ICCJ. Decizia nr. 1412/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1412/2014
Dosar nr. 2277/108/2012
Şedinţa publică din 15 mai 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia civilă, reclamanta P.L.A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând obligarea acestuia, în calitate de expropriator, la anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 7 octombrie 2011 şi plata unor despăgubiri în sumă de 31.912 euro sau corespondentul în RON la cursul valutar din data plăţii, pentru terenul expropriat, în suprafaţă de 7347 mp, cu dobânda legală calculată asupra diferenţei dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat ce urmează a fi calculată de instanţă, coroborată cu suma de 5.238,41 RON stabilită prin hotărârea de expropriere, reprezentând dobândă calculată de la data de 10 ianuarie 2012, când a fost scadentă obligaţia pârâtei de consemnare a sumei la dispoziţia reclamanţilor şi până în ziua plăţii efective şi, totodată, obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei reprezentând lipsa de folosinţă a terenului expropriat, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial şi onorariu expert.
Prin sentinţa civilă nr. 454 din 6 februarie 2013, Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis în parte acţiunea şi a dispus anularea în parte a hotărârii de despăgubiri din data de 7 octombrie 2011 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 256/2010 cu privire la valoarea despăgubirilor şi obligă pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 2.392 euro sau echivalentul în RON la data plăţii potrivit cursului de schimb al Băncii Naţionale a României, cu dobândă legală calculată asupra diferenţei dintre valoarea despăgubirii stabilită de instanţă şi suma de 5.238,41 RON stabilită prin hotărârea emisă de Comisie, începând cu data de 10 ianuarie 2012 până la data plăţii efective pentru exproprierea suprafeţei de 7347 mp de teren arabil.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut următoarele considerente:
Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 7 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamant a suprafeţei de 7347 mp din terenul situat în localitatea P., judeţul Arad, fiindu-i acordat, în echivalent, o despăgubire în sumă de 5.238,41 RON.
Cererea reclamantei se grefează pe dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 conform cărora expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale, Legea nr. 255/2010, se face, a apreciat tribunalul, în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, aşa încât, în cauză devin incidente prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului, tribunalul a procedat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experţi, din care unul desemnat de instanţă şi câte unul nominalizat de persoana expropriată, respectiv de către pârâtul expropriator.
Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulaţie a suprafeţei de 7347 mp, ar fi de 125.800 RON, echivalentul a 28.200 euro.
Deşi experţii au arătat că pentru estimarea valorii de piaţă se utilizează două metode, metoda comparaţiilor de piaţă şi metoda randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor, se estimează rezultatul final, instanţa apreciază că suma de 28.200 euro pentru o parcelă 7347 mp, pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localităţi ce nu este nici măcar reşedinţă de judeţ, este una exorbitantă, plasată în afara realităţii obiective. Tribunalul a reţinut că, în totală contradicţie cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile şi care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabileşte pentru oraşul P. o valoare de 2.000 euro/ha, ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.
Finalitatea procedurii de expropriere, subliniază tribunalul, este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică. În aceste condiţii, s-a apreciat că o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a preţului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind preţul pieţii, adică preţul cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forţată, în care consimţământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilităţii publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preţ echivalent cu preţul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obişnuite, consimţite de ambele părţi, dar şi eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate şi care urmau să aducă un beneficiu cert şi previzibil.
Acesta a fost şi motivul pentru care tribunalul, din oficiu, în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în raport de concluziile raportului de expertiză, a solicitat unui birou notarial situat în apropierea zonei în care se găseşte terenul expropriat, de a comunica instanţei o copie a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în cursul anilor 2011-2012, cu obturarea datelor de identificare ale părţilor şi cu păstrarea elementelor care interesau în soluţionarea cauzei, respectiv data contractului, suprafaţa vândută şi preţul stabilit de părţi.
În total, au fost depuse la dosar un număr de 19 contracte, prin care s-au vândut diverse suprafeţe de teren, unele mai reduse, de numai 5000 mp, până la suprafeţe mai mari de 6,2 ha, 6,3 ha sau chiar 6,4 ha de teren arabil. Toate contractele depuse la dosar datează din perioada 2011-2012, astfel că preţurile indicate în cuprinsul lor sunt de certă actualitate.
Dintr-o analiză sumară a acestor contracte, tribunalul a constatat că, în cele mai multe cazuri, preţul de vânzare a fost de 1,3 RON/mp în unele contracte au putut fi identificate şi preţuri mai reduse, respectiv între 0,6-0,9 RON/mp, dar au existat convenţii de vânzare a unor terenuri agricole, chiar la preţuri mai ridicate, potrivit adresei din data de 8 mai 2012 emisă de Biroul Notarial Public A.D., în zona P. s-au înregistrat, în situaţii mai rare de 2900-3000 euro/ha, respectiv 0,3 euro/mp, preţ pe care instanţa îi va reţine ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de circulaţie a suprafeţei de 12.618 mp expropriată de la reclamant pentru construirea autostrăzii A.- N.
Din înmulţirea suprafeţei expropriate de 7347 mp de teren din proprietatea reclamantului, cu un preţ de 0,31 euro/mp, cu cât s-au vândut terenurile în general, în ultimii 2 ani în extravilanul oraşului P., rezultă o valoare de 2.392 euro.
Instanţa nu a reţinut valoarea de piaţă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în noiembrie 2012, întrucât acesta a fost încheiat cu mult după data exproprierii, este un contract izolat, mai mult, terenul a fost achiziţionat în vederea realizării de către vânzători a obiectului de activitate a întreprinderii individuale K.M. „A.P.”, teren care are deschidere Ia DN 7 şi acces direct la reţeaua de gaze, nefiind astfel comparabil cu terenul expropriat de la reclamanţi.
La fel, nici contractul de vânzare-cumpărare din 17 mai 2012, prin care o societate a dobândit un teren, nu este relevant, deoarece acesta are categoria de folosinţă curţi şi construcţii, ceea ce nu este cazul în speţă, ipoteza fiind identică şi în ceea ce priveşte contractul de ipotecă autentificat la data de 17 februarie 2011. Pe de altă parte, contractul autentificat la 12 august 2011, încheiat între două societăţi comerciale, nu este relevant faţa de criteriul stabilit de art. 26 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Contractele din 2007, respectiv 2009, nu se referă la perioada supusă exproprierii, neputând fi luate în considerare, iar contractele de locaţiune nu sunt acte de vânzare.
Metodele utilizate de experţi, respectiv de comparaţie şi randament, nu se regăsesc, a subliniat tribunalul, printre criteriile prevăzute expres şi neechivoc de Legea nr. 33/1994, şi anume preţul cu care se vând în mod obişnuit, în zona în discuţie, terenuri similare celui expropriat. În cazul în care experţii nu au analizat vânzări efective, instanţa nu poate ţine seama, la stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit.
Totodată, s-a arătat că în cauză nu se punea problema lipsei de tranzacţii pentru perioada vizată, aşa cum rezultă din contractele ataşate la dosar şi din adresa notarului public D.S., astfel încât contractele autentice de vânzare-cumpărare exprimă cel mai convingător preţul rezultat în urma întâlnirii cererii şi ofertei.
De asemenea, tribunalul a observat că afirmaţia experţilor că, în realitate, părţile declară la notar un preţ mai mic pentru a eluda taxele şi onorariile notariale, nu este susţinută de nicio probă, astfel, atâta timp cât nu s-a constatat de către instanţă vreo simulaţie privind preţul, nu se pune problema înlăturării unor convenţii autentice care beneficiază de prezumţia de validitate.
În afară de această valoare de circulaţie a terenului, tribunalul a reţinut a fi pertinente şi juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite, trebuie incluse şi sumele necesare reclamanţilor pentru a-şi reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeaşi zonă, de pe piaţa liberă, a unei alte suprafeţe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public şi care cuprind 5% comisioane.
Prin urmare, instanţa a concluzionat că, în cadrul despăgubirilor cuvenite reclamantului, trebuie inclusă şi suma de 113,87 euro, reprezentând procentul menţionat din valoarea de circulaţie a terenului expropriat.
În schimb, s-a considerat că nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producţiei agricole pentru un an de zile.
Din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă, a apreciat tribunalul, că la momentul exproprierii terenul ar fi fost însămânţat ori cultivat şi că, urmare a exproprierii, reclamantul nu ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual şi incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu îşi are nicio fundamentare legală.
De asemenea, s-a considerat că nu se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicţiei de construire pe lăţimea benzii de siguranţă şi protecţie, atâta timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamantul nu a făcut dovada că a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosinţă a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcţii.
Argumentele şi susţinerile reclamantului legat de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite iniţial, nu au fost reţinute de tribunal ca un argument care să determine instanţa a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieţei imobiliare din zonă, criteriul legal din art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu poate fi înlăturat pe acest considerent.
Pentru aceste considerente, instanţa a admis în parte acţiunea reclamantei.
În ceea ce priveşte dobânda legală, temeiul acordării acesteia l-a constituit art. 1 din O.G. nr. 13/2011.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat recurs reclamanta.
La termenul de judecată din 16 mai 2013, având în vedere dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ. şi valoarea obiectului litigiului, Curtea a constatat că incidenţă în speţă este caiea de atac a apelului şi nu a recursului.
Prin decizia nr. 133 din 10 octombrie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul declarat de pârât, a admis apelul formulat de reclamant, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 151.465 RON cu titlu de despăgubire pentru exproprierea suprafeţei de 9140 mp teren, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei apelate şi a obligat pârâtul sa plătească reclamantului suma de 7.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Exproprierea creează în sarcina statului obligaţia de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă, conform art. 44 alin. (3) din Constituţie. Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 prevede criteriile de determinare a despăgubirii, prin trimiterea la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994: valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii ţinând seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. Stabilirea faptului dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin H.G. nr. 488/2011 este una corectă sau nu se poate determina doar în cadrul acţiunii civile exercitate potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, cu efectuarea unei expertize în condiţiile art. 25-art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Aşa cum s-a arătat mai sus, prin calea de atac formulată, reclamanta invocă greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor din Legea nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirii, urmare a faptului că nu s-au avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului despăgubirii ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire (...)”, iar conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligaţia prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”
De asemenea, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, statuează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.”
Din cuprinsul actelor normative mai sus menţionate care sunt în concordanţă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa C.E.D.O. în materie, rezultă consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligaţia legală atât în sarcina instanţei, cât şi în sarcina experţilor de a ţine seama de preţul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de acelaşi fel, cu aceleaşi caracteristici) în zona respectivă.
Or, în speţă, prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiilor legale mai sus menţionate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat, precum şi preţul cu care se vând imobile similare. În raportul de expertiză întocmit în faţa primei instanţe se arată în mod expres că abordarea prin comparaţie a avut ca termeni de raportare oferte pe piaţa imobiliară, fiind indicate 5 oferte de vânzare pentru terenuri extravilane agricole şi, deci, nu a avut în vedere preţul cu care s-au vândut imobile simiiare la data întocmirii raportului de expertiză, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Nici în cadrul raportului de expertiză suplimentar, şi nici în cadrul opiniei separate a expertului B.M., valoarea terenului în discuţie nu a fost determinată conform dispoziţiilor menţionate mai sus. Or, prima instanţă era obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experţii trebuind, în cadrul metodei comparaţiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleaşi caracteristici.
Pentru aceste considerente, instanţa de apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize de către trei experţi care să stabilească despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994. După depunerea raportului de expertiză la dosar niciuna din părţi nu a formulat obiecţitmi (critici) cu privire la această lucrare ştiinţifică.
Din raportul de expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului, rezultă că cei trei experţi au determinat valoarea terenului expropriat prin comparaţia vânzărilor unor imobile similare, ajungând la concluzia că această valoare este de 120.900 RON. În ceea ce priveşte daunele suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, instanţa constată că în cadrul raportului de expertiză din apel (prin trimiterea la concluziile raportului de expertiză întocmit în faţa primei instanţe) a fost evaluată dauna pentru redobândirea aceleiaşi suprafeţe de teren. Însă Curtea reţine că aceasta este inclusă în valoarea de piaţă a terenului expropriat, taxele şi comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziţie imobiliară nefiind determinate de măsura exproprierii. Prin urmare, nu se impune acordarea sumei de 6.000 RON cu acest titlu.
Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român.
În motivarea cererii de recurs a arătat că despăgubirea propusă şi neacceptată de expropriat se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite. Preţul de piaţa stabilit prin raportul de evaluare care a stat Ia baza propunerii despăgubirilor este unul corect, datele cuprinse în raportul de evaluare întocmit de SC E. SRL fiind în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi sunt susţinute şi de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zonă.
În concret, conform raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcţia autostrăzii pe U.A.T. P., judeţul Arad, întocmit în mai 2011, suprafaţa totală ce urmează a fi expropriată este de 865211 mp, având o valoare de despăgubire totală de 684.356,29 RON. Raportul de evaluare a fost întocmit în concordanta cu reglementările Standardelor Internaţionale de Evaluare de către inginer G.N., expert evaluator bunuri mobile şi proprietăţi imobiliare, având calitatea de membru A.N.E.V.A.R. şi calitatea de expert funciar membru A.E.F. şi de către doamna G.N.A., expert proprietăţi imobiliare, având calitatea de membru A.N.E.V.A.R. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 şi Legii nr. 33/1994 şi conform standardului internaţional IVS I, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
De asemenea, s-a susţinut ca raportul de evaluare a fost întocmit analizând piaţa specifică a proprietăţilor imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieţei (tipul de proprietate, potenţialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor şi arendaşi), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieţei (cererea probabil, oferta competitiva, etc).
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii.
La termenul de la 15 mai 2014, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului, în raport cu prevederile art. 306 alin. (1)-alin. (3) C. proc. civ., pe care o va admite, pentru următoarele considerente:
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Prin exercitarea recursului se urmăreşte realizarea controlului de legalitate al hotărârii recurate, astfel că, spre deosebire de calea ordinară de atac, care este devolutivă, în recurs, părţile sunt obligate a-şi conforma conduita procesuală la dispoziţiile imperative anterior invocate.
În pricina de faţă, prin memoriul de recurs, recurentul pârât a expus dispoziţiile legale privind procedura de expropriere pentru terenul în litigiu şi argumentele faptului că raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcţia autostrăzii pe U.A.T. P., judeţul Arad, întocmit în mai 2011 de SC E. SRL a fost realizat în concordanţă cu reglementările Standardelor Internaţionale de Evaluare de către experţi membri A.N.E.V.A.R.
Se constată astfel că recurentul nu a formulat critici care să aibă legătură cu decizia recurată, ci a expus consideraţii cu caracter general, care nu au legătură cu soluţia şi argumentele instanţei de apel.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce îa casarea sau modificarea unei hotărâri.
Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurentul-pârât nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva deciziei nr. 133 din 10 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1411/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1413/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
