ICCJ. Decizia nr. 1363/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1363/2014
Dosar nr. 2262/108/2012
Şedinţa publică din 13 mai 2014
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 495 din 7 februarie 2013, Tribunalul Arad a admis în parte, acţiunile civile conexe formulate şi precizate de reclamantul B.S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
A dispus anularea hotărârilor din 6 octombrie 2011 ale Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 P., judeţul Arad în partea privind cuantumul total al despăgubirilor pentru expropriere, pe care l-a stabilit cumulat la 3.833 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu dobânzi legale începând cu data de 6 aprilie 2012.
Au fost respinse restul pretenţiilor reclamantului.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că reclamantul B.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. solicitând în Dosarul nr. 2262/108/2012: anularea în parte a hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii 255/2010 din 7 octombrie 2011, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor.
A solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3.860 euro, echivalentul în RON la cursul valutar din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea despăgubirii în urma exproprierii parcelei de teren situat în P., cu suprafaţa de 468 mp.
A solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculată asupra diferenţei dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat stabilită de către instanţă şi suma de 333,68 RON stabilită prin hotărârea din 7 octombrie 2011, dobândă calculată de la data de 10 ianuarie 2012, când a fost scadentă obligaţia pârâtului de consemnare a sumei la dispoziţia sa şi până în ziua plăţii efective.
A solicitat obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând lipsa de folosinţă a terenului expropriat, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În Dosarul nr. 2269/108/2012, reclamantul a solicitat anularea în parle a hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii 255/2010 din 7 octombrie 2011, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor.
A solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 41.567 curo, echivalentul în RON la cursul valutar din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea despăgubirii cuvenite în urma exproprierii parcelei de teren situat în P., cu suprafaţa de 9158 mp.
A solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculată asupra diferenţei dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat stabilită de către instanţă şi suma de 6.529,65 RON stabilită prin hotărârea din 7 octombrie 2011.
A solicitat obligarea pârâtului la dobânda calculată de la data de 10 ianuarie 2012, când a fost scadentă obligaţia pârâtei de consemnare a sumei la dispoziţia sa şi până în ziua plăţii efective.
A solicitat obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând lipsa de folosinţă a terenului expropriat, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunilor sale, ce au fost conexate, reclamantul a arătat că la 28 aprilie 2010, prin hotărârea privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situată pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-Arad” s-a aprobat amplasamentul acestei lucări, iar despăgubirile acordate proprietarilor au fost stabilite între valorile de 4-10 euro/mp teren, astfel încât, sumele propuse prin H.G. nr. 488/2011 nu reprezintă o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Reclamantul a considerat că lipsa unui caracter injust al despăgubirii este recunoscută indirect, chiar de către Guvernul României, care prin H.G. nr. 416/2010 a stabilit pentru un metru pătrat de teren din acea zonă valoarea de 4 euro, nu 0,17 cenţi cum a fost stabilit prin hotărârile atacate.
Cu privire la valoarea terenului, reclamantul a arătat că s-a stabilit în mod corect suma de 3.860 euro pentru parcela cu suprafaţa de 468 mp şi respectiv, suma de 41.567 euro pentru parcela cu suprafaţă de 9158 mp, prin expertiza iniţială efectuată în condiţiile legii.
Art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, care reglementează detaliat actuala procedură de expropriere prevede următoarele: înainte de data începerii activităţii comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, A.N.E.V.A.R., va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosinţă.
Faţă de aceste prevederi, reclamantul a solicitat a se observa că raportarea la expertizele întocmite de camerele notarilor publici, pe care Guvernul le-a avut în vedere în hotărârea care stabileşte despăgubirea propusă reclamantului, nu respectă caracterul rezonabil şi proporţional şi nu reprezintă o despăgubire justă şi dreaptă.
Cu privire la despăgubirea propusă prin H.G. nr. 488/2011 şi Comisia de aplicare a Legii 255/2010 a arătat că aceasta este discriminatorie, încălcând drepturile fundamentale ale omului şi Constituţia României.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 8 alin. (2), art. 11 alin. (7) şi art. 22 din Legea nr. 255/2010, art. 1 şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994; art. 16 alin. (1) şi art. 44 alin. (3) din Constituţia României; art. 14 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din 7 februarie 2013, reclamantul a depus la dosar cerere de micşorare a câtimii obiectului, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la plata echivalentului în RON a sumei de 42.360 euro, în locul sumei de 45.427 euro solicitată iniţial.
A menţionat că suma de 42.360 euro reprezintă prejudiciul conform raportului de expertiză efectuat în prezenta cauză pentru ambele parcele de teren expropriate.
Din probele administrate în cauză, Tribunalul Arad a reţinut că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 7 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010 s-a dispus exproprierea de la reclamant a suprafeţei de 468 mp din terenul situat în localitatea P., judeţul Arad, cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 333,68 RON, luându-se în calcul o valoare de 0,16 euro/mp.
Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 6 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010 s-a dispus exproprierea de la reclamant a suprafeţei de 9158 mp din terenul situat în localitatea P. judeţul Arad, cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 6.529,65 RON, luându-se în calcul o valoare de 0,16 euro/mp.
Reclamantul a contestat aceste hotărâri susţinând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât faţă de valoarea de circulaţie a terenurilor, cât şi faţă de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamantului s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, conform cărora expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale, Legea nr. 255/2010, se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului, instanţa a procedat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experţi, din care unul desemnat de instanţă şi câte unul nominalizat de reclamant, respectiv de către pârâtul expropriator.
Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulaţie a suprafeţei de 9626 mp, ar fi de 170.486 RON, echivalentul a 37.811 euro.
Deşi experţii au arătat că pentru estimarea valorii de piaţă, se utilizează două metode, metoda comparaţiilor de piaţă şi metoda capitalizării rentei funciare, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, instanţa a apreciat că suma de 37.811 euro pentru o parcelă de 9626 mp, pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localităţi, care nu este nici măcar reşedinţă de judeţ este una exagerată.
În totală contradicţie cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile şi care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011 a stabilit pentru oraşul P. o valoare de 2.000 euro/ha, ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.
Prin urmare, instanţa a reţinut preţul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/mp, ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulaţie a suprafeţei expropriate.
În afară de această valoare de circulaţie a terenului, tribunalul a reţinut a fi pertinente şi juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză, conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse şi sumele necesare reclamantului pentru a-şi reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeaşi zonă, de pe piaţa liberă, a unei alte suprafeţe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public şi care cuprind: 2% comision unei societăţi de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător şi 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate. în acest fel, reclamantului i se cuvine suma de 3.032 euro (0,3 x 9626 + 0,05 x 2887,8).
Având în vedere dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 255/2010 şi faptul că decizia de expropriere din 4 august 2011 marchează pierderea posesiei reclamantului asupra terenului expropriat, fără ca în patrimoniul acestuia să se regăsească justa despăgubire, ţinând cont că pârâtul nu contestă utilizarea anterioară a terenului agricol de către reclamant, instanţa a apreciat că acestuia din urmă i se cuvine compensaţia pentru lipsa venitului pe un an agricol, calculată ca venit net ponderat după o cultură de porumb (cea mai răspândită în zonă) (0,3753 x 9626: 4,5089). Prin urmare, despăgubirea finală cuvenită reclamantului este de 3833 euro (3032 + 801).
Nu au fost reţinute ca fondate nici susţinerile reclamantului referitoare la discriminare. Prin H.G. nr. 488/2011 s-a stabilit doar o valoare estimativă a despăgubirilor, cuantumul final al fiecărei despăgubirii, urmând a fi determinat prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii prevăzută de art. 20 din Legea nr. 255/2010.
S-a stabilit de către instanţa de fond că H.G. nr. 488/2011 nu creează nicio discriminare, din moment ce Legea nr. 255/2010 prevede o procedură de contestare în instanţă a valorii stabilite prin H.G. nr. 488/2011.
Tribunalul nu a reţinut argumentele reclamantului privind lucrările de evaluare realizate în temeiul legislaţiei anterioare, deoarece potrivit art. 31 din lege, expropriatorul are latitudinea de a folosi sau nu respectivele documentaţii sau evaluări, în timp ce persoana expropriată beneficiază de garanţia verificării caracterului echitabil al despăgubirii de către instanţa de judecată, legea dispunând în plus la art. 32 că este aplicabilă inclusiv procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, la data intrării ei în vigoare.
Instanţa nu a acordat nici despăgubirile pretinse de reclamant ca urmare a interdicţiei de a construi, în zona autostrăzii, deoarece terenul în discuţie este un extravilan agricol, neavând aşadar destinaţia de teren de construcţii, iar dispoziţiile art. 47 alin. (11) din O.G. nr. 43/1997 interzic doar realizarea construcţiilor ce generează trafic suplimentar şi nu efectuarea de lucrări agricole.
În privinţa dobânzilor solicitate de reclamant, în temeiul art. 1489 alin. (2) C. civ. acestea au fost acordate doar de la data cererii de chemare în judecată; fiind în plus necesar a se remarca faptul că reclamantului i-a fost acordată, potrivit celor de mai sus, o componentă a despăgubirii, calculată în raport cu lipsa de folosinţă asupra bunului expropriat.
Pentru aceste considerente, instanţa a admis în parte acţiunile conexe formulate şi precizate de reclamant, a anulat hotărârile din 6 octombrie 2011 ale Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 P., judeţul Arad în partea privind cuantumul total al despăgubirilor pentru expropriere, pe care l-a stabilit cumulat la 3.833 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu dobânzi legale începând cu data de 6 aprilie 2012, a respins restul pretenţiilor reclamantului.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâtul la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva sentinţei civile nr. 495 din 7 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad a formulat „recurs” pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. şi apel reclamantul B.S.
La termenul de judecată din 9 mai 2013, instanţa a calificat corect calea de atac declarată de pârât ca fiind apel, şi nu recurs şi a dispus refacerea raportului de expertiză în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin decizia nr. 142/A din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva sentinţei civile nr. 495 din 7 februarie 2013 a Tribunalului Arad.
A admis apelul declarat de reclamantul B.S. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 169.961 RON (169.053 plus 908 RON), cu titlu de despăgubire pentru exproprierea suprafeţelor de 468 mp şi 9158 mp teren.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate.
A dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
Referitor la apelul declarat de reclamantul B.S., Curtea de Apel Timişoara a constatat că exproprierea creează în sarcina statului obligaţia de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă, conform art. 44 alin. (3) din Constituţie.
Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 prevede criteriile de determinare a despăgubirii, prin trimiterea la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994: valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii ţinând seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Stabilirea faptului dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin H.G. nr. 488/2011 este una corectă sau nu se poate determina doar în cadrul acţiunii civile exercitate potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, cu efectuarea unei expertize în condiţiile art. 25-art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin calea de atac formulată, reclamantul a invocat greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor din Legea nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirii, urmare a faptului că nu s-au avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului despăgubirii ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire (...)”, iar conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligaţia prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”
De asemenea, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, statuează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.”
Din cuprinsul actelor normative mai sus menţionate care sunt în concordanţă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa C.E.D.O. în materie, rezultă consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligaţia legală atât în sarcina instanţei, cât şi în sarcina experţilor de a ţine seama de preţul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de acelaşi fel, cu aceleaşi caracteristici) în zona respectivă.
Or, în speţă, prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiilor legale mai sus menţionate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat, precum şi preţul cu care se vând imobile similare.
În raportul de expertiză întocmit în faţa primei instanţe, s-a arătat în mod expres că abordarea prin comparaţie a avut în vedere oferte pe piaţa imobiliară, fiind indicate 5 oferte de vânzare pentru terenuri extravilane agricole şi, deci, nu a avut în vedere preţul cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Or, prima instanţă era obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experţii urmând ca în cadrul metodei comparaţiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleaşi caracteristici.
Pentru aceste considerente, instanţa de apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize de către trei experţi care să stabilească despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994.
După depunerea raportului de expertiză la dosar, niciuna din părţi nu a formulat obiecţiuni (critici) cu privire la această lucrare ştiinţifică.
Din raportul de expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului, a rezultat că cei trei experţi au determinat valoarea terenului expropriat prin comparaţia vânzărilor unor imobile similare, ajungând la concluzia că această valoare este de 169.053 RON.
În ceea ce priveşte daunele suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, instanţa a constatat că singurul prejudiciu care este cert (deşi viitor, însă sigur ca realizare) este reprezentat de cheltuielile suplimentare de transport în sumă de 908 RON, cheltuieli determinate de faptul că accesul la parcela rămasă în proprietatea reclamantului după expropriere se poate face numai prin traversarea autostrăzii în zona nodurilor.
Referitor la dauna pentru redobândirea aceleiaşi suprafeţe de teren, instanţa a reţinut că aceasta este inclusă în valoarea de piaţă a terenului expropriat, taxele şi comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziţie imobiliară, nefiind determinate de măsura exproprierii.
Referitor la apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., instanţa de control judiciar a constatat că în conformitate cu dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. poate examina cauza, doar prin prisma motivelor invocate în apel.
Astfel, simpla nemulţumire a părţii cu privire la sentinţa atacată, fără a fi indicate în concret motivele pentru care se consideră această hotărâre netemeinică sau nelegală, nu este suficientă.
În cauza de faţă, prima instanţă a admis în parte cererea reclamantei.
Prin cererea de recurs (calificată ca fiind cerere de apel), în esenţă, pârâtul a expus dispoziţiile legale privind procedura de expropriere pentru terenul în litigiu şi argumentele faptului că raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcţia autostrăzii pe unitatea administrativ-teritorială P., judeţul Arad, întocmit în luna mai 2011 de SC E. SRL, a fost realizat în concordanţă cu reglementările Standardelor Internaţionale de Evaluare de către experţi membri A.N.E.V.A.R.
Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 şi Legii nr. 33/1994, precum şi conform standardului internaţional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
Curtea a precizat că susţinerile apelantului-pârât au caracter general, nefiind critici punctuale şi concrete ale modului în care instanţa a interpretat şi aplicat normele legale pe care şi-a întemeiat hotărârea sau ale modalităţii în care a calculat despăgubirea ce-i revine reclamantului pentru terenul expropriat.
Având în vedere aceste considerente, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât şi a admis apelul declarat de reclamantul B.S., în sensul mai sus arătat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., instanţa de apel a dispus obligarea pârâtului aliat în culpă procesuală la plata sumei de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei nr. 142/A din 17 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.
Un prim motiv de recurs vizează faptul că instanţa de apel a stabilit în mod eronat elementele prejudiciului datorat de stat persoanelor expropriate, în raport de dispoziţiile legale incidente, respectiv ale dispoziţiilor art. 5 şi art. 11 din Legea nr. 255/2010, precum şi art. 771 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
Astfel, despăgubirea propusă şi neacceptată de expropriat se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. Ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite de către pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
Preţul de piaţă stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi sunt susţinute şi de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zonă.
Au fost respectate actele normative emise în vederea exproprierii, respectiv H.G. nr. 1480/2009 şi H.G. nr. 416/2010, în cadrul cărora a fost prevăzută şi suma globală estimată cu titlu de despăgubire în valoare de 63.000 RON, sumă rezultată din raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat A.N.E.V.A.R., suma totală necesară fiind de 80.500 RON.
Raportul a fost întocmit şi cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil în parte, aşa cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică preţul la care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel şi contravaloarea prejudiciului proprietarului prin faptul exproprierii.
Raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire a fost întocmit conform Legii 255/2010 şi reglementărilor privind Standardele Internaţionale de Evaluare. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 şi Legii nr. 33/1994 şi conform standardului internaţional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
Preeminenţa interesului general, conform art. 2 alin (1) lit. l) al Legii 554/2004 privind contenciosului administrativ, este: „interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor” şi determină prevalarea în faţa interesului privat al proprietarilor, însă determină, totodată, o justă şi imediată despăgubire care, în concret, are aptitudinea de a fi mai însemnată decât valoarea de piaţă a imobilului.
Un ultim aspect vizează faptul că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piaţa specifică a proprietăţilor imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieţei (tipul de proprietate, potenţialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor şi arendaşi), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieţei (cererea estimată, oferta competitivă, etc).
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Înalta Curte, constată că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara este legală soluţionând corect raportul juridic dedus judecăţii.
Sunt neîntemeiate criticile recurentului-pârât privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 5 şi art. 11 din Legea nr. 255/2010, precum şi art. 771 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
Astfel, deşi se susţine că trebuiau aplicate numai art. 5 şi art. 11 din Legea nr. 255/2010, trebuie menţionat că actul normativ indicat face trimitere expresă la art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 33/1994: „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză precum şi de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Aşadar, în ceea ce priveşte prima componentă a despăgubirii, respectiv „valoarea reală” a bunului expropriat s-a apreciat de către instanţă, că această valoare este determinată de preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de evaluare, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere inclusiv daunele aduse proprietarului.
Este neîndoielnic că pârâtul a respectat dispoziţiile legale incidente în ceea ce priveşte etapele exproprierii, avându-se în vedere H.G. nr. 1480/2009, privind indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii şi H.G. nr. 416/2010 privind amplasamentul lucrării, declanşarea procedurilor de expropriere şi suma globală estimată cu titlu de despăgubire.
Chiar dacă recurentul susţine că a respectat procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 255/2010, inclusiv cu privire la evaluarea despăgubirii ce trebuia acordată reclamantului, această situaţie nu poate înlătura constatările instanţei privind cuantumul despăgubirii, stabilite în conformitate cu dispoziţiile legale, prin raportare la preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Instanţa de apel a statuat că se impune acordarea către reclamant a unei sume mai mari decât cea stabilită de expropriator facându-se astfel aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în raport de probele administrate.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a preţului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bunăvoie terenul, acesta fiind preţul pieţii, adică preţul cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit astfel de terenuri.
Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de apel a reţinut ca fiind aplicabile în speţă prevederile Legii nr. 255/2010, însă, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor de către instanţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere în mod expres, chiar Legea nr. 255/2010.
Sub acest aspect, instanţa de apel nu a ignorat raportul dintre legea generală în materia exproprierii (Legea nr. 33/1994) şi cea specială (Legea nr. 255/2010), astfel cum în mod greşit, indirect susţine recurentul-pârât, ci a stabilit corect că aspectele derogatorii se regăsesc în actul normativ special în ce priveşte evaluarea despăgubirilor în faza administrativă.
La această concluzie conduce interpretarea corelată şi sistematică a legii din care rezultă procedura de urmat pentru fiecare din etapele exproprierii.
Astfel, în Capitolul III referitor la întocmirea documentaţiilor cadastrale de către expropriator este reglementată şi modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate la un moment anterior chiar constituirii comisiei pentru verificarea dreptului de proprietate.
În acest sens, prin dispoziţiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, se stabileşte că „înainte de data începerii activităţii comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al A.N.E.V.A.R. din România, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosinţă, raport care se va întocmi avându-se în vedere expertizele actualizate ale camerelor notarilor publici”.
Rezultă că aceste dispoziţii la care face trimitere recurentul-pârât au în vedere o evaluare estimativă realizată în faza administrativă a exproprierii, în termeni generali şi ţinându-se seama de criterii mai largi, vizând unitatea administrativ-teritorială în care sunt situate imobilele şi categoria de folosinţă a bunului, iar nu de caracteristici concrete care sunt luate în considerare atunci când este vorba de exproprierea unei anume suprafeţe de teren (când evaluarea se realizează, de exemplu, şi în funcţie de utilităţi, servituţi, căi de acces, modalitatea de exploatare propriu-zisă).
De aceea, evaluarea proprietăţilor imobiliare prin raportare la expertizele notarilor publici, realizată în faza administrativă a exproprierii, nu se poate aplica şi pentru procedura judiciară, în cadrul căreia instanţa de judecată are de analizat, cu referire la un anumit imobil, dacă despăgubirile reflectă valoarea de circulaţie a bunului şi acoperă inclusiv prejudiciul produs prin expropriere.
În acest sens, dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 făcând trimitere la art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor, nu pot fi înţelese, cum pretinde recurentul-pârât ca vizând doar aspecte de ordin procedural ale soluţionării acţiunii în despăgubiri.
Faţă de menţiunea expresă a normei speciale, care face trimitere la norma generală este evident că la stabilirea cuantumului despăgubirilor în procedura judiciară trebuie avute în vedere, criteriile reglementate de art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994, vizând preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel, precum şi daunele aduse proprietarului, pentru că legiuitorul a înţeles ca în procedura jurisdicţională să nu deroge de la norma generală.
Aşa fiind, este corectă aprecierea instanţei de apel conform căreia este incident art. 26 din Legea nr. 33/1994, privitor la criteriile în raport de care trebuie evaluate despăgubirile, aşa încât, sub acest aspect, criticile din recurs nu sunt fondate.
Toate textele invocate de recurentul-pârât, referitoare la evaluarea din Legea nr. 255/2010 şi Normele metodologice de aplicare a acestei legi se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, iar nu la stabilirea despăgubirilor de către instanţă, în caz de contestare a hotărârii expropriatorului, aşa cum în mod corect a statuat şi instanţa de apel cu privire la această chestiune.
În mod constant s-a statuat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în decizii de speţă (decizia civilă nr. 572/2012) că valoarea de piaţă a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la: amplasamentul acestuia; destinaţia terenului la momentul evaluării; categoria localităţii; poziţionarea faţă de localităţi şi căile de acces; echiparea tehnică edilitară a zonei; restricţii de folosire, iar nu de perspectiva unei dezvoltări viitoare.
Aşa fiind, instanţa de apel a respectat criteriile legale privind stabilirea despăgubirii ce se cuvine reclamantelor pentru terenul expropriat.
Referirea la dispoziţiile art. 771 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., implică o etapă anterioară contestării în faţa instanţei de judecată, astfel încât, acestea nu permit înlăturarea constatărilor efectuate în faza judiciară privind cuantumul despăgubirii.
Este nefondată şi susţinerea că interesul general, aşa cum este definit în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 primează în raport cu interesul particular, deoarece acest argument nu poate merge până la încălcarea dispoziţiilor legal aplicabile, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul, ca nefondat.
PENTU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva deciziei nr. 142/A din 17 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1362/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1364/2014. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
