ICCJ. Decizia nr. 1745/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1745/2014
Dosar nr. 3928/85/2012
Şedinţa publică din 4 iunie 2014
Asupra recursului civil de faţa, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată ia Tribunalul Sibiu sub nr. 3928/2012 la data de 6 iunie 2012, reclamanta SC C.A.S. SRL Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin SC C.N.A.D.N.R. SA, anularea Hotărârii de revocare nr. 1 din 28 martie 2012 şi Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 99 din 25 noiembrie 2011 şi obligarea expropriatorului să-i acorde suma de 75 euro/mp pentru suprafaţa expropriată de 1.665 mp, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în anul 2009 a fost notificată că imobilul înscris în C.F. Sibiu în suprafaţă de 227.133 mp proprietatea reclamantei este afectat de obiectivul de investiţii „Varianta de Ocolire a Municipiului Sibiu - tronson 2" şi urmează să fie expropriat parţial pentru o suprafaţă de 3.145 mp cu o despăgubire de 1.013.083 lei (respectiv echivalentul a 75 euro/mp). La data de 20 noiembrie 2009 s-au prezentat la Comisia pentru aplicarea Legiir. nr. 198/2004 şi au arătat că sunt de acord cu despăgubirea propusă, dar şi cu faptul ca obiectivul care urmează să fie realizat nu ocupă întreaga suprafaţă propusă pentru expropriere. In urma refacerii documentaţiei, s-a ajuns la concluzia că doar suprafaţa de 1.665 mp trebuie expropriată. La o nouă convocare, la data de 25 noiembrie 2011, expropriatorul şi-a modificat oferta făcută iniţial şi a propus despăgubiri. pentru suprafaţa de 1.665 mp, de 241.258,5 lei (aproximativ 33 euro/mp), însă reclamanta a cerut despăgubirile propuse iniţial.
La data de 15 martie 2012 a fost comunicată Hotărârea nr. 99 din 25 noiembrie 2011 privind exproprierea suprafeţe de 1.665 mp cu o despăgubire de 241.258,5 lei. Totodată, expropriatorul a comunicat că nu s-a efectuat plata pentru terenul ocupat, din 2009 şi uimează promovarea unei hotărâri de guvern pentru continuarea procedurii de expropriere.
La data de 4 aprilie 2012, expropriatorul a comunicat revocarea procesului verbal din 25 noiembrie 2011 şi Hotărârii nr. 99 din 25 noiembrie 2011, cu motivarea că nu a fost publicată o hotărâre de guvern pentru aprobarea listei proprietarilor imobilelor supuse exproprierii în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 255/2010. Ca urmare, în prezent terenul de 1.665 mp este ocupat încă din 2009 şi dezmembrat din imobiiul reclamantei cu avizul O.C.P.I. în favoarea expropriatorului şi nu a fost plătită nici o despăgubire pentru această expropriere.
Reclamanta a solicitat anularea Hotărârii de revocare nr. 1/2012 emisa fără existenţa unui motiv temeinic de revocare şi cu interpretarea greşită a legii. A mai invocat inexistenţa unui act normativ pentru continuarea exproprierii având în vedere modificarea legislativă produsă prin adoptarea Legii nr. 255/2010 şi abrogarea Legii nr. 198/2004, Exproprierea a început sub Legea nr. 198/2004, iar exproprierea a fost demarată în temeiul H.G. nr. 787/2009. Reclamanta a susţinut că, aşa fiind, nu există motive de revocare a Hotărârii nr. 99 din 25 noiembrie 2011 atâta vreme cât procedura de expropriere s-a desfăşurat cu respectarea legii în vigoare la îndeplinirea fiecărei etape procedurale.
În ceea ce priveşte anularea parţială a Hotărârii nr. 99 din 25 noiembrie 2011 în ce priveşte despăgubirile stabilite, reclamanta a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 pentru că, după ce li s-a propus şi au acceptat la data de 20 noiembrie 2009 o despăgubire de 75 euro/mp, prin hotărârea atacată a fost scăzută oferta de despăgubire la 33 euro/mp. A mai susţinut că ocuparea terenului fără o prealabilă despăgubire reprezintă o gravă încălcare a drepttiiui de proprietate privată garantat de Constituţie.
Intimatul a invocat excepţia prematuritâţii cererii şi necompetenţa instanţei de a anula actele administrative arătate.
Prin sentinţa civilă nr. 221 din 19 februarie 2013, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, a respins excepţia necompeienţei instanţei civile în soluţinarea acţiunii şi a admis excepţia prematuritâţii cererii şi respinsă în fond acţiunea promovată de reclamanta SC C.A.S. SRL Sibiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că are competenţa de a soluţiona cererea faţă de prevederile art. 9, și art. 10 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 raportat la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Hotărârea contestată este un act unilateral al Comisiei de Aplicare a Legii nr. 198/2004, iar normele metodologice includ posibilitatea de revocare pentru motive temeinice, iar instanţa are posibilitatea de a verifica valabilitatea acestui act. Dacă actul a intrat în circuitul civil, organul emitent nu mai are posibilitatea de a-l revoca, aceasta fiind obligată să sesizeze instanţa pentru anularea actului ilegal. Momentul intrării în circuitul civil a actului administrativ este aceia care produce efecte juridice civile şi, din acest moment, devin executorii de drept, actul devenind irevocabil. în temeiul art. 23 din Lege, instanţa verifică dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege pentru expropriere şi stabileşte cuantumul despăgubirilor şi suma cuvenită cu acest titlu. în temeiul art. 27 din lege, instanţa - primind rezultatul expertizei - îl compară cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi hotărând în consecinţă.
Cu privire la excepţia prematurităţii, tribunalul a reţinut ca demararea procedurilor de expropriere este condiţionată de emiterea unei hotărâri de guvern prin care sa fie stabilită lista proprietarilor supuşi exproprierii şi cum această hotărâre nu a fost emisă, acţiunea reclamantei este prematură.
Împotriva sentinţei menţionate a declarai apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.
În motivarea apelului, reclamanta a susţinut că în mod greşit a fost admisă excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, excepţie care i-a îngrădit accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Condiţionarea solicitării despăgubirilor pentru un imobil expropriat în fapt şi ocupat efectiv de lucrări de utilitate publică, de îndeplinirea unei proceduri din partea expropriatorului în cadrul căreia expropriatorul a emis actele de expropriere atacate şi în baza cărora a efectuat şi lucrările pe care ulterior le-a revocat încalcă dispoziţiile art. 480 şi 481 C. civ., ale art. 44 alin. (3) şi (5) din Constituţia României. De asemenea, a invocat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 C.E.D.O. prin atingerea adusă dreptului de proprietate asupra bunului şi nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru expropriere - cauza Burghelea/România.
Pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea apelului, susţinând ca reclamantei i-a fost revocată Hotărârea nr. 99 din 25 noiembrie 2011 pentru că a fost emisa în baza Legii nr. 255/2010 la data de 25 noiembrie 2011, iar la acea dată nu fusese publicată hotărârea de guvern de declanşare a procedurilor de expropriere în M. Of. A mai susţinut că este inadmisibilă acţiunea reclamantei de anulare a Hotărârii de revocare nr. 1/2012, deoarece Legea nr. 255/2010 nu prevede o asemenea cale de atac, cu excepţia celei prevăzute de art. 22 din Lege. A susţinut că nu instanţa civilă ci instanţa de contencios administrativ are competenţa de a soluţiona cauza, pentru că este atacat un act administrativ.
Prin Decizia civilă nr. 31 din 04 aprilie 2014, Curtea de Apel Alba Iuia, secţia I civilă, a respins excepţia lipsei de competenţă a instanţei civile invocată de intimata SC C.N.A.D.N.R. SA pentru Statul Român.
A admis apelul declarat de reclamanta SC C.A.S. SRL împotriva sentinţei civile nr. 221 din 19 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă.
A anulat sentinţa atacata şi a stabilit termen, de judecată pentru evocarea fondului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apei a reţinut că Hotărârea nr. 99 din 25 noiembrie 2011 a fost emisă în condiţiile Legii nr. 255/2010, putând fi atacată în cadrul procedurii instituite de această lege, în instanţa civilă şi că această concluzie se impune şi în situaţia contestării hotărârii care revocă hotărârea de stabilire a despăgubirilor. A mai reţinut că o hotărâre administrativă, chiar unilaterală, intră în circuitul civil în momentul în care produce efecte juridice civile şi din acest moment nu mai poate excede controlului judecătoresc. Efectele pe care le produce, fiind de natură civilă, revine instanţei civile competenţa materială de soluţionare a cererii de anulare sau modificare a acelei hotărâri. Chiar dacă legea nu prevede expres modalitatea în care se supune o asemenea hotărâre controlului judecătoresc, prin similitudine, hotărârea revocată este supusă, de asemenea, acestui control de legalitate şi temeinicie.
Cu privire la excepţia prematurităţii acţiunii, instanţa de apel a statuat că a fost greşit soluţionată de instanţa de fond. Astfel, în condiţiile în care terenul reclamantei este indisponibil îzat de pârât din 2009, tara ca reclamanta să fie despăgubită în vreun fel, nu se poate susţine că acţiunea este prematură, cu atât mai mult cu cât pârâtul a şi făcut o ofertă de despăgubiri, pe care apoi a retras-o şi a emis hotărârea atacată în prezenta acţiune. Aşa cum s-a menţionat în chiar cuprinsul Hotărârii nr. 99 din 25 februarie 2011, hotărârea poate fi atacată în condiţiile art. 22 din Lege, deci acţiunea de faţă nu este prematură.
Prin Decizia nr. 67 din 10 octombrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, evocând, fondul, a admis acţiunea formulată de reclamanta SA C.A.S. SRL in contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA și, în consecinţă;
A anulat Hotărârea de revocare nr. 1/2012 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010.
A anulat în parte Hotărârea nr. 99/2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, pe care le-a stabilit la suma de 124.875 euro sau echivalentul în lei la data plăţii pentru suprafaţa de 1.665 mp, expropriată.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.359 616 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr. 99 din 25 noiembrie 2011 s-a dispus exproprierea suprafeţei de 1.655 mp şi s-a aprobat acordarea prin consemnare a despăgubirii aferente terenului situat în municipiul Sibiu, aparţinând expropriatei SC C.A.S. SRL Sibiu. Despăgubirea a fost stabilită în cuantum de 241.258,5 lei, urmând a fi consemnată în cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii. în hotărâre s-a menţionat că transferul dreptului de proprietate operează după consemnarea despăgubirilor pentru expropriere şi că hotărârea poate fi atacată în condiţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 modificată şi completată cu Legea nr. 90/2011 m termenul general de prescripţie.
S-a mai consemnat în cuprinsul hotărârii că prin procesul verbal nr. 87/25 noiembrie 2011 (depus în copie la dosar) titularul dreptului de proprietate şi-a exprimat dezacordul cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru suprafaţa de 1.655 mp de 241.258,50 lei solicitând suma de 75 euro/mp respectiv 124.875 euro, conform evaluării şi ofertei făcute de SC C.N.A.D.N.R. SA în data de 17 noiembrie 2009, având în vedere că exproprierea s-a produs în 2009 când a fost preluat terenul.
Ulterior, prin Hotărârea de revocare nr. 1 din 28 martie 2012 a fost revocată Hotărârea nr. 99 din 25 noiembrie 2011 precum şi procesul verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor din 25 noiembrie 2011, ca urmarea faptului că au fost emise tară ca, în prealabil, să se fi publicat hotărârea de guvern care să aprobe lista proprietarilor imobilelor supuse procedurii de expropriere. în Hotărârea de revocare nr. 1 din 28 martie 2012 s-a reţinut ca, în baza hotărârii revocate şi a procesului verbal menţionat, s-a dispus exproprierea terenului proprietatea reclamantei în suprafaţă de 1.665 mp. S-a mai consemnat în cuprinsul hotărârii de revocare că exproprierea s-a demarat în baza H.G. nr. 787/2009, însă nu a fost finalizată până la abrogarea Legii nr. 198/2004 şi intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010 şi că, în aceste condiţii, în baza art. 32 din noua lege, pentru finalizarea procedurilor de expropriere se aplică legea nouă.
Instanţa de apel a reţinut că în chiar înscrisul care emană de la pârât s-a consemnat că exproprierea suprafeţei de 1.665 mp, s-a făcut în 2009 şi oferta de despăgubiri de la acel moment a fost de 75 euro/mp.
Exproprierea terenului s-a făcut în baza H.G. nr. 787 din 08 iulie 2009, prin care a fost aprobată documentaţia de amplasare a lucrării de utilitate publică „varianta de ocolire a municipiului Sibiu - tronson 2.", declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, expropriator fiind Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA Hotărârea a fost adoptată în baza art. 4 din Legea nr. 198/2004. S-a aprobat şi suma globală estimată pentru plata despăgubirilor pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică menţionate.
Aşadar, în condiţiile în care a fost aprobată exproprierea şi aiocate sumele necesare despăgubirii proprietarilor terenurilor traversate de varianta de ocolire a municipiului Sibiu, au fost preluate terenurile şi au început negocieri cu privire la despăgubiri, sub imperiul Legii nr. 198/2004, respectiv H.G. nr. 787/2009, este evident că această lege guvernează întreaga procedură a exproprierii.
Pe de altă parte, sub imperiul acestor acte normative, s-au propus despăgubirile şi au fost acceptate de reclamantă. Altfel spus, preluarea terenului de către expropriatorul Statui Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA şi oferta de plată a fost făcuta sub imperiul Legii nr. 198/2004, întâlnindu-se cererea cu oferta şi, realîzându-se acordul între expropriat (reclamanta) şi expropriator (pârât), această lege este cea care guvernează procedura exproprierii.
Instanţa de apei a conchis, pentru considerentele expuse, că procedura exproprierii nu era în desfăşurare la data apariţiei Legii nr. 255/2010 care, în art. 32, prevede că se aplică această lege în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare,
Raportul de expertiză judiciară întocmit în apel de expert tehnic judiciar T.P. a confirmat susţinerile reclamantei în ceea ce priveşte amplasarea imobilului din punct de vedere cadastral, cu propunerea de dezmembrare a suprafeţei de 1.665 mp înscrisă în C.F. Sibiu, pentru care s-a întocmit lucrarea de expertiză. Terenul a fost nominalizat şi în Hotărârea nr. 99/2011, însă întabularea parcelei nu a fost finalizată. S-a reţinut şi oferta de 75 euro/mp, propusă iniţial de expropriator.
Instanţa de apei a reţinut că, în condiţiile în care între expropriat şi expropriator s-a ajuns la un acord privind despăgubirea şi suprafaţa care este necesară expropriatorului, imobilul şi sumele alocate despăgubirilor au fost aprobate, nu se justifică reducerea acestor despăgubiri unilateral şi nici anularea hotărârii de acordarea a acestora, faţă de prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care completează prevederile Legii nr. 198/2004, aplicabilă în cauză.
Pentru argumentele expuse, instanţa de apel a decis în sensul celor arătate.
Împotriva Deciziilor nr. 31 din 04 aprilie 2014 şi nr. 67 din 10 octombrie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iuia, secţia civilă, pârâtul Statul Român reprezentat de M.T.I. prin SC C.N.A.D.N.R. SA a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi pct. 9 C. proc. civ., solicitând casarea deciziilor recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei competente iar în subsidiar, modificarea deciziilor cu consecinţa respingerii acţiunii, A solicitat cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susţinut următoarele:
Hotărârea nr. 99 din 25 noiembrie 2011 a fost revocată întrucât a fost emisă în temeiul Legii nr. 255/2010, iar la data emiterii nu fusese publicată în M. Of., o hotărâre de guvern de declanşare a procedurilor de expropriere în conformitate cu art. 5 din Lege.
Acţiunea prin care reclamanta a solicitat anularea unui act administrativ şi nu obligarea Statului Român la exproprierea suprafeţei de teren afectate este inadmisibilă, întrucât Legea nr. 255/2010 nu prevede nicio cale de atac, în afara celei prevăzute de art. 22, care se referă la contestarea cuantumului despăgubirilor. Or, în cauză, despăgubirile nu au fost stabilite, de vreme ce Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 99/2011 a fost revocată.
Recurentul-pârât a mai susţinut că instanţa civilă nu este competentă să soluţioneze acţiunea prin care se solicită anularea unui act administrativ iar în cazul admiterii recursului, pentru acest motiv, se impune trimiterea cauzei, spre rejudecare, secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de apei a încălcat dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în stabilirea despăgubirilor, expertiza efectuată în cauză fiind efectuată de un singur expert, specializat în topografie.
Recurentui-pârât a solicitat modificarea deciziilor recurate şi respingerea acţiunii având în vedere motivarea sentinţei tribunalului care, pe cale de excepţie, a respins acţiunea civila ca fiind prematur introdusa întrucât nu există o hotărâre de guvern prin care sa fi fost declanşata procedura exproprierilor cu privire la imobilul intimatei reclamanta .
Recurentul-pârât a solicitat, pentru argumentele expuse, casarea deciziilor recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei competente iar în subsidiar, modificarea deciziilor cu consecinţa respingerii acţiunii.
Recursul declarat de pârât împotriva Deciziei nr. 67 din 10 octombrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civila, este fondat, în timp de eriticile formulate prin acelaşi recurs împotriva Deciziei nr. 31 din 4 aprilie 2013 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia I civilă, sunt nefondate, pentru considerentele care succed.
Prin HG nr. 787/2009 au fost declanşate, în temeiul Legii nr. 198/2004, procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta de ocolire a municipiului Sibiu" şi, urmare a acestui act normativ, reclamanta a fost notificată, iniţial, în anul 2009, că terenul aflat în proprietatea sa, în suprafaţă de 3.145 mp va fi expropriat, fiind evaluat la suma de 1.013.083 lei (fila 7 dosar fond).
Ulterior, în urma refacerii documentaţiei, în anul 2011, reclamantei i s-a comunicat că numai suprafaţa de teren de 1.665 mp - evaluată la suma de 241.258,50 lei - va race obiectul exproprierii (fila 9 dosar fond).
Prin proeesul-verbal din 25 noiembrie 2011, reclamanta şi-a exprimat dezacordul cu privire la cuantumul despăgubirii pentru suprafaţa de teren de 1.665 mp expropriată, pentru suma totală de 241.258,50 lei şi a solicitat suma de 75 euro/mp, respectiv 124,875 euro, conform evaluării din oferta tăcută de SC C.N.A.D.N.R. SA îndatade 17 noiembrie 2009 (fila 13 dosar fond).
Prin Hotărârea nr. 99 din 25 noiembrie 2011 emisă de pârât în temeiul Legii nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară unor obiective de interes naţional, judeţean şi îocai (prin care a fost abrogată Legea nr. 198/1994) s-a dispus exproprierea suprafeţei de 1.665 mp şi acordarea, prin consemnare, a despăgubirii aferente în cuantum total de 241.258,50 lei (filele 11-12 dosar fond).
Hotărârea nr. 99 din 25 noiembrie 2011 a fost revocată prin Hotărârea nr. 1 din 28 martie 2012, cu motivarea că nu a fost publicată o hotărâre de guvern care să aprobe lista proprietarilor imobilelor supuse procedurii exproprierii (fila 15 dosar fond).
În acest context, reclamanta a iniţiat demersul judiciar având ca obiect anularea hotărârii de revocare precum şi modificarea Hotărârii nr. 99/2011 în sensul stabilirii despăgubirii la 75 euro/mp pentru terenul în suprafaţă de 1.665 mp, expropriat în anul 2009.
Din succesiunea etapelor exproprierii terenului reclamantei, reiese că, deşi procedura administrativă a început în temeiul Legii nr. 198/1994, finalizarea acesteia a avut loc după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010, prin emiterea Hotărârii nr. 99/2011 de stabilire a despăgubirilor, ulterior revocată, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 255/2010 potrivit cărora „în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi".
Această concluzie se impune cu evidenţă câtă vreme notificarea adresată reclamantei în 2009 cu privire la cuantumul despăgubirilor cu care aceasta a susţinut că a fost de acord, nu a fost urmată de emiterea unei hotărâri în acest sens, astfel cum prevedeau dispoziţiile Legii nr. 198/2004.
O astfel de hotărâre de stabilire a despăgubirilor a fost emisă abia în 2011, sub imperiul Legii nr. 255/2010, marcând finalizarea procedurii administrative a exproprierii, hotărâre pe care reclamanta a contestat-o sub aspectul cuantumului lor.
Aşa fiind, în mod eronat instanţa de apel a reţinut că procedura exproprierii a fost finalizată când Legea nr. 198/2004 era în vigoare, motivând că reclamanta expropriată a fost de acord cu suma de 75 euro/mp propusă pentru terenul expropriat, între părţi intervenind acordul de voinţă şi că, urmare a acestui fapt, în speţă nu şi-ar găsi aplicabilitatea art. 32 al Legii nr. 255/2010.
Pornind de la acest raţionament, apare ea greşită soluţia instanţei de apel de a omologa un cuantum ai despăgubirilor propus reclamantei într-o primă etapă administrativă a exproprierii, în anul 2009, care n-a fost statuat printr-o hotărâre de stabilire a despăgubirilor care să fi fost susceptibilă de a produce efectele juridice prevăzute de Legea nr. 198/2004.
Instanţa de apel a fost învestită de reclamantă cu o acţiune formulată în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, după emiterea Hotărârilor nr. 99/2011 şi nr. 1/2012 şi, în acest cadrul procesual, soluţionarea raportului juridic dedus judecăţii se impunea a fi făcută cu aplicarea dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, astfel cum prevede alin. (3) al art. 22 din Legea nr. 255/2010.
Contrar dispoziţiilor art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, care prevăd că, pentru stabilirea despăgubirilor, instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un ai treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa urmând a ţîne seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de aceiaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (...), în speţă, instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize topografice, efectuată de un singur expert, al cărei obiectiv a fost acela de a identifica terenul ocupat de expropriator din imobilul proprietatea reclamantei şi de a se stabili dacă acesta face obiectul Hotărârii nr. 99/2011 (filele 64-109 dosar apel).
Instanţa de apel a statuat, cu ignorarea textelor de lege menţionate şi aplicarea greşită a art. 27 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 că valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei este cea care i-a fost comunicată de pârât reclamantei în anul 2009 şi cu care aceasta a susţinut că a fost de acord, în pofida faptului ca, la acea dată, nu a fost întocmit un proces-verbal şî nu a tbst emisă nicio hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirilor în acest sens.
Procedând astfel, se constată, având în vedere considerentele arătate, că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, în speţă fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aşa încât recursul declarat de pârât împotriva Deciziei nr. 67 din 10 octombrie 2013 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia I civilă, va fi admis, decizia va fi casată iar cauza va fi trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel care va veghea la corecta aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Criticile recurentului-pârât vizând greşita respingere de către instanţa de apel a excepţiei prematurităţii acţiunii şi a inadmisibilităţii acţiunii formulate împotriva hotărârii de revocare nu sunt fondate.
Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituţie, nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, care se stabileşte, potrivit art. 44 alin. (6) de comun acord cu proprietarul, sau în caz de divergenţă, prin justiţie.
Art. 20 din Legea nr. 255/2010 prevede că hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă în condiţiile acestei legi se comunică solicitantului (...), expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii putându-se adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de îa data la care î-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, tară a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate - potrivit art. 22 alin. (1) din aceeaşi lege.
În procedura exproprierii legiuitorul a prevăzut termene scurte tocmai din perspectiva faptului că se pune problema transferului unui drept de proprietate, iar încălcarea acestora îi este imputabilă exclusiv expropriatorului.
Faptul că, în cauză, s-a emis o hotărârea de stabilire a despăgubirilor, care putea fi contestată, potrivit normelor legale susmenţionate, dar care, ulterior, a fost revocată, nu poate îngrădi dreptul reclamantei expropriate de a se adresa instanţei de judecată atât timp cât activitatea expropriatorului, prevăzută de aceeaşi lege, respectiv de a emite şi comunica hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nu se circumscrie unui termen rezonabil, iar reclamanta este lipsită de bunul ei şi se află într-o situaţie incertă privind despăgubirile care i se cuvin şi care se stabilesc conform actelor normative incidente
Prin emiterea Hotărârii nr. 99/2011 şi revocarea ei, ulterior, pe motiv că la data emiterii nu fusese publicată în M. Of., o hotărâre de guvern de declanşare a procedurilor de expropriere în conformitate cu art. 5 din lege reclamanta expropriată ar fi pusă într-o stare de incertitudine, fără nicio perspectivă de valorificare a drepturilor pe care le deţine - atât cel de proprietate cât şi de acces la instanţă, lipsită fiind însă de bunul său, fapt ce i-ar afecta drepturile recunoscute şi protejate de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi art. 6 parag. 1 din Convenţie.
Lipsa unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor sau revocarea unei asemenea hotărâri, ulterior emiterii ei, din motive care ţin de modul în care a fost organizată procedura administrativă a exproprierii de către expropriator (cum e cazul în speţă) şi care-i sunt imputabile acestuia şi nu persoanei al cărei bun este supus exproprierii, echivalează cu un refuz al expropriatorului de a-şi îndeplini obligaţiile reglementate de Legea nr. 255/2010, iar un asemenea refuz poate să fie cenzurat în justiţie, pentru, că nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui ce se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţelor competente, ci dimpotrivă, însăşi Constituţia prevede în art. 21 aiin.(2) că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime.
Cu privire la cererea recurentului-pârât în sensul ca, în cazul admiterii recursului, cauza să fie trimisă spre competentă soluţionare instanţei de contencios administrativ, se constată, de asemenea, că nu este fondată, în cauză nefiind incident art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Atât Hotărârea nr. 99/2011 cât şi Hotărârea nr. 1/2012 - de revocare a Hotărârii nr. 99/2011 - nu sunt acte administrative în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 -, ci sunt acte ce privesc stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat.
Aşa fiind, în acord cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 care prevăd că „Cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statui român sau cu unităţile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi sunt de competenţa instanţelor de drept comun", instanţa civilă şi nu cea de contencios administrativ are competenţa de a soluţiona acţiunea reclamantei având ca obiect stabilirea despăgubirilor pentru terenul ce i-a fost expropriat, inclusiv din perspectiva cererii de anulare a Hotărârii nr. 1/2012, câtă vreme emiterea acesteia vizează revocarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, context în care pentru considerentele expuse, nici critica referitoare la inadmisibilitatea acţiunii reclamantei cu privire la acest capăt de cerere nu poate fi primită.
Având în vedere temeiurile arătate, criticile recurentului-pârât ce vizează soluţia pronunţată de Curtea de Apel prin Decizia nr. 31 din 4 aprilie 2013 a Curţii de Apel Alba luîia, secţia I civilă, sunt nefbndate, recursul cu privire la această decizie urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat prin M.T.I. prin C.N.A.D.N.R. împotriva Deciziei nr. 31 din 4 aprilie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Admite recursul declarat de aceiaşi pârât împotriva Deciziei nr. 67 din lOoctombrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia- Secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1743/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1749/2014. Civil → |
|---|
