ICCJ. Decizia nr. 1361/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1361/2014
Dosar nr. 971/108/2012
Şedinţa publică din 13 mai 2014
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 22 februarie 2012, reclamantele T.E. şi K.E. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., solicitând obligarea acestuia, în calitate de expropriator, la anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011 şi obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în sumă de 36.020 euro pentru terenul expropriat în suprafaţă de 3602 mp.
În dezvoltarea motivelor au susţinut că, în calitate de proprietare ale terenului situat în P., înscris în cartea funciară, în suprafaţă de 6600 mp, au fost înştiinţate că pe o suprafaţă de 3602 mp, urmează a se construi autostrada Arad-Nădlac, iar ca un echivalent al parcelei expropriate urmează a li se plăti despăgubiri materiale.
Reclamantele au învederat că prin diferenţa existentă între valoarea stabilită după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010 şi cea stabilită anterior, pentru aceleaşi terenuri, cu aceeaşi categorie de folosinţă, se creează o discriminare între oamenii aparţinând aceleaşi localităţi şi care au în proprietate aceleaşi categorii de terenuri, unele dintre ele chiar învecinate.
Prin completarea la motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantele au subliniat că, aşa cum prevăd chiar dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 255/2010, actualizată, expertizele de evaluare a terenurilor întocmite în baza H.G. nr. 416/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul de utilitate publică Autostrada Arad-Nădlac, rămân valabile, cu atât mai mult cu cât niciunde în cuprinsul hotărârii de modificare a H.G. nr. 416/2010 nu se menţionează că noile sume stabilite ca despăgubiri ar fi fost stabilite printr-o nouă expertiză; ori chiar dacă s-ar invoca efectuarea unei alte expertiză de evaluare, aceasta nu ar putea fi luată în considerare deoarece ar presupune că doi experţi ai pârâtei să se contrazică.
Pârâtul a apreciat că singurul raportul de expertiză concludent în prezenta cauză este cel întocmit de SC E. SRL prin care s-a stabilit cu exactitate valoarea justă ce trebuie acordată persoanei expropriate cu titlu de despăgubire.
Prin sentinţa civilă nr. 278 din 29 ianuarie 2013 Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantele T.E. şi K.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., având ca obiect despăgubiri. A fost anulată în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 5.105 RON cu titlu de despăgubiri. Au fost respinse restul pretenţiilor solicitate. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Din probele administrare în cauză, respectiv hotărâri de stabilire a despăgubirilor, încheieri carte funciară, contracte de vânzare-cumpărare, raport de evaluare proprietăţi imobiliare, schiţe cadastrale, raport de expertiză tehnică judiciară şi supliment la expertiză, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010 s-a dispus exproprierea de la reclamante a suprafeţei de 3.602 mp din terenul situat în localitatea P., judeţul Arad. Reclamantele au contestat această hotărâre, susţinând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât faţă de valoarea de circulaţie a terenurilor, cât şi faţă de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamantelor este întemeiată pe dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, conform cărora expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale, Legea nr. 255/2010, se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulaţie a suprafeţei de 3602 mp ar fi de 61.152,77 RON, echivalentul a 13.327,40 euro.
Deşi experţii au arătat că pentru estimarea valorii de piaţă se utilizează două metode, respectiv metoda comparaţiilor de piaţă şi metoda randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor, se estimează rezultatul final, instanţa apreciază că suma de 13.327 euro pentru o parcelă de 3.602 mp reprezentând teren agricol situat în extravilanul unei localităţi care nu este nici măcar reşedinţă de judeţ, este una exorbitantă, plasată în afara realităţii obiective.
În totală contradicţie cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile şi care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabileşte pentru oraşul P. o valoare de 2.000 euro/ha, ceea ce, în echivalent, înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.
Tribunalul, din oficiu, în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în raport de concluziile raportului de expertiză, a solicitat unui birou notarial situat în apropierea zonei în care se găseşte terenul expropriat a comunica instanţei o copie a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în cursul anilor 2011-2012, cu obturarea datelor de identificare ale părţilor şi cu păstrarea elementelor care interesau în soluţionarea cauzei, respectiv data contractului, suprafaţa vândută şi preţul stabilit de părţi.
În total a fost depus la dosar un număr de 19 contracte prin care s-au vândut diverse suprafeţe de teren, unele mai reduse, de numai 5000 mp, până la suprafeţe mai mari de 6,2 ha, 6,3 ha sau chiar 6,4 ha de teren arabil.
Dintr-o analiză sumară a acestor contracte se poate constata că, în cele mai multe cazuri, preţul de vânzare a fost de 1,3 RON/mp; în unele contracte au putut fi identificate şi preţuri mai reduse, respectiv între 0,6-0,9 RON/mp, dar au existat convenţii de vânzare a unor terenuri agricole, chiar la preţuri mai ridicate, potrivit adresei din data de 8 mai 2012 emisă de Biroul Notarial Public Asociaţii „D.”, în zona P. s-au înregistrat, în situaţii mai rare, de 2.900-3.000 euro/ha, respectiv 0,3 euro/mp, preţ pe care instanţa îl va reţine ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de circulaţie a suprafeţei de 3.602 mp expropriată de la reclamante pentru construirea autostrăzii Arad-Nădlac.
Nici contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 17 mai 2012, prin care o societate a dobândit un teren, nu este relevant, deoarece acesta are categoria de folosinţă curţi şi construcţii, ceea ce nu este cazul în speţă, ipoteza fiind identică şi în ceea ce priveşte contractul de ipotecă autentificat la data de 17 februarie 2011.
Pe de altă parte, contractul autentificat la 12 august 2011, încheiat între două societăţi comerciale, nu este relevant faţă de criteriul stabilit de art. 26 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Sintagma de „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele” are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare şi nu ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de acelaşi fel, în aceeaşi unitate administrativ-teritorială.
În aceste condiţii, concluziile comisiei de experţi trebuie să aibă la bază preţurile de tranzacţionare a terenurilor de acelaşi fel şi din aceeaşi unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
În afară de această valoare de circulaţie a terenului, tribunalul reţine a fi pertinente şi juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse şi sumele necesare reclamantelor pentru a-şi reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeaşi zonă, de pe piaţa liberă, a unei alte suprafeţe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public şi care cuprind 5% comision.
Prin urmare, instanţa concluzionează că în cadrul despăgubirilor cuvenite reclamantelor trebuie inclusă şi suma de 243 RON reprezentând procentul menţionat din valoarea de circulaţie a terenului expropriat.
În schimb, nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producţiei agricole pentru un an de zile, întrucât din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că, la momentul exproprierii, terenul ar fi fost însămânţat ori cultivat şi că, urmare exproprierii, reclamantele nu ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse.
Argumentele şi susţinerile reclamantelor legat de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite iniţial, nu pot constitui un argument care să determine instanţa a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieţii imobiliare din zonă, criteriul legal din art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu poate fi înlăturat pe acest considerent.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii T.E. şi K.E. ,cât şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
Prin decizia civilă nr. 145/A din 17 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, s-a admis apelul declarat de către reclamantele T.E. şi K.E. împotriva sentinţei civile nr. 278 din 29 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 971/108/2012. A schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. să plătească reclamantelor suma de 61.152,77 RON cu titlu de despăgubiri. A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.
A respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., împotriva aceleiaşi sentinţe.
A obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Referitor la apelul reclamanţilor T.E. şi K.E. Curtea a constatat că e xproprierea creează în sarcina statului obligaţia de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă, conform art. 44 alin. (3) din Constituţie. Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 prevede criteriile de determinare a despăgubirii, prin trimiterea la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994: valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii ţinând seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. Stabilirea faptului dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin H.G. nr. 488/2011 este una corectă sau nu se poate determina doar în cadrul acţiunii civile exercitate potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, cu efectuarea unei expertize în condiţiile art. 25-art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Or, în speţă, prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiilor legale mai sus menţionate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat, precum şi preţul cu care se vând imobile similare. În raportul de expertiză întocmit în faţa primei instanţe se arată în mod expres că abordarea prin comparaţie a avut ca termeni de raportare oferte pe piaţa imobiliară, fiind indicate 5 oferte de vânzare pentru terenuri extravilane agricole şi, deci, nu a avut în vedere preţul cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Or, prima instanţă era obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experţii trebuind, în cadrul metodei comparaţiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleaşi caracteristici.
Pentru aceste considerente, instanţa de apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize de către trei experţi care să stabilească despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994. După depunerea raportului de expertiză la dosar niciuna din părţi nu a formulat obiecţiuni (critici) cu privire la această lucrare ştiinţifică.
Din raportul de expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului, rezultă că cei trei experţi au determinat valoarea terenului expropriat prin comparaţia vânzărilor unor imobile similare, ajungând la concluzia că această valoare este de 61.152,77 RON.
Referitor la dauna pentru redobândirea aceleiaşi suprafeţe de teren, instanţa constată că aceasta este inclusă în valoarea de piaţă a terenului expropriat, taxele şi comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziţie imobiliară nefiind determinate de măsura exproprierii. De asemenea nu a fost dovedită dauna pentru lipsa de acces întrucât reclamanta nu a probat efectuarea unor cheltuieli pentru construirea unui nou drum de acces.
Aceeaşi concluzie se impune şi referitor la dauna rezultată din scăderea valorii parcelelor în urma divizării lotului (din punctul de vedere al exploatării agricole) deoarece nu rezultă din probele administrate în cauză că acest prejudiciu este cert, sigur ca realizare.
Referitor la apelul pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R., instanţa a constatat că în conformitate cu dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel poate examina cauza doar prin prisma motivelor invocate prin cererea declanşatoare a căii de atac, cu excepţia vizând motivele de ordine publică. Cu alte cuvinte, simpla nemulţumire a părţii cu privire la sentinţa recurată, fără a fi indicate în concret motivele pentru care se consideră această hotărâre netemeinică sau nelegală, nu este suficientă. În cauza de faţă, prima instanţă a admis în parte cererea reclamantei. Prin cererea de apel, în esenţă, pârâtul a expus dispoziţiile legale privind procedura de expropriere pentru terenul în litigiu şi argumentele faptului că raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcţia autostrăzii pe unitatea administrativ-teritorială P., judeţul Arad, întocmit în mai 2011 de SC E. SRL a fost realizat în concordanta cu reglementările Standardelor Internaţionale de Evaluare de către experţi membri A.N.E.V.A.R., iar valoarea de despăgubire a fost estimata conform prevederilor Legii nr. 255/2010 şi Legii nr. 33/1994 şi conform standardului internaţional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
Curtea a constatat că susţinerile pârâtului apelant au caracter general, nefiind critici punctuale şi concrete ale modului în care instanţa a interpretat şi aplicat normele legale pe care şi-a întemeiat hotărârea sau ale manierii în care a calculat despăgubirea ce-i revine reclamantei pentru terenul expropriat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul statul român prin C.N.A.D.N.R. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.
Un prim motiv de recurs vizează faptul că instanţa de apel a stabilit în mod eronat elementele prejudiciului datorat de stat persoanelor expropriate, în raport de dispoziţiile legale incidente, respectiv ale dispozițiilor art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010, precum și art. 771 din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc.
Astfel, despăgubirea propusă şi neacceptată de expropriat se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite de către pârâtul Statul Român prin C.N.A.N.D.R. Valoarea la care se vând imobilele de acelaşi fel rezultă din însăși raportul de evaluare întocmit pentru aceste terenuri şi este mai mică decât cea propusă de expropriator spre a fi plătită.
Preţul de piaţă stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi sunt susţinute şi de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zonă. Au fost respectate actele normative emise în vederea exproprierii respectiv H.G. nr. 1480/2009 şi H.G. nr. 416/2010, în cadrul cărora a fost prevăzută şi suma globală estimată cu titlu de despăgubire în valoare de 63.000 RON, sumă rezultată din raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat A.N.E.V.A.R., suma totală necesară fiind de 80.500 RON.
Raportul a fost întocmit şi cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil în parte, așa cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică preţul la care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel şi contravaloarea prejudiciului proprietarului prin faptul exproprierii.
Raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire a fost întocmit conform Legii nr. 255/2010 şi reglementărilor privind Standardele Internaționale de Evaluare. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 şi Legii nr. 33/1994 şi conform standardului internaţional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
Preeminenţa interesului general, conform art. 2 alin (1) lit. l) al Legii 554/2004 privind contenciosului administrativ, este: „interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţionala, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor” şi determină prevalarea în faţa interesului privat al proprietarilor, însă determină, totodată, o justă şi imediată despăgubire care, în concret, are aptitudinea de a fi mai însemnată decât valoarea de piaţă a imobilului.
În fine, un ultim aspect vizează faptul că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piaţa specifică a proprietăţilor imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieţei (tipul de proprietate, potenţialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor şi arendaşi), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea estimată, oferta competitivă, etc.).
Apărătorul intimatelor a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de C.N.A.N.D.R., faţă de neîncadrarea criticilor expuse în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. precizând că, în opinia sa, criticile din recurs reprezintă doar o reiterare a celor din apel.
Excepția nulității recursului este nefondată.
Examinând susținerile recurentului, Înalta Curte constată că acestea privesc aspecte de nelegalitate, în sensul aplicării greșite a dispozițiilor art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010, precum și art. 771 din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.
Așa fiind, dispozițiile art. 306 C. proc. civ., nu sunt incidente, deoarece criticile invocate de recurent pot fi subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și urmează să fie analizate din această perspectivă.
În consecință, excepția nulității recursului urmează să fie respinsă.
Recursul este nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, precum și susținerile părților, Înalta Curte, constată că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este legală, soluționând în mod judicios litigiul dedus judecății.
Sunt neîntemeiate criticile recurentului-pârât privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010, precum și art. 771 din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, în raport cu dispozițiile Legii nr. 33/1994.
Astfel, deși se susține că trebuiau aplicate numai art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010, trebuie menționat că actul normativ indicat face trimitere expresă la art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, ceea ce înseamnă că, în mod corect au procedat instanțele anterioare, soluționând acțiunea reclamantelor T.E. şi K.E., în temeiul celor două legi la care s-a făcut deja referire.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 33/1994: „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiza precum şi de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Aşadar, în ceea ce priveşte prima componentă a despăgubirii, respectiv „valoarea reală” a bunului expropriat, s-a apreciat de către instanţă că această valoare este determinată de preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de evaluare, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere inclusiv daunele aduse proprietarului.
Este neîndoielnic că pârâtul a respectat dispozițiile legale incidente în ceea ce privește etapele exproprierii, avându-se în vedere H.G. nr. 1480/2009, privind indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții și H.G. nr. 416/2010 privind amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere și suma globală estimată cu titlu de despăgubire.
Chiar dacă recurentul susține că a respectat procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 255/2010, inclusiv cu privire la evaluarea despăgubirii ce trebuia acordată reclamantei, această situație nu poate înlătura constatările instanței privind cuantumul despăgubirii, stabilite în conformitate cu dispozițiile legale, prin raportare la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Instanța de apel a statuat că se impune acordarea către reclamante a unei sume mai mari decât cea stabilită de expropriator cu titlu despăgubire pentru terenul în suprafață de 3602 mp, situat pe raza comunei P., județul Arad, pentru realizarea autostrăzii Arad-Nădlac, făcându-se astfel aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în raport de probele administrate.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a preţului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind preţul pieţii, adică preţul cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit astfel de terenuri.
În mod constant s-a statuat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în decizii de speţă (decizia civilă nr. 572/2012) că valoarea de piaţă a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la: amplasamentul acestuia; destinaţia terenului la momentul evaluării; categoria localităţii; poziţionarea faţă de localităţi şi căile de acces; echiparea tehnică edilitară a zonei; restricţii de folosire, iar nu de perspectiva unei dezvoltări viitoare. Aşa fiind, instanţa de apel a respectat criteriile legale privind stabilirea despăgubirii ce se cuvine reclamantelor pentru terenul expropriat.
Referirea la dispozițiile art. 771 din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., implică o etapă anterioară contestării în fața instanței de judecată, astfel încât acestea nu permit înlăturarea constatărilor efectuate în faza judiciară privind cuantumul despăgubirii.
Este nefondată și susținerea că interesul general, așa cum este definit în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, primează în raport cu interesul particular, deoarece acest argument nu poate merge până la încălcarea dispozițiilor legal aplicabile, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., urmează să oblige pe recurent la plata sumei de 1.988 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat 1.200 RON şi cheltuieli de transport 788 RON, către intimatele-reclamantele T.E. şi K.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatele-reclamante T.E. şi K.E.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva deciziei nr. 145/A din 17 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Obligă pe recurentul-pârât la plata sumei de 1.988 RON, cheltuieli de judecată către intimatele-reclamantele T.E. şi K.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1360/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1362/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
