ICCJ. Decizia nr. 1362/2014. Civil. Expropriere. Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1362/2014

Dosar nr. 989/108/2012

Şedinţa publică din 13 mai 2014

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 545 din 12 februarie 2013, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii K.I. şi K.I.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., având ca obiect despăgubiri.

A anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011.

A dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a sumei de 2.440,62 euro sau echivalentul în RON conform cursului oficial al Băncii Naţionale Române la data plăţii cu titlu de despăgubiri.

A respins restul pretenţiilor solicitate, fără cheltuieli de judecată.

De asemenea a dispus obligarea în solidar a reclamanţilor K.I. şi K.I.A. la plata către expertul S.A., a sumei de 1.000 RON, reprezentând diferenţa din onorariul pentru expertiză.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Arad a reţinut că prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20 februarie 2012, reclamanţii K.I. şi K.I.A. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., solicitând obligarea acestuia, în calitate de expropriator, la anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011 şi obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în sumă de 77.480 euro pentru terenul expropriat în suprafaţă de 7748 mp.

În motivarea acţiunii au susţinut că, în calitate de proprietari ai terenului situat în P., înscris în cartea funciară, în suprafaţă de 32400 mp, au fost înştiinţaţi că pe o suprafaţă de 7748 mp urmează a se construi autostrada Arad-Nădlac, iar ca echivalent al parcelei expropriate urmează a li se plăti despăgubiri materiale.

Prin completarea cererii introductive de instanţă, depusă la dosar la data de 27 martie 2012, reclamanţii au arătat că, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 255/2010 actualizată, expertizele de evaluare a terenurilor întocmite în baza H.G. nr. 416/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul de utilitate publică Autostrada Arad-Nădlac, şi prin care, în cazul de faţă, s-a stabilit o valoare a despăgubirilor în cuantum de 4,61 euro/mp, rămân valabile.

S-a arătat că, prin hotărârea de modificare a H.G. nr. 416/2010 nu se menţionează că noile sume stabilite ca despăgubiri ar fi fost stabilite printr-o nouă expertiză.

Au precizat reclamanţii că la stabilirea despăgubirilor nu pot fi avute în vedere nici valorile stabilite prin expertizele notarilor publici, întrucât acestea stabilesc nişte sume orientative şi, nicidecum nişte sume care să determine valoarea reală a terenurilor compusă din valoarea de circulaţie şi prejudiciul cauzat proprietarului prin lipsa de folosinţă.

Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând, în esenţă, că despăgubirile stabilite prin hotărârea de expropriere au fost corect calculate.

A arătat că, la momentul promovării proiectului de H.G. nr. 416/2010, procedurile de expropriere aplicabile au fost cele prevăzute de Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local şi de Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 434/2009 pentru acele imobile proprietate privată care se regăsesc pe culoarul de expropriere aferent proiectului.

S-a susţinut că în temeiul acestor prevederi expropriatorul a întocmit o documentaţie tehnico-economică, cuprinzând date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului, precum şi planuri cu amplasamentul lucrării, care conţin delimitarea suprafeţelor şi a construcţiilor propuse spre expropriere.

Pârâtul a indicat faptul că, în prezent, cadrul legal în materie de expropriere îl reprezintă Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

Potrivit art. 5 din această lege, expropriatorul are obligaţia de a aproba, prin hotărâre de guvern, lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, aşa cum rezultă din evidenţele unităţilor administrativ-teritoriale.

Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii autostrada Nădlac-Arad au fost aprobaţi prin H.G. nr. 1480/2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 845/8.12.2009, iar prin H.G. nr. 416/2010 s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrării, precum şi suma globală estimată, cu titlu de despăgubire, în valoare de 63.000.000 RON.

Această sumă a rezultat din raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat A.N.E.V.A.R., angajat de către expropriator, în conformitate cu vechiul cadru legislativ în materie de expropriere. Ulterior suma a fost suplimentată cu 17.500.000 RON.

În raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 255/2010, s-a procedat la evaluarea proprietăţilor imobiliare expropriate de către un evaluator specializat, membru A.N.E.V.A.R., stabilindu-se, în conformitate cu standardul internaţional IVS, că suprafaţa totală ce urmează a fi expropriată este de 865.211 mp, cu o valoare totală a despăgubirilor în cuantum de 684.356,29 RON.

Aşadar, a susţinut pârâtul că atât timp cât raportul de evaluare a fost întocmit analizând piaţă specifică a proprietăţilor imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: tipul de proprietate, potenţialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor şi arendaşi, gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieţei (cererea, oferta competitiva, etc.), hotărârea de expropriere este temeinică şi legală.

Prin concluziile scrise depuse la data de 7 noiembrie 2012, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, motivând că expertiza efectuată în cauză nu este concludentă în stabilirea valorii despăgubirilor, întrucât nu a fost întocmită cu respectarea prevederilor legale.

A mai susţinut că această expertiză nu porneşte de la preţurile la care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel situate în aceeaşi unitate administrativă, indicate prin adresa din 8 mai 2012 emisă de un biroul notarial situat chiar în oraşul P., ci de la oferte culese de pe internet, irelevante sub aspectul valorii reale.

Pârâtul a solicitat instanţei a observa că, în urma apariţiei Legii nr. 255/2010, valoarea despăgubirilor propuse a fi plătite expropriaţilor a fost stabilită prin efectuarea unei expertize care respectă cerinţele legislative apărute în urma publicării acestei legii, care a fost efectuată de SC E. SRL şi care a stabilit o valoare justă ce trebuie acordată persoanelor expropriate.

Din probele administrate în cauză, Tribunalul Arad a reţinut că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010 s-a dispus exproprierea de la reclamanţi a suprafeţei de 7748 mp din terenul situat în localitatea P., judeţul Arad.

Reclamanţii au contestat această hotărâre, susţinând că suma oferită de expropriator este derizorie atât faţă de valoarea de circulaţie a terenurilor, cât şi faţă de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.

Cererea reclamanţilor s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, conform cărora, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator se poate adresa instanţei judecătoreşti competente.

Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale, Legea nr. 255/2010, se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, instanţa a procedat, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experţi, din care unul desemnat de instanţă şi câte unul nominalizat de persoana expropriată, respectiv de către pârâtul-expropriator.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulaţie a suprafeţei de 7748 mp, ar fi de 131.747 RON, echivalentul a 29.027 euro.

Raportul de expertiză a fost semnat cu observaţii de către dl. expert M.B., care a subliniat faptul că acesta nu are în vedere preţurile de pe piaţă.

Deşi experţii au arătat că pentru estimarea valorii de piaţă, se utilizează două metode, metoda comparaţiilor de piaţă şi metoda randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor, s-a estimat rezultatul final, instanţa a apreciat că suma de 29.027 euro pentru o parcelă de 7748 mp, pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localităţi, care nu este reşedinţă de judeţ, este una exorbitantă, plasată în afara realităţii obiective.

În totală contradicţie cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile şi care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011 a stabilit pentru oraşul P. o valoare de 2.000 euro/ha, ceea ce, în echivalent, înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.

Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea către proprietarul expropriat a preţului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind preţul pieţii, adică preţul cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit astfel de terenuri.

Despăgubirea pentru bunul expropriat cuprinde nu numai un preţ echivalent cu preţul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obişnuite, consimţite de ambele părţi, dar şi eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit, ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate şi care urmau să aducă un beneficiu cert şi previzibil.

Tribunalul a dispus suplimentarea probatoriilor şi a solicitat unui birou notarial situat în apropierea zonei în care se găseşte terenul expropriat, să comunice instanţei o copie a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în cursul anilor 2011-2012.

Au fost depuse la dosar un număr de 19 contracte, prin care s-au vândut diverse suprafeţe de teren, preţurile indicate în cuprinsul fiind actuale.

Dintr-o analiză sumară a acestor contracte s-a reţinut că, în cele mai multe cazuri, preţul de vânzare a fost de 1,3 RON/mp.

În unele contracte au putut fi identificate şi preţuri mai reduse, respectiv între 0,6-0,9 RON/mp, dar au existat convenţii de vânzare a unor terenuri agricole, chiar la preţuri mai ridicate.

Sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele” are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat, ca atare, în contractele autentice de vânzare-cumpărare şi nu ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de acelaşi fel, în aceeaşi unitate administrativ-teritorială. În aceste condiţii, concluziile comisiei de experţi trebuie să aibă la bază preţurile de tranzacţionare a terenurilor de acelaşi fel şi din aceeaşi unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.

Metodele utilizate de experţi, respectiv de comparaţie şi randament, nu se regăsesc printre criteriile prevăzute expres şi neechivoc de Legea nr. 33/1994 şi anume, preţul cu care se vând în mod obişnuit, în zona în discuţie, terenuri similare celui expropriat. În cazul în care experţii nu au analizat vânzări efective, instanţa nu poate ţine seama, la stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit.

În afară de această valoare de circulaţie a terenului, tribunalul a reţinut a fi pertinente şi juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse şi sumele necesare reclamanţilor pentru a-şi reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeaşi zonă, de pe piaţa liberă, a unei alte suprafeţe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public şi care cuprind 5% comision.

Prin urmare, instanţa a concluzionat că în cadrul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor trebuie inclusă şi suma de 116,22 euro, reprezentând procentul menţionat din valoarea de circulaţie a terenului expropriat.

În schimb, nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producţiei agricole pentru un an de zile.

Din întreg ansamblul probator administrat în cauză, nu a rezultat că la momentul exproprierii terenul ar fi fost cultivat şi că, urmare a exproprierii, reclamanţii nu ar mai fi putut să culeagă recolta, adică roadele muncii depuse.

De altfel, nu a rezultat că terenul în litigiu ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual şi incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu îşi are nicio fundamentare legală.

De asemenea, nu se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată, ca urmare a interdicţiei de construire pe lăţimea benzii de siguranţă şi protecţie, atâta timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamanţii nu au făcut dovada că a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosinţă a terenului, din teren agricol extravilan în teren cu construcţii.

Având în vedere că părţile au suportat onorariile experţilor, iar acţiunea a fost admisă în parte, în baza art. 276 C. proc. civ., cheltuieli legate de expertiză au fost compensate.

Întrucât reclamanţii nu au achitat diferenţa onorariul de expert, instanţa a dispus obligarea în solidar a acestora, la plata către expertul S.A. a sumei de 1.000 RON reprezentând diferenţa din onorariul pentru expertiză.

Împotriva sentinţei civile nr. 545 din 12 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad au declarat recurs reclamanţii K.I. şi K.I.A. solicitând admiterea acestuia şi, pe cale de consecinţă, modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtului la plata despăgubirilor potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 30 mai 2013, instanţa de control judiciar a calificat calea de atac, ca fiind apel.

În motivarea căii de atac, reclamanţii au arătat că argumentarea primei instanţe cu privire la admiterea în parte a acţiunii are la bază doar adresa Biroului Notarului Public D., instanţa luând în considerare valoarea de 3.000 euro/ha ca fiind elocventă pentru stabilirea valorii de circulaţie a suprafeţei expropriate, înlăturând concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, din care a rezultat că valoarea de despăgubire pentru terenul expropriat este de 30.475 euro, această valoare cuprinzând atât valoarea de circulaţie cât şi daunele cauzate proprietarului.

În ceea ce priveşte daunele datorate proprietarului, prima instanţă a reţinut că pârâtul le datorează reclamanţilor, dar, prin dispozitiv nu le-a acordat.

Privitor la cheltuielile de judecată pe care prima instanţă le-a compensat, reclamanţii au susţinut că o asemenea compensare este nejustificată în condiţiile în care, potrivit art. 274-art. 276 C. proc. civ., admiţându-se în parte acţiunea, pârâtul trebuia să fie obligat la plata onorariului de expert.

Reclamanţi au invocat faptul că o valoarea medie de piaţă pentru terenurile extravilane din jurul oraşului P. este de 10 euro/mp.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 255/2010 actualizată, „orice documentaţie tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă”, ceea ce înseamnă că expertizele de evaluare a terenurilor întocmite în baza H.G. nr. 416/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul de utilitate publică „Autostrada Arad-Nădlac” rămân valabile.

Pentru terenul în cauză s-a stabilit prin hotărârea sus menţionată o valoare a despăgubirilor de 4,34 euro/mp.

Prin decizia nr. 147/A din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanţii K.I. şi K.I.A. împotriva sentinţei civile nr. 545 din 12 februarie 2013 a Tribunalului Arad.

A schimbat în parte sentinţa tribunalului, în sensul că a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 130.114 RON, cu titlu de despăgubiri către reclamanţi pentru exproprierea suprafeţei de 7748 mp teren.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei Tribunalului Arad.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 1.750 RON, cheltuieli de judecată.

Instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au invocat greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor din Legea nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirii, urmare a faptului că nu s-au avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului despăgubirii, ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.

De asemenea, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, statuează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.”

Din cuprinsul actelor normative mai sus menţionate, care sunt în concordanţă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa C.E.DO. în materie, a rezultat consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligaţia legală atât în sarcina instanţei, cât şi în sarcina experţilor de a ţine seama de preţul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de acelaşi fel, cu aceleaşi caracteristici) în zona respectivă.

Aşa cum s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizii de speţă (decizia nr. 572/2012), valoarea de piaţă a imobilului expropriat, se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la amplasamentul acestuia, destinaţia terenului la momentul evaluării, categoria localităţii, poziţionarea faţă de localităţi şi căile de acces, echiparea tehnică edilitară a zonei, restricţii de folosire, iar nu perspectiva unei dezvoltări viitoare.

Or, în speţă, prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiilor legale mai sus menţionate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat, precum şi preţul cu care se vând imobile similare.

În raportul de expertiză întocmit în faţa primei instanţe s-a arătat în mod expres că abordarea prin comparaţie a avut în vedere oferte de pe piaţa imobiliară, fiind indicate 5 oferte de vânzare pentru terenuri extravilane agricole.

S-a reţinut că nu au fost avute în vedere preţurile cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, conform prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Nici în cadrul raportului de expertiză suplimentar, şi nici în cadrul opiniei separate a expertului M.B., valoarea terenului în discuţie nu a fost determinată conform dispoziţiilor menţionate mai sus.

Or, prima instanţă era obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Pentru aceste considerente, instanţa de apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize de către trei experţi care să stabilească despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raporat la art. 26 din Legea nr. 33/1994.

După depunerea raportului de expertiză la dosar, niciuna dintre părţi nu a formulat obiecţiuni (critici) cu privire la această lucrare ştiinţifică.

Din raportul de expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului, a rezultat că cei trei experţi au determinat valoarea terenului expropriat prin comparaţia vânzărilor unor imobile similare, ajungând la concluzia că această valoare este de 130.114 RON.

În ceea ce priveşte daunele suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, instanţa a constatat că în cadrul raportului de expertiză din apel (prin trimiterea la concluziile raportului de expertiză întocmit în faţa primei instanţe) a fost evaluată dauna pentru redobândirea aceleiaşi suprafeţe de teren.

Însă, instanţa de apel a apreciat că aceasta este inclusă în valoarea de piaţă a terenului expropriat, taxele şi comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziţie imobiliară, nefiind determinate de măsura exproprierii.

Prin urmare, instanţa de control judiciar a apreciat că nu se impune acordarea sumei de 6.572 RON cu acest titlu.

S-a mai reţinut şi că nu a rezultat existenţa altor prejudicii certe pe care să le fi suferit reclamanţii-apelanţi prin măsura exproprierii.

Împotriva deciziei nr. 147/A din 17 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, care a formulat critici sub următoarele aspecte:

Un prim motiv de recurs vizează faptul că instanţa de apel a stabilit în mod eronat elementele prejudiciului datorat de stat persoanelor expropriate, în raport de dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 5 şi art. 11 din Legea nr. 255/2010, precum şi art. 77¹ din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Astfel, despăgubirea propusă şi neacceptată de expropriat se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite de către pârâtul statul român prin C.N.A.N.D.R. Valoarea la care se vând imobilele de acelaşi fel rezultă din însăși raportul de evaluare întocmit pentru aceste terenuri şi este mai mică decât cea propusă de expropriator spre a fi plătită.

Preţul de piaţă stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi sunt susţinute şi de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zona. Au fost respectate actele normative emise în vederea exproprierii, respectiv H.G. nr. 1480/2009 şi H.G. nr. 416/2010, în cadrul cărora a fost prevăzută şi suma globală estimata cu titlu de despăgubire în valoare de 63.000 RON, sumă rezultată din raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat A.N.E.V.A.R., suma totală necesară fiind de 80.500 RON.

Raportul a fost întocmit şi cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor, așa cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică preţul la care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel şi contravaloarea prejudiciului proprietarului prin faptul exproprierii.

Raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire a fost întocmit conform Legii nr. 255/2010 şi reglementărilor privind Standardele Internaționale de Evaluare. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 şi Legii 33/1994 şi conform standardului internaţional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Preeminenţa interesului general, conform art. 2 alin (1) lit. l) al Legii nr. 554/2004 privind contenciosului administrativ, este: „interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţionala, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor” şi determină prevalarea în faţa interesului privat al proprietarilor, însă determină, totodată, o justă şi imediată despăgubire care, în concret, are aptitudinea de a fi mai însemnată decât valoarea de piaţă a imobilului.

În fine, un ultim aspect vizează faptul că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piaţa specifică a proprietăţilor imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieţei (tipul de proprietate, potenţialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor şi arendaşi), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea estimată, oferta competitivă, etc.).

Apărătorul intimatelor-reclamante a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., faţă de neîncadrarea criticilor expuse în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. precizând că, în opinia sa, criticile din recurs reprezintă doar o reiterare a celor din apel.

Excepția nulității recursului este nefondată.

Examinând susținerile recurentului, Înalta Curte constată că acestea privesc aspecte de nelegalitate, în sensul aplicării greșite a dispozițiilor art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010, precum și art. 77¹ din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

Așa fiind, dispozițiile art. 306 C. proc. civ., nu sunt incidente, deoarece criticile invocate de recurent pot fi subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și urmează să fie analizate din această perspectivă, existând posibilitatea încadrării criticilor, conform art. 306 alin. (3) din acelaşi cod.

În consecință, excepția nulității recursului urmează a fi respinsă.

Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:.

Examinând actele și lucrările dosarului, precum și susținerile părților, Înalta Curte, constată că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este legală, soluționând corect raportul juridic dedus judecății.

Sunt neîntemeiate criticile recurentului-pârât privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010, precum și art. 77¹ din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, în raport cu dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Astfel, deși se susține că trebuiau aplicate numai art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010 este de menționat că actul normativ indicat face trimitere expresă la art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, ceea ce înseamnă că, în mod corect au procedat instanțele anterioare, soluționând acțiunea reclamanţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 33/1994: „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză precum şi de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.

Aşadar, în ceea ce priveşte prima componentă a despăgubirii, respectiv „valoarea reală” a bunului expropriat, s-a apreciat de către instanţă că această valoare este determinată de preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de evaluare, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere inclusiv daunele aduse proprietarului.

Este neîndoielnic că pârâtul a respectat dispozițiile legale incidente în ceea ce privește etapele exproprierii, avându-se în vedere H.G. nr. 1480/2009, privind indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții și H.G. nr. 416/2010 privind amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere și suma globală estimată cu titlu de despăgubire.

Chiar dacă recurentul susține că a respectat procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 255/2010, inclusiv cu privire la evaluarea despăgubirii ce trebuia acordată reclamantei, această situație nu poate înlătura constatările instanței privind cuantumul despăgubirii, stabilite în conformitate cu dispozițiile legale, prin raportare la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de apel a reţinut ca fiind aplicabile în speţă prevederile Legii nr. 255/2010, însă, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor de către instanţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere în mod expres, chiar Legea nr. 255/2010.

Sub acest aspect, instanţa de apel nu a ignorat raportul dintre legea generală în materia exproprierii (Legea nr. 33/1994) şi cea specială (Legea nr. 255/2010), astfel cum în mod greşit, indirect susţine recurentul-pârât, ci a stabilit corect că aspectele derogatorii se regăsesc în actul normativ special în ce priveşte evaluarea despăgubirilor în faza administrativă.

La această concluzie conduce interpretarea corelată şi sistematică a legii din care rezultă procedura de urmat pentru fiecare din etapele exproprierii.

Astfel, în Capitolul III referitor la întocmirea documentaţiilor cadastrale de către expropriator este reglementată şi modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate la un moment anterior chiar constituirii comisiei pentru verificarea dreptului de proprietate.

În acest sens, prin dispoziţiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, se stabileşte că „înainte de data începerii activităţii comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al A.N.E.V.A.R. din România, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosinţă, raport care se va întocmi avându-se în vedere expertizele actualizate ale camerelor notarilor publici”.

Rezultă că aceste dispoziţii la care face trimitere recurentul-pârât au în vedere o evaluare estimativă realizată în faza administrativă a exproprierii, în termeni generali şi ţinându-se seama de criterii mai largi, vizând unitatea administrativ-teritorială în care sunt situate imobilele şi categoria de folosinţă a bunului, iar nu de caracteristici concrete care sunt luate în considerare atunci când este vorba de exproprierea unei anume suprafeţe de teren (când evaluarea se realizează, de exemplu, şi în funcţie de utilităţi, servituţi, căi de acces, modalitatea de exploatare propriu-zisă).

De aceea, evaluarea proprietăţilor imobiliare prin raportare la expertizele notarilor publici, realizată în faza administrativă a exproprierii, nu se poate aplica şi pentru procedura judiciară, în cadrul căreia instanţa de judecată are de analizat, cu referire la un anumit imobil, dacă despăgubirile reflectă valoarea de circulaţie a bunului şi acoperă inclusiv prejudiciul produs prin expropriere.

În acest sens, dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 făcând trimitere la art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor, nu pot fi înţelese, cum pretinde recurentul-pârât ca vizând doar aspecte de ordin procedural ale soluţionării acţiunii în despăgubiri.

Faţă de menţiunea expresă a normei speciale, care face trimitere la norma generală este evident că la stabilirea cuantumului despăgubirilor în procedura judiciară trebuie avute în vedere, criteriile reglementate de art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994, vizând preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel, precum şi daunele aduse proprietarului, pentru că legiuitorul a înţeles ca în procedura jurisdicţională să nu deroge de la norma generală.

Aşa fiind este corectă aprecierea instanţei de apel conform căreia este incident art. 26 din Legea nr. 33/1994, privitor la criteriile în raport de care trebuie evaluate despăgubirile, aşa încât, sub acest aspect, criticile din recurs nu sunt fondate.

Toate textele invocate de recurent referitoare la evaluarea din Legea nr. 255/2010 şi Normele metodologice de aplicare a acestei legi se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, iar nu la stabilirea despăgubirilor de către instanţă, în caz de contestare a hotărârii expropriatorului, aşa cum în mod corect a statuat şi instanţa de apel cu privire la această chestiune.

Instanța de apel a statuat că se impune acordarea către reclamanţi a unei sume mai mari decât cea stabilită de expropriator cu titlu despăgubire pentru terenul în suprafață de 7748 mp teren făcându-se astfel aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în raport de probele administrate.

Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Or, o justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a preţului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind preţul pieţii, adică preţul cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit astfel de terenuri.

În mod constant s-a statuat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în decizii de speţă (decizia civilă nr. 572/2012) că valoarea de piaţă a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia; destinaţia terenului la momentul evaluării; categoria localităţii; poziţionarea faţă de localităţi şi căile de acces; echiparea tehnică edilitară a zonei; restricţii de folosire, iar nu de perspectiva unei dezvoltări viitoare.

Aşa fiind, instanţa de apel a respectat criteriile legale privind stabilirea despăgubirii ce se cuvine reclamanţilor pentru terenul expropriat.

Referirea la dispozițiile art. 77¹ din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., implică o etapă anterioară contestării în fața instanței de judecată, astfel încât acestea nu permit înlăturarea constatărilor efectuate în faza judiciară privind cuantumul despăgubirii.

Este nefondată și susținerea că interesul general, așa cum este definit în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, primează în raport cu interesul particular, deoarece acest argument nu poate merge până la încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Aşa fiind, constatând că au fost respectate criteriile de acordare a despăgubirilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, în raport de solicitarea reprezentantei intimaţilor-reclamanţi, avocat L.S., şi de înscrisurile depuse la dosar recurs, Înalta Curte va dispune obligarea recurentului-pârât la 3.288 RON, cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi K.I.A. şi K.I.

PENTU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-reclamanţi K.I.A. şi K.I.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva deciziei nr. 147/A din 17 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât la 3.288 RON, cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi K.I.A. şi K.I.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1361/2014. Civil. Expropriere. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 1363/2014. Civil. Expropriere. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 1360/2014. Civil. Expropriere. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1361/2014. Civil. Expropriere. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1363/2014. Civil. Expropriere. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1364/2014. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs