ICCJ. Decizia nr. 1411/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1411/2014
Dosar nr. 2188/108/2012
Şedinţa publică din 15 mai 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia civilă, reclamantul B.L. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 181 . 243 RON, cu titiu de despăgubire pentru imobilul expropriat compus din teren extravilan situat pe raza oraşului P., judeţul Arad, în suprafaţă de 9140 mp, în prezent sistată, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 1 din Legea nr. 33/1994 republicată; obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale calculate de la data de 1 august 2010 până la data plăţii efective a despăgubirii solicitate; obligarea pârâtului să consemneze sumele mai sus solicitate în contul deschis la Banca C. pe numele reclamantului, cu dobânzile legale aferente de până la data plăţii efective, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti care urmează a fi pronunţată în cauza de faţă.
Prin precizarea de acţiune depusă la dosar la data de 15 mai 2012, reclamantul a solicitat anularea parţială a hotărârii din 5 octombrie 2011 şi obligarea pârâtului la plata unei valori de despăgubire în sumă de 181.243 RON cu titlul de despăgubire pentru imobilul expropriat compus din teren extravilan, în suprafaţă de 9140 mp, în prezent sistată, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 1 din Legea nr. 33/1994 republicată.
Prin sentinţa civilă nr. 701 din 19 februarie 200, Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis în parte acţiunea, a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 5 octombrie 2011, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 12.956 RON cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă calculată de la data de 10 octombrie 2011, a respins restul pretenţiilor solicitate, a obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 RON cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut următoarele considerente:
Cererea reclamantului este întemeiată pe dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, conform cărora expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale, Legea nr. 255/2010, se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Pentru stabilirea despăgubirilor, instanţa a procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experţi, din care unul desemnat de instanţă şi câte unul nominalizat de reclamant, respectiv de către pârâtul expropriator.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulaţie a suprafeţei de 9140 mp ar fi de 156.491 RON, echivalentul a 35.098 euro.
Raportul de expertiză a fost semnat cu observaţii de către expert M.B., acesta subliniind faptul că expertiza nu tratează corect abordarea prin piaţă.
Deşi experţii au arătat că pentru estimarea valorii de piaţă se utilizează două metode, respectiv metoda comparaţiilor de piaţă şi metoda randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor, se estimează rezultatul final, instanţa apreciază că suma de 35.098 euro pentru o parcelă de 9140 mp reprezentând teren agricol situat în extravilanul unei localităţi care nu este nici măcar reşedinţă de judeţ, este una exorbitantă, plasată în afara realităţii obiective.
În totală contradicţie cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile şi care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabileşte pentru oraşul P. o valoare de 2.000 euro/ha, ceea ce, în echivalent, înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a preţului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind preţul pieţii, adică preţul cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forţată, în care consimţământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilităţii publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preţ echivalent cu preţul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obişnuite, consimţite de ambele părţi, dar şi eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate şi care urmau să aducă un beneficiu cert şi previzibil.
Acesta a fost şi motivul pentru care tribunalul, din oficiu, în baza rolului activ consacrat de art 129 alin. (5) C. proc. civ., în raport de concluziile raportului de expertiză, a solicitat unui birou notarial situat în apropierea zonei în care se găseşte terenul expropriat a comunica instanţei o copie a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în cursul anilor 2011-2012, cu obturarea datelor de identificare ale părţilor şi cu păstrarea elementelor care interesau în soluţionarea cauzei, respectiv data contractului, suprafaţa vândută şi preţul stabilit de părţi.
În total a fost depus la dosar un număr de 19 contracte prin care s-au vândut diverse suprafeţe de teren, unele mai reduse, de numai 5.000 mp, până la suprafeţe mai mari de 6,2 ha, 6,3 ha sau chiar 6,4 ha de teren arabil.
Toate contractele depuse la dosar datează din perioada 2011-2012, astfel că preţurile indicate în cuprinsul lor sunt de certă actualitate.
Dintr-o analiză sumară a acestor contracte se poate constata că, în cele mai multe cazuri, preţul de vânzare a fost de 1,3 RON/mp; în unele contracte au putut fi identificate şi preţuri mai reduse, respectiv între 0,6-0,9 RON/mp, dar au existat convenţii de vânzare a unor terenuri agricole, chiar la preţuri mai ridicate, potrivit adresei din data de 8 mai 2012 emisă de Biroul Notarial Public A.D., în zona P. s-au înregistrat, în situaţii mai rare, de 2900-3000 euro/ha, respectiv 0,3 euro/mp, preţ pe care instanţa îl va reţine ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de circulaţie a suprafeţei de 9.140 mp expropriată de la reclamant pentru construirea autostrăzii A.-N.
Din înmulţirea suprafeţei expropriate cu un preţ de 0,3 euro/mp, cu cât s-au vândut terenurile în general, în ultimii 2 ani, în extravilanul oraşului P., rezultă o valoare de 2.743 euro, respectiv 12.339 RON.
Instanţa nu a reţinut valoarea de piaţă din contractul de vânzare -cumpărare autentificat în 27 noiembrie 2012, întrucât acesta a fost încheiat cu mult după data exproprierii şi este un contract izolat; chiar mai mult. terenul a fost achiziţionat în vederea realizării de către vânzători a obiectului de activitate a întreprinderii individuale K.M. „A.P.”, teren care are deschidere la DN 7 şi acces direct la reţeaua de gaze, nefiind astfel comparabil cu terenul expropriat de la reclamanţi.
La fel, nici contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 17 mai 2012, prin care o societate a dobândit un teren, nu este relevant, deoarece acesta are categoria de folosinţă curţi şi construcţii, ceea ce nu este cazul în speţă, ipoteza fiind identică şi în ceea ce priveşte contractul de ipotecă autentificat la data de 17 februarie 2011.
Pe de altă parte, contractul autentificat la 12 august 2011, încheiat între două societăţi comerciale, nu este relevant faţă de criteriul stabilit de art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994. Sintagma de „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele” are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare şi nu ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de aceiaşi fel, în aceeaşi unitate administraţiv-teritorială.
În aceste condiţii, concluziile comisiei de experţi trebuie să aibă la bază preţurile de tranzacţionare a terenurilor de acelaşi fel şi din aceeaşi unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
Metodele utilizate de experţi, respectiv de comparaţie şi randament, nu se regăsesc printre criteriile prevăzute expres şi neechivoc de Legea nr. 33/1994 şi anume preţul cu care se vând în mod obişnuit, în zona în discuţie, terenuri similare celui expropriat.
În cazul în care experţii nu au analizat vânzări efective, instanţa nu poate ţine seama, la stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit.
În cauză nu se punea problema lipsei de tranzacţii pentru perioada vizată, aşa cum rezultă din contractele ataşate la dosar şi din adresa notarului public D.S., astfel încât contractele autentice de vânzare-cumpărare exprimă cel mai convingător preţul rezultat în urma întâlnirii cererii şi ofertei. Afirmaţia experţilor că în realitate părţile declară la notar un preţ mai mic pentru a eluda taxele şi onorariile notariale, nu este susţinută de nicio probă, astfel că atât timp cât nu s-a constatat de către instanţă vreo simulaţie privind preţul, nu se pune problema înlăturării unor convenţii autentice care beneficiază de prezumţia de validitate.
În afară de această valoare de circulaţie a terenului, tribunalul a reţinut a fi pertinente şi juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse şi sumele necesare reclamanţilor pentru a-şi reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeaşi zonă, de pe piaţa liberă, a unei alte suprafeţe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public şi care cuprind 5% comision.
Prin urmare, instanţa a concluzionat că în cadrul despăgubirilor trebuie inclusă şi suma de 617 RON reprezentând procentul menţionat din valoarea de circulaţie a terenului expropriat.
În schimb, nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producţiei agricole, întrucât din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că, la momentul exproprierii, terenul ar fi fost însămânţat ori cultivat şi că, urmare exproprierii, reclamanţii nu ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual şi incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu îşi are nicio fundamentare legală.
Mai mult, nu se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicţiei de construire pe lăţimea benzii de siguranţă şi protecţie, atât timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamanţii nu au făcut dovada că a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosinţă a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcţii.
Argumentele şi susţinerile reclamanţilor legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite iniţial, nu pot constitui un argument care să determine instanţa a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieţii imobiliare din zonă, criteriul legal din art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu poate fi înlăturat pe acest considerent.
Pentru aceste considerente, instanţa a admis în parte acţiunea reclamantului şi, pe cale de consecinţă, a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 5 octombrie 2011, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 12.956 RON cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă calculată de la data de 10 octombrie 2011 şi a respins restul pretenţiilor solicitate.
Ca urmare a admiterii în parte a cererii, în temeiul dispoziţiilor art 274-art. 276 C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul expertului numit de instanţă, restul cheltuielilor avansate de părţi urmând rămânând în sarcina acestora.
Împotriva sentinţei civile nr. 701 din 19 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad au formulat recurs, atât pârâtul, cât şi reclamantul.
La termenul de judecată din 30 mai 2013, având în vedere dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ. şi valoarea obiectului litigiului. Curtea a constatat că incidenţă în speţă este calea de atac a apelului şi nu a recursului.
Prin decizia nr. 149/A din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul declarat de pârât, a admis apelul formulat de reclamant, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 151.465 RON cu titlu de despăgubire pentru exproprierea suprafeţei de 9140 mp teren, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei apelate şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 7.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel,
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Referitor la apelul reclamantului, Curtea a constatat că exproprierea creează în sarcina statului obligaţia de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă, conform art. 44 alin. (3) din Constituţie. Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 prevede criteriile de determinare a despăgubirii, prin trimiterea la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994: valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii ţinând seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului său, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. Stabilirea faptului dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin H.G. nr. 488/2011 este una corectă sau nu se poate determina doar în cadrul acţiunii civile exercitate potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, cu efectuarea unei expertize în condiţiile art. 25-art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Aşa cum s-a arătat mai sus, prin calea de atac formulată, reclamantul a invocat greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor din Legea nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirii, urmare a faptului că nu s-au avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului despăgubirii ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire (...)”, iar conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligaţia prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”
De asemenea, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 statuează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.”
Din cuprinsul actelor normative susmenţionate, care sunt în concordanţă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa C.E.D.O. în materie, rezultă consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligaţia legală atât în sarcina instanţei, cât şi în sarcina experţilor de a ţine seama de preţul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de acelaşi fel, cu aceleaşi caracteristici) în zona respectivă.
Or, în speţă, prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiilor legale susmenţionate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat, precum şi preţul cu care se vând imobile similare. În raportul de expertiză întocmit în faţa primei instanţe se arată în mod expres că abordarea prin comparaţie a avut ca termeni de raportare oferte pe piaţa imobiliară, fiind indicate 5 oferte de vânzare pentru terenuri extravilane agricole şi, deci, nu a avut în vedere preţul cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. De asemenea, se constată că în cadrul răspunsului la obiecţiuni, deşi se efectuează o analiză a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de Biroul Notarial Public S.C., se precizează că valoarea rezultată reprezintă o valoare minimală de impozitare, şi nu valoarea de piaţă a terenului expropriat, iar parcelele de teren din aceste contracte nu au poziţia terenului în litigiu. Or, prima instanţă era obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experţii trebuind, în cadrul metodei comparaţiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleaşi caracteristici.
Pentru aceste considerente, instanţa de apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize de către trei experţi care să stabilească despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994. După depunerea raportului de expertiză la dosar niciuna din părţi nu a formulat obiecţiuni.
Din raportul de expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului, rezultă că cei trei experţi au determinat valoarea terenului expropriat prin comparaţia vânzărilor unor imobile similare, ajungând la concluzia că această valoare este de 150.784 RON. În ceea ce priveşte daunele suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, instanţa a constatat ca singurul prejudiciu care este cert (deşi viitor, este sigur ca realizare) este reprezentat de cheltuielile suplimentare de transport în sumă de 681 RON, cheltuieli determinate de faptul că accesul la parcela rămasă în proprietatea reclamantei după expropriere se poate face numai prin variante ocolitoare, inclusiv pe la nodurile de acces la autostradă pentru traversarea acesteia.
Referitor la dauna pentru redobândirea aceleiaşi suprafeţe de teren, instanţa constată că aceasta este inclusă în valoarea de piaţă a terenului expropriat, taxele şi comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziţie imobiliară nefiind determinate de măsura exproprierii.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea a admis apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 151.465 RON (150.784 RON + 681 RON) cu titlu de despăgubire pentru exproprierea suprafeţei de 9140 mp teren, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei referitoare la anularea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, la dobânda legală calculată asupra sumei reprezentând despăgubiri şi la respingerea în rest a pretenţiilor solicitate.
Referitor la apelul pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, Curtea a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel poate examina cauza doar prin prisma motivelor invocate prin cererea declanşatoare a căii de atac, cu excepţia vizând motivele de ordine publică. Cu alte cuvinte, simpla nemulţumire a părţii cu privire la sentinţa recurată, fără a fi indicate în concret motivele pentru care se consideră această hotărâre netemeinică sau nelegală, nu este suficientă. În cauza de faţă, prima instanţă a admis în parte cererea reclamantei. Prin cererea de recurs (calificată ca fiind cerere de apel) în esenţă pârâtul a expus dispoziţiile legale privind procedura de expropriere pentru terenul în litigiu şi argumentele faptului că raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcţia autostrăzii pe U.A.T. P., judeţul Arad, întocmit în mai 2011 de SC E. SRL a fost realizat în concordanţă cu reglementările Standardelor Internaţionale de Evaluare de către experţi membri A.N.E.V.A.R., iar valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 şi Legii nr. 33/1994 şi conform standardului internaţional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
Curtea a constatat că susţinerile pârâtului apelant au caracter general, nefiind critici punctuale şi concrete ale modului în care instanţa a interpretat şi aplicat normele legale pe care şi-a întemeiat hotărârea sau ale manierii în care a calculat despăgubirea ce-i revine reclamantei pentru terenul expropriat.
Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român.
În motivarea cererii de recurs a arătat că despăgubirea propusă şi neacceptată de expropriat se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite. Preţul de piaţa stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect, datele cuprinse în raportul de evaluare întocmit de SC E. SRL fiind în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi sunt susţinute şi de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zonă.
În concret, conform raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcţia autostrăzii pe U.A.T. P., judeţul Arad, întocmit în mai 2011, suprafaţa totală ce urmează a fi expropriata este de 865211 mp, având o valoare de despăgubire totala de 684.356,29 RON. Raportul de evaluare a fost întocmit în concordanţă cu reglementările Standardelor Internaţionale de Evaluare de către inginer G.N., expert evaluator bunuri mobile şi proprietăţi imobiliare, având calitatea de membru A.N.E.V.A.R. şi calitatea de expert funciar membru A.E.F. şi de către doamna G.N.A., expert proprietăţi imobiliare, având calitatea de membru A.N.E.V.A.R. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 şi Legii nr. 33/1994 şi conform standardului internaţional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
De asemenea, s-a susţinut că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piaţa specifică a proprietăţilor imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieţei (tipul de proprietate, potenţialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor şi arendaşi), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieţei (cererea probabil, oferta competitivă, etc).
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii.
La termenul de la 15 mai 2014, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului, în raport cu prevederile art. 306 alin. (1)-alin. (3) C. proc. civ., pe care o va admite, pentru următoarele considerente:
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu ca, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie sa vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Prin exercitarea recursului se urmăreşte realizarea controlului de legalitate al hotărârii recurate, astfel că, spre deosebire de calea ordinară de atac, care este devolutivă, în recurs, părţile sunt obligate a-şi conforma conduita procesuală la dispoziţiile imperative anterior invocate.
În pricina de faţă, prin memoriul de recurs, recurentul pârât a expus dispoziţiile legale privind procedura de expropriere pentru terenul în litigiu şi argumentele faptului că raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcţia autostrăzii pe U.A.T. P., judeţul Arad, întocmit în mai 2011 de SC E. SRL a fost realizat în concordanţă cu reglementările Standardelor Internaţionale de Evaluare de către experţi membri A.N.E.V.A.R.
Se constată astfel că recurentul nu a formulat critici care sa aibă legătură cu decizia recurată, ci a expus consideraţii cu caracter general, care nu au legătură cu soluţia şi argumentele instanţei de apel.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implica determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.
Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurentul-pârât nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.
În raport cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentului la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.500 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva deciziei nr. 149/A din 17 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Obligă pe recurent la plata sumei de 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1409/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1412/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
