ICCJ. Decizia nr. 1484/2014. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1484/2014
Dosar nr. 27636/3/2010
Şedinţa publică din 20 mai 2014
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 7 iunie 2010, reclamanta SC U.R.B.R.S. SA a chemat în judecată pe pârâţii SC U.R.B. SA, Braşov şi O.S.I.M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa: să se anuleze regulamentele de utilizare a mărcilor colective U.R.B., publicate în B.O.P.I. - Secţiunea mărci nr. 7/2002, ca lovite de nulitate absolută, fiind emise de persoane fără calitate; să se anuleze menţiunile privind schimbarea titularului mărcii colective U.R.B. din C.I.R.O.A. în SC U.R.B. SA; să se dispună excluderea SC U.R.B. SA din lista societăţilor care au dreptul de a folosi mărcile colective U.R.B., pentru nerespectarea condiţiilor Regulamentului din 1988 precum şi a art. 54 din Legea nr. 84/1998, cu consecinţa radierii oricăror menţiuni cu privire la drepturile deţinute de aceasta asupra mărcii U.R.B. din R.N.M.; să fie obligat O.S.I.M. la înregistrarea titularilor reali ai mărcii U.R.B., societăţile producătoare de rulmenţi astfel cum au fost indicate în lista întreprinderilor îndreptăţite să folosească marca colectivă U.R.B. ca desen, parte integrantă a singurului Regulament valabil de utilizare a acestei mărci înregistrat potrivit legii în anul 1988.
La data de 17 mai 2010, SC R. SA Bârlad a formulat cerere de intervenţie principală, arătând că interesul său este justificat de faptul că are calitatea de utilizator al mărcii colective.
R.O.B.M.A., a formulat la data de 5 septembrie 2011 cerere de intervenţie principală , justificându-şi interesul prin faptul că asociaţia îndeplineşte condiţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 84/1991 şi reprezintă interesele producătorilor de rulmenţi cu drept de utilizare a mărcii U.R.B., solicitând obligarea O.S.I.M. la înregistrarea R.O.B.M.A. ca titular de drept şi de fapt al mărcilor colective U.R.B.
De asemenea, a formulat şi cerere de intervenţie în interesul reclamantei, solicitând admiterea cererii introductive.
La termenul de judecată din 31 ianuarie 2012, a fost respinsă în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC R. SA Bârlad şi au fost admise în principiu cererea de intervenţie în interes propriu şi cererea de intervenţie accesorie formulate de R.O.B.M.A.
Prin sentinţa civilă nr. 1101 din 05 iunie 2012, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de R.O.B.M.A.; s-a constat nulitatea Regulamentului de utilizare a mărcilor colective U.R.B. publicat în B.O.P.I., s-au respins celelalte pretenţii, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de R.O.B.M.A., ca neîntemeiate, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 6.000 lei conform art. 276 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel R.O.B.M.A. şi reclamanta SC U.R.B.R.S. SA.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 24/A din 13 februarie 2013, a admis căile de atac, a schimbat în parte sentința în sensul că a dispus anularea menţiunilor O.S.I.M. privind schimbarea titularului mărcii colective U.R.B. din C.I.R.O.A. în S.C. SC U.R.B. SA; a dispus excluderea SC U.R.B. SA din lista societăţilor care au dreptul de a folosi mărcile colective U.R.B. cu consecinţa radierii oricăror menţiuni cu privire la drepturile deţinute de aceasta din R.N.M.; a obligat pe pârâta SC U.R.B. SA la plata în favoarea reclamantei a sumei de 13.500 lei, cheltuieli de judecată la prima instanţă; a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a obligat pe intimata SC U.R.B. SA la plata sumei de 40,3 lei, cheltuieli de judecată parţiale în apel, pentru considerentele ce urmează.
În urma formulării unei cereri de schimbare a denumirii titularului de către intimata SC U.R.B. SA, prin menţiunea înregistrată de O.S.I.M. în Registrul Mărcilor din data de 18 martie 1993 a fost încuviinţă menţionarea ca titular a SC U.R.B. SA în ceea ce priveşte mărcile colective U.R.B., pentru clasele de produse 6, 7, 35, 42 conform Clasificării de la Nisa, mărcile menţionate având ca titular anterior, la data înregistrării 30 septembrie 1987, fosta C.I.R.O.A. Potrivit Regulamentului de utilizare a mărcilor colective U.R.B. al C.I.R.O.A. din 1987 întreprinderile producătoare de rulmenţi din cadrul C.I.R.O.A., cuprinse în lista anexată, aveau dreptul şi obligaţia de a folosi marca colectivă, aceste întreprinderi fiind la aceea dată Î.R.B., Î.R.B., Î.R.A., Î.R.G. Ploieşti, Î.R.S. şi Î.R.S., aceasta din urmă fiind autoarea reclamantei SC U.R.B.R. SA Suceava.
Curtea a mai reţinut că intimata SC U.R.B. SA a fost înfiinţată prin efectul H.G. nr. 1213 din 20 noiembrie 1990 privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni în industrie, publicată în M. Of. nr. 13 bis din 21 ianuarie 1991, emisă în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat, prin reorganizarea fostei C.I.R.O.A. Societatea a fost menţionată în Anexa nr. 1 la pct. 45, actul normativ prevăzând înfiinţarea SC U.R.B. SA, desfiinţarea C.I.R.O.A. şi transmisiunea universală a patrimoniului fostei unităţi de stat către cea nou înfiinţată. În acest sens, dispoziţiile art. 6 alin. (2) a H.G. nr. 1213 din 20 noiembrie 1990 au prevăzut expres că „activul şi pasivul unităţilor de stat care se desfiinţează se preiau de către societăţile comerciale înfiinţate.” SC U.R.B. SA a preluat patrimoniul fostei C.I.R.O.A., potrivit protocoalelor de predare primire, cu acordul tuturor fabricilor producătoare de rulmenţi din componenţa fostei C.I.R.O.A., având menţionat în nota de fundamentare a H.G. nr. 1213/1990 împrejurarea că prin înfiinţarea noii societăţi se urmăreşte protejarea mărcii înregistrate „U.R.B.” de concurenţa neloială.
În ceea ce priveşte criticile formulate de către apelante referitoare la nelegala respingere de către prima instanţă a solicitării de anulare a menţiunilor O.S.I.M. privind schimbarea titularului mărcii colective U.R.B., respectiv din C.I.R.O.A. în SC U.R.B. SA, Curtea le-a apreciat ca fiind fondate, întrucât intimata este continuatoarea fostei C.I.R.O.A., patrimoniul acesteia făcând obiectul unei transmisiuni universale. Calitatea de titular al mărcii colective conferea acestuia un veritabil drept de proprietate asupra mărcii, inclusiv în sistemul Legii nr. 28/1967, astfel cum au reţinut în mod constant jurisprudenţa şi doctrina.
În ceea ce priveşte mărcile colective, dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 28/1967 prevedeau că „mărcile colective pot fi folosite numai de întreprinderile care îndeplinesc condiţiile stabilite în regulamente aprobate de ministerele care au în subordinea lor acele întreprinderi ori de grupările colective care reprezintă interesele acelor întreprinderi” iar art. 11 alin. (2) din Legea nr. 28/1967 că ”marca colectivă poate fi depusă spre înregistrare de ministerul sau de gruparea colectivă care reprezintă interesele unor întreprinderi, chiar dacă ministerul ori gruparea colectivă care cere înregistrarea nu desfăşoară o activitate industrială sau comercială.” Dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 27/1967 interpretate raţional şi sistematic, coroborate cu cele ale art. 18 din acelaşi act normativ în sensul dat acestora de doctrină, statuează clar în sensul că titular al dreptului de proprietate asupra mărcii colective nu putea fi, şi în sistemul Legii nr. 28/1967, decât ministerul de resort sau gruparea colectivă care reprezenta interesele unor întreprinderi, chiar dacă ministerul ori gruparea colectivă care cere înregistrarea nu desfăşurau o activitate industrială sau comercială.
Prevederile art. 21 din Legea nr. 28/1967 au consacrat în termeni generali transmisibilitatea dreptului titularului asupra mărcii doar cu privire la marca individuală, iar alin. (3) din acest text a statuat că „drepturile cu privire la mărcile colective nu se pot transmite de către întreprinderile care au primit aprobarea să le folosească.” Interpretate potrivit argumentului logic de interpretare per a contrario, contrar susţinerilor apelantelor, dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 28/1967 permiteau şi transferul dreptului titularului mărcii colective, excluzând doar posibilitatea transferului folosinţei de către utilizatorul mărcii colective, deoarece ceea ce legea nu interzice expres, este permis.
În raport de aceste dispoziţii interpretate corelat, Curtea a apreciat că în ceea ce priveşte transmisiunea dreptului de proprietate asupra mărcilor colective „U.R.B.”/respectiv a calităţii de titular al mărcilor colective „U.R.B.” către intimat, aceasta nu a operat în patrimoniul/persoana intimatei, deoarece noua persoană juridică creată, reorganizată ca societate comercială pe acţiuni, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 28/1967 pentru a deveni valabil titularul acestui drept de proprietate, deoarece nu avea calitatea prevăzută de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 27/1967 nefiind o grupare colectivă.
Prin urmare în condiţiile concursului dintre dispoziţiile generale ale art. 21 din Legea nr. 28/1967 referitoare la transmisiunea dreptului asupra mărcilor şi a dispoziţiilor speciale ale aceluiaşi act normativ enunţate mai sus, s-a apreciat că în mod eronat a considerat prima instanţă după cum cu temei susţin apelantele, că intimatei i s-ar fi transmis calitatea de titular al mărcii colective, deci însuşi dreptul de proprietate asupra acesteia printr-o formă de transmisiune reglementată de Legea nr. 15/1990 şi pusă în practică prin H.G. nr. 1213 din 20 noiembrie 1990, act normativ care nu poate fi lipsit de efecte juridice şi care nu contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (3) ale Legii nr. 28/1967 deoarece dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 28/1967 s-ar referi strict la momentul depunerii spre înregistrare a mărcii colective fără a exclude transmisiuni ulterioare posibile.
Mai mult, contrar celor reţinute de prima instanţă, prevederile H.G. nr. 1213 din 20 noiembrie 1990 şi ale Legii nr. 15/1990 nu conţin prevederi speciale referitoare la situaţia mărcilor colective care să deroge de la dispoziţiile Legii nr. 28/1967, iar analiza legalităţii schimbării titularului de marcă nu lipseşte de efecte H.G. nr. 1213/1990 care a avut alt scop şi obiect, respectiv înfiinţarea unor societăţi comerciale; s-a reţinut, în privinţa transmisiunii dreptului, că dreptul titularului mărcii este un drept real deoarece reuneşte toate atributele unui drept clasic de proprietate (usus, fructus şi abusus) însă, după cum reţine şi doctrina este un tip particular de drept deoarece suferă anumite limitări în timp, în spaţiu, şi în cazul mărcilor colective în ceea ce priveşte titularul lor. În ceea ce priveşte susţinerile prin care intimata afirmă că atunci când patrimoniul unei societăţi este transmis alteia în totalitate, se transmite şi dreptul cu privire la marcă, aceasta este reală însă, după cum s-a arătat mai sus, nu astfel se întâmplă în situaţiile în care cel căruia i se transmite dreptul este incompatibil a îl deţine, cum este în cauză; în ceea ce priveşte susţinerile prin care intimata afirma că a dobândit drepturi asupra mărcilor colective prin continuarea drepturilor, iar nu prin transmiterea acestora, aceasta nu poate fi primită căci, după cum s-a arătat mai sus, ca urmare a reorganizării persoanei juridice operează o desfiinţare a vechii persoane juridice, urmate de înfiinţarea alteia, moment în care are loc, ca urmare a efectului translativ al reorganizării persoanei juridice, transmisiunea patrimoniului sau a unei fracţiuni al acestuia noii entităţii create.
În ceea ce priveşte susţinerea intimatei potrivit căreia dacă dreptul asupra mărcilor colective nu s-ar fi transmis asupra sa, ar fi trebuit ca O.S.I.M. să radieze aceste mărci, aceasta nu a fost primită deoarece nu erau incidente prevederile art. 22 din Legea nr. 28/1967 întrucât fosta C.I.R.O.A., titulara mărcilor, nu fusese lichidată ci reorganizată.
Art. 16 din Hotărârea nr. 77/1968 prevedea posibilitatea modificării doar a schimbărilor intervenite în denumirea titularului şi chiar dacă SC U.R.B. SA era continuatoarea fostei C.I.R.O.A., nu s-a putut aprecia, aşa cum a reţinut Tribunalul, că procedura de schimbare a denumirii, iar nu de schimbare a titularului, a fost corect înregistrată de O.S.I.M.
Tribunalul a reţinut eronat şi împrejurarea că ar avea putere de lucru judecat în cauză considerentele Deciziei civile nr. 339 din 31 octombrie 1997 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, din Dosarul nr. 4513/1996, prin care s-a menţinut hotărârea O.S.I.M. nr. 14/1995 de respingere a contestaţiei formulate de către SC R. SA Braşov împotriva înscrierii în R.N.M. ca titular al mărcii colective U.R.B. cu desen a intimatei, decizie ce a reţinut că „în baza H.G. 1213/1990, SC U.R.B. SA a preluat activul şi pasivul C.I.R.O.A., unitatea care a înregistrat în 1987 la O.S.I.M. marca colectivă U.R.B. cu desen. Prin urmare, marca U.R.B. cu desen a trecut de la C.I.R.O.A. la SC U.R.B. SA conform înscrierii în R.M.M. având regimul unei mărci colective pe care au dreptul să o folosească toate unităţile producătoare de rulmenţi”. Susmenţionatele considerente reţin pe de-o parte că SC U.R.B. SA a preluat activul şi pasivul C.I.R.O.A., unitate care a înregistrat în 1987 la O.S.I.M. marca colectivă U.R.B. cu desen, iar pe de altă parte, că marca U.R.B. cu desen a trecut de la C.I.R.O.A. la SC U.R.B. SA conform înscrierii în R.M.M. având regimul unei mărci colective pe care au dreptul să o folosească toate unităţile producătoare de rulmenţi, însă tocmai acest aspect era contestat de către petiţionară, astfel că motivarea practic reţine lipsa de interes a petiţionarei de a solicita anularea înregistrării. În sprijinul acestei concluzii sunt şi considerentele ce succed acestora, şi anume că „hotărârea recurată” (hotărârea O.S.I.M. nr. 14/1995) „menţionează în mod expres faptul că SC R. B. SA are dreptul de utilizare gratuită a mărcii U.R.B. cu desen, în condiţiile Regulamentului mărcii colective (condiţii de calitate).” În mod similar, prin hotărârea O.S.I.M. nr. 9/1995, de respingere a contestaţiei formulate de către SC R. SA Bîrlad împotriva înscrierii în Registrul Naţional al mărcilor ca titular al mărcii colective U.R.B., s-a reţinut că petentul nu revendică un drept al său asupra mărcii colective, că nu dovedeşte calitatea sa procesuală şi interesul de a contesta înregistrarea, nefiind prejudiciată şi persoana îndreptăţită a fi titular al mărci.
În condiţiile în care intimata a obţinut înregistrarea ca titular al mărcilor colective U.R.B. prin formularea unei cereri de schimbare a denumirii titularului în condiţiile art. 16 din Hotărârea nr. 77/1968, ocazie cu care a avut loc o veritabilă schimbare a titularului mărcilor colective din C.I.R.O.A. în SC U.R.B. SA, societate ce nu putea însă, în raport de cerinţele imperative ale art. 11 alin. (2) din Legea nr. 28/1967, să aibă calitatea de titular al mărcilor colective, nefiind o grupare colectivă, Curtea a apreciat că este întemeiat motivul de nulitate absolută invocat şi anume frauda la lege.
Se socoteşte fraudă la lege când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte o nesocotire ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziţii legale de la sensul şi spiritul lor.
În cauză, dispoziţiile art. 16 din Hotărârea nr. 77/1968 au fost folosite în scopul înfrângerii prevederilor imperative ale art. 11 alin. (2) din Legea nr. 28/1967, şi, prin urmare, înscrierea menţiunii contestate nu are un caracter legal de vreme ce dobândirea calităţii de titular al mărcii colective de o persoană juridică individuală nu era permisă de lege, aşa încât orice demers deliberat cu scopul de a eluda sensul şi finalitatea legii constituie o fraudă la lege sancţionată cu nulitatea actului încheiat în aceste condiţii.
Au fost considerate nefondate susţinerile apelantelor referitoare la faptul că ar fi aplicabile prevederile art. 22 din Legea nr. 28/1967 privind lichidarea unei întreprinderi, art. 24 al Hotărârii nr. 77/1968 ce se refereau la înscrierea transmiterii voluntare a unor drepturi cu privire la mărci, art. 24, 25, 27 şi 31 al hotărârii menţionate, aplicabile doar în cazul dizolvării unei întreprinderi sau formulării unei cereri pentru reînnoirea înregistrării mărcilor sau înscrierea transmiterii voluntare a unei mărci, ceea ce nu este cazul în speţă.
În ceea ce priveşte criticile formulate de către apelante referitoare la nelegala respingere de către prima instanţă a solicitării de excludere a SC U.R.B. SA din lista societăţilor care au dreptul de a folosi mărcile colective U.R.B. cu consecinţa radierii oricăror menţiuni cu privire la drepturile deţinute de aceasta din R.N.M., Curtea le-a apreciat ca fiind fondate.
Astfel, potrivit Regulamentului de utilizare al mărcilor colective U.R.B. al C.I.R.O.A. din 1987 se prevedea la art. 1 că C.I.R.O.A. este titulara mărcilor colective; la art. 3 se menţiona că întreprinderile producătoare de rulmenţi din cadrul C.I.R.O.A., au dreptul şi obligaţia de a folosi marca colectivă, aceste întreprinderi fiind la aceea dată fostele Î.R.B., Î.R.B., Î.R.A., Î.R.G. Ploieşti, Î.R.S. şi Î.R.S., autoarea reclamantei SC U.R.B.R. SA Suceava; la art. 10 se menţionează că mărcile vor fi utilizate numai în conformitate cu Legea nr. 28/1967 şi H.C.M. nr. 77/1968.
Apelanta reclamantă a invocat prin cererea introductivă nerespectarea condiţiilor Regulamentului din 1987, şi art. 54 din Legea nr. 84/1998 iar apelanta intervenientă a menţionat prin cererea de intervenţie o serie de fapte ale intimatei prin care aceasta nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau în calitate de titular al mărcilor colective.
Legea nr. 28/1967 nu prevedea sancţiunea decăderii, iar Legea nr. 84/1998 privind mărcile a intrat în vigoare la 26 aprilie 1998, şi prevedea la art. 54 că „orice persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti, oricând în perioada de protecţie a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de o marcă colectivă, când (…) b) titularul a folosit marca în alte condiţii decât cele prevăzute de regulament sau nu a luat măsuri pentru a preveni o astfel de folosire; c) prin folosire, marca a devenit susceptibilă de a induce publicul în eroare”, iar acest motiv de decădere, potrivit doctrinei poate privi atât pe titular dreptului asupra mărcii cât şi pe utilizatorii autorizaţi de titular a folosi marca.
Curtea a constatat că pot avea relevanţă în raport de solicitarea de decădere formulată, faptele de folosire a mărcii de către intimată în alte condiţii decât cele prevăzute de regulament sau de omisiune a luării de măsuri pentru a preveni o astfel de folosire săvârșite sau aflate în curs de desfăşurare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 84/1998.
În aceste sens, în raport de coroborarea probelor administrate în cauză, apar fondate criticile apelantelor referitoare la eronata reţinere de către prima instanţă a inexistenţei vreunui temei al excluderii intimatei. S-a reţinut împrejurarea că, în raport de faptul că Regulamentul din 1987 se instituie cerinţa utilizării mărcilor numai în conformitate cu Legea nr. 28/1967 şi H.C.M. nr. 77/1968 însă nu se instituie sancţiuni şi de principiul enunţat mai sus al activităţii legii, perioada analizată începe din 26 aprilie 1998 neavând relevanţă faptele invocate petrecute anterior precum cererile intimatei de înregistrare în anii 1996 şi 1997 a unor mărci individuale, faptul că SC U.R.B. SA ar fi încheiat în 1997 convenţii nelegale fără acordul producătorilor şi ar fi cedat dreptul de folosire a mărcii către SC T. SA.
Curtea a reţinut însă că pot constitui fapte de natura celor menţionate de prevederile art. 54 lit. b) ale Legii nr. 84/1998 următoarele: în anul 2002 intimata a chemat în judecată utilizatorul SC R. SA Bîrlad pentru a-l obliga să respecte Regulamentul stabilit unilateral de „titular", adică să plătească franciza, susţinând că acesta foloseşte abuziv marca „U.R.B." şi a modificat unilateral în condiţii de nelegalitate Regulamentul, acesta fiind anulat definitiv de prima instanţă.
Totodată, în anul 2008 intimata a solicitat O.S.I.M. prin adresa din 21 ianuarie 2008 să se constate că mărcile U.R.B. şi-au pierdut caracterul de marcă colectivă şi au devenit mărci individuale şi a solicitat modificarea situaţiei juridice în marcă individuală, aşa cum rezultă din răspunsul O.S.I.M. din 13 feb 2008 depus la dosar de O.S.I.M.
Intimata, deşi avea calitatea de titular al mărcilor, nu a întreprins acţiuni de protejare a mărcilor colective U.R.B. deşi a fost înştiinţată de reclamantă astfel că au fost înregistrate marca U.R.B. comunitară şi marca internaţională U.R.B. având ca titular pe numitul H.A., administratorul SC R. SA din Bârlad, neprotejarea mărcii U.R.B. pe plan intern sau comunitar faţă de alte terţe persoane (M.V., SC U.R.B. SRL, S.I. în anul 2008, ) prin neformularea de opoziţii la cererile de înregistrare depuse la O.S.I.M. în anii 2009, 2010, 2011 şi nesusţinerea apelantei reclamante în opoziţiile formulate, neformularea acţiunilor de contrafacere împotriva persoanelor care folosesc fără drept marca URB; nesusţinerea societăţii din Suceava în demersurile făcute de protejare a mărcii pe plan extern.
Potrivit deciziei O.H.I.M. Divizia de Opoziţii din Dosarul nr. 000004573/C rezultă că s-a dispus respingerea opoziţiei reclamantei formulată la înregistrarea mărcii comunitare, proprietatea H.A. ca urmare a neformulării opoziţiei de către „titularul SC U.R.B. SA". Potrivit deciziei O.H.I.M. Divizia de Opoziţii asupra opoziţiei rezultă că s-a dispus respingerea opoziţiei apelantei reclamante formulate la înregistrarea mărcii comunitare ca urmare a neformulării opoziţiei de către titularul SC U.R.B. SA.
Totodată mărcile internaţionale ale U.R.B., apar înregistrate ca având ca titular pe intimată, acesta fiind şi motivul respingerii prin decizia O.H.I.M. Divizia de Opoziţii a opoziţiei apelantei reclamante opoziţiei apelantei reclamante formulate la înregistrarea mărcii comunitare.
Prevederile art. 54 lit. c) din Legea nr. 84/1998 nu sunt incidente în cauză în condiţiile în care reclamanta invocă faptul că mărcile individuale U.R.B. sunt cele de natură să inducă publicul în eroare cu privire la persoana de la care provin produsele respective, cât şi cu privire la calitatea acestora, iar nu mărcile colective referitor la care se solicită decăderea.
În ceea ce priveşte criticile formulate de către apelante referitoare la nelegala respingere de către prima instanţă a solicitării apelantelor, reclamanta şi intervenienta în interes propriu, de atribuire către societăţile producătoare de rulmenţi, a calităţii de titular al mărcilor colective, Curtea le-a apreciat ca nefiind fondate.
Curtea a reţinut că potrivit prevederilor imperative ale art. 51 şi următoarele din Legea nr. 84/1998 în forma în vigoare la data formulării acţiunii şi a cererii de intervenţie în interes propriu, interpretate raţional şi sistematic, pentru înregistrarea unei mărci colective, respectiv a calităţii de titular a unei mărci colective, Asociaţiile de fabricanţi, de producători, de comercianţi, de prestatori de servicii au obligaţia a solicita la O.S.I.M. înregistrarea, ocazie cu care solicitantul depune un regulament de folosire a mărcii colective, cererea este examinată de O.S.I.M. sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de lege, iar dacă acestea sunt îndeplinite, O.S.I.M. dispune înregistrarea mărcii şi publicarea ei în B.O.P.I. şi marca se înscrie în Registru Mărcilor.
Instanţele judecătoreşti, potrivit prevederilor art. 80 şi următoarele din Legea nr. 84/1998 pot soluţiona doar contestaţiile formulate împotriva Hotărârii Comisiei de Contestaţii a O.S.I.M., iar nu să dispună înregistrarea calităţii de titular a unei mărci colective mărci colective în favoarea unor persoane juridice sau asociaţii.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta SC U.R.B.R.S. SA, pârâta SC U.R.B. SA şi intervenienta A.R.O.B.M.A.
1. Reclamanta, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită modificarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii capătului de cerere privitor la atribuirea către societăţile producătoare de rulmenţi, astfel cum au fost indicate în lista întreprinderilor să folosească mărcile colective U.R.B., respectiv către A.R.O.B.M.A. a calităţii de titular al mărcilor colective, precum şi a capătului de cerere privitor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 12.610,3 lei în loc de 40,3 lei.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin cererile depuse la dosarul cauzei s-a arătat că există o entitate care îndeplineşte cerinţele speciale ale Legii nr. 84/1998 pentru a deţine calitatea de titular al mărcilor colective U.R.B., aceasta fiind A.R.O.B.M.A.
Motivul pentru care această asociaţie nu a depus spre înregistrare o nouă marcă colectivă URB este acela că fondatorii acestei entităţi doresc să poată folosi în continuare mărcile colective înregistrate în anul 1987. Utilizatorii doresc să beneficieze în continuare de notorietatea mărcii colective U.R.B. În acest domeniu ceea ce contează este anterioritatea.
Potrivit dispoziţiilor art. 51 din Legea nr. 84/1998, pentru înregistrarea unei mărci colective, respectiv a calităţii de titular a unei mărci colective, asociaţiile de fabricanţi, de producători, de comercianţi, de prestatori de servicii au obligaţia de a solicita O.S.I.M. înregistrarea, ocazie cu care solicitantul depune un regulament de folosire a mărcii colective.
Raportându-se la dispoziţiile art. 274 coroborate cu cele prevăzute de art. 276 C. proc. civ., instanţa a stabilit în mod neîntemeiat că suma la care trebuie să fie obligată intimata SC U.R.B. SA, este de doar 40,3 iei, dintr-un total de 12.610,3 lei. Raţionamentul instanţei prin care a dispus reducerea drastica a onorariului este inexistent.
Având în vedere că întreaga culpă procesuală aparţine doar intimatei, soluţia instanţei de apel este injustă, motiv pentru care solicită încuviinţarea întregii sume, astfel cum a fost solicitată.
2. Pârâta, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 şi art. 312 C. proc. civ., solicită înlăturarea menţiunilor privind: anularea menţiunilor O.S.I.M. referitoare la schimbarea titularului mărcii colective U.R.B. din C.I.R.O.A. în SC U.R.B. SA; excluderea SC U.R.B. SA din lista societăţilor care au dreptul de a folosi mărcile colective precum şi obligarea recurentei de a plăti către SC U.R.B.R.S. SA cheltuieli de judecată de 13.500 lei pentru prima instanţă şi 40,3 cheltuieli de judecată în apel.
Dezvoltând motivele de recurs se arată că decizia a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a legii deoarece conform Legii nr. 28/1967 lege în vigoare la data la care s-a făcut înscrierea SC U.R.B. SA ca nou titular al mărcii U.R.B.-18 martie 1993, mijlocul procedural prin care se putea cere anularea menţiunilor O.S.I.M. privind schimbarea titularului mărcii U.R.B. era, conform art. 26 alin. (1), contestaţia care se putea face de către părți în termen de 3 luni de la comunicare şi de terţii interesaţi în termen de 6 luni de la publicare.
Hotărârile privind soluţionarea contestaţiilor puteau fi, conform art. 29 din Legea nr. 28/1967, atacate cu recurs în termen de doua luni de la comunicare la „Tribunalul capitalei R.S.R.”
Având în vedere că la data de 18 martie 1993 la care O.S.I.M. a decis înscrierea SC U.R.B. SA ca noul titular al mărcilor colective U.R.B., intimata SC U.R.B.R.S. SA nu a formulat contestaţie în termenul legal de 6 luni de la publicarea deciziei O.S.I.M. privind înscrierea SC U.R.B. SA ca titular al mărcii U.R.B. conform art. 26 din Legea nr. 28/1967 şi nici nu a solicitat repunerea în termenul legal de formulare a contestaţiei conform art. 31 din Legea nr. 28/1967, formularea unei acţiuni în anulare a respectivelor menţiuni, pe cale separată, direct în instanţă este tardivă, cu atât mai mult cu cât, menţiunea de schimbare a titularului în SC U.R.B. SA a respectat principiul publicităţii prin publicarea în buletinul oficial.
Astfel, toate aspectele de drept material menţionate de instanţa de apel în motivare privind calitatea de titular al unei mărci colective, grupare colectivă sau societate pe acţiuni, efectul transmiterii drepturilor la marca colectivă U.R.B., chestiunea fraudei la lege puteau fi dezbătute în procedura specială prevăzută de Legea nr. 28/1967 adică se puteau invoca în contestaţie şi respectiv în calea recursului prevăzut de art. 29.
Decizia O.S.I.M. de înscriere a recurentei SC U.R.B. SA ca titular al mărcii colective U.R.B., a fost atacată conform procedurii speciale impuse de Legea nr. 28/1967, pe de o parte de SC R. SA Braşov, care a depus contestaţie ce a fost respinsă de O.S.I.M., respingerea contestaţiei fiind confirmată şi în calea de atac în faţa Tribunalului Bucureşti prin Decizia nr. 339 din 31 octombrie 1997, iar pe de altă parte de către SC R. SA Bârlad care a depus şi la această contestaţie, respinsă de asemenea, conform hotărârii O.S.I.M. nr. 9/1995.
Raportat la speţa dedusă judecăţii, problema nu este puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 339 din 31 octombrie 1997 prin care s-a respins solicitarea anularii înscrierilor menţiunilor privind noul titular SC U.R.B. SA, ci faptul că la data înscrierii acestei menţiuni, care a îndeplinit cerinţele de publicitate impuse de lege, intimata SC U.R.B.R.S. SA, nu a urmat calea procesuală impusă în mod expres de legea specială privind o asemenea acţiune.
Pe de altă parte, menţiunile privind calitatea de titular al unei mărci înscrise în registrul mărcilor, în speţă SC U.R.B. SA, pot fi radiate şi nu anulate.
Instanţa de apel, interpretând în mod greşit legea, a reţinut în mod eronat faptul că transmisiunea dreptului la marca colectivă U.R.B. nu a operat în favoarea recurentei SC U.R.B. SA.
Conform art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1213 din 20 noiembrie 1990, activul şi pasivul fostului titular C.I.R.O.A. al mărcilor colective, a fost preluat de noua societate SC U.R.B. SA, fapt care a fost reţinut şi de către instanţa de apel. Această transmisiune universală a activului şi a pasivului către SC U.R.B. SA, are ca obiect şi transmiterea dreptului la marca U.R.B., deoarece, această marcă se afla la acea dată în activul patrimonial al C.I.R.O.A.
Pe de alta parte, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 28/1967, exceptând întreprinderile care îndeplinesc condiţiile stabilite în regulamente aprobate de ministerele care au în subordinea lor acele întreprinderi pentru folosirea unei mărci colective, o marcă colectivă se poate folosi şi de către „gruparea colectivă” care reprezintă interesele acelor întreprinderi.
SC U.R.B. SA avea calitatea conferită de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 28/1967 astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond. Mai mult, având în vedere că în Legea nr. 28/1967 nu există o definiţie juridică a termenului „grupare colectivă” şi totodată nu există o normă juridică care să interzică în mod expres societăţilor pe acţiuni să fie titulare de mărci colective, o societate pe acţiuni poate avea calitatea de „grupare colectivă” respectiv de titular al unei mărci colective.
Reţinerile instanţei de apel privind prevederile art. 54 lit. b) şi c) din Legea mărcilor nr. 84/1998 ca putând avea relevanţă în cauză privind excluderea SC U.R.B. SA din lista societăţilor care au dreptul de a folosi marca colectivă U.R.B., sunt contrare legii deoarece terţii interesaţi trebuiau să depună o acţiune în decădere.
Pe rolul instanţelor române nu a fost înregistrată nicio acţiune în decăderea SC U.R.B. SA din drepturile conferite de marca colectivă U.R.B., astfel încât toată argumentaţia instanţei de apel privind diversele acţiunile SC U.R.B. SA îndreptate împotriva SC R. SA Bârlad, adresa O.S.I.M. din 21 ianuarie 2008 precum şi opoziţia depusă împotriva mărcii comunitare, nu justifică efectele decăderii în procesul dedus judecăţii, deoarece, decăderea trebuia constatată de instanţă printr-o decizie definitivă.
Se mai arată că decizia conţine motive străine de natura pricinii întrucât dispoziţiile art. 54 lit. b) din Legea nr. 84/1998 nu au legătură cu pricina dedusă judecaţii deoarece prin cererea de chemare în judecată SC U.R.B. SA. Rulmenți Suceava nu a solicitat decăderea U.R.B. din drepturile conferite de marca colectivă U.R.B., ci a solicitat excluderea U.R.B. din lista societăţilor îndreptăţite să folosească marca, o acţiune care are natură juridică diferită. Este adevărat că un motiv privind excluderea din listă poate fi şi decăderea din drepturi, dar nicio instanţă nu a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă prin care să se constate decăderea SC U.R.B. SA din drepturile conferite de marca colectivă U.R.B.
3. Intervenienta R.O.B.M.A., prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. solicită, în esenţă, admiterea cererii de intervenţie principală, atribuirea/transmiterea calităţii de titular al mărcilor colective notorii U.R.B., asociaţiei R.O.B.M.A., singurul reprezentant al producătorilor de rulmenţi cu drept de utilizare a mărcilor U.R.B. înregistrată la O.S.I.M.; obligarea O.S.I.M. să ia act de faptul că titularul legal al mărcilor colective U.R.B., este asociaţia R.O.B.M.A. precum şi obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
În motivele de recurs se arată că instanţa de apel a respins nelegal cererea R.O.B.M.A. cu motivarea că cererea nu se încadrează în prevederile art. 80 şi următoarele din Legea nr. 84/1998 care ar învesti instanţa, asociaţia R.O.B.M.A. nedepunând o cerere de înregistrare marcă la O.S.I.M.
Astfel, cadrul legal conferit de Legea specială nr. 84/1998 se completează cu dreptul comun, respectiv C. civ. şi legea asociaţiilor şi fundaţiilor, O.G. nr. 26/2000, iar în lipsa reglementarilor exprese, de principiile de drept.
Aşadar, în lipsa prevederilor exprese ale legii, instanţa trebuia să analizeze cererea prin regulile dreptului comun şi în lipsa lor prin drepturile consacrate potrivit principiilor de drept.
În urma adoptării Legii nr. 15/1990 şi modificărilor legislative, marca colectivă ce a fost înregistrată la O.S.I.M. pe numele unui minister ori unei centrale care nu mai există ca atare, a fost înlocuită teoretic cu un fascicul de mărci individuale aparţinând întreprinderilor ce aveau dreptul să le folosească anterior, fiecare utilizator fiind în fapt proprietarul mărcii folosite timp de peste 40 de ani.
Cum caracterul de marcă colectivă nu poate fi schimbat, atunci înţelegerea utilizatorilor şi înfiinţarea propriei asociaţii cu scopul de a administra marca lor, este soluţia legală în cazul de faţă.
Instanţa de apel, aplicând greşit legea specială, a ignorat drepturile utilizatorilor de marcă înregistraţi la O.S.I.M.
Drepturile anterior dobândite de producătorii români de rulmenţi prin folosirea mărcilor colective U.R.B. timp de peste 50 de ani înregistrate la O.S.I.M. în anul 1987 de fosta C.I.R.O.A., împreună cu lista întreprinderilor care aveau dreptul să o folosească, nu pot fi pierdute ca urmare a situaţiei atipice la care s-a ajuns prin vidul legislativ şi neregularitățile din anii de după Revoluţia din 1989, modificărilor, lipsei reglementarilor legale şi lipsei vigilenţei autorităţii de stat.
Totodată caracterul de notorietate al mărcilor le asigură protecţia şi fără existenţa unei cereri de înregistrare. Marca colectivă U.R.B., a fost înfiinţată, dezvoltată de producătorii români de rulmenţi şi este notorie, iar conform art. 50 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 trebuie să fie reprezentată de Asociaţia producătorilor.
Deşi instanţa de apel a constatat fraudarea legii atunci când SC U.R.B. SA a încercat şi reuşit temporar să-şi însuşească titulatura mărcilor colective, anulând aceste înregistrări, nu a apreciat corect legalitatea şi temeinicia cererii R.O.B.M.A. ca mandatară a producătorilor de rulmenţi înregistraţi la O.S.I.M., care au revendicat atribuirea/transferul calitatea de titular pentru asociaţia împuternicită de proprietarii de fapt ai mărcilor, ca singura entitate care îndeplineşte condiţiile art. 50 din Legea nr. 84/1998.
Notorietatea mărcii U.R.B. a fost recunoscută prin H.G. nr. 1329 din 27 decembrie 2001 pentru aprobarea Strategiei pe termen mediu şi lung (2001-2005 şi 2005-2010) pentru fabricaţia de rulmenţi din România.
Cererea R.O.B.M.A. trebuie analizată prin raportare la dispoziţiile legale referitoare la mărcile colective care pot fi folosite numai de producătorii bunurilor protejate prin marcă iar titulatura mărcilor colective aparţine numai asociaţiei utilizatorilor.
În ce priveşte condiţia depunerii unui regulament, acesta poate fi depus de asociaţie în termen de 3 luni de la înregistrarea titularului legal la O.S.I.M.
Potrivit principiului respectării dreptului anterior câştigat, producătorii de rulmenţi înregistraţi la O.S.I.M. au dreptul să folosească şi să protejeze marca lor notorie, dat fiind faptul că posesia de bună-credință a bunurilor mobile.
Potrivit O.G. nr. 26/2000 asociaţia are la bază un statut şi act constitutiv care stabilesc organele sale decizionale, drepturile şi obligaţiile membrilor săi, organul decizional suprem fiind adunarea generală.
Condiţia impusă de Legea nr. 84/1998 ca titularul mărcii colective să fie o asociaţie, conduce fără echivoc la concluzia că utilizatorii sunt cei care hotărăsc cu privire la marca lor, iar aceasta va fi administrată în conformitate cu deciziile asociaţiei, decizii luate de membrii săi în condiţiile şi limitele statutului asociaţiei şi legii.
Prin întâmpinările formulate, s-a invocat nulitatea recursurilor precum şi inadmisibilitatea recursului declarat de pârâtă.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reţine cele ce urmează.
- Prioritar, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. vor fi analizate excepţiile invocate.
Reclamanta invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 51 din Legea nr. 84/1998 şi ale art. 276 C. proc. civ., care reprezintă critici de nelegalitate ale deciziei, urmând a fi analizate, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pârâta invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi art. 31 din Legea nr. 28/1967, critici ce se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intervenienta critică decizia cu privire la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) şi art. 80 din Legea nr. 84/1998, a O.G. nr. 26/2000, a principiului de drept referitor la drepturile câştigate precum şi a unor dispoziţii din C. civ. referitoare la posesia bunurilor mobile. Aceste critici vor fi analizate cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu alte cuvinte, recursurile îndeplinesc condiţia cerută de art. 3021 alin. (1) lit. c), respectiv de a fi indicate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, nefiind incidente dispoziţiile art. 306 C. proc. civ.
Cât priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului cu referire la împrejurarea că tardivitatea cererii de chemare în judecată a fost invocată prima dată în recurs, se constată că se invocă exercitare căii de atac omisso medio.
Recurenta invocă şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 54 lit. b) şi c) din Legea nr. 84/1998, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 28/1967, art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1213/1990.
Cu alte cuvinte, recursul formulat nu este inadmisibil, câtă vreme sunt invocate şi alte motive de nelegalitate urmând ca invocarea regulii omisso medio, să fie analizată prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
- Reclamanta şi intervenienta reproşează instanţei superioare de fond faptul că au fost încălcate dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, menţionând totodată că argumentele folosite sunt străine cauzei, deoarece instanţa avea obligaţia de a analiza solicitarea prin raportare la dispoziţiile C. civ., iar în lipsa acestora, să aplice principiile de drept.
Contrar opiniei recurentelor, instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legii incidente în cauză, cu precizarea că se aplică forma în vigoare a legii mărcilor la data formulării cererii de intervenţie, 5 septembrie 2011.
Art. 51 (în prezent 50) din Legea nr. 84/1998 stabileşte procedura de urmat de către asociaţiile de fabricanţi, de producători, de comercianţi, de prestatori de servicii, pentru înregistrarea unei mărci colective.
Astfel, R.O.B.M.A. avea obligaţia de a solicita Oficiului înregistrarea mărcii colective, ocazie cu care se verifică îndeplinirea condiţiilor cerute de lege.
În ipoteza publicării mărcii şi a regulamentului de folosire a mărcii colective, conform art. 51 alin. (2) din lege, orice persoană interesată (fiind avuţi în vedere şi titularii unei mărci anterioare) poate formula, în termenul prevăzut de art. 19 alin. (1), opoziţie la înregistrarea mărcii colective, decizia O.S.I.M. privind cererile de înregistrarea a mărcilor putând fi contestată potrivit dispoziţiilor art. 81 din lege, la Tribunalul Bucureşti, potrivit dispoziţiilor art. 88 din acelaşi act normativ.
Câtă vreme legea specială ce reglementează regimul juridic al mărcilor şi indicaţiilor geografice prevede mijloace procedurale exprese de dobândire și protejare a mărcilor, susţinerile recurenţilor că aplicabile în cauză sunt dispoziţiile C. civ. ori a principiilor de drept sunt vădit nefondate, faţă de împrejurarea că o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o normă specială (specialia generalibus derogant).
Argumentele aduse de părţi în favoarea solicitării de înregistrare a R.O.B.M.A. ca titular de drept a mărcilor colective U.R.B., notorietatea mărcilor, pierderea dreptului de anterioritate, încurajarea efectuării de acte de contrafacere prin intermediul înregistrării de mărci comunitare U.R.B., posibilitatea radierii mărcilor colective pentru lipsa titularului, calitatea R.O.B.M.A. de reprezentantă a producătorilor de rulmenţi, efectele posesiei mărcii colective sunt străine problemei de drept pusă în dezbatere şi anume procedura legală de urmat de către intervenientă pentru înregistrarea sa ca titular al mărcilor colective.
Rezultă astfel şi că susţinerile referitoare la existenţa în corpul hotărârii a unor argumente străine cauzei sunt, de asemenea nefondate, câtă vreme, aşa cum rezultă din expozeul deciziei, instanţa şi-a prezentat argumentat motivele de fapt şi de drept ce au determinat-o să respingă acest capăt de cerere.
- Recursul declarat de pârâtă se vădeşte a fi fondat pentru argumentele ce succed.
Prioritar, Înalta Curte, reţine, asemenea instanţei de apel, că dispoziţia primei instanţe prin care s-a constatat nulitatea Regulamentului de utilizare a mărcilor colective U.R.B., publicat în B.O.P.I din 2002 a intrat în puterea de lucru judecat.
De asemene, urmare a neexercitării căii de atac devolutive de către pârâtă, a intrat în puterea lucrului judecat şi faptul că SC U.R.B. SA „nu îndeplineşte cerinţa de „grupare colectivă”, potrivit legii în vigoare la momentul modificării titularului sau cerinţa prevăzută în prezent de asociaţia de producători”.
Situaţia atipică în care se află pârâta este rezultatul modificărilor economice şi politice, concretizate din punct de vedere legislativ de Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale precum şi a H.G. nr. 1213/1990 privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni în industrie.
Drept urmare, pârâta, în temeiul acestor dispoziţii legale s-a reorganizat în SC U.R.B. SA având obiect principal de activitate, conform pct. 45 din lista societăţilor comerciale, prestarea de servicii în domeniul rulmenţilor şi organelor de asamblare, efectuarea de studii de marketing şi comercializarea produselor la interne şi export, asistenţa tehnică de specialitate privind retehnologizarea, asistență şi consultaţii financiare şi juridice.
Urmare a reorganizării, pârâta a solicitat O.S.I.M. înregistrarea noului nume al titularului mărcilor colective, din C.I.R.O.A. în SC U.R.B. SA şi nu, aşa cum se susţine de reclamanta că s-a înregistrat, nelegal, o schimbare a titularului mărcilor colective.
Şi aceasta pentru că activul necorporal s-a înregistrat ca atare în patrimoniul titularului mărcii colective în temeiul legii.
La data schimbării denumirii, 18 martie 1993, legea aplicabilă era Legea nr. 28/1967 privind mărcile de fabrică de comerţ şi de serviciu, care la art. 26 prevedea că „împotriva deciziilor D.G.M.S.I. privind depozitul reglementat al cererilor, publicarea şi înregistrarea mărcilor, reînnoirea înregistrării mărcilor, radierea mărcilor, înscrierea transmiterii mărcilor şi restrângerea listei produselor, lucrărilor sau serviciilor pentru care este înregistrată marca, se pot face contestaţii:
a) de părţi, în termen de 3 luni de la comunicare;
b) de orice alte persoane interesate, în termen de 6 luni de la publicare în publicaţia oficială privind mărcile”, iar hotărârile privind soluţionarea puteau fi atacate cu recurs, potrivit art. 29, în termen de două luni de la comunicare la Tribunalul capitalei R.S.R.”
Fiind vorba de dispoziţii de ordine publică, nesoluţionate în etapele procesuale anterioare, pot fi invocate în calea extraordinară de atac, nefiind incidente dispoziţiile regulii omisso medio.
Instanţa de apel dispune excluderea pârâtei din lista societăţilor care au dreptul de a folosi marca colectivă U.R.B. în temeiul dispoziţiilor art. 54 lit. b) şi c) din legea mărcilor, fără a stabili în prealabil dacă noţiunea de excludere, folosită de reclamantă, semnifică decăderea din dreptul protejat, cu referire la Regulamentul de utilizare a mărcilor colective al C.I.R.O.A. din 1987.
Cum instanţa de fond nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt, şi pentru a nu priva părţile de dublul grad de jurisdicţie cu privire la excepţia invocată, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 314 C. proc. civ. va fi admis recursul pârâtei, iar cauza casată şi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
În mod formal va fi admis şi recursul reclamantei doar în partea referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, faţă de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la culpa procesuală.
Faţă de argumentele arătate în precedent, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins recursul intervenientei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC U.R.B.R.S. SA şi de pârâta SC U.R.B. SA împotriva Deciziei nr. 24/A din data de 13 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta R.O.B.M.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3369/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1486/2014. Civil → |
|---|
