectorială de pensii, şi anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Este adevărat că la data emiterii deciziilor contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul".

Legea nr. 19/2000 a fost, însă, abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform dispoziţiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării instanţei, şi anume 10 mai 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziţii privitoare la competenţă în art. 154.

Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul."

Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi SRI, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispoziţiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reţine că norma de competenţă aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanţei.

Cum, în speţă, instanţa a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanţei de la domiciliul reclamantului, instanţa competentă teritorial să judece pricina este Tribunalul Mehedinţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 757/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond