ICCJ. Decizia nr. 1395/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1395/2014
Dosar nr. 3351/108/2013
Şedinţa camerei de consiliu din 14 mai 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2013 sub nr. 3351/108/2013 pe rolul Tribunalului Arad, secţia civilă, reclamantul G.D. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 998-art. 999 C. civ. vechi, art. 723 din vechiul C. proc. civ., art. 57 din Constituţia României şi art. 1 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în contradictoriu cu pârâţii Banca C., sucursala Arad, H.I., S.N., B.D., P.V.J., obligarea acestora la plata sumei de 600.000 RON reprezentând daune morale, pentru modalitatea în care aceştia i-au acordat creditul în valoare de 120.000 RON prin contractul de credit din 5 mai 2008 garantat prin contractul de ipotecă din 6 mai 2008, aceste contracte având o cauză falsă şi imorală.
Prin sentinţa nr. 1941 din 12 iunie 2013 Tribunalul Arad, secţia civilă, a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada că pârâţii au săvârşit vreo faptă ilicită care să-i producă un prejudiciu moral, atâta timp cât contractele respective nu au fost anulate şi nici nu s-a constatat prin hotărâre judecătorească că ar fi fost încheiate în mod fraudulos.
Prin decizia nr. 190 din 5 decembrie 2013 Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul declarat de reclamantul G.D. împotriva sentinţei mai sus arătate, reţinând, de asemenea, că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unei fapte ilicite prejudici abile care să justifice incidenţa dispoziţiilor art. 998-art. 999 C. civ. şi să determine obligarea, în solidar, a pârâţilor, la plata către reclamant a sumei de 600.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral
Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art 304 pct. 5 C. proc. civ. reclamantul G.D. înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 13 martie 2014.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte a procedat, la data de 18 martie 2014, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se, pe de o parte, că nu sunt îndeplinite cerinţele de formă referitoare la dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a formulării recursului printr-un mandatar avocat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 13 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi art. 486 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că acesta nu este admisibil în raport de valoarea obiectului pricinii şi de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) ale Legii 2/2013.
Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 18 martie 2014, comunicarea sa părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Recurentul-reclamant G.D. a depus punct de vedere la raport în termenul de 10 zile de Ia comunicare prevăzut de an. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 7 aprilie 2014 s-a acordat termen pentru judecarea recursului la data de 14 rnai 2014, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Se impune precizarea prealabilă că, deşi recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile vechiului C. proc. civ., raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv, 26 februarie 2013, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile noului C. proc. civ., sens în care Înalta Curte va analiza cauza din perspectiva acestor dispoziţii legale, ce reglementează condiţii mai restrictive de declarare a unei asemenea căi de atac, a căror nerespectare este sancţionată cu nulitatea.
Întrucât verificarea respectării condiţiilor formale ale cererii de recurs declarate are întâietate în raport cu problema admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte va proceda la examinarea cu prioritate a celor dintâi.
În acest sens, se reţine că, în acord cu prevederile art. 13 alin. (2) C. proc. civ., „În recurs, cererile şi concluziile părţilor nu pot fi formulateşi susţinute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic (...)”.
Cu un conţinut similar, dispoziţiile art. 83 alin. (3) C. proc. civ. menţionează că „La redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat, în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 13 alin. (2).
De aceea, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele sau domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi numele şi prenumele consilierului juridic care întocmeşte cererea.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde „semnătura (...), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol „la cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum şi împuternicirea avocaţială sau, după caz, delegaţia consilierului juridic”.
Lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi lit. c)-lit. e), precum şi neîndeplinirea cerinţelor referitoare la achitarea taxei judiciare de timbru şi la dovada calităţii de reprezentant convenţional sunt sancţionate, potrivit alin. (3) al art. 486, cu nulitatea.
Normele mai sus evocate se coroborează şi cu alin. (5) al art. 493, conform căruia „În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte condiţiile de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac (...)”.
Faţă de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu îndeplineşte condiţiile formale ale declarării căii de atac a recursului, respectiv, cele privitoare la dovada achitării taxei judiciare de timbru, la redactarea sa printr-un avocat şi nici pe acelea privitoare la efectuarea dovezii calităţii de reprezentant convenţional ai avocatului recurentului, astfel cum au fost relevate şi prin raportul de admisibilitate întocmit conform art. 493 alin. (3) din cod şi comunicat părţilor în condiţiile legii.
Cu toate că recurentul-reclamant a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenţei judiciare gratuite prin punctul său de vedere formulat la raportul asupra admisibilităţii recursului ce i-a fost comunicat, Înalta Curte reţine că o atare solicitare, chiar dacă ar fi fost luată în discuţie de către instanţă şi încuviinţată, nu era aptă a complini neregulile procedurale de ordin formal constatate, şi, pe cale de consecinţă, nu putea deveni nici aptă de a înlătura sancţiunea nulităţii prevăzută de lege într-o asemenea ipoteză. Aceasta întrucât, chiar beneficiind de asistarea ori reprezentarea unui avocat în faţa acestei instanţe, recurentul nu ar fi putut complini cerinţa formală, epuizată deja în cauză la momentul solicitării de către acesta a ajutorului public judiciar sub forma asistenţei juridice din oficiu, a redactării cererii şi motivelor de recurs numai prin avocat
Deşi prin raportul de admisibilitate s-a constatat că recursul este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din noul C. proc. civ., cu luarea în considerare a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 conform căruia „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-lit. i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, (...) precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv (...)” (acţiunea introductivă de instanţă având ca obiect pretenţii în cuantum de 600.000 RON), în speţă au prioritate de aplicare cauzele ce determină anularea căii de atac pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă.
Faţă de cele arătate, criticile deduse judecăţii prin intermediul motivelor de recurs nu se mai impun a fi analizate, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmând să anuleze recursul declarat de reclamantul G.D. împotriva deciziei nr. 190 din 5 decembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de reclamant G.D., împotriva deciziei nr. 190 din 5 decembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâţii Banca C., sucursala Arad, H.I., S.N., B.D. şi P.V.J.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1391/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1405/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
