ICCJ. Decizia nr. 164/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 164 /20 15
Dosar nr. 53220/299/2014
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 20 ianuarie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 10 octombrie 2014, Biroul Executorului Judecătoresc O.S. a solicitat încuviinţarea executării silite a titlurilor executorii constând în: sentinţa civilă nr. 1184 din 04 martie 2013 a Tribunalului Constanţa pronunţată în Dosarul nr. 12388/118/2012; decizia civilă nr. 53S/CM din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Constanţa pronunţată în Dosarul nr. 12388/118/2012; sentinţa civilă nr. 3521 din 20 septembrie 2013 a Tribunalului Constanţa pronunţata în Dosarul nr. 13917/118/2012; decizia civilă nr. 120/CM din 02 aprilie 2014 a Curţii de Apel Constanţa pronunţată în Dosarul nr. 13917/118/2012.
Prin încheierea nr. 20416 din data de 13 octombrie 2014, Judecătoria Constanţa, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a dispus trimiterea dosarului în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reţinând, în esenţă, că prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, Curtea Constituţională, a constatat că dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. sunt neconstituţionale astfel că, singura soluţie care răspunde exigenţelor acestei decizii, în lipsa unei noi reglementări legale, este stabilirea competenţei instanţei de executare prin raportare la norma general[ de competenţă sub aspect teritorial cuprinsă în dispoziţiile art. 107 C. proc. civ.
În ceea ce o priveşte pe debitoarea Societatea Naţională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA - Sucursala M.D., instanţa a constatat ca aceasta are sediul în Constanţa, Bdul D.
Potrivit art. 131 din O.G. nr. 26/2000, sucursalele sunt structuri teritoriale fură personalitate juridică.
S-a apreciat că prin titlurile executorii menţionate, debitoarea Societatea Naţională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA, cu sediul în Bucureşti, Bdul D.G., sector 1, a fost obligată la plata către creditori a drepturilor băneşti, şi nu debitoarea Societatea Naţională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA - Sucursala M.D.
Instanţa a concluzionat că are calitatea de debitoare Societatea Naţională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA, iar la analiza competenţei de soluţionare a cauzei trebuie luat în considerare sediul acestei debitoare situat în Bucureşti, B-duI D.G., sector 1, astfel că instanţa de executare competentă este Judecătoria sectorului 1 - Bucureşti.
Prin încheierea din 10 noiembrie 2014 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat cauza la Judecătoria Constanţa. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
La adoptarea soluţiei, instanţa, a reţinut că prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., urmând a se raporta pentru verificarea competentei proprii la regula generală de competenţă teritorială prevăzută de art. 107 C. proc. civ. care stabileşte competenţa pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, în speţă a debitorului.
Instanţa a avut în vedere părţile din Dosarele nr. 12388/118/2012 şi nr. 13917/118/2012 şi îndeosebi calitatea de pârâte a Societatea Naţională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA, dar şi a Societatea Naţională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă - Sucursala M.D., precum şi dispozitivele hotărârilor pronunţate în aceste dosare privind obligarea la plata unor drepturi salariale, dar şi a unor cheltuieli de judecată, ce cuprind doar menţiunea de „obligă pârâta" - fără a se distinge care dintre cele două pârâte, fapt ce confirmă, expres şi fără echivoc, calitatea distinctă de intimată - pârâtă şi a Societatea Naţională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă - Sucursala M.D.
De asemenea, instanţa a reţinut ca fiind incidente dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Vechiul C. proc. civ., dispoziţiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., care, în esenţă, stabilesc, că „pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite, potrivit legii", respectiv, „dacă au organe proprii de conducere", precum şi dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. ce reglementează principiul dreptului de dispoziţie al părţilor.
Constatând că debitoarea - pârâtă indicată în cererea de executare silită nu are sediul pe raza Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, ci pe raza Judecătoriei Constanţa (municipiul Constanta, B-duI D., judeţul Constanţa), raportat şi la faptul că executarea silită prin poprire este posibilă/aparţine şi executorului judecătoresc de la sediul principal, dar şi de la sediile secundare ale instituţiei de credit unde debitorul şi-a deschis contul, instanţa, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei sectorului 1 şi a declinat judecarea cererii în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, pentru argumentele ce succed.
La data sesizării instanţei, urmare Deciziei nr. 348 pronunţată la data de 17 iunie 2014 de Curtea Constituţională, prin care s-au declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., sunt aplicabile normele de drept comun, respectiv dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Pe cale de consecinţă, în lipsa unor alte prevederi speciale în materia executării silite, instanţa de executare este judecătoria în raza căreia îşi are domiciliul sau sediul debitorul.
În cauza pendinte, creditorii C.S., P.A., R.A., P.A., C.I. şi M.G. s-au adresat executorului judecătoresc O.S. pentru ca acesta să solicite executarea debitoarei Societatea Naţională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA - Sucursala M.D., pentru achitarea drepturilor salariale la care au fost îndreptăţiţi aceştia prin titlurile executorii constând în sentinţa civilă nr. 1184 din 04 martie 2013 a Tribunalului Constanţa, decizia civilă nr. 538/CM din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, sentinţa civilă nr. 3521 din 20 septembrie 2013 a Tribunalului Constanţa şi decizia civilă nr. 120/CM din 02 aprilie 2014 a Curţii de Apel Constanţa.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ. obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.
Cum cererea de executare silită şi, implicit, cea privind încuviinţarea executării este îndreptată exclusiv împotriva pârâtei Societatea Naţională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA - Sucursala M.D., cu indicarea sa în calitate de debitoare, aceasta având sediul în Constanţa Bdul D., competenţa de soluţionare a cauzei se va stabili în favoarea judecătoriei în circumscripţia căreia se află sediul acesteia, respectiv, Judecătoria Constanţa.
Modul de aplicare a dispoziţiilor legale incidente a fost confirmat prin art. 1 pct. 21 din Legea nr. 138/2014, publicată în M. Of. nr. 753/16.10.2014, prin care s-a modificat art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1489/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1743/2014. Civil → |
|---|
