ICCJ. Decizia nr. 1429/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1429/2014
Dosar nr. 1470/62/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 15 mai 2014
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin acţiunea civilă formulată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 23 octombrie 2013, reclamanţii C.I.D., S.M., A.D.C.D., B.S.S., G.G., N.F., F.I., B.S.M., F.S.G., D.M., T.C., S.N., P.I., au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.IC.O.T., Structura Centrală, Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin sentinţa ce o va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor de la pct. 1-pct. 4 la calcularea şi la plata premiului anual aferent anului 2010, funcţie de perioada efectiv lucrată, cunoscut sub denumirea de „al 13-lea salariu”, actualizat conform indicelui de inflaţie, respectiv acordarea dobânzii legale practicate de Banca Naţională a României, calculate până Ia data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare plăţii în favoarea reclamanţilor a acestui drept salarial.
Prin sentinţa civilă nr. 711 din 10 martie 2014, Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, reţinând în motivarea soluţiei sale următoarele considerente:
În temeiul dispoziţiilor art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii judecarea conflictelor de muncă, în care se încadrează şi cauza de faţă, este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, iar reclamanţii din prezenta cauză, cu majoritate, au domiciliul în Braşov, ceea ce atrage competenţa Tribunalului Braşov.
Totodată potrivit art. 111 C. proc. civ. cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public, cum este cazul de faţă, pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.
Or, în prezenta cauză, reclamanţii au domiciliul procesual ales la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul teritorial Braşov, iar instituţiile pârâte au sediul în Bucureşti, fiind astfel un caz de competenţă alternativă, în care din perspectiva dispoziţiilor din C. muncii trebuie acordată prioritate instanţei de la domiciliul reclamanţilor, respectiv Tribunalului Braşov.
Instanţa a reţinut că în cauză nu îşi găsesc aplicabilitatea prevederile art. 127 C. proc. civ., întrucât reclamanţii nu îşi desfăşoară activitatea la Tribunalul Braşov, ci la Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul teritorial Braşov, instituţie distinctă, cu conducere proprie, neputându-se reţine că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece prezenta cerere de chemare în judecată.
Astfel investit, Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 716 din 30 aprilie 2014, a constatat necompetenţa teritorială a acestei instanţe, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Prahova şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, care reglementează competenţa instanţei de judecată în soluţionarea conflictelor individuale de muncă, aceasta aparţine tribunalului în circumscripţia căruia se află domiciliul reclamantului sau locul de muncă al acestuia.
Art. 127 C. proc. civ. interzice judecătorului, procurorului, dar şi grefierului şi asistentului judiciar să sesizeze instanţa competentă, având însă alegerea între mai multe instanţe indicate de legiuitor.
Reclamanţii, introducând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Prahova, respectiv la una din instanţele competente material din circumscripţia unei curţi de apel învecinată cu cea în raza căreia se afla domiciliul sau locul lor de muncă, şi-au manifestat opţiunea şi, mai mult, au determinat astfel competenţa teritorială exclusivă în soluţionarea cererilor lor.
Drept urmare, Tribunalul Braşov a constatat că nu este competent să soluţioneze cauza de faţă, competenţa aparţinând exclusiv instanţei întâi sesizată, respectiv Tribunalului Prahova.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanţii, procurori şi personal auxiliar, la data promovării cererii de chemare, îşi desfăşurau activitatea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov.
Potrivit cererii de chemare în judecată şi obiectului acestuia, reclamanţii au promovat o acţiune pentru soluţionarea unui conflict individual de munca.
Art. 210 din Legea nr. 62/2011 reglementează competenţa instanţei de judecată în soluţionarea conflictelor individuale de muncă, respectiv tribunalul în circumscripţia căruia se află domiciliul reclamantului sau locul de muncă al acestuia.
Art. 127 C. proc. civ. prevede: „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor”.
Pentru a putea invoca dispoziţiile legale anterior citate şi pentru a sesiza o alta instanţă este suficient ca la data promovării cererii, reclamanţii să fie judecători, procurori, asistenţi judiciari sau grefieri care îşi desfăşoară activitatea în raza teritorială instanţei competente să soluţioneze cauza, aspect necontestat.
Reclamanţii s-au adresat în vederea soluţionării propriului lor litigiu de muncă Tribunalului Prahova, aflat în raza de competenţă a unei curţi de apel învecinată Curţii de Apel Braşov.
Introducând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Prahova, respectiv la una din instanţele competente material din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în raza căreia se află domiciliul sau locul lor de muncă, şi-au manifestat opţiunea, determinând astfel competenţa teritorială exclusivă în soluţionarea cererii lor.
Aşa fiind, Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de judecare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1428/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1430/2014. Civil → |
|---|
