ICCJ. Decizia nr. 1743/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1743/2014
Dosar im 41009/3/2010
Şedinţa publică din 4 iunie 2014
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 26 august 2010, astfel cum a fost completată la data de 14 decembrie 2010, reclamanţii B.M. şi B.C. au solicitat obiigarea pârâţilor Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, să plătească reclamanţilor suma de 130.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru expropriere; suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de evacuare; suma reprezentând costul închirierii unui apartament, din momentul evacuării şi până la data pronunţării hotărârii irevocabile.
În motivare, reclamanţii au arătat în esenţă că autoarea lor B.E. a cumpărat în anul 2000 imobilul situat în Bucureşti, sector 1, fiind moştenită după decesul său de către reclamanţi, potrivit certificatului de moştenitor din data de 2 octombrie 2002.
Reclamanţii au fost notificaţi în vederea exproprierii, propunândui-se o despăgubire de 41.619 euro (177.651 lei), sumă vădit insuficientă pentru a permite achiziţionarea unui imobil echivalent şi care deci nu poale fi socotită o despăgubire justă, în sensul Constituţiei şi al legii. Deşi reclamanţii au formulat obiecţii cu privire la calculul despăgubirilor, acestea nu au fost luate în considerare, prin Hotărârea nr. 23 din 23 iulie 2010 fiind dispusă exproprierea pentru despăgubirea anterior menţionată, pe care reclamanţii o contestă.
Prin sentinţa civila nr. 349 din 21 februarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis în parte cererea completată formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar General. A modificat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 23 iulie 2010 adoptată de expropriatorul Municipiul Bucureşti, prin comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, în sensul, că cuantumul despăgubirilor este de 226.307 lei, iar nu de 177.651 lei. A obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar General să plătească reclamanţilor B.M. şi B.C. suma de 226.307 lei. A respins cererea pentru rest, ca neîntemeiată. A obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar General să plătească reclamanţilor suma de 800 lei cheltuieli de judecată. A obligat reclamanţii B.M. şi B.C. să plătească experţilor H.E., B.D. şi C.G. suma de 800 lei, reprezentând diferenţă de onorariu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că B.E. a cumpărat imobilul situat în Bucureşti, sector 1, compus din două camere, bucătărie, cămară, baie, vestibul, culoar şi boxă de la subsol, cu o suprafaţă utilă de 52, 11 m2, prin contractul de vânzare-cumpărare din 2000, încheiat cu Primăria Mun. Bucureşti, prin SC R.V. SA.
B.E. a decedat la data de 1 octombrie 2002 şi a fost moştenită de reclamanţii B.M. şi B.C., după cum rezultă din certificatul de moştenitor din 14 noiembrie 2002 emis de B.N.P., G.C.
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 23 iulie 2010, expropriatorul Municipiul Bucureşti, prin Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, a dispus exproprierea imobilului menţionat şi consemnarea despăgubirilor în cuantum de 177.651 lei, stabilită prin raportul de evaluare întocmit în etapa pregătitoare a exproprierii, la dispoziţia reclamanţilor din prezenta cauză.
La data de 6 decembrie 2010, reclamanţii au fost înştiinţaţi ca urmează să evacueze imobilul în termen de 72 de ore, întrucât acesta va fi demolat.
Instanţa de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză din care rezuliă că valoarea de circulaţie a apartamentului expropriat, la data exproprierii (23 iulie 2010), prin raportare doar la suprafaţa utilă a locuinţei, este de 177.817 Iei, echivalentul sumei de 41.700 euro. determinată prin metoda comparaţiei directe. Experţii au comparat în mod judicios imobilul expropriat cu alte imobile situate în zone cel puţin similare (Ş.V., V., P.T., V.P.), edificate aproximativ în aceeaşi perioadă (în preajma anului 1940) şi cu caracteristici similare. Experţii s-au orientat către o valoare de comparaţie situată către maximul relevat de ofertele avute în vedere, respectiv 1.000/mp euro, căruia i-au aplicat o corecţie de 10 %, în raport de decalajul existent între cerere şi ofertă.
Instanţa de fond a apreciat că sunt întemeiate obiecţiunile rezultate din coraportul expertului G.C., astfel cum a fost completat, în sensul că, pe de-o parte, experţii care au întocmit opinia majoritară nu au avut în vedere valoarea boxei, deşi au reţinut că suprafaţa de 52,11 m2 este aferentă doar apartamentului, în vreme ce boxa are o suprafaţă distinctă de 5,75 m2 şi nu au luat în considerare valoarea cotei indivize de teren de 21, 36 m% valori determinate potrivit coraportului, ca fiind de 3.420 lei (boxa), respectiv 45,070 lei (terenul aferent). Deşi în răspunsul Ia obiecţiuni se susţine că aceste suprafeţe ar fi fost avute în vedere, din raportul de expertiză rezultă contrariul, întrucât din partea finală a concluziilor rezultă că s-a înmulţit exclusiv suprafaţa utilă construită de 46, 36 m2 cu preţul unitar de 900 euro/m2, valoarea totală a despăgubirilor fiind stabilită la suma de 226.307 lei.
Tribunalul a reţinut că, chiar dacă cei trei experţi nu au întocmit o opinie comună, acest fapt nu este de natură a afecta valoarea probatorie a expertizei, fiind sarcina instanţei de a opta motivat pentru soluţiile considerate mai judicioase, sens în care a şi procedat, neimpunându-se repunerea cauzei pe rol pentru întocmirea unei noi expertize, care ar fi fost de altfel excesiv de împovărătoare pentru reclamanţi, în condiţiile în care aceştia nu au achitat nici măcar suplimentul de onorariu de 800 lei stabilit de tribunal la termenul de dezbateri.
Tribunalul a mai reţinut că, în ce priveşte data de referinţă a exproprierii, deşi aceasta aparent contravine prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care se referă la preţurile practicate la data efectuării expertizei, se ignoră împrejurarea esenţială că în sistemul Legii nr. 33/1994, exproprierea - şi deci transferul de proprietate pe care aceasta îl implică - operează doar prin efectul hotărârii judecătoreşti de expropriere, deci la un moment ulterior expertizei, în vreme ce în sistemul Legii nr. 198/2004, continuat de noua Lege nr. 255/2010, transferul proprietăţii operează la data consemnării despăgubirii la dispoziţia expropriatului, despăgubirea fiind stabilită unilateral de expropriator (art. 9 alin. (1)-(4) din Legea nr. 255/2010).
Ca atare, în sistemul legii speciale, derogatoriu de la dreptul comun, litigiul prin care se contestă despăgubirile propuse de expropriator este ulterior exproprierii înseşi, iar exproprierea constituie, în esenţă, un transfer forţat de proprietate, cu titlu oneros. Principii elementare de drept, iaoialtă cu regula constituţională a despăgubirii juste şi prealabile (art. 44 din Constituţie), impun aşadar concluzia că valoarea despăgubirii trebuie stabilită la data exproprierii, nu la o dată ulterioară - care îl poate avantaja injust pe expropriator, dacă preţurile scad ulterior, ori pe expropriat, dacă preţurile cresc; în ambele cazuri, soluţia raportării la data expertizei nu este justă.
Tribunalul a mai reţinut că Legea nr. 33/1994 se aplică doar în completarea Legii nr. 255/2010 şi numai în măsura în care este compatibilă cu prevederile acesteia (art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010), ceea ce exclude o aplicare mecanică şi impune, dimpotrivă, o aplicare corespunzătoare a acesteia, în consonanţă cu reglementările legii speciale.
Cu privire la capetele subsecvente de cerere, instanţa de fond a constatat că reclamanţii nu au administrat nicio dovadă din care să rezulte costurile evacuării, ori din care să rezulte că ar fi fost nevoiţi să închirieze alt imobil ca urmare a prezentului litigiu şi al întârzierii plăţii, pe care acesta îl implică, motiv pentru care aceste capete de cerere apar ca neîntemeiate (art. 129 alin. (1) C. proc. civ.).
Împotriva sentinţei tribunalului an declarat apel reclamanţii B.M. şi B.C., pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti,
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 310/A din 5 noiembrie 201, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii B.C. şi B.M., împotriva sentinţei civile nr. 349 din 21 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 41009/3/2010.
A admis apelurile declarate de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primaral General şi de Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, sector 3 împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea reclamanţilor, ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că în efectuarea expertizei din faza procesuală a fondului au fost încălcate dispoziţiile imperative ale art. 26 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 33/1994, valoarea despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat fiind calculată având la bază oferte de proprietăţi similare imobilului expropriat, iar nu „preţul cu care se vând imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială ", această sintagmă având semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele auteniice de vânzare-cumpărare.
În apel s-a dispus suplimentarea probatoriului, iar în cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar contracte de vânzare-cumpărare cu privire la imobile similare celui expropriat.
Pentru a da eficienţă şi a răspunde criteriilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apei a dispus efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a imobilului expropriat, care sa aibă în vedere că cele două componente ale imobilului, consîrucţia-apartament şi terenul aferent acesteia, formează un întreg, astfel cum de altfel a şi fost menţionat imobilul în contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlul reclamanţilor, ele neputând fi evaluate distinct, ca două elemente imobiliare fără legătură între eie. De asemenea, instanţa de apei a dispus ca evaluarea să se bazeze pe preţurile consemnate în contractele de vânzare-cumpârare depuse la dosar.
Prin acest raport de expertiză, comisia de experţi a stabilit valoarea imobilului expropriat la suma de 144.800 lei.
Instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art,27 din Legea nr. 33/1994 şi, constatând că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 23 iulie 2010, expropriatorul Municipiul Bucureşti, prin comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 a stabilit despăgubiri în cuantum de 177.651 iei, respectiv un cuantum mai mare decât cel calculat prin raportul de expertiză din apel, a apreciat că se impune menţinerea cuantumului despăgubirilor oferit de expropriator.
Instanţa de apei a constatat că reclamanţii nu au solicitat prin cererea de chemare în judecată valoarea îmbunătăţirilor, astfel încât nu se poate reţine încălcarea rolului activ al instanţei prin neadrninistrarea de probe în dovedirea unor pretenţii ce nu au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte costurile evacuării şi cele provocate de întârzierea plăţii despăgubirilor sau de închirierea altui imobil, instanţa de apel a reţinut că5 deşi reclamanţi au avut 10 termene la dispoziţie pentru a dovedi aceste pretenţii, nu au administrat nîcio probă, deşi această obligaţie le revenea în baza dispoziţiilor art. 1169 C. civ. (menţinut până la intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prin art. 230 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.)
Instanţa de apel a constatat că este nefondată critica reclamanţilor referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pârâtul, în acest sens eonstatându-se că instanţa de fond a stabilit, la termenul din 15 frbruarie 2011, onorariu provizoriu de expertiză în cuantum de 1.200 lei, pe care l-a majorat cu suma de 400 lei, prin încheierea din 15 martie 2011.
Instanţa de apel a motivat că este adevărat că Ia ultimul termen de judecată, tribunalul a majorat încă o dată onorariul de expert, pâm la suma de 2.400 lei, însă reclamanţii nu au făcut dovada achitării diferenţei de 800 lei, la dosar nefiind regăsită recipisa de consemnare a acestei sume.
Instanţa de apel a reţinut că, în atare situaţie, în mod corect instanţa de fond a avut în vedere, cu ocazia stabilirii cheltuielilor de judecată în cotă de 1/4, suma de 1.600 lei şi a obligat pe pârât la plata către reclamanţi a sumei de 800 lei.
Instanţa de apel a motivat că, faţă de soluţia adoptată, prin care, ca urmare a admiterii apelurilor declarate de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul General şi de Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, reclamanţii nu mai sunt părţi care au triunfat în proces, îar criticile privitoare la cheltuielile de judecata acordate de prima instanţă, chiar dacă ar fi fost găsite ca întemeiate, rămân rară eficienţă juridică.
În baza art. 274 C. proc. civ., reclamanţii, ca părţi căzute în pretenţii, au fost obligaţi la plata sumei de 1.050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul Municipiul prin primarul General, reprezentând taxa de timbru achitată pentru apel (fila 43).
Împotriva deciziei menţionate, reclamantul B.M., a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.
Interneindu-şi criticile în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant B.M. a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 27 din Legea nr. 33/1994, întrucât preţul stabilit de experţi prin raportul de expertiză nu are în vedere valoarea terenului de 2.136 mp aferenţi apartamentului expropriat, experţii motivând că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului. Or, din înscrisurile depuse la dosar, reiese că reclamanţii au dobândit atât apartamentul cât şi suprafaţa de teren aferentă acestui apartament, astfel cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare al autoarei îor şi din certificatul de moştenitor.
Recurentul-reclamant a mai susţinut că instanţa de apel nu a avut un rol activ în soluţionarea cauzei, bazându-se pe o expertiză incompletă, formulând critici şi cu privire la faptul că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că nu a fost achitată suma de 800 lei, aspect care nu a fost pus în discuţie sau contestat în timpul dezbaterilor, astfel încât să fie în măsură să poată prezenta dovada achitării acestei sume.
Pentru argumentele expuse, recurentul-reclamant B.M. a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în tot a deciziei atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe şi admiterea în tot a acţiunii, cu obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 2000 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, autoarea reclamanţilor a cumpărat „ locuinţa situată în Bucureşti, sector i compus din două camere, bucătărie, cămară ,baie vestibul, culoar şi boxă subsol, în suprafaţă utilă de 52,11 mp (pct. 1 din contractul depus Ia fila 42 dosar fond).
La pct. 5 din contract se menţionează că, „odată cu locuinţa, se vinde şi o cota indiviză de 10,94 % din părţile de folosinţă comună ale imobilului şi se dobândesc 21,36 mp teren situat sub construcţie, conform art. 33 din H.G. nr. 20/1996 privind aplicarea Legii nr. 112/1995.
În forma sa iniţială, art. 33 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului stabilite prin H.G. nr. 20/1996, avea minatorul conţinut: „În situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului situat sub aceste construcţii, în condiţi iîe art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
Art. 33 a fost însă modificat prin art. 1 pct. 9 al H.G. nr. 11/1997 care prevede că „art. 33 va avea următorul cuprins: „în situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alineatul ultim din lege."
În urma republicării în M. Of. Partea 1 nr. 27 din 18 februarie 1997 a „Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului", art. 33 a devenit art. 37, având conţinutul redat.
La data încheierii de către autoarea reclamanţilor a contractului de vânzare-cum parare a apartamentului expropriat - anul 2000 -, era în vigoare textul de lege care consfinţea că „în situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. ultim din Lege."
Art. 26 din Legea nr. 112/3995 prevedea la alin. (3) că „Suprafeţele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora şi care depăşesc suprafaţa aferentă construcţiilor, rămân în proprietatea statului", în speţă fiind evident că terenul dobândit odată cu apartamentul de către autoarea reclamanţilor nu depăşeşte suprafaţă aferentă construcţiei, fiind situat sub construcţia imobilului.
Astfel fiind, susţinerile recurentului-reclamant în sensui că în cauză a fost făcută dovada dreptului de proprietate asupra terenului sunt întemeiate.
În speţă, chiar dacă raportul de expertiză a avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare autentificate Ia o dată cât mai apropiată de data efectuării acestuia, experţii au reţinut prin „Răspunsul la obiecţiuni" - depus la dosar la data de 4 octombrie 2013 - că terenul este atribuit în folosinţa reclamanţilor şi, drept urmare, nu va fi evaluat (filele 217-223 dosar apel).
Respectarea fidelă a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 impunea instanţei de apel să cenzureze concluziile formulate în acest sens de experţi în raport de norma legală care statua tocmai contrariul (respectiv art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, republicate) şi să vegheze ca stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate reclamanţilor să se facă pe baza unor contracte de vânzare-cumpărare în care preţul menţionat să se refere, fără nici un dubiu, la imobile de acelaşi fel, compuse atât din construcţia-apartament cât şi din terenul aferent apartamentului (aşa cum de altfel a şi stabilit instanţa, printre altele, prin încheierea din 16 aprilie 2012).
Cum alegaţiile experţilor care au întocmit raportul de expertiză în apel au creat neclarităţi cu privire la modul de aplicare a criteriului legal în calcularea cuantumului despăgubirilor datorate reclamanţilor, raportat atât la construcţia-apartament cât şi la terenul aferent acestuia, neclarităţi care nu au putut fi înlăturate de către instanţă cu prilejul dezbaterilor asupra apelurilor şi care duc la concluzia că în cauză s-a făcut o greşită aplicare a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.
În rejudecare, instanţa de apel va dispune efectuarea unei noi expertize, experţii, în stabilirea cuantumului despăgubirilor conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, urmând să aibă în vedere preţurile consemnate în contractele de vânzare-cumpărare a unor imobile la fel cu cel expropriat, încheiate în perioada efectuării expertizei în rejudecare, compuse atât din construcţîa-apartament cât şi din terenul aferent apartamentelor.
Cu prilejul rejudecarii cauzei, instanţa de trimitere urmează să răspundă şi criticilor recurentului-reclamant legate de modul de stabilire a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul B.M. împotriva Deciziei nr. 310/A din 5 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 164/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1745/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
