ICCJ. Decizia nr. 1609/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1609/2014
Dosar nr. 231/1/2014
Şedinţa publică din 28 mai 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 iunie 2009 pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. 3685/121/2009, reclamantul B.R.O. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Municipiul Galaţi, prin primar, și Consiliul Local Galaţi, restituirea imobilului situat în Galaţi, cum este descris în actul de vânzare cumpărare din 04 martie 1940, aşa cum au fost obligaţi pârâţii prin sentinţa civilă nr. 948 din 03 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Galaţi.
Prin sentinţa civilă nr. 1645 din 29 octombrie 2009, Tribunalul Galaţi a admis acţiunea, a constatat dreptul reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, constând în compensarea cu un teren disponibil în suprafaţă de 285 mp la data executării hotărârii, din domeniul public sau privat al Municipiului Galaţi, şi emiterea deciziei în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 referitor la construcţia de 140 mp, conform actului de vânzare cumpărare din 1994.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că autorii reclamantului D. şi V.B. au avut un imobil situat în Galaţi, construcţie şi teren ce au fost expropriate în baza Decretului nr. 239/1963 şi că reclamantul este unicul moştenitor al autorilor.
Prin Decizia civilă nr. 31 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins apelul pârâtei Primăria municipiului Galaţi, prin primar, împotriva sentinţei sus-menţionate.
Referitor la excepţia de prematuritate a acţiunii invocată de către pârâtă, instanţa de apel a reţinut că a considera o astfel de cerere ca fiind prematură ar însemna nesocotirea, printr-un formalism excesiv, a caracterului reparatoriu al Legii nr. 10/2001 şi, totodată, o împiedicare a persoanelor îndreptăţite să-şi redobândească bunurile preluate abuziv.
Mai mult decât atât, sentinţa civilă nr. 948/2005 a Tribunalului Galaţi a rămas irevocabilă la 21 octombrie 2005, iar, faptul că reclamantul a solicitat după trei ani de zile materializarea ei, nu conduce la ideea că acţiunea ar fi prematur introdusă.
Pe fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că susţinerea potrivit căreia instanța de fond a încălcat cele două principii, cel al disponibilităţii procesului civil şi cel al plenitudinii autorităţilor locale, nu poate fi primită în condiţiile în care, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care constau în compensare cu alte bunuri sau servicii şi în ultimă instanţă despăgubiri”, ierarhie ce rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Referitor la împrejurarea că prima instanţă a soluţionat cauza fără a identifica imobilul, instanța de apel a reținut că nu poate fi primită atât timp cât din actele depuse la dosar şi în absenţa unor probe contrare a rezultat întinderea dreptului de proprietate cu actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Prin Decizia nr. 6570 din 6 decembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâtul Municipiul Galaţi, prin primar, împotriva deciziei anterior arătate, pe care a casat-o, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa supremă a constatat că reclamantul a solicitat obligarea la restituirea în natură a imobilului din Galaţi, invocând, printre altele, şi dispoziţiile sentinţei civile nr. 948 din 3 iunie 2005 a Tribunalului Galaţi, prin care a fost obligată Primăria municipiului Galaţi să se pronunţe asupra cererii de restituire în natură sau prin echivalent formulată prin notificarea din 5 august 2001 referitoare la imobilul în litigiu, astfel cum este descris şi nominalizat prin actul de vânzare din 4 martie 1940.
Or, faţă de obiectul dedus judecăţii, de dispoziţiile hotărârii sus menţionate, instanţa de apel avea obligaţia, în baza rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., să dispună administrarea unor probe, inclusiv efectuarea unei expertize tehnice de identificare a imobilului a cărui restituire s-a solicitat, pentru verificarea situaţiei faptice şi juridice a acestuia, dar şi de identificare a unor bunuri eventul disponibile în patrimoniul pârâtului, ce ar putea forma obiect al măsurii reparatorii a compensării în condiţiile prevăzute de art. 1 pct. 5 din Legea nr. 10/2001.
Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, sub nr. 3685/121/2009.
Prin încheierea din 25 mai 2011, faţă de cererea formulată de către apărătorul reclamantului, în sensul că nu a fost instituită curatela pentru moştenitorul reclamantului iniţial, decedat, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza dispoziţiilor art. 242 pct. 1 C. proc. civ.
După repunerea pe rol a cauzei, prin cererea formulată la data de 24 mai 2012, s-a depus Încheierea nr. 66 din 13 ianuarie 2012, definitivă şi irevocabilă, prin care Judecătoria Galaţi l-a numit pe C.V. tutore al lui B.B., cu toate drepturile şi îndatoririle prevăzute de lege ca urmare a punerii sub interdicţie a reclamantului B.B., succesorul defunctului B.R.O.
Ulterior, deşi s-au acordat 10 termene de judecată în vederea identificării unui teren apt a fi dat în compensare, nu s-a putut finaliza această operațiune, întrucât apărătorul reclamantului moştenitor a contestat situaţia terenurilor prezentate de către pârât, susţinând că lista depusă nu este cea reală.
Prin Decizia civilă nr. 68/A din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 1645 din 29 octombrie 2009, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a constatat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent constând în compensarea prin puncte conform cap. III din Legea nr. 165/2013 pentru imobilul din Galaţi.
În considerente, instanţa de apel a reţinut că prin Legea nr. 165/2013 au fost aduse modificări substanţiale procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, care se aplică, conform art. 4 şi proceselor aflate în curs de judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti, sens în care, la acest moment, reclamantul are dreptul la măsuri compensatorii în condiţiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, sub formă de puncte ce vor fi acordate de C.N.C.I.
Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamantul B.B., prin tutore C.V., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea recursului, reclamantul a arătat că, deşi aplicabilă în cauză, Legea nr. 165/2013 nu interzice acordarea unui alt teren aflat în proprietatea Municipiului Galaţi, întrucât restituirea în natură este prevăzută de art. 1 alin. (1) şi art. 3 pct. 6 din acest act normativ.
Că aceasta este voinţa legiuitorului rezultă şi din articolele următoare din Legea nr. 165/2013, în care se prevede obligaţia municipiului, prin comisia special înfiinţată, de a efectua operaţiunea de inventariere a terenurilor ce pot face obiectul restituirii în natură. În situaţia în care n-ar mai fi posibilă restituirea pe un alt amplasament, o astfel de operaţiune ar fi inutilă.
De altfel, excluderea despăgubirilor în numerar prin Legea nr. 165/2013 nu este echivalentă cu imposibilitatea restituirii pe alt amplasament a terenului preluat abuziv, dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 fiind în continuare în vigoare.
Recurentul a precizat că opinia instanţei de apel, în sensul că art. 3 pct. 6 din Legea nr. 165/2013 priveşte doar terenurile avute în vedere de Legea nr. 18/1991, este una restrictivă şi nejustificată, întrucât legiuitorul nu a înţeles să limiteze sfera de aplicabilitate doar la aceste terenuri.
Având în vedere împrejurarea că prin lege se arată în mod expres obligaţia restituirii în natură a terenului preluat abuziv, în ambele modalităţi - pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament, soluţia instanţei de apel este nelegală.
A mai susţinut că Municipiul Galaţi nu a actualizat nici măcar o dată, în trei ani de judecată, lista terenurilor disponibile, iar instanţa de apel nu a adoptat niciunul din mijloacele de coerciţie prevăzute de lege faţă de această situaţie, fiind astfel încălcate dispoziţiile din decizia de casare. De asemenea, instanţa de apel nu a luat nicio măsură împotriva expertului judiciar, care a precizat că nu poate obţine relaţii de la O.C.P.I. Galaţi cu privire la imobilele din patrimoniul primăriei.
Recurentul a arătat şi că nu se face vorbire în hotărâre în vreun fel de casa de locuit obiect al cererii de restituire, aspect ce constituie un motiv suplimentar de admitere a prezentei căi de atac.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În cauză, prin cererea formulată la data de 30 iunie 2009, reclamantul B.R.O. a solicitat să fie obligaţi pârâţii Municipiul Galaţi prin primar şi Consiliul Local Galaţi să-i restituie în natură imobilul din Galaţi, în vederea respectării sentinţei civile nr. 948 din 03 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Galaţi.
Prin această hotărâre, instanţa de judecată a admis contestaţia reclamantului B.R.O. formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, a anulat Dispoziţia nr. 1220/SR din 21 ianuarie 2005 emisă de Primăria Galaţi şi a obligat emitenta să se pronunţe asupra cererii de restituire (în natură sau prin echivalent) solicitată prin notificarea din 06 iunie 2001 referitoare la imobilul din Galaţi, astfel cum este descris şi nominalizat prin actul de vânzare din 04 martie 1940.
În aceste condiţii, cadrul legal pentru soluţionarea cererii pendinte este dat de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Cererea reclamantului a fost soluţionată în prima instanţă prin sentinţa civilă nr. 1645 din 29 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia civilă, în sensul că a fost constatat dreptul reclamantului B.R.O. de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, constând în compensare cu teren disponibil, în suprafaţă de 285 mp, la data executării hotărârii, din domeniul public sau privat al municipiului Galaţi şi emiterea deciziei în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 referitor la construcţia de 140 mp conform actului de vânzare-cumpărare din 1940 autentificat de Tribunalul judeţului Covurlui.
Prin Decizia civilă nr. 68 din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în rejudecarea apelului după pronunţarea Deciziei de casare nr. 6570 din 06 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, (conform căreia instanţa de apel avea obligaţia de a dispune administrarea de probe pentru verificarea situaţiei faptice şi juridice a imobilului în litigiu, dar şi pentru identificarea unor bunuri eventual disponibile în patrimoniul municipiului Galaţi, ce pot forma obiect al măsurii reparatorii a compensării), a admis apelul formulat de pârâtul Municipiul Galaţi prin primar, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 1645 din 29 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia civilă, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantului şi a constatat că acesta are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent constând în compensarea prin puncte conform cap. III din Legea nr. 165/2013 pentru imobilul din Galați. Totodată, instanţa de apel a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.
Referitor la evoluția cadrului legal prin care au fost reglementate modalităţile de acordare a măsurilor reparatorii, Înalta Curte reţine că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, la art. 1 alin. (2) prevede că „În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”. De asemenea, potrivit art. 26 alin. (1) din aceeaşi lege, „Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.”
Conform dispoziţiilor legale în vigoare la data pronunţării Deciziei nr. 6570 din 06 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, „în situaţiile prevăzute la alin. (1), (2) şi (6), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii, oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.
În apel, în rejudecare, după ce la dosar s-a depus o listă cu terenurile ce pot fi atribuite în compensare de către Primăria Galaţi - Comisia constituită în baza Legii nr. 10/2001, potrivit concluziilor exprimate la momentul efectuării expertizei topografice (filele 59-61 dosar apel) reclamantul nu a acceptat terenuri în compensare pentru imobilul expropriat de la autorii săi. Parcelele de teren în litigiu erau situate în extravilanul municipiului Galaţi, respectiv în Tarlalele 130, 131 şi 133. În plus, demersurile efectuate la O.C.P.I. Galaţi nu au produs informaţii suplimentare cu privire la imobilele deţinute de Primăria Galaţi.
Pe parcursul soluționării apelului a intrat în vigoare Legea nr. 165 din 16 mai 2013 prin care au fost stabilite măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Potrivit art. 4 din acest act normativ, „Dispoziţiile prezentei legi se aplică cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Acest act normativ, în vigoare la data pronunţării Deciziei civile nr. 68 din 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, în forma iniţială de la momentul publicării, nu reglementa decât posibilitatea acordării de măsuri reparatorii în echivalent prin compensare prin puncte, conform cap. III din lege, în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv nu mai este posibilă (art. 1 alin. (2) din lege dispunea că „în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III”).
Pe de altă parte, art. 50 din Legea nr. 165/2013 prevedea, de asemenea, că la data intrării în vigoare a acestei legi, „a) sintagma despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se înlocuieşte cu sintagma măsuri compensatorii în condiţiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România;” şi că „b) orice dispoziţie referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale de evaluare şi la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă;”
De asemenea, H.G. nr. 401 din 19 iunie 2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România nu făcea nicio menţiune în legătură cu posibilitatea acordată de bunuri sau servicii în compensare.
Prin urmare, la data pronunţării deciziei recurate, dispoziţiile legale în vigoare nu prevedeau compensarea cu alte bunuri sau servicii, cum susţine recurentul, ci doar măsura compensării prin puncte.
Abia ulterior a fost adoptată Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, care prevedea la art. 1 modificarea alin. (2) al art. 1, în sensul că, „În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III”.
La data de 17 februarie 2014, H.G. nr. 401 din 19 iunie 2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România a fost modificată, prin H.G. nr. 89 din 12 februarie 2014 pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin H.G. nr. 401/2013, în sensul că, după art. 22 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin H.G. nr. 401/2013, se introduce un nou capitol, capitolul III.1 „Mecanismul şi condiţiile privind compensarea cu bunuri oferite în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist”.
Așadar, legiuitorul a revenit asupra soluţiei legislative consacrate iniţial prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, reinstaurând, pe lângă compensarea prin puncte, dreptul persoanelor îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii prin compensarea cu bunuri oferite în echivalent abia după pronunţarea deciziei din apel, astfel încât Înalta Curte constată că normele legale în vigoare au fost corect aplicate şi interpretate.
Dată fiind succesiunea în timp a dispoziţiilor actelor normative enumerate, faţă de prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013, invocate şi de instanţa de apel, conform cărora această lege se aplică şi proceselor aflate în curs de judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală, nefiind incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest context, susţinerile recurentului în sensul că Legea nr. 165/2013 nu interzice acordarea unui alt teren aflat în proprietatea Municipiului Galaţi, întrucât restituirea în natură (pe un alt amplasament) este prevăzută de art. 1 alin. (1) şi art. 3 pct. 6 din acest act normativ nu poate fi primită faţă de forma normei în vigoare la data pronunţării deciziei recurate. De asemenea, pentru aceleaşi considerente urmează a fi înlăturate şi criticile ce vizează lipsa demersurilor ce incumbau pârâtului ori expertului în dovedirea terenurilor disponibile în patrimoniul Municipiului Galaţi, deoarece era obligatorie măsura compensării prin puncte.
De altfel, chiar sub cadrul normativ care prevedea acordarea de măsuri reparatorii s-a dovedit că adoptarea acestei soluţii în concret în cazul reclamantului a fost imposibilă din cauza refuzului constant manifestat de parte de a accepta vreunul din imobilele indicate de pârât în vederea compensării.
Înalta Curte mai observă că recurentul contestă şi „opinia instanţei de apel”, conform căreia art. 3 pct. 6 din Legea nr. 165/2013 ar privi doar terenurile avute în vedere de Legea nr. 18/1991. Or, un astfel de argument nu a fost folosit în considerentele hotărârii atacate, instanţa de apel limitându-se a face aplicarea prevederilor noului act normativ - Legea nr. 165/2013, potrivit dispoziţiilor art. 4 din lege.
Înalta Curte constată, de asemenea, că nu se justifică nici critica legată de neanalizarea cererii de restituire a construcţiei - casă de locuit.
Astfel, observă că, în cauză, în primă instanţă, pârâtul Municipiul Galaţi a fost obligat, referitor la construcţia de 140 mp, la emiterea deciziei în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei soluţii, reclamantul nu a formulat critici prin exercitarea unei căi legale de atac, caz în care hotărârea astfel pronunţată a intrat în puterea lucrului judecat. De asemenea, nici pârâtul nu a înţeles să conteste această măsură dispusă în legătură cu construcţia de 140 mp. Or, în lipsa unor motive de apel care să vizeze soluţia dată cererii menţionate, instanţa de apel nu avea a se pronunţa.
Drept consecinţă, criticile recurentului sub acest aspect exced cadrului legal cu care a fost învestită instanţa de recurs, fiind formulate omisso-medio.
Înalta Curte mai reţine că recurentul a invocat şi incidenţa prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fără însă a arăta în ce constă interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, schimbarea naturii ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Singurele aspecte semnalate de recurent privesc modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu îndreptăţirea reclamantului la beneficiul instituit prin legea specială, critici ce nu se încadrează în prevederile citate (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.B., prin tutore C.V., împotriva Deciziei nr. 68/A din 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1486/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1612/2014. Civil. Acţiune în revendicare.... → |
|---|
