ICCJ. Decizia nr. 1486/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1486/2014
Dosar nr. 4283/113/2011*
Şedinţa publică din 20 mai 2014
Asupra recursului de ţaţă, constată următoarele:
Prin cererea îregistrată sub nr. 4283/113/2011, reclamantul P.I. a chemat în judecată pe pârâta U.A.T. Municipiul Brătla,prin primar, solicitând obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Brăila, format din teren în suprafaţă de 428 mp şi construcţii în suprafaţă de 328 mp -subsol, parter şi etaj, cu număr cadastral provizoriu. În situaţia în care imobilul este înstrăinat către un terţ de bună credinţă, reclamantul a solicitat despăgubiri băneşti, cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480-481 C. civ., art. 6 din Legea nr. 21 3/1998, art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, art. 274 C. proc. civ.
În cauză au formulat cerere de intervenţie în interes propriu mtervenienţii E.P. şi R.D., care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului P.l., faţă de contractul de vânzare cumpărare autentificat din 8 martie 2010, prin care acesta a vândut drepturile sale de unic moştenitor de pe urma defunctei sale mame, W.L., decedată la data de 22 iunie 1982.
Au arătat mtervenienţii ca la data de 24 martie 2011, R.D. a vândut cota de xh din aceste drepturi lui E.P., astfel că au calitatea de a revendica imobilul aflat în litigiu sau de a solicita despăgubiri băneşti.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 563 C. civ., art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, art. 49 alin. (1) şi (2), art. 50, art. 52, art. 53 şi art. 55 C. proc. civ.
Prin cererea înregistrată sub nr. 4284/113/2011 reclamantul Profeta îosif a chemat în judecată pârâta U.A.T. Municipiul Brăila, prin primar, solicitând obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate şi liniştita posesie imobilul situat în Brăila, format din teren în suprafaţă de 990 mp şi construcţiile CI, C3, C4 şi C6, iar în ipoteza în care imobilul este înstrăinat către un terţ de bună credinţă despăgubiri băneşti, cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480-481 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, art. 274 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată pârâta a invocat excepţia inadmisibili lăţi i acţiunii în revendicare formulată în temeiul dispoziţiilor de drept comun, situaţia de fapt fiind reglementată în drept de o normă specială, cu aplicare prioritară, respectiv Legea nr. 10/2001.
În cauză au formulat cerere de intervenţie în interes propriu E.P. şi R.D. invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, faţă de contractul de vânzare cumpărare autentificat din 8 martie 2010, prin care acesta a vândut drepturile sale de unic moştenitor pe care le are în succesiunea defunctei sale mame, W.L., decedată la date de 22 iunie 1982. La data de 24 martie 2011 intervenientui R.D. a vândut cota de Vz din aceste drepturi intervenientui ui E.P.
În baza dispoziţiilor art. 164 C. proc. civ. s-a dispus eonexarea celor două cereri deduse judecăţii.
Prin sentinţa civila nr. 375 din 28 martie 2012 Tribunalul Brăila a respins cererile conexe formulate de reclamantul P.I., ca fiind formulate de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. A respins, ca inadmisibile, cererile de intervenţie în interes propriu conexe, formulate de E.P. şi R.D.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs mtervenienţii în nume propriu E.P. şi R.D., iar prin Decizia civilă nr. 619/R din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galaţi, a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă cu motivarea că cererea de intervenţie în interes propriu a fost formulată la data de 12 ianuarie 2012, dată la care intrase în vigoare N.C.C.
Instanţa de casare a constatat că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, respectiv a cererilor de intervenţie în nume propriu, dând greşită eficienţă dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 71/2011.
În rejudecare, cauza s-a înregistrat sub nr. 4283/113/2011*.
Prin sentinţa civilă nr. 661 din 17 mai 2013, Tribunalul Brăila a respins cererile reclamantului P.l., ca fiind formulate de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, A respins, ca nefondate, cererile de intervenţie în interes propriu conexe, formulate de E.P. şi R.D.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de rejudecare a reţinut că petitul cererilor conexe de intervenţie au ca obiect principal acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. anterior, având în vedere că imobilul revendicat a trecut. în posesia altor persoane anterior intrării In vigoare a N.C.C., iar raportul juridic s-a născut anterior intrării în vigoare a acestui cod.
Atât acţiunea principală cât şi cererile conexe de intervenţie în interes propriu nu se soluţionează pe baza Legii nr. 10/2001 deoarece nu a fost învestită instanţa cu o astfel de procedură,
În cadrul procedurii de drept comun pe calea acţiunii în revendicare intervemenţii nu se pot prevala de dispoziţii cuprinse în Legea nr. 10/2001, care este o procedură specială.
Titlul de proprietate invocat de către intervenienţi nu atestă faptul că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Brăila, format din teren în suprafaţă de 428 mp şi construcţii în suprafaţă de 328 mp cu subsol, partere şi etaj şi imobilul din Brăila.
Referitor la condiţiile acţiunii în revendicare instanţa a constatat că imobilele în litigiu aparţin unor persoane fizice şi juridice în baza unor contracte de vânzare cumpărare autentificate şi care produc efecte juridice. Intervenienţii au formulat acţiunea în revendicare în contradictoriu cu pârâta U.A.T. a municipiului Brăila, prin primar, care nu are posesia imobilelor. Chiar dacă imobilele au trecut în proprietatea statului pe baza unor acte normative considerate abuzive printr-o lege specială, intervenienţii nu pot formula acţiunea în revendicare împotriva statului ci împotriva actualilor posesori, iar instanţa nu este investită cu o astfel de acţiune.
Prin Decizia nr. 69/A din data de 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă ,a respins, ca nefondat, apelul declarat de intervenienţii în nume propriu E.P. şi R.D., împotriva hotărârii mai sus menţionata.
Pentru a adopta această soluţie instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Aşa cum rezultă din petitul acţiunii reclamantului P.I., acesta priveşte o acţiune în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brăila prin primar.
La 12 ianuarie 2012 au formulat cerere de intervenţie în nume propriu intervenienţii E.P. şi R.D. care au solicitat obligarea pârâtei U.A.T. a Municipiul Brăila prin primar să lase în deplina proprietate şi posesie imobilul situat în Brăila, compus din teren în suprafaţă de 428 mp şi o construcţie în suprafaţă de 328 mp cu subsol, parter şi etaj şi în cazul în care imobilul nu poate fi restituit în natură, pârâtul să fie obligat la despăgubiri.
Acţiunea în revendicare este acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar al imobilului revendicat.
În prezent pârâta U.A.T. Municipiul Brăila nu este posesorul imobilului revendicat. Prin vânzări succesive imobilii! se află în posesia unor persoane fizice şi juridice ce deţin titluri valabile.
Intervenienţii nu au solicitat anularea acestor titluri şi ca atare nu se pot prevala de nicîo dispoziţie legală pentru a solicita nici preluarea acestor părţi din imobil de la persoanele respective şi nici pretinse despăgubiri în baza unei legi speciale.
Invocarea dispoziţiilor art. 563 din N.C.C. nu poate fi luata în considerare în contextul formulării unei acţiuni împotriva unui pârât care nu are în posesie imobilul revendicat.
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs intervenienţii E.P. şi R.D., criticând-o pentru următoarele motive:
- Instanţa a tăcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale care reglementează vânzarea unei moşteniri.
- în mod greşit instanţele au concluzionat că acţiunea în revendicare este nefondată, deoarece actualii posesori deţin, imobilele pe bază de titluri valabile, titluri ce nu au fost atacate în instanţă de mtervenienţi, atâta vreme cât din înscrisurile existente la dosar rezultă că doar părţi din aceste imobile sunt în proprietatea unor alte persoane. Sub acest aspect subliniază că instanţa de ape! trebuia să se pronunţe şi în ceea ce priveşte critica referitoare la respingerea administrării probei cu expertizele solicitate întrucât efectuarea expertizelor ar fi arătat ce părţi din imobilele revendicate se mai afla în proprietatea Municipiului Brăila.
- Ambele cereri de intervenţie sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 563 din N.C.C. potrivit cărora proprietarul unui bun are dreptul la despăgubiri dacă este cazul
Asupra criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: Intervenienţii E.P. şi R.D. au învestit instanţa cu o acţiune în revendicare formulată pe cale incidenţă, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege ce vizează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, acţiunea principală având ca obiect revendicarea aceloraşi imobile de către reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâta U.A.T. municipiul Brăila prm primar.
Acţiunea în revendicare este acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar al imobilului revendicat.
Din perspectiva Convenţiei intervenienţii nu au vocaţia obţinerii măsurii restituirii imobilelor în litigiu, date fiind cele statuate în jurisprudenţa C.E.D.O., cu referire la Cauza Atanasiu şi alţii contra României din 12 octombrie 2010, publicată în M. Of. Nr. 778 din 22 noiembrie 2010.
Astfel, în analiza concursului dintre legea internă şi Convenţia europeană instanţele, în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei, sunt ţinute să constate în ce măsură reclamantul se prevalează de un „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană.
Aprecierea existenţei unui „bun" în patrimoniul reclamanţilor implică recunoaşterea în conţinutul noţiunii explicitate în jurisprudenţa C.E.D.O., inclusiv în cea dezvoltată în cauzele împotriva României atât a unui „bun actual", cât şi a unei „speranţe legitime" de valorificare a dreptului de proprietate.
În cadrul unei acţiuni în revendicare, ambele sintagme trebuie să se refere la însuşi dreptul ia restituirea bunului, dată fiind finalitatea unei asemenea acţiuni de recunoaştere a posesiei, ca stare de fapt.
În cauza Atanasiu şi alţii contra României se arată că un „bun actual" există în patrimoniul proprietarilor deposedaţi abuziv de către stat doar dacă s-a pronunţat în prealabil o hotărâre judecătoreasca definitivă şi executorie prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a şi dispus expres în sensul restituirii bunului (parag. 140 şi 143).
În caz contrar, simpla constatare pe cale judecătorească a nelegalităţiî titlului statului constituit asupra imobilului în litigiu poate valora doar o recunoaştere a unui drept la despăgubire, respectiv dreptul de a încasa măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, sub condiţia iniţierii procedurii administrative şi a îndeplinirii cerinţelor legale pentru obţinerea acestor reparaţii (parag. 141, 142 şi 143).
Potrivit principiilor ce se degajă din jurisprudenţa C.E.D.O., " bunul actual presupune existenţa unei decizii administrative sau judecătoreşti definitive prin care să se recunoască direct sau indirect dreptul de proprietate."
Or, în speţă, nu se poate considera că intervenienţii ar deţine un,sbun actual", câta vreme în favoarea, autorului acestora nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă şl executorie în sensul restituirii imobilului.
Prin urmare, în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză şi de probele administrate, se constată că intervenienţii în interes propriu E.P. şi R.D. nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate.
În ceea ce priveşte pretenţia în despăgubiri, este de reţinut că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 reglementează măsurile reparatorii prin echivalent, lege specială, ia îndemâna fostului proprietar, cu respectarea condiţiilor şi cerinţelor impuse de aceasta.
În considerarea acestor argumente, care susţin caracterul nefondat al recursului, Înalta Curte urmează sa facă aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ, şi să dispună în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienţii E.P. şi R.D. împotriva Deciziei nr. 69/A din data de 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1484/2014. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1609/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
